Odihna in tipat - volum de versuri de Cezar Baltag referat





ODIHNA IN TIPAT - Volum de versuri de Cezar Baltag. Publicat la Bucuresti, Editura Tineretului, 1969, cu coperta si ilustratii de Mihai Sanzianu si cu dedicatia: "Fiului meu, Alexandru". Sub titlul Tarmul zadarnic (fragmente), ciclul a fost publicat mai intai in antologia de autor Monada, tiparita la Editura pentru Literatura, Bucuresti, . .fragmentele" cuprind secventele Nasterea, Setea, Pustiul, Dragostea, O fecioara de tipat locuieste in soare, intoarcerea. Moartea eu sunt.

Si femeia a intins mana, purtand, toate, motouri din basmul Tinerete fara batranete si viata jara de moarte. In volumul din 1969, titlul Nasterea va fi dat unei prime parti a ciclului, iar textul intitulat astfel in Monada va deveni Durere din durere; Setea va trece ca titlu al Cartii a doua, iar poemul corespondent va primi titlul Temeiul setei; Pustiul se va chema Proverbele ochilor; Dragostea va suporta modificari importante de text, incepand cu titlul, schimbat in Focul pustiei; poemul O fecioara de tipat locuieste in soare estecliminat din versiunea definitiva; fragmentul Intoarcerea va fi rcintitulat, mai "ermetic" si barbian, Drum in scadere; Moartea eu sunt devine Amiralul de seceta; Si femeia a intins mana isi schimba titlul in Marginea.

Se poate observa, asdar, o operatie de conccntrarc-cmblematizare a titlurilor, accentuand nota de "ermetism" si ritualitate a poemului. Cand va selecta un numar de texte pentru antologia de Poeme, aparuta la Bucuresti, la Editura Eminescu, in 1981, poetul va opta pentru urmatoarele titluri: Uitarea, Durere din durere. Proverbele ochilor, Odihna in tipat. Drum (fost Drum in scadere). Setea, Furnicile, Ursitorile, Amiralul de seceta. Somn (fosta Marginea), incheind cu un fragment fara titlu din poemul ce inaugura volumul din 1969, Zicere asupra. Intervin schimbari in ordinea asezarii in volum a poemelor si in textele insesi, mai concentrate in noile versiuni.

Conceputa ca un poem unitar, articulat, in linii mari, pe scheletul basmului lui Petre Ispirescu, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, cartea lui Cezar Baltag frapeaza de la prima secventa prin nota de ceremonialitate oraculara, magica. Sub titlul Zicere asupra, textul inaugural se prezinta ca o invocatie ce mentine mesajul intr-o radicala indeterminare; este, in esenta, o meditatie despre posibilitatile de comunicare ale cuvantului, ale unui cuvant care isi este siesi muza inspiratoare, dispunand de infinite, contradictorii valente expresive, asociind disparatele, unificand timpurile, conservand tensiunile sensului:

"Poate cel mai intai, poate cel de pe urma,
poale singur, poate cu ceilalti, poate nestiutor,
poate cu numele,
poate cu lipsa numelui,
poate cu fiinta imprejurul fiintei ' precum cei intrebati.

Poate cu intrebare si cu raspuns.

Poate si cuvantul acesta
are departarea tarzie,
poate nu se cantareste si nu se numara
dupa miscarea buzelor,
poate isi cheama in gura nevrednicului
coacerea sa'.


Maturizarea expresiei poetice, "coacerea" verbului, e aproximata prin astfel de rostiri-supozitii ce largesc la maximum spatiul posibil-rcverberant al intuitiei si reflectiei, al inefabilului, al interferentelor de niveluri ale dicibilului intr-o sinteza ideala, neexcluzand insa nici ezitarile, omisiunile, pierderile de sens:

"poate am baut loc si am dormit vorbe
nepazind deosebirea care m-a zamislit.

Poate in mine isi are fiinta scaderea
si a intarziat langa intrebare

poate am uitat,
poate am plecat inainte"


Aspiratia este insa aceea de a ajunge la o deplina identificare a verbului cu fiinta, a subiectului cu obiectul, de a recupera ceva din forta magica a rostirii:

"Ca si cum toiagul ar misca
pe cel ce-l ridica.
Ca si cum piatra ar fi vointa
celui ce arunca cu ea".

De aici incolo, poemul desfasurat intre reperele mari ale basmului, vorbeste, precum in Oul dogmatic barbian, despre vinovatia facutului, despre nasterea ca degradare a esentei devenita fiinta cazuta in timp:

"Cine se rastigneste pe sine
in nasterea sa


Ma dau spre lumina
lumilor
si voi avea umbra
si ochiul va arde vazand
si urechea va fi vinovata de sunete.

Iata, trec pragul fiintei
si ca lupii ce tabara prada
sar asupra mea simturile".


Se observa imediat capacitatea poetului de a manevra abstractiunile in regimul concretului, dar cu grija de a se mentine in limitele stilistice ale textelor vechi, sacre, cu prestigiu asigurat: "Durere din durere. Nicaieri adevarat I din nicaieri adevarat./ Nascut iar nu facut. Si ca un orb de mana / in lume petrecut".

Tiparul Credo-ului, exploatat aici cu finete, modeleaza un crez existential si poetic. Desfacerea Unitatii originare in multiplu e apoi sugerata Ia modul parabolic in secventa intitulata Furnicile, construita cu un mimetism al "preciziei" ca si stiintifice a descriptiei si cu destula pasta coloristica, pentru a trece rapid la cele mai aride notiuni, cu reveniri spre planul concretului, intr-un joc profitabil pentru exprimarea, altminteri foarte dificila, a ceea ce ar putea fi aproximat ca proces al cunoasterii/ asimilarii datelor realului:

"Ce poate insemna atingerea
pentru o coaja cornoasa?

Noi roadem intrebarile. Ramane auzul
gatit ca o tiara in forma de piramida,
scartaind din chimvale,
scartaind ca din zale, zornaitor,
flamand, invincibil,
mestecand, forfecand, rontaind zgomote.
Noi suieram sensuri. Lovim culorile,
tacem impreuna, ne rasucim".


Vederea, la randul ei, atinge incordari vizionare, deschizandu-sc intr-un spatiu marcat de spirit (prin care "ingerul trece cu pasi masurati"):

"Deschise imi tin pleoapele ochilor mei
si nu pot vorbi
..
adancul tremura, cerul inalta
vocea sa,
fulgerele pipaie marginile in fasii
si in solzi
si chipul meu departat si chipul meu
cel aproape
cauta ziua
in care sfera sugrumatoare m-a zamislit".
Apoi e pustia"

Ceea ce am putea echivala cu un loc al originilor c sugerat in acelasi limbaj ezoteric, ca un mic teatru al abstractiunilor, pe a carui scena apar, la limita personificarii, negatia (Nu), adverbul sugerand absenta timpului (Niciodata), pronumele nedefinit (Nimeni), Ursitorilc prezente mai curand ca voce plurala, cu neputinta de individualizat ("Ca o soapta din tarana / imprejurul rotii olarului / venim de departe lovindu-ne. / Nu ne chema, nu ne opri, nu ne intoarce, / caci noi suntem de ieri / si de ne vei striga nu vom fi"), Centaurul, apoi un fel de sobor al plantelor sugerand o atmosfera incordata, ca de pregatire pentru un act de descantec si magie, care promite a fi, desigur, nasterea. Protagonistul, niciodata numit, al acestor aventuri sui generis in spatiul-nespatiu prenatal, fantasma imateriala a lui Fat-Frumos din basm, voce a virtualitatii insesi, isi descrie propria stare in regimul disponibilitatii si indeterminarii absolute (un moto la aceasta secventa a Nasterii, din Monada, eliminata in volum, trimitea lamuritor la plansul copilului inainte de a se naste): "Am fost adus aici / cu ochii legati, / in cuvintele gurii tale, / in paradisul lui ca si cum, / unde somnul punctului nu se mai cantareste" "Doamna" careia i se adreseaza ar trimite la originarele Mume , alte aluzii se fac la mitologia greaca ("eu voi iesi din urechea ta / prin curgere divina") si la universul biblic ("Si langa auz va fi totul, si Dumnezeu va fi urechea mea. / Si voi fi sunet singur si nimic altceva, / si voi fi nimic asurzitor si nimic altceva / unde? voi auzi intreband / si nu voi sti cine intreaba"). Evenimentul nasterii, in-fiintarea, va aparea, in acest poem final al primei mari sectiuni a poemului, doar ca un popas pe un itinerariu de tensiuni si cautari dramatice: "Nemiscare. Cutremur. Nemiscare. / Cutremur. Odihna in tipat / a lumii, / oh, impietrita si veche si sfasietoare / odihna in tipat a lumii'. Mai mult decat o lamentatie pe tema deteriorarii starii de increat, prin trecerea de la virtualitate la manifestarea in timp, poemul propune, ca expresie intelectualizata a dorului popular, o mare metafora a nelinistii existentiale: "odihna in tipat" e temporara, relativa, precara. intre a fi si a nu fi, eul se consuma in incendiul carnii, tentat deopotriva de contemplarea esentelor si de contactul nimicitor cu ele. Partea din textul Iui Ispirescu care priveste aventura eroului, cautarea locului unde se afla Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, sufera prelucrari profunde, peripetiile basmului nemaifiind decat foarte vag prezente si intr-o ordine schimbata in poemul lui Cezar Baltag Eliminarea citatelor din basm puse in exerga "fragmentelor" din Tarmul zadarnic in 1968 distanteaza discursul poetic de aspectul strict evenimential al textului de pornire, pentru a-i conferi o tinuta simbolic-parabolica si mai marcata, accentuandu-i aspectul ermetic-initiatic. Cartea a doua a poemului sta sub semnul Setei devoratoare: sete (dar si foame) de cunoastere, figurata in acelasi sistem de reprezentari, vagi personificari ramase la frontiera dintre abstract si concret, precum "O femeie locuita de sete", "Un om cu oase de sete", ori Setea insasi, care "are dealuri de sete" si "rosteste cuvinte de sete'.



Fulgurante viziuni mitico-biblicc, ca in secventa Acolo pasc heruvimele, intretin mai curand o anumita atmosfera vizionara, intr-un cadru foarte stilizat:"Acolo pasc heruvimele tinere / si ochiul de cal in triunghi masoara intruna, / si pasc visatori, aplecandu-si nimburile // Maria Magdalena se opreste, / isi inalta grumazul // si narile lui Dumnezeu se umfla si sforaie / si cerul ingheata de un nechezat divin // Acolo nimicul pazeste un gol / si o foame a lui care nu sta". Ca viziunea e construita pe cateva elemente reduse la esential, semne ale unui univers arhetipal, ne-o sugereaza chiar titlul indraznet al unui alt "episod", Proverbele ochilor, construit ca invocatie catre o misterioasa "fecioara a somnului": "incaiera numarul drept al celor cinci simturi, / ia venin in urechi, paste proverbele ochilor, / imparte parabola, zabala / sa-ti sfasie buzele". Toate celelalte parti ale poemului sunt dominate de aceeasi "sete" devoratoare, de o neliniste nedefinita, niciodata stinsa, chiar si atunci cand "eroul" se declara indragostit: "Oh, sufletul meu este vesel / in setea sa / ca un incendiu ce-si soarbe / siesi fiinta". Constiinta limitei intretine criza eului pana si in miezul exaltarii extatice: "un strigat puternic / inaintea lui Unu / si el explodeaza / in tigri, / lumea e o gura deschisa: / limita limita limita / Dumnezeu se sparge" (Foculpustiei). Ultima secventa a Cartii a doua se si intituleaza Marginea, si ea trimite la episodul din basm in care Moartea il palmuieste pe Fat-Frumos intors acasa ca sa descopere doar ruine si sa devina el insusi cenusa. Lipsind referinta directa la textul basmului si chiar numele Mortii, poemul capata o nota de generalitate si nedeterminare maxima:

"Si ea a intins mana
asupra lui
si ochii lui
au zburat inauntru
A intins mana asupra Iui
si auzul lui
a cazut inauntru.


orb de spaima
sare din sine
si alearga
si e tot mai departe
si departele naste departcle

timpul nu mai ajunge pana la mine
unde e seara? unde e dimineata?
nimeni nu mai striga numele meu.

Si totusi fata ei nu se intoarce
si mana ei tot intinsa sta".


incheierea ciclului sta sub semnul Uitarii, al desprinderii de orice urma carnala: "Totul este demult. Totul este / departe/ Calatorule vested, sunt pulberea, / priveste-ma cum surad. // Zile, va smulg de pe mine, / plecati, / ascundeti sacru-mi trup / intr-o corabie / de valuri batuta, intre tarmuri / ce nu mai sunt" intre pura virtualitate si sfarsitul fiintarii, intre indeterminarea dintai si nimicul ultim, ceea ce ramane e doar tensiunea, intensitatea "tipatului" Fiintei niciodata impacate cu sine si cu lumea. Foarte distantata de "anecdota" textului de plecare, poemul lui Cezar Baltag pastreaza si adanceste doar sensul inaintarii catre limitele cunoasterii, spre o zona in care vederea se transforma in viziune, iar rostirea poetica e remodelata ca text, cum ar spune Ion Barbu, "august si revelat". Mai tanarul poet se situeaza in aceasta ilustra descendenta (in vecinatatea lui Nichita Stancscu, nestrain nici el, in cele // elegii din 1966, de o asemenea experienta), facand proba unei maiestrii deja castigate in jocul subtil dintre abstractiunea cea mai ascetica si concretul cel mai palpabil, depasind de cele mai multe ori zonele de ariditate ca si inevitabile intr-un asemenea tip de discurs. Rezulta atunci admirabile transferuri intre notional si substanta obiectuala, ca in acest fragment din Drum in' scadere:

"Ca o ureche geloasa
care aude totul
foamea rumega pe dinauntru departele,
scopul se sparge, numerele orbesc,
devremele Intarzie, bobul devora gramada
si o moara de cauze macina spatiul din nou
si faina care se naste
este miscarea.
Viscolirc si despreunare.
Un vis care nu poate fi visat,
un cerc ciudat ce nu infasoara
si nu se intoarce,
cerc stins, cerc fara de
centru

zero in oglinda: departele".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani