Omul de nisip - roman de Mircea Ghiţulescu - referat referat





OMUL DE NISIP - Roman de Mircea Ghitulescu, aparut in 1982 la Editura Dacia din Cluj-Napoca.

Singular, pana Ia aparitia lui I. Grosan, printre nu prea numerosii prozatori ai Echinoxului, Mircea Ghiţulescu a fost atras temperamental de teatru, domeniu in care a si debutat de altfel (in 1969, cu o piesa intr-un act), si-n care va da, in 1984, o substantiala Panorama a literaturii dramatice romanesti postbelice, marcata de o subtila viziune sintetica, evolutiva.

Exeget al lui Alecsandri (1980), autor, mult mai tarziu, al unui insolit, si foarte dens roman initiatic, scris prin aglomerare voita de simboluri intr-o structura covarsitor livresca (Wiener Walzer, 1998), el este, in romanele primei sale perioade de creatie (Omul de nisip, 1982; Oglinda lui Narcis, 1986), un histrion sobru, migalos, descins din plasa realismului parabolic subversiv, promovat de o buna parte a prozatorilor generatiei 70, ca, de pilda, Mihai Sin sau Eugen Uricaru.

In centrul acestei proze se afla un tinut mitic de tip Metopolis (din Cartea Milionarului a lui Stefan Banulescu: "provincia imaginara" cercetata critic de catre Nicolae Oprea; insularizata arhaic si fantast, ca in Vladia lui Eugen Uricaru), sau un protagonist fabulos, asimilabil inteleptului de provincie (ca in Bunavestire a lui N. Breban, sau ca in Ierarhii, de Mihai Sin), aparat de eroziunea timpului de platosa inefabila a propriului donquijotism ingenuu. Sub aspect tipologic si caracterologic (dar nu clinic!), structura ingemaneaza doua paradigme literare majore, aceea a inocentului din Idiotul Iui Dostoievski si aceea, deja amintita, a idealistului impetuos, coborat din Don Quijote, de Cervantes.

Prozatorii romani ai generatiei 70 au cultivat cu predilectie un asemenea artificiu de constructie romanesca, pentru a scapa de vigilenta grotesca a cenzurii. Miza procedurii consta in edificarea unei geografii morale si existentiale alternative (repudiata drept anacronica de catre textualismul optzecist), iar subtilitatea: in faptul ca mitul era edificat aici cu mijloace preponderent realiste, luate din recuzita prozei de observatie. Din punct de vedere procedural, artificiul ingaduia un foarte generos (sub aspect epic) glisaj perspectivic, realizat prin introducerea in tesatura narativa a unui protagonist anacronic, coborat din alte timpuri, cu un cod moral si comportamental aflat in dezacord cu pragmatismul colectivist al ideologiei oficiale. Prezentat pasiv, ca victima abulica a unei perioade istorice si politice cu care nu mai avea nimic in comun, cu exceptia ritmului crepuscular si obosit al supravietuirii biologice, un asemenea protagonist insularizat conferea intregii scheme o articulatie grotesca biunivoca: grotesti apareau, pe de o parte, personajul anacronic, si, pe de alta, tinutul scos din timp pe care acesta il pastorea, si tot grotesc ii aparea cititorului, prin jocul insidios al reflexelor eseistic-digresive "subversive", realitatea cotidiana ca atare, din momentul in care ea era raportata - moral si axiologic - la sublimul tinutului mitic insularizat din interiorul ei. Omul de nisip respecta cu minutie toate elementele de constructie ale esafodajului parabolic descris anterior.

Ziaristul Sever Popescu soseste in naratiune din zona realitatii cotidiene, fiind, se pare, apreciat de cei din jur la inceputul romanului, de vreme ce e introdus in "inalta" delegatie pe care judetul sau o trimite "la Centru", pentru celebrarea unei genuflexiuni politice majore. De fapt. Sever Popescu e, tipologic, un duplicitar cu priviri umbrite si un cavaler inadaptat al timpurilor pe care le traieste.

Om pur in meandrele cristaline ale sufletului sau, pe o linie genealogica dostoievskiana, el e "Printul" hieratic al unei adolescente senzuale, atrasa apoi de bani si de viata calpa, plina de paiete, a unui artist de circ conventional si oportunist. Scriitor in momentele sale de recluziune, Sever Popescu descopera in minijungla de blocuri uniforme a oraselului sau de provincie un personaj fabulos, "rectorul" Ion Herb, a carui viata o retraieste simbolic, asternand-o pe hartie. "Vegetai" prin nume, dar si ca ideal de inocenta, Herb se trage din tinutul magic al cireselor, Comana, de care nici Sever nu e strain. Prin jocul iscusit al planurilor narative, Ghiţulescu sugereaza ca Sever ar fi, de fapt, un avatar al "rectorului" Herb, timpul "esential" evoluand, astfel, prin reduplicarea infinita a unor secvente umane de puritate insularizata. Herb, batranul, avusese parte de o existenta prodigioasa si autentica prin insolit, daca o comparam cu aceea a oamenilor "normali" din jurul sau: revenit in satul sau natal dupa o inexplicabila absenta de trei ani, dupa o banala plecare la piata, el "renaste" (motivul e initiatic!) intr-un timp alternativ celui real, trait pragmatic de catre consatenii sai. Bun gospodar, infiinteaza de unul singur, in propria sa ograda, un Institut Superior de Stiinte Umaniste, autoproclamandu-se "rector", in absenta oricarei afilieri institutionale sau a vreunui act care sa confirme prezumtia sa de sublima dascalie.



Modelul, marturisit, e Iorga, caruia "rectorul" Ion Herb ii si face o vizita pedestra, pentru a obtine o binecuvantare. Insolitul voluntariat al acestui straniu apostol de provincie se materializeaza ulterior in ridicarea unor monumente priapic-eroice rurale, neintelese simbolic de catre sateni, si prin racolarea unor discipoli, atrasi nu atat de ravna pentru studiu, cat de stranietatea incomparabila a personajului, decretat de catre consatenii sai, cu o culpabila nerecunostinta, drept "nebun" pitoresc al locului.

Cu biografia unora dintre acesti discipoli, pasii lui Ion Herb se vor intersecta in momentul in care el se va muta la oras, pentru a-si trai anonim ultimii ani din viata, la umbra terna a unor blocuri cenusii, identice.

Redescoperita, prin diligentele literare ale lui Sever Popescu (din ce in ce mai contaminat de "model"), viata de maniac sublim a rectorului va fi pusa in scena de catre oportunistul regizor de casa de cultura Boris Andreica, Mircea Ghiţulescu neuitand sa sugereze, ca acolada interpretativa a textului sau, ca toti protagonistii sunt, in ultima instanta (ca si cititorii, de altminteri), actantii marunti ai unui histrionism scenic universal, unde nu mai e de mult nimic nou, toate rolurile repetandu-se de la inceputurile lumii. Cu "fruntea vesnic senina". Herb reprezinta, in acest edificiu scenic global, "nisipul" stabil si curat al fundului de mare nerascolit de talazurile schimbarilor de la suprafata.

In regim parabolic, el traieste continuitatea himerica pe care o asigura extemporalizarea, lipsa de contingenta cu istoria. Mesajul romanului sugereaza, astfel, posibilitatea de a conferi consistenta existentei doar intr-un perimetru atemporal, pus la adapost de actiunea coroziva a istoricitatii, Herb fiind, prin actiunile sale, un "invins" al istoriei in ordine practica, dar si un "invingator" al ei, daca-i ridicam faptele in regimul constantelor existentiale sublime, al stabilitatilor utopice.

Celelalte personaje se rostuiesc in functie de capacitatea de a-si insusi, sau, dimpotriva, de a repudia, un sublim strain de propria lor viata: Sever e fascinat, pe cand Boris Andreica - razbatator cultumic local, ajuns regizor de teatru in lipsa unui contracandidat - manifesta fata de "aventura" vegetalului Herb dispretul pragmatic al omului cu picioarele bine infipte in realitate. "Orice ar fi facut pe scena Ion Herb - remarca scriitorul spre finalul textului, comentand reprezentarea dramatica a vietii rectorului din Comana -, ramanea ceea ce dorise Boris: nu un simplu adormit care trece prin lume tara sa bage de seama ce se petrece sub ochii lui, ci regele adormitilor, mai periculos prin exemplul decat prin faptele lui. Cate nenorociri nu se pot intampla din cauza acestor adormiti, care confunda lumea cu ceea ce se intampla sub fruntea lor vesnic senina, ca si acest Ion Herb, care a urmarit cu incapatanare de somnambul doar himerele sale, fara sa-l intereseze altceva decat biata lui trecere prin lume, oferind tuturor cel mai prost exemplu, acela al adormirii sale egoiste." Regizorul Boris diabolizeaza eronat personajul, incercand sa filtreze fericirea existentiala a acestuia, punctata doar de optiuni civice altruiste, prin plasa impura a rigorilor pragmatice specifice timpului, real in care spectacolul e pus in scena.

In sens invers evolueaza Sever Popescu, hotarat sa-si dea demisia de la ziar, din dorinta de a regasi, in recluziunea atemporala a meditatiei rurale, calmul impacat cu sine al nisipurilor de mare adancime, nctulburate de valuri.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani