Conceput in 1941, conform datarii autorului, si inclus in volumul Culoarul somnului (1944), Oglinda oarba este un poem-manifest, care ilustreaza modul suprarealist temerar de a recompune realitatea prin "acordul perfect" dintre real si imaginar. Scenariul imagistic socant are la temelie atat inclinatia onirica (halucinatorie) cat si predispozitia ludica ale poetului suprarealist. "Eliberarea eului", vizata, cu insistenta, se traduce aici prin libertate asociativa nemarginita. Ilogicul si irationalul vor fi cultivate pe temeiul dereglarii simturilor in perceptia realitatii. intrucat oglinda oarba nu mai poate reflecta lumea asa-cum-este.
Motivul "firului" (ca inventie personala) din prima strofa ordoneaza imaginile dupa asociatii arbitrare:
"Firul de sange care imi iese din buzunar
firul de lana care imi iese din ochi
firul de tutun care imi iese din urechi
firul de flacari care imi iese din nari".
Simturile de baza in acest caz (vizual, auditiv, olfactiv) faciliteaza o cunoastere senzoriala deformata care declanseaza, in fapt, metamorfoza realului. intr-o increngatura de relatii virtuale, "ochii" devin organul simtului tactil, .urechile" pot sluji simtul mirosului s.a.m.d.
Jocul imaginilor are la temelie procedeul dicteului, cu ajutorul caruia expresia poetica este contrasa din perimetrul gandirii in stare de insomnie:
"Tu poti crede ca urechile mele fumeaza
dar oamenii au ramas tintuiti in mijlocul strazii
pentru ca in noaptea asta se vor vopsi in negru toate statuile
si va fi insomnia mea pe care o vei cunoaste
o insomnie oarecare de creta si de argila
o insomnie ca o soba sau ca o usa
sau mai bine ca golul unei usi
si in dosul acestei usi vreau sa vorbim despre memorie".
Relatiile potentiale dintre obiecte si fenomene par nutrite in spiritul preceptului promulgat de Andre Breton, al "automatismului psihic pur". Ultima strofa, simetrica fata de prima in ceea ce priveste apelul la simturi, comunica dorinta poetului de armonizare a starilor contradictorii:
"Vreau sa ma mirosi ca pe-o fereastra
vreau sa ma auzi ca pe un arbore
vreau sa ma pipai ca pe o scara
vreau sa ma vezi ca pe un turn".
Daca in prima strofa dereglarea simturilor era sugerata prin substantive, in ultima, aceasta apare verbalizata {"sa ma mirosi" etc), fiindca implica actiunea poetica propriu-zisa. Verbalizarea confera, de altfel, dinamism imaginilor in desfasurare, in pofida "situatiei" poetice oarecum statice. Simplu structurat si vitregit de solemnitate, Oglinda oarba este un poem exemplar ca proba de virtuozitate suprarealista.
