Ora fantastica - volum de poeme de Dimitrie Stelaru referat





ORA FANTASTICA - Volum de poeme de Dimitrie Stelaru, aparut - cu o Planeta de poet nou de E. Lovinescu si un portret in tus de Ion Vlad - la editura Prometeu, in martie . Este a doua culegere (dupa Noaptea geniului, 1942) semnata cu pseudonimul care-l va consacra pe autor si cuprinde 26 de poezii, apartinand in mare parte aceleiasi perioade, 1939-l940: Orbii (in "Romania literara", nr. 33, 1939, fara articol: Orbi), Saltimbancul (versiunea initiala, sensibil diferita, cf. "K.alende", nr. 4-5/ 1943), Caini, Bolnava, (cf. si "Universul literar", nr. 17, 1942), Satra (cf. "Viata", nr. 442, 1942), ingerii (o prima varianta, Din spre vest, in "Romania literara", nr. 41, 1940), Risipit, Copacul magic. Sabia, Prea tarziu (cf. si "Preocupari literare", nr. 5, 1942), Schioapa, Destin (cf. "Kalende", nr. 3, 1943), Sfarsit (initial cu titlul Poem luna tec, cf. "Dacia rediviva", nr. 8, 1942 si "Revista Fundatiilor Regale", nr. 12, 1942), Heruvimul, Elra, Decor pentru Iwa, Lumina intunerecului (preluata din volumul Abracadabru, semnat D. Orfanul si tiparit in 1937; versiuni intermediare, in "Romania literara", nr. 22, 1939 si "Revista Fundatiilor Regale", nr. 12, 1942), Maria-Maria (cu un moto inexistent in textul initial, din"Gandul nostru", nr. 1, 1942), Mainile (ultimele doua versuri, diferite fata de textul din "Pan", nr. 1, 1941 si "Basarabia literara", nr. 12, 942), Ar trebui (cu titlul Rani, in "Revista scriitoarelor si scriitorilor romani", nr. 5-6, 1942, inlocuit cu Elra in "Viata", nr. 454, 1942), Mari in sus, Eumene (cf. Rani, in "Dacia rediviva", nr. 7, 1942 si in "Preocupari literare", nr. 11, 1942), Altul (cf. volumul Preamarirea durerii, aparut in 1938 tot sub semnatura D. Orfanul, unde poemul poarta insa titlul Alter-ego si numara o strofa in plus; sub acelasi titlu fusese publicat apoi si in "Preocupari literare", nr. 11, 1942), Amagire, Romola (prima versiune, mult mai ampla, in Preamarirea durerii; una intermediara, in "Raza literara", nr. 60, 1939; cea definitiva, in "Kalende", nr. 6-7, 1943), sumarul inchein-du-se, in chip de interogatie retorica, cu un titlu semnificativ in sine pentru conditia si starea de spirit a acestui incorigibil "print al boemei" din anii '40: Poetii mancau?

Alcatuita, in parte, din recuperari (unele piese apartin inca "avatarului" prestelarian D. Orfanul) si prefatata de portretul impresionist, usor ambiguu, poate, pentru cititorii mai putin avizati, datorat lui E. Lovinescu, aceasta a doua placheta a lui Dimitrie Stelaru nu a fost scutita - indeosebi pana a fi "omologata" si de alte condeie critice mai bine cotate in epoca, precum S. Cioculescu sau Perpessicius - de retinerile si chiar de malitia unor confrati, intrigati fie si numai de popularitatea dobandita oarecum peste noapte de catre excentricul "poet nou".

Mai ales ca aparitia Orei fantastice incepuse a fi data ca iminenta inca inainte de a se fi stins ecourile, in diverse game, ale Noptii geniului. Or, cum poetul li se paruse multora mai prezent, de la un timp, in viata de culise (alimentata mereu - si adesea cu buna stiinta - de "ingerul vagabond" cu cate un nou episod de gesta boema), decat in paginile putinelor periodice mai importante ale vremii, faptul nu a intarziat sa provoace chiar si unele tentative de respingere anticipata, de felul acelora adapostite de pagina culturala din "Ecoul" lui Mircea Grigorescu (cf. notele semnate Ulysse, in numerele din 24 decembrie 1943 si 1l-l2 februarie 1944). Anuntand apropiata iesire de sub tipar a volumului, subscriptorul bataiosului Catalog al gazetei isi manifesta, cu vadita rea-credinta, scepticismul in privinta sanselor lui Dimitrie Stelaru de a mai inclina o data balanta in favoarea sa: "lumea s-a saturat de fantasme si de poze inabil prinse si insuficient jucate".

Ca atare, in opinia iritatului creator de scenarii, "defunctul" S. n-o sa mai poata invia si in poezie, cum a stiut-o face in farsa (aluzie la falsul deces, autoregizat de poet in vara lui 1940), pentru ca "se desarta si sertarele, si goliciunea rotunda a omului va avea prilejul sa se admire la primul vernisaj in splendoarea impresionanta a vidului cu care se acorda perfect in numar si caz". Previziune care nu avea sa se verifice insa. "Vernisajul" Orei fantastice are Ioc la exact doi ani dupa lansarea Noptii si nu constituie nicidecum, in sine, un esec, chiar daca aprecierile scontate de numerosii admiratori din acei ani ai "boemului absolut" (E. Manu) urmau sa se mai lase asteptate. Date fiind conditiile deloc prielnice acestui gen de preocupari, obisnuita dezbatere "de intampinare" se urneste anevoie, angajand initial mai mult comentatori ocazionali (precum recenzentul din "Timpul", Ovidiu Raureanu), carora abia dupa incheierea armistitiului din august ajung sa li se alature si vocile autorizate ale unor Serban Cioculescu ori Perpessicius, secondate de acordurile mai tinerilor, pe atunci, Ion Negoitescu sau Adrian Marino. Sub influenta Planetei lovinesciene, cu fortuita semnificatie testamentara (criticul se stinsese din viata inca in vara lui 1943), Dimitrie Stelaru este, in opinia tuturor, in primul rand autorul Noptii geniului, din care se si citeaza de preferinta, atunci cand i se traseaza liniile cu adevarat distinctive^ de profil.

Refacand deci si ei portretul "ingerului vagabond", care "isi poarta mizeria frumos" chiar si cand "isi proclama impudic boema" si insistand asupra "constiintei neindoielnice a chemarii" celui ce-si ingaduie sa dialogheze "ca de la statuie la statuie" cu Verlaine (trimiterile la cele doua poezii-etalon din Noaptea geniului vor fi aproape nelipsite, de fapt, din comentariile dedicate oricarui nou volum al lui Dimitrie Stelaru), Serban Cioculescu largeste insa totodata mai cu seama aria raportarilor la dimensiunea poesca a liricii stelariene ("predilectia pentru ciudate nume feminine", "lirismul thanatofilic", "mistica ascensiune spre palatele din Zenit", "universurile fantastice si inghetate" etc), pentru a conchide ca tanarul bantuit de acest "romantism extrem" nu pare inca a-si fi depasit indecizia structurala, alternand "atitudinile individualiste, cu simbolurile invaluite in ceata, viziunile grotesti si maladive cu visarile inalte si pure" (ca in Lumina intunericului, poezie retinuta de altfel, dupa cum se va constata mai tarziu, dintr-o culegere aparuta inca prin !).

Observatie care nu difera, in esenta, de opinia Iui Perpessicius, pentru care "impresia de stranie originalitate", adancita de noul volum, rezida intr-un "ciudat amestec de tendinte sociale si de rafinament abscons", de natura a-l defini pe autor ca "poet de spectacole intrezarite, de stari de constiinta, abia luminate si din nou izgonite in vizuina lor de umbra, de rune enigmatice si sterse de vreme pe peretii intunecati ai cugetului". De unde si atmosfera "oarecum tulbure, oarecum selenara", care-l indeamna pe critic sa situeze aceasta poezie "la granita suprarealismuiui, acolo unde fantasmele visului isi proiecteaza umbrele".

Cat despre noile texte dotate cu "talcuri intentionale" de tenta sociala, sugestive uneori la nivelul detaliului (referinte edificatoare la Maria-Maria si Orbii), acestea nu i se par superioare, in ordine artistica, Omului nou din volumul anterior. Ceea ce il si determina, in final, sa-si indrepte atentia mai degraba catre "poemele minuscule", iscate din "samanta magica" a lirismului pur (se citeaza Mainile). Unghiul de receptare al criticului se suprapune astfel, in esenta, aceluia lovinescian, reflectat in Planeta liminara, in care Dimitrie Stelaru este acceptat ca "poet nou" nu prin "categoria sociala" pe care s-ar stradui sa o reprezinte, ci prin "inaltarea spirituala" si inflexiunile pure ale versului sau, generator de "fior" inedit si de "muzicalitate noua". Confruntarea cu "a patra generatie postmaioresciana" diversifica insa curand paleta critica, deoarece, daca I. Negoi-tescu, altminteri receptiv la formula Dimitrie Stelaru, incrimineaza "putinatatea lirica" a noului volum, iar A. Marino se declara atras mai cu seama de "latura exultanta si atroce" a acestei poezii, menite sa reflecte conditia ingrata a unei "constiinte chinuite", de "boem ratacit intr-o epoca () triviala si ostila pentru poezie" (citatele produse trimit la titluri precum Risipit, Sabia, Prea tarziu), V. Ierunca, contrar asteptarilor celor ce-i cunosc optiunile de mai tarziu, se desolidarizeaza net de comentatorii care "gusta poezia la indicele E. Lovincscu" (socotit "cu totul refractar adevaratei poezii noi"), opunandu-le convingerea - insuficient argumentata, insa, pentru a constitui o baza reala de discutie - ca "Ora fantastica este cartea unui poet obosit", despre care nu se mai poate scrie decat "la trecut".



A unui poet, pe de alta parte, pentru care "domeniul fantasticului () se reduce la o singura valoare: himera". Asa cum "dialectica uratului" nu inseamna decat afisarea sistematica a unei "trivialitati sonore" (cf. Maria-Maria). Concluzia criticului fiind aceea ca Dimitrie Stelaru, "care-si neglijeaza viata pentru poezie, si care rateaza poezia in numele unei vieti traite anapoda" nu este, in fond, decat "un hibrid cenusiu, peste care si viata si poezia trec indiferente, ignorandu-l". Pozitia patimas negativa a cronicarului se integra insa, dupa cale se pare (cf. si marturiilor lui C. Tonegaru din "Fapta", nr. 209, 25 martie 1945), unei mai largi campanii de presa, insesi opiniile spicuite mai sus reflectand, de fapt, spiritul si, pe alocuri, chiar litera altor insemnari acide, la adresa controversatului "proletar" de taverna eminesciana, strecurate cu cateva luni inainte in Carnet- literar - alcatuit indeobste de Geo Dumitrescu - al aceleiasi publicatii (cf. "Victoria", nr. 5, 27 octombrie 1944, unde se si precizeaza, de altminteri, ca se va reveni asupra temei).

Ca rezervele partizane exprimate in gazeta lui N. D. Cocea nu putusera afecta insa imaginea poetului in constiinta contemporanilor ne-o demonstreaza ultima interventie notabila, in epoca, in marginea Orei fantastice, apartinand lui Petru Comarnescu.

Pornind de la premisa ca actul poetic poate atinge "substanta existentei" imbinand "elementele unui cosmos maret cu o autentica drama launtrica", criticul este de parere ca virtutile certe ale prestatiei lui Dimitrie Stelaru - subsumabile si in opinia sa liniei romantice (Blake, Coleridge, Poe, Rimbaud), "dar ajungand la unele simplificari sugestive foarte contemporane" - se datoresc tocmai "caracterului dramatic al chinuitului si totusi purului sau lirism, ce pare a-si gasi eliberarea in insasi desfasurarea inchipuirii" si in pas cu "ademenirile nostalgiei". O inchipuire poate "nu prea bogata si variata", dar deschisa fantasticului, in preajma caruia izbuteste sa configureze "viziuni atat de largi si rasunatoare". Cea mai subtila si mai pertinenta observatie a criticului vizeaza insa elementul de noutate al Orei fantastice (aspect in general ignorat, daca nu chiar contestat de catre preopinenti). Raportata la poemele din Noaptea geniului, apreciate ca palpitand de "mai multa viata concreta, chiar daca proiectata in mit si basm sau in revolte sociale si apoteoze suverane", lirica noii culegeri stelariene pare a se distinge, in lectura sa, printr-o anume "trecere spre abstract si impersonal", gratie careia sentimentul si viziunea se contopesc "intr-un singur plan", lasand sa vorbeasca, "adanc si cutremurator", sufletul de obste, asaltat in fel si chip de "dantescul dramatism" al tristetilor si deznadejdilor "fara alt leac decat insasi poezia".

O cercetare oricat de sumara a putinelor variante, abandonate de autor prin periodicele vremii, vine de altfel sa confirme intuitiile criticului, prin indubitabile probe de santier. Printre cele mai concludente, in aceasta privinta, ni se pare chiar "istoria" poemului Ingerii, citat in context si de P. Comarnescu (alaturi de Saltimbancul, Bolnava si Copacul magic). Versiunea - banuim - princeps a acestuia, intitulata Dinspre Vest si aparuta in "Romania literara" (v. nr. 41, din 21 ianuarie 1940), isi trada in termeni fara echivoc sursa de inspiratie, definindu-se, inca din primele versuri, ca un semnificativ (si foarte "concret!) ecou al agresiunii Germanici naziste asupra Cehoslovaciei si Poloniei, tari cu care Romania interbelica se stie ca se invecina nemijlocit. Fiind vorba de un text practic necunoscut, astazi, il reproducem integral:

"Dupa o moarte - dupa inca o moarte - am vazut
Dinspre vest emigrantii lumii coborand;
Cu lumina tulbure a ochilor mergeau prin ceata neplansi.
Erau mai multi decat roua
Erau prea multi pentru un drum.

