OMUL SI UMBRA - Volum de povestiri de Oscar Lemnaru. Aparut la Editura Fundatiilor Regale, colectia "Scriitori romani contemporani", Bucuresti, .

Scrise, dupa unele informatii, in urma unui pariu cu sotia sa, prin anii 1935-l936, si publicate partial in revista "Azi" din 1937 (nr. 28, aprilie-mai, respectiv, nr. 30, septembrie-decembrie), istorisirile au fost citite in cenaclul "Sburatorul", tara insa a starni un interes deosebit, data fiind "atmosfera absolut refractara genului" fantastic, dominanta in aceasta grupare literara, cum avea sa observe Dan Petrasincu intr-o recenzie la volum aparuta in "Revista Fundatiilor Regale", anul XIII, nr. 10, 1946.

In Omul si umbra, Oscar Lemnaru demonstreaza - dupa un numar considerabil de ani - fertilitatea poemului in proza de tinuta fantastica inaugurat de romanticul american Edgar Allan Poe. Reamintind filiatia simbolista a acestui plurivalent deschizator de drumuri, prozele volumului reiau, in varii ipostaze, tema intervertirii relatiei natural-artificial, realitate-masca, capacitatea imitatiei de a se insufleti devenind entitate organica. Ideea apare astfel schitata in Ochii reflectati: "Gloria vietii pe care o capata marmura sau panza nu e a artistului, al carui gest nu are decat puterea magica a vrajitorului care executa orb o porunca".

La randul sau, Masca da contur epic explicit teoriei. Este povestea senzationala, in sens fantastic, a "alchimici sufletesti" traite de un actor care, lipindu-i-se pe fata masca unui tigru faurita de un sculptor, capata aievea insusirile acestei jivine o data cu pierderea simultana a atributelor omenesti. Asemanatoare este materia narativa a celei dintai proze amintite. Un batran singuratec si-a legat pana-ntr-atat viata de cristalul unei oglinzi incat, la urma, "printr-un fenomen de transfuzie", existenta sa se disloca, insufletind obiectul predilect.

Surpriza fara pereche e ca batranul a pierit, in vreme ce imaginea sa din oglinda continua sa fie vie. Tot astfel, Ceasornicul din turn ne propune ideea unui om atasat pana la contopire de mecanismul numitului obiect. Slabirea resorturilor aparatului se repercuteaza nemijlocit asupra sanatatii personajului, drept care, spre a-i veni in ajutor, un nepot se apuca sa invarteasca zi si noapte acele ceasornicului. Obstescul sfarsit se produce in clipa in care tanarul extenuat atipeste. Ramanand pe acelasi teren, in Amagirea cunoastem un detinut, condamnat pe viata, care izbuteste sa evadeze dezlegand, timp de mai multi ani, cifrul unor batai care veneau din celula alaturata. Se descopera insa uluitorul adevar ca acolo nu fusese niciodata vreo fiinta umana.

In sfarsit (desi exemplele pot continua), Puterea prefacatoriei imagineaza cazul unui medic care crede ca "boala e incheierea unui sir de prefacatorii"; in consecinta, el procedeaza la "demascarea" bolnavilor, considerati a fi niste pervertiti, obstinati sa-si dovedeasca lor insisi ca "inselatoria poate fi mai marc decat insusi inselatorul".

Surpriza si, totodata, poanta finala consista in dezvaluirea versiunii ca doctorul insusi era un nebun fugit dintr-un ospiciu, asadar un individ care "s-a prefacut ca e teafar". Precum vedem, fantasticul nu se mai identifica cu figuratia traditionala a genului (stafii, fantome, asezari bantuite, experiente oculte, zeitati insolite s. a.), ci izvoraste din insasi materia inconjuratoare, descoperita a fi mai "inteligenta" decat omul. Faptele sunt apropiate, scrutate cu nefireasca insistenta, pana la dezvaluirea unei alte esente.

Ca in proza savantului Victor Papilian, autorul cauta necontenit un puls secret, acolo unde experienta curenta a operat de mult clasificarile admise prin consens. Ultimul termen al acestui foraj sistematic este enigma, suficienta siesi, dincolo de care Oscar Lemnaru nu zareste o alta forta. Graitoare este, in aceasta privinta, morala povestirii Nici acum! Un ins se dedica aici spiritismului, imboldit fiind de dorinta exasperata de a comunica intr-un fel cu iubita moarta. Dar, intr-o buna zi, crezul sau ocult este cotropit de o mare criza a indoielii. Se hotaraste deci sa moara, in intentia obtinerii certitudinii absolute, nu inainte insa de a le promite colaboratorilor sai ca le va comunica pe cale spiritista "daca lumea de dincolo este o amagire sau un adevar adevarat".

Mesajul metafizic vine, in adevar, dar continutul sau este cu deosebire revelator: "Nici acum nu stiu!". Dincolo de orice ordine supranaturala se deschide, asadar, abisul marii taine, inaccesibila, aici si acolo, asa dupa cum cei vechi asezau moira si fatum mai presus de competentele zeilor din Olimp. inrudirea cu Edgar Poe tine mai putin de povestirile de tip detectivist care dezleaga treptat enigma propusa initial (vezi Crimele din rue Morgue), cat de frazarea poematica a unor scurte proze vizionare ale nelinistitului american ca Umbra O parabola. Tacere - O fabula, sau Masca mortii rosii. O Figura aparte face in acest univers halucinant spumosul basm-apolog Omul care si-a vandut tristetea. Prozatorul reimprospateaza de asta data bogata traditie a unei specii ilustrate cu antrenanta verva la noi, intre altele, de Povestea lui Stan Patitul a lui Creanga, Kir Ianulea de Caragiale si De vorba cu necuratul de Ion Minulescu. Personajului, domnul Ulrich, un functionar cumsecade, inacrit insa de stereotipia existentei, viata ii rezerva, spre varsta de saizeci de ani, prima surpriza, anume vizita Satanei. Meticulosul om al registrelor, mapelor si fiselor il intampina cu o caracteristica circumspectie pe noul Mefistofel: "Scuzati! Eu nu am a face decat cu statul; sunt destui vrajitori in oras, duceti-va la ei!" "Zeul compromis" ii ofera obisnuitul pact, foarte convenabil, de altfel, caci lui Ulrich i se cere sa-si vanda doar "uriasa sa tristete", act acceptat si semnat, dupa datarea lui, in dublu exemplar, la modul birocratic.

"Alteta satanica" intelege, drept urmare, sa-si felicite astfel clientul: "Pentru curajul pe otre-l ai, de a infrunta toate povestile omenesti; pentru indrazneala [] de a te razvrati impotriva acestui tata care-ti poarta de grija de treizeci de ani si care se numeste statul, pentru stropul de originalitate care ti-a ingaduit ca, la aceasta varsta, sa accepti un reviriment in cunostintele despre univers, despre lume, despre morala si sa primesti o revolutie in cariera dumitale, pentru toate acestea te voi rasplati nebanuit". Promisiune intru totul respectata - si inca in chipuri dintre cele mai felurite.

In buna traditie a antecesorilor sai clasici, O. I,. cultiva deci, functional si umoristic, feericul (legamantul faustian tradus in stil birocratic; apelativul "marsavia voastra" al lui Creanga inlocuit cu "excelenta draceasca" s. a.), plasmuind un spiritual basm pentru oameni mari, ancorat in solul ferm al acestei vieti.

Scriitori romani