Conceput in 1941, conform datarii autorului, si inclus in volumul Culoarul somnului (1944), Oglinda oarba este un poem-manifest, care ilustreaza modul suprarealist temerar de a recompune realitatea prin "acordul perfect" dintre real si imaginar. Scenariul imagistic socant are la temelie atat inclinatia onirica (halucinatorie) cat si predispozitia ludica ale poetului suprarealist. "Eliberarea eului", vizata, cu insistenta, se traduce aici prin libertate asociativa nemarginita. Ilogicul si irationalul vor fi cultivate pe temeiul dereglarii simturilor in perceptia realitatii. intrucat oglinda oarba nu mai poate reflecta lumea asa-cum-este.
Motivul "firului" (ca inventie personala) din prima strofa ordoneaza imaginile dupa asociatii arbitrare:
"Firul de sange care imi iese din buzunar
firul de lana care imi iese din ochi
firul de tutun care imi iese din urechi
firul de flacari care imi iese din nari".
Simturile de baza in acest caz (vizual, auditiv, olfactiv) faciliteaza o cunoastere senzoriala deformata care declanseaza, in fapt, metamorfoza realului. intr-o increngatura de relatii virtuale, "ochii" devin organul simtului tactil, .urechile" pot sluji simtul mirosului s.a.m.d.
Jocul imaginilor are la temelie procedeul dicteului, cu ajutorul caruia expresia poetica este contrasa din perimetrul gandirii in stare de insomnie: