O SAMA DE CUVINTE - Culegere de 42 de legende inserate de Ion Neculce in Letopisetul sau, al carui titlu complet este O sama de cuvinte ce sunt audzite din om in om, de oameni vechi si batrani, si in letopiset nu sunt scrise, ce s-au scris aice, dupa domnia lui Stefanita voda, inaintea domnii Dabijii voda. Deci cine va ceti si le va crede, bine va fi, iara cine nu le va crede, iara va fi bine; cine precum ii va fi voia, asa va face. impreuna cu Letopisetul, legendele lui N. au circulat timp de un secol in manuscris, fiind publicate exact la 100 de ani de la moartea autorului de catre Mihail Kogalniceanu in Letopisetele Tarii Moldovei, voi.II, Iasi, 1845.
Tematica acestor legende e foarte variata. Ele se centreaza de cele mai multe ori in jurul unui personaj si pun in lumina fie curajul, fie intelepciunea, fie spontaneitatea vorbirii lui, sau il surprind intr-o situatie mai putin obisnuita, scriitorul - excelent povestitor - accentuand aspectul aventuros ori amuzant al intamplarii. Multe dintre legende sunt inchinate lui Stefan cel Mare.
Ele au oferit subiecte unor cunoscute poezii si poeme de Bolintineanu, Alccsandri, Asachi ctc. (despre aprodul Purice, despre cetatea Neamtului, despre altarul manastirii Putna, despre Dumbrava Rosie sau Daniil Sihastrul). In altele sunt prezente, asa cum s-au paslral in amintirea poporului, momente din domniile lui Petru Rares, Alexandru Lapusneanu, Despot voda, Radu Mihnca, Miron Barnovschi, Vasile Lupu, Gheorghe Stefan si ale altora, si chiar o scurta biografie a spatarului Nicolac Milescu.
Legendele lui N. sunt interesante si atragatoare nu numai prin varietatea personajelor aduse in prim-plan, ci si prin continutul lor educativ, prin prezentarea unor situatii ce se pretind exacte si au sobrietatea unui autentic document istoric. Asa par a fi legendele intai si a sasea.
In aceasta din urma, se face cunoscut ca atunci "Cand au asedzat pace Stefan voda cel Bun cu lesii, fiind Ion Tautul logofat mare, l-au trimis sol la Iesi, si au daruit craiul lesesc Lautului aceste sate la margine. Campul Lung rusesc, Putila, Rastoacili, Vijnita, Ispasul, Milic Toate aceste le-au daruit