OCTOMBRIE, ORA OPT Proza scurta. Norman Manea. Editura Dacia, Cluj-Napoca, .
Contine urmatoarele nuvele si schite: "Premize pentru Maria", "Puloverul", "Moartea", "Doua paturi", "Puteam fi patru", "Ghemele colorate", "Ceaiul lui Proust", "Nuntile", "Ora exacta, "Lipova", "Doua paturi", "Biografia robot", "Punctul de inflexiune", "Portretul caisului galben", "Premiera", "Pisica", "Kinderland", "Peretele despartitor", "Marina cu pasari", "Octombrie, ora opt". O parte din proze au aparut, in prealabil, in periodice: "Nuntile", in Romania literara (1966), "Ceaiul lui Proust, Marcel" si "Octombrie ora opt" in Vatra (1975), "Puloverul" in Akzente (Munchen, 1985). Cateva texte sunt reluate din volumele Noaptea pe latura lunga (Editura pentru Literatura, 1969) si Primele porti (Editura Albatros, 1975). Unele din aceste proze au fost de asemenea incluse in periodice si antologii de proza romaneasca publicate in Israel, Germania de Est, Olanda, Suedia, Franta, Ungaria.
Prozele din Octombrie, ora opt poarta stigmatul unei traume. Desigur, biografia scriitorului nu se confunda cu destinul protagonistilor sai, dar un transfer subteran, alambicat si imprevizibil, poate fi pus in evidenta intre cele doua planuri. In copilarie, in timpul dictaturii lui Antonescu, Norman Manea a fost deportat, impreuna cu familia, pentru o perioada de patru ani, intr-un lagar de concentrare pentru evrei din Transnistria. Traita la o varsta cand copilul nu poate dezvolta aparari constiente, experienta a avut un impact frontal, modeland dupa desenul sau traumatic personalitatea viitorului scriitor. Dincolo de lipsurile, privatiunile si anxietatile vietii in lagar, nucleul nevrotic al deportarii consta, cred, in sentimentul de a fi fost aruncat in ceea ce Alain Finkielkraut numeste "umanitatea pierduta" (Editura Vremea, 1997). Pentru a-si usura propria constiinta, pentru a se justifica si dcculpabiliza, tortionarii au preferat sa "uite" conditia umana a celuilalt, privind evreii ca pe niste specimene infraumane, ce apartin regnului animal sau celui obiectual.
Asemenea strategii depreciative, ce indica mai degraba dezumanizarea a insisi celor care le practica, oameni incapabili sa-si accepte semenii in alteritatea lor ireductibila, ce isi reduc campul constiintei morale la un sistem de stereotipii si clisee, sunt de natura sa provoace in victime nevroze individuale si colective de nesters. Protagonistul schitelor din Octombrie, ora opt sufera de un complex metafizic al copilului nedorit, expus unei ordalii menite sa-l piarda. Suferita la o vasta a completei maleabUitati, persecutia din partea unui regim antisemit a fost resimtita si amplificata la un complex metafizic al copilului avortat, nu atat de mama si de familie, cat de societate, de natura, de univers, de Dumnezeu. Reticenta, refuzul, insingurarea, izolarea sunt simptome ale unei reactii autiste, pe care psihiatrul Bruno Betthelheim a documentat-o pe numeroase cazuri de supravietuitori ai lagarelor naziste.
Trauma autista este asadar supratema prozelor din Octombrie, ora opt. La un loc, povestirile alcatuiesc parca un sistem planetar gravitand in jurul unei gauri negre din trecutul protagonistului. Acest soare negru nu este privit niciodata direct, in fata, ci doar dintr-o perspectiva indirecta, prin deformarile pe care Ic provoaca gravitatia lui obsesionala. Efectele iradiante ale traumei se fac simtite la patru paliere din structura volumului, ce corespund cu patru varste distincte ale protagonis-tului-martor. Primul palier corespundei vastei copilariei petrecute de personaj in deportare. Primele sase schite din volum sunt fiashuri ce scot din pacla groasa a memoriei infantile si fixeaza in lumina constiintei mature cateva scene din filmul anilor de persecutie. Norman Manea nu lucreaza un tablou de ansamblu, cartea sa nu este fresca destinului unei familii sau a unei colectivitati, nici macar al unui individ. In locul panoramei desfasurate de un narator omniscient, el prefera fragmentul de imagine retinut de retina copilului. Schitele_ sunt scrise dintr-o perspectiva hipocoristica. intamplarile sunt surprinse si interpretate prin prisma puterii de intelegere a micului personaj, scriitorul reusind sa mentina intacta duiosia si candoarea magica a varstei. Tabloul general al Holocaustului pare astfel a fi privit prin cateva mici vizoare privilegiate, care dezvaluie colturi de scena minuscule, dar nu mai putin tulburatoare. Istoria marc cedeaza locul secundelor unui intra-timp psihologic.
Deportarea, mizeria, brutalitatea, foamea, frigul, executiile, apar ca fundalul de sens al unor jocuri si reverii anxioase, ce redau modul de a percepe persecutia de catre un copil incapabil deocamdata de a vcrbaliza si a constientiza ceea ce i se intampla. Astfel de "cetoase secvente" sunt jocul fetitelor care raman "inghetate' Ia un semnal, baiatul intepat de o albina care se crede impuscat ("Moartea"), gaina capturata si mancata pe ascuns in padure, flirtul tatalui cu o alta femeie ("Puteam fi patru"), batjocura copiilor care il fac pe micul protagonist sa reactioneze violent ("Ghemele decolorate"), biscuitul si ceaiul primit intr-o gara de deportare ("Ceaiul lui Proust"). Dincolo insa de limitarile viziunii infantile, perspectiva narativa sugereaza si deformarile de perceptie introduse de un mecanism de aparare prin scindare. Atentia personajului martor este in mod constant atrasa de amanuntele colaterale, cu incarcatura nevrotica, iar reactiile si raspunsurile sale sunt necoordonatc, cu simbolisme greu de descifrat pentru cei din jur. Semnificative in acest sens sunt ghemele decolorate pe care copilul le fura din cosul mamei ca expresie abstrusa a nevoii sale de tandrete si iubire.
Frustrata in asteptarile sale directe, afectivitatea copilului se intoarce asupra obiectelor. intr-o replica la mecanismele memoriei explorate de Proust, Norman Manea constata ca amintirile traumatice nu pot fi invocate voluntar, nu raspund decat la "senzatia ciudata, spontana, pe care o ofera mirosul, gustul, savoarea reintalnirii unui oarecare si inert accesoriu de altadata". "Sufletele celor pierduti se inchid intr-adevar in ceva neinsufletit', mediteaza autorul, depunand o marturie din interior asupra presiunii reificante exercitate de ura colectiva. Tocmai pentru a evita pierderea umanitatii, familiile deportate participa la ritualuri simbolice, cum este scena infuziei de plante bauta seara de seara in fata unui cub de zahar, pentru a mentine intacte reflexele ceremoniei ceaiului din viata normala ("Ceaiul lui Proust, Marcel"). Al doilea palier de varsta care poarta amprenta traumatica sunt tineretea si adolescenta personajului narator. Urmatorul modul de patru povestiri surprinde flash-backuri din perioada de dupa intoarcerea din deportare si sfarsitul razboiului. Existenta curenta pare a fi revenit Ia normaiitate, dar tanarul protagonist continua sa reactioneze dupa mecanismele introversiunii. Autorul evita in continuare cuvintele si temele "mari" (deportare, holocaust etc.) si prefera sa urmareasca procesele fine ale retragerii in sine in gesturi si intamplari marunte, cum este baia fortata cu piatra vanata impotriva raiei, pe care baiatul o percepe ca pe o tradare ("Nuntile"). Fara false pudori si deconspirand tentatia autoeroizarii compensatorii, Norman Manea analizeaza resorturile psihologice ale comportamentului acestui alter-ego literar, lasandu-l descoperit in fata eventualelor judecati morale. El reda fara sa comenteze lipsa de intelegere a tanarului protagonist fata de un alt baiat, coleg de camera de spital, care apeleaza la mastile suferintei pentru a santaja afectiunea rudelor.