Rataceau prin cetati
Cu buzele inclestate de foamea tarilor
in obrajii crispati am cetit deznadejde -
Deznadejdea celor ce nu mai cred in nimic.
Femeile de argint se acopereau cu fiordurile pletelor
Neasteptand sanitul barbatilor,
Al celor de peste hotare.

Dinspre Vest emigrantii lumii coborau
invifo-rati de spectrul razboiului.
Deasupra tuturor o mana bolnava se lipea:
Soarele".


Imaginea de cosmar a convoaielor de refugiati revine, in versiunea din volum, sublimata in mit, lasand cele doua simbolice "morti" ale primului vers sa-si caute intelesurile sub zodia cu totul altor conexiuni (sublinierile ne apartin si au menirea de a puncta rezultatele "rescrierii" pentru Ora fantastica):

"Dupa o moarte - dupa inca o moarte - am vazut
Dinspre cer ingerii coborand
Cu lumina tulbure a ochilor mergeau prin ceata neplansi.
Erau mai multi decat roua
Erau prea multi pentru un drum.
Rataceau prin cetati
Cu buzele arse de foamea stelelor! in obrajii crispati am cetit deznadejde -
Deznadejdea celor ce nu mai cred in nimic;
Fruntile de argint
e-acopereau cu fiordurile pletelor,
Nedorind decat sarutul bolnav al mortii,! Sarutul cald al Mortii.!! Dinspre cer coborau
inviforati de spectrul Titanului.! Deasupra tuturor o mana galbena se topea:! Soarele" (Din ratiuni obscure, aceste ultime doua versuri lipsesc din antologiile publicate de autor in deceniile urmatoare.)


Recitit sub reflectoarele santierului, poemul isi nuanteaza inevitabil semnificatiile, indreptatindu-ne sa descifram, sub aparenta bizarei fictiuni cu ingeri "boemi" (?!), "frati de aventura existentiala ai poetului" (E. Manu), mai degraba o inspirata mise en abyme a istoriei insesi a acestui secol, "inviforat" de spectre si atrocitati.

Experiente similare ar putea prilejui desigur si lectura "in tandem" a altor poeme, prefigurate in versiuni tranzitorii (cf. si cazurile semnalate in preambulul comentariului de fata sau acela al unor "perechi" uitate in presa vremii, sub titluri ca Maresalul suna biruinta, din "Basarabia literara", nr. 2, 6 aprilie 1942, respectiv Ridicati-va, munti, din "Revista Fundatiilor Regale", nr. 12, decembrie 1942 s. a.). Alaturi de Noaptea geniului, Ora fantastica a contribuit la impunerea unei personalitati distincte, in lirica anilor '40, punand totodata bazele a ceea ce Ov. S. Crohmalniceanu va numi, din perspectiva integratoare a istoricului literar, "mitologia" lui S. Cuprinsul volumului isi va pastra de altfel locul si ponderea si in culegerile masive din 1967 si 1970 {Mare incognitum si Coloane), asupra carora se vor exersa si alte modalitati de preluare critica si incadrare a mostenirii poetului. Frecventa, ca si unghiul mai putin practicat al raportarilor la Ora fantastica ne determina sa retinem, in aceasta ultima ordine de idei, indeosebi consideratiile lui Ion Pop, integrate ilustrarii conceptului de "nonconformism spectacular", ca forma particulara de manifestare a jocului poetic.

Cercetata sub incidenta unei "retorici a marginalizarii", care confera o nota aparte narcisismului propriu lui Dimitrie Stelaru, dimensiunea ludica a liricii stelariene ii apare criticului ca fiind circumscrisa de doua "atitudini fundamentale": pe de o parte, "inscenarea romantic-poesca, cu deschideri spre expresionism", implicand evolutiile poetului in ipostaza de visator, "in conflict ireductibil cu un public marginit si dispretuitor"; pe de alta, "postura nu mai putin teatrala a Damnatului si exclusului", reductibila, in ultima analiza, la "o extrema grotesca a celei dintai".

Fronda sa, tinand mai putin de limbajul poetic, devenit pentru unii congeneri desuet, impune in epoca "un mod de a fi ironizat, deposedat, exclus, cu compensatia unica a refugiului in imaginar". Pozitie care nu ni se pare straina insa nici de baudelairiana placere, fie ca si mai putin "aristocratica", de a displacea, la care se refera Hugo Friedrich.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani