ORASUL CU UN SINGUR LOCUITOR -
Volum de poezii de Matei Visniec. Manuscrisul a fost predat Editurii Albatros din Bucuresti in anul 1980 si a fost publicat in . intr-un interviu, vorbind despre aceasta carte, autorul a dezvaluit una_dintre intentiile ce au stat la baza scrierii ei: "incerc sa dezvolt parabolele din prima carte, precum si altele, despre insusi actul de a scrie poezie, fac un fel de «aclion painting» in poezie, deci o poezie care se aiitogandestc".
Parcurgand textele din Orasul cu un singur locuitor, ramai surprins in primul rand cat de accesibile sunt. Spre deosebire de moderni, care inmultesc cum pot piedicile in calea lecturii, autorul se straduieste sa le reduca in asemenea masura incat cititorul sa nu intampine, la nivel de fraza, nici o greutate de intelegere. Poezia tinde sa-si recastige una dintre functiile ei mai vechi, functia de comunicare. Numai astfel se explica preocuparea de a valorifica posibilitatile limbajului uzual, mergand pana la intrebuintarea unor expresii gata facute, pentru a produce cu ajutorul lor o impresie de oralitate, in afara cliseelor preluate din limba standard, tendinta de socializare a limbajului poetic se manifesta si prin pastisarca unor stiluri functionale, cum ar li, de exemplu, stilul publicistic in poezia Campania electorala. Autorul infrunta mai degraba riscurile depersonalizarii decat sa se izoleze intr-un limbaj dificil, accesibil doar unei minoritati culturale.
Poetii moderni doreau sa creeze mai mult decat un stil, doreau sa creeze un limbaj care sa le apartina in intregime; mai putin revolutionar, cautand reconcilierea cu publicul larg, Matei Vişniec accepta "cuvintele tribului" si creeaza, pe aceasta baza, un stil capabil sa-i individualizeze productia poetica. Specificul literar al poemelor va fi asadar mai greu de surprins la nivelul limbajului, deoarece acesta se abate prea putin de la regulile limbii comune. $i, totusi, impresia de prozaism, pe care folosirea unui asemenea limbaj ar putea sa o suscite, nu se constata in timpul lecturii. Aceasta se datoreste faptului ca expresiile si propozitiile uzuale, ori de cate ori apar, sunt subordonate unor factori poetici, cum ar fi, de exemplu, compozitia. Departe de a nega poezia dizolvand-o in reportaj, cum preconizau unii reprezentanti ai avangardei istorice, autorul gaseste, dimpotriva, mijloace pentru a se mentine intre marginile ei. inca o data, atitudinea ei e mai degraba concilianta decat exclusivista. Fiind vorba insa de versuri libere, compozitia nu poate II un rezultat al prozodiei, ca in poezia traditionala, ci efectul unor forme noi de ordonare a materialului sintactic. Locul schemelor metrice a fost luat de paralelism, dialog, segmentare tematica etc. Compozitia reprezinta asadar cel dintai factor prin care poemele lui Matei Vişniec se situeaza in spatiul literaritatii. Al doilea este absurdul.
Desi nu incalca decat rareori sintaxa limbii comune, multe dintre constructiile verbale, atat de corecte ca forma, sunt absurde din punct de vedere semantic.
In toate aceste cazuri, poetul se abate de la inlantuirea admisa a cuvintelor in propozitie, stabilind in felul acesta o relatie de "nepertinenta semantica" intre ele. Sa precizam insa ca abaterea de la cerinta inteligibilului nu apare prin folosirea cu sens figurat a cuvintelor, nu ne aflam deci in fata unor metafore capabile sa rectifice pana la urma nepertinenta, ci in fata unor constructii absurde. Fiind deja de multa vreme admis in poezie, absurdul intervine, alaturi de compozitie, pentm a salta poemele din sfera limbii comune, pe care o submineaza, in aceea a limbajului poetic. Sa adaugam ca umorul, reprezentand o dimensiune esentiala a poeziei lui M. V'., se realizeaza in mare masura sub forma absurdului. Versurile din aceasta categorie sunt nu doar imposibile din punct de vedere semantic, ci si cu efect comic. Faptul ca acordam asentimentul nostru unor constructii de acest tip, redresand astfel din alt unghi nepertinenta tor, se datoreste unor precedente, cum ar fi suprarealismul si dadaismul, inscrise deja in memoria noastra culturala. Chiar si pentru cine nu cunoaste caractend fantezist al poemelor, simpla lectura a catorva titluri e suficienta ca sa observe ca textele respective au un cuprins narativ.
Intamplari, istorii, povesti -sunt notiuni ale genului epic ce apar frecvent intre cuvintele titlurilor (desi unele nepotriviri ironice fata de continutul propriu-zis al versurilor nu lipsesc): intamplari cu Leuko-demo.i, Cateva intamplari cu preafrumoasa Makta, Asa s-a terminat aceasta poveste. Intamplari in gara orasului, Istoria caii ferate etc. Dialogul precum si prezenta verbelor care-l insotesc sau doar il pregatesc (a spune, a exclama, a raspunde) marcheaza apoi tendinta dramatica a unor poezii. Promovand interferenta liricului cu epicul si dramaticul, autorul ajunge, in mod firesc, sa creeze cateva personaje si, ca urmare, sa exprime sentimente ce nu-i apartin. Pronumele "eu ' nu desemneaza decat rareori persoana poetului, cel ce vorbeste fiind sau un razboinic (el isi aminteste, de pilda, de corabiile grele scufundate "in razboiul naval"), sau un "functionar la o fabrica de jucarii', sau un ziarist
