Autorul si opera sa |
Prezentarea textului - Ocheanul intors |
| Un copil scriitor (fragment din text) Alaltaieri Andrei Hangan mi-a dat o compozitie in care versurile: Iar in zarea innegrita de-ale norilor cadavre Inspre care marea arunca valurile ei de foc ori sunt din Eminescu, dar nu le pot identifica acum, ori sunt in spirit eminescian si atunci autorul lor este, neaparat, un fenomen. Am de la el si un text in proza, pe care l-am desprins din caietul lui de scoala, si acolo gasesc cateva locuri care arata ca in capul poetului plutesc lucruri enorme: zapada de pe munte «rasfrangea o umbra de cristal spre inaltimile norilor», norii rasfrang «ca o oglinda pleoapele batrane a muntilor» (este eminescian, dar si altfel), cararile muntilor «innegrite de vreme si de cadavrele norilor» (varianta a imaginii din primul dintre versurile citate). Nu pot transcrie in intregime, pentru ca Andrei nu calca doar pe ortografie, ci si pe coerenta, dar trag din daramaturile lui alta imagine grea («Apoi soarele cu privirile lui atintite lumineaza pacla neagra a muntelui») si, punand virgulele si punctele uitate de el, copiez ultima parte pentru grozaviile de felul celor de mai sus («privirile umbroase» ale lunei si «cerul ca un juvaier imens rasfrange lumini intortocheate peste padurile mari») si pentru instinctul care face sa dea pret unei ploi de propozitii comune de genul «canta pasarile», «zboara fluturii», dramati-zandu-le prin observatiile ritmice, simetrice «Este un tablou ingrozitor» si «Este uimitor de frumos». «Noaptea luna-si arunca privirile umbroase asupra ei. Apa balbaieste pe adancimi si la cotituri. Este un tablou ingrozitor. In schimb, vara este frumos cand stai la umbra de pe sub stejari. Canta pasarele. Zboara fluturi. Se aud chiuituri din toate partile. Noaptea se aude latratul unui caine, cantecul unui pacurar. Este uimitor de frumos. Vin ploile mari. Se aud bubuituri. Cerul ca un juvaier imens rasfrange lumini intortocheate peste padurile mari. Vantul canta printre frunzele lor, mugind ca o vita.» Din versurile lui (Noaptea,): Stralucind in neagra-i lume/Ca o mina de carbune si din Coroana muntelui: Stau privind la templul vremii/Ce se-nalta si dez-miarda/Cutele-naltului munte/Care pare cu coroana/Dintr-a nourilor spumeJCe-i umpluta de sclipire/Din al sau falnicul haos./Ca din harfa ce rasuna,/Ca din mare spumegata./Sclipeste ca un nimb de foc/A muntelui cununa. Sclipirea nimbului de foc echivalata in senzatie auditiva, a sunetului pe harfe si a tunetului marii. Andrei Hangan este coleg cu Mariana si Paraschiva si sta, cum il privesc de la catedra, in a patra banca a randului din stanga. Cele doua, ca si Valeria Moldovan. stau pe randul de banci din dreapta mea, langa ferestrele care se deschid spre drum, spre biserica, si prin care Heniul intra aproape tot () Cu acesti copii, as putea face o alta literatura, o alta pictura, luand totul de la inceput, departe de ranjete. Cateva case in jurul casei mele, intr-un imens parc plin de salcami. imbarcati spre absolut, pe un plai sau la marginea marii cenusii. De ce ar fi imposibil? Si totusi este." |
| Viata la tara (fragment din text) "Casa in care sed, la Cristina, este in capatul satului, pe un deal, la doi kilometri de scoala, si e facuta din barne. De la ferestre vad la dreapta mea, in jos, un deal lung si sub el satul, clopotnita bisericii sasesti, alaturi de care e scoala, cub cu un etaj, vopsit galben, cu acoperisuri tuguiate si obloane la ferestre. In fata un deal pe varf cu vii, la stanga acestuia un alt deal. rotund, si in fundul lor pamantul pare un melc, o cochilie grandioasa acoperita din loc in loc cu livezi de meri dincolo de care incep muntii acoperiti cu brazi grosi. Muntii lungi si inalti, cu doua-trei creste marcate si cu falduri barboase care amintesc somptuoasa materialitate a rochiei Estherei lui Rembrandt. Si, de sus pana jos si-n toate partile, o oglinda nemarginita pe care norii par aburii respiratiei apropiate a unui personaj despre care, stiu eu, mult as da sa pol spune vreodata ceva mai mult. Nu lucrurile insele ale acestui loc, ci culoarea si forma pe care ele le trimit prin aer pana la mine, ochiul meu, pot fi pipaite ca niste delicate jucarii pe care, pe toate, sa le pun in poala ei. De dimineata, fericit umflat de lapte, fac gramatica la a saptea, citesc din Vlahuta la a cincea, din nou gramatica, la a sasea, la ora I cumpar un kilogram de carne de oaie si la 4,30 ma duc cu Mme Z, sotia directorului, cu A., care e tatal ei si secretarul scolii, si cu profesorul de matematica in via satului - pe care o zaresc de la mine pe fereastra. Din varful ei asist la un apus de soare atat de rosu, incat dealurile se fac violete, si boii care trec cu pluguri pe clinii lor, parca efigii intr-un fildes stravechi. intre araci, cenusiu. Ciorchinii care atarna grei ca niste ugere, deasupra lor ies stelele. Secretarul A., care conduce si fanfara satului, vorbeste despre culesul viilor altadata, despre cocosul care se impusca a doua zi de Craciun. Sunt ametit, vad sub masa cu fata alba pe care scriu Ateneul, Ioamdul, Jianu, Kiseleff Floreasca, Fundatiile cu mese verzi si sali tacute unde am citit Eugenio D Ors si Obermann-u/ lui Senancour, odaia mea cu biblioteca neagra si Pallady, toti norii, apele si copacii Bucurestilor. Dar ziua n-ar fi putut trece cum a trecut daca toate acestea n-ar fi aici cu mine, fidele si vivificatoare. Voila! Am revenit acasa, neinsotit, la ora 8 seara. Casele, patrate albe de var sub luna, umbrele lor pe drum impreuna pocnetul pietrelor sub pasii mei si latrat de caini. Dintre munti se ridica aburi." |
