OCTOMBRIE, ORA OPT Proza scurta. Norman Manea. Editura Dacia, Cluj-Napoca, .
Contine urmatoarele nuvele si schite: "Premize pentru Maria", "Puloverul", "Moartea", "Doua paturi", "Puteam fi patru", "Ghemele colorate", "Ceaiul lui Proust", "Nuntile", "Ora exacta, "Lipova", "Doua paturi", "Biografia robot", "Punctul de inflexiune", "Portretul caisului galben", "Premiera", "Pisica", "Kinderland", "Peretele despartitor", "Marina cu pasari", "Octombrie, ora opt". O parte din proze au aparut, in prealabil, in periodice: "Nuntile", in Romania literara (1966), "Ceaiul lui Proust, Marcel" si "Octombrie ora opt" in Vatra (1975), "Puloverul" in Akzente (Munchen, 1985). Cateva texte sunt reluate din volumele Noaptea pe latura lunga (Editura pentru Literatura, 1969) si Primele porti (Editura Albatros, 1975). Unele din aceste proze au fost de asemenea incluse in periodice si antologii de proza romaneasca publicate in Israel, Germania de Est, Olanda, Suedia, Franta, Ungaria.
Prozele din Octombrie, ora opt poarta stigmatul unei traume. Desigur, biografia scriitorului nu se confunda cu destinul protagonistilor sai, dar un transfer subteran, alambicat si imprevizibil, poate fi pus in evidenta intre cele doua planuri. In copilarie, in timpul dictaturii lui Antonescu, Norman Manea a fost deportat, impreuna cu familia, pentru o perioada de patru ani, intr-un lagar de concentrare pentru evrei din Transnistria. Traita la o varsta cand copilul nu poate dezvolta aparari constiente, experienta a avut un impact frontal, modeland dupa desenul sau traumatic personalitatea viitorului scriitor. Dincolo de lipsurile, privatiunile si anxietatile vietii in lagar, nucleul nevrotic al deportarii consta, cred, in sentimentul de a fi fost aruncat in ceea ce Alain Finkielkraut numeste "umanitatea pierduta" (Editura Vremea, 1997). Pentru a-si usura propria constiinta, pentru a se justifica si dcculpabiliza, tortionarii au preferat sa "uite" conditia umana a celuilalt, privind evreii ca pe niste specimene infraumane, ce apartin regnului animal sau celui obiectual.
Asemenea strategii depreciative, ce indica mai degraba dezumanizarea a insisi celor care le practica, oameni incapabili sa-si accepte semenii in alteritatea lor ireductibila, ce isi reduc campul constiintei morale la un sistem de stereotipii si clisee, sunt de natura sa provoace in victime nevroze individuale si colective de nesters. Protagonistul schitelor din Octombrie, ora opt sufera de un complex metafizic al copilului nedorit, expus unei ordalii menite sa-l piarda. Suferita la o vasta a completei maleabUitati, persecutia din partea unui regim antisemit a fost resimtita si amplificata la un complex metafizic al copilului avortat, nu atat de mama si de familie, cat de societate, de natura, de univers, de Dumnezeu. Reticenta, refuzul, insingurarea, izolarea sunt simptome ale unei reactii autiste, pe care psihiatrul Bruno Betthelheim a documentat-o pe numeroase cazuri de supravietuitori ai lagarelor naziste.
Trauma autista este asadar supratema prozelor din Octombrie, ora opt. La un loc, povestirile alcatuiesc parca un sistem planetar gravitand in jurul unei gauri negre din trecutul protagonistului. Acest soare negru nu este privit niciodata direct, in fata, ci doar dintr-o perspectiva indirecta, prin deformarile pe care Ic provoaca gravitatia lui obsesionala. Efectele iradiante ale traumei se fac simtite la patru paliere din structura volumului, ce corespund cu patru varste distincte ale protagonis-tului-martor. Primul palier corespundei vastei copilariei petrecute de personaj in deportare. Primele sase schite din volum sunt fiashuri ce scot din pacla groasa a memoriei infantile si fixeaza in lumina constiintei mature cateva scene din filmul anilor de persecutie. Norman Manea nu lucreaza un tablou de ansamblu, cartea sa nu este fresca destinului unei familii sau a unei colectivitati, nici macar al unui individ. In locul panoramei desfasurate de un narator omniscient, el prefera fragmentul de imagine retinut de retina copilului. Schitele_ sunt scrise dintr-o perspectiva hipocoristica. intamplarile sunt surprinse si interpretate prin prisma puterii de intelegere a micului personaj, scriitorul reusind sa mentina intacta duiosia si candoarea magica a varstei. Tabloul general al Holocaustului pare astfel a fi privit prin cateva mici vizoare privilegiate, care dezvaluie colturi de scena minuscule, dar nu mai putin tulburatoare. Istoria marc cedeaza locul secundelor unui intra-timp psihologic.
Deportarea, mizeria, brutalitatea, foamea, frigul, executiile, apar ca fundalul de sens al unor jocuri si reverii anxioase, ce redau modul de a percepe persecutia de catre un copil incapabil deocamdata de a vcrbaliza si a constientiza ceea ce i se intampla. Astfel de "cetoase secvente" sunt jocul fetitelor care raman "inghetate' Ia un semnal, baiatul intepat de o albina care se crede impuscat ("Moartea"), gaina capturata si mancata pe ascuns in padure, flirtul tatalui cu o alta femeie ("Puteam fi patru"), batjocura copiilor care il fac pe micul protagonist sa reactioneze violent ("Ghemele decolorate"), biscuitul si ceaiul primit intr-o gara de deportare ("Ceaiul lui Proust"). Dincolo insa de limitarile viziunii infantile, perspectiva narativa sugereaza si deformarile de perceptie introduse de un mecanism de aparare prin scindare. Atentia personajului martor este in mod constant atrasa de amanuntele colaterale, cu incarcatura nevrotica, iar reactiile si raspunsurile sale sunt necoordonatc, cu simbolisme greu de descifrat pentru cei din jur. Semnificative in acest sens sunt ghemele decolorate pe care copilul le fura din cosul mamei ca expresie abstrusa a nevoii sale de tandrete si iubire.
Frustrata in asteptarile sale directe, afectivitatea copilului se intoarce asupra obiectelor. intr-o replica la mecanismele memoriei explorate de Proust, Norman Manea constata ca amintirile traumatice nu pot fi invocate voluntar, nu raspund decat la "senzatia ciudata, spontana, pe care o ofera mirosul, gustul, savoarea reintalnirii unui oarecare si inert accesoriu de altadata". "Sufletele celor pierduti se inchid intr-adevar in ceva neinsufletit', mediteaza autorul, depunand o marturie din interior asupra presiunii reificante exercitate de ura colectiva. Tocmai pentru a evita pierderea umanitatii, familiile deportate participa la ritualuri simbolice, cum este scena infuziei de plante bauta seara de seara in fata unui cub de zahar, pentru a mentine intacte reflexele ceremoniei ceaiului din viata normala ("Ceaiul lui Proust, Marcel"). Al doilea palier de varsta care poarta amprenta traumatica sunt tineretea si adolescenta personajului narator. Urmatorul modul de patru povestiri surprinde flash-backuri din perioada de dupa intoarcerea din deportare si sfarsitul razboiului. Existenta curenta pare a fi revenit Ia normaiitate, dar tanarul protagonist continua sa reactioneze dupa mecanismele introversiunii. Autorul evita in continuare cuvintele si temele "mari" (deportare, holocaust etc.) si prefera sa urmareasca procesele fine ale retragerii in sine in gesturi si intamplari marunte, cum este baia fortata cu piatra vanata impotriva raiei, pe care baiatul o percepe ca pe o tradare ("Nuntile"). Fara false pudori si deconspirand tentatia autoeroizarii compensatorii, Norman Manea analizeaza resorturile psihologice ale comportamentului acestui alter-ego literar, lasandu-l descoperit in fata eventualelor judecati morale. El reda fara sa comenteze lipsa de intelegere a tanarului protagonist fata de un alt baiat, coleg de camera de spital, care apeleaza la mastile suferintei pentru a santaja afectiunea rudelor.
Prin micile sale cruzimi compulsive, eroul devine dintr-un chinuit un chinuitor, un mic tiran pentru cei din jur, familie, prieteni, cunoscuti. E un semn ca nucleul nevrotic continua sa iradieze in el, impingandu-l la gesturi de respingere si izolare, cum este refuzul, incolacit in jurul piciorului mesei, de a pleca din spital si a se intoarce acasa ("Doua paturi"). Raspunsul tanarului la nevroza este dorinta de alienare de tot ceea ce ii este familiar, de ruptura radicala cu trecutul. El isi aseptizeaza amintirea deportarii transformand-o intr-un discurs aproape ideologizat rostit la adunari publice, N. M, dezvaluind, fara nici o condescendenta, felul in care baiatul isi construieste imaginea sociala, fara sa adere la ea.
Protagonistul isi rencaga apartenenta religioasa, preferand lectiilor de iudaism pe care i le preda un profesor rabin ideologia noului regim comunist in care se initiaza intr-o tabara de activisti pionieri. isi paraseste familia si orasul cu o vointa neinduplecata, "brusc apucat de duca-se pe pustii" ("Biografia robot"). Marcat de un complex al copilului nedorit in univers, tanarul fuge din internat, de acasa, din lumea cunoscuta, in incercarea de a-si reface o noua biografie si o alta identitate. Scenele din viata matura, cuprinse intr-un ai treilea modul de nuvele, nu par sa fi rezolvat problema identitara. Ceea ce putuse aparea ca o solutie existentiala - cochetaria tanarului pionier cu ideologia noului regim - s-a dovedit intre timp a fi un impas. Societatea comunista dezvolta la randul ei mecanisme totalitare, exercitand o noua presiune alicnanta asupra protagonistului. Imaginea parabolica a sistemului este o uriasa masina de tocat came umana in mijlocul pictii publice, ce i se reveleaza eroului intr-un cosmar ("Peretele despartitor"). Cateva din nuvele se apleaca asupra unor scene de caz din obsedantul deceniu. Asa este povestea activistului, trecut prin functii in slujba regimului, marginalizat la batranete, care imagineaza si propune, intre alte numeroase sugestii si reclamatii redactate obsesiv, preluarea controlului asupra loteriei nationale si distribuirea castigurilor nu dupa hazard, ci in functie de meritele sociale si partinice ale jucatorilor. Este o metafora pregnanta a rolului demiurgic pe care ideologia comunista il uzurpa filosofiei religioase, pretinzand a se substitui lui Dumnezeu in dirijarea destinului oamenilor ("Biografia robot"). Dar metafora obsedanta care defineste cel mai bine comunismul, asa cum este perceput acesta de personaj, este cea a unui val urias care il izbeste intermitent.
Aflat pe litoral, naratorul este pe cale de a se ineca, fiind salvat in ultima clipa, dupa ce trece prin intreg calvarul sufocarii si al agoniei, reprodus pe filmul unei constiinte crcpuscular-delirante. "Marea m-a respins, m-a inecat si m-a spurcat" ("Punctul de inflexiune"), se confeseaza povestitorul, facand aluzie la ciudatele sale reactii ulterioare. La fiecare intoarcere pe litoral, corpul sau se acopera de pete, sindrom alergic care tradeaza o somatizare a angoasei. Mai apoi, el ajunge sa traiasca organic senzafia ca, indiferent de locul unde se afla, un val terifiant sta sa il striveasca. Pentru a scapa de obsesie, el invata sa inoate si incepe sa imite compulsiv scena inecului. Marea este aici o alegoric pentru societatea care frange individul, ii ucide vitalitatea si increderea in sine.
In acelasi timp, ea este un simbol mai general pentru pulsiunea de moarte care il stapaneste pe protagonist. incercare de a fugi inot peste granita sau tentativa inconstienta de suicid, imaginea apei tradeaza dorinta de evaziune, fie chiar si prin moarte, dintr-un univers carccral. Asa cum copilul traumatizat de persecutia antisemita fugise din mica sa comunitate iudaica inspre noul regim ce promitea o noua nastere, la fel acum maturul incearca sa evadeze din sistemul persecutiei comuniste. Prima calatorie in strainatate capata astfel valoarea unei rupturi biografice, a unei schimbari de personalitate, ce premerge poate exilul de mai tarziu al scriitorului insusi.
In fond, povestirile din volum acopera, prin flashuri, o intreaga biografie.
Legaturile capilare dintre personajul central (in toate ipostazele sale, de la copil la matur) si scriitor se fac simtite nu doar prin (ipoteticul) transfer de biografie, ci mai ales prin concordanta de reactii. Comportamentul traumatic al protagonistului isi gaseste un corespondent in stilul auctorial. La fel cum protagonistul matur ("buhait [], greoi, ursuz') ascunde in el unul din acei "copii ai nimanui, zvarliti in nicaieri", tot asa scriitorul incearca parca sa recupereze prin scris chipul pierdut al unei copilarii niciodata traite. Ca si personajul, autorul da senzatia ca a lipsit din propriul trecut, ca se apropie prin creatie de o gaura neagra situata in prima sa biografie. O data cu personajul, el poate asuma observatia ca, "in realitate, aprofundez aceeasi asteptare infantila, candida, fara obiect, care imi tortureaza si imi leagana captivitatea varstei" ("Kindcrland").
"Refuzul in tacere, sfidarea prin ratare", dar si "binefacatoarea neliniste" prin care, paradoxal, personajul se salveaza de la robotizare si nevroza, par a fi totodata chiar motoarele creatiei care dau nastere acestei proze anxioase. Mecanismele alienarii isi gasesc un corespondent in stilul ciudat impersonalizat, in notatiile sumare, in descrierile obiectuale, care nu deriva atat din tehnica noului roman francez, cat sunt expresia genuina a unei umanitati reificate. Desi se inscriu in traditia stilului aluziv si esopic indus de cenzura comunista scriitorilor realisti, prozele lui Norman Manea isi trag structura complexa si discursul abstras si abscons mai degraba din trauma autista explorata in protagonist. Este sugestiva in acest sens relatia pe care autorul o are cu personajul sau, un fel de dialog la persoana a doua, ca o scrisoare pe care autorul i-o citeste, peste timp, unui personaj aflat in subteranele copilariei. Atras obsesiv de figura copilului, dar fara dorinta de a-l privi si asuma direct, scriitorul pare a exorciza, prin acest alter-ego narativ de care s-a scindat, trauma unei copilarii privite, aseptic si protector, drept copilaria altcuiva.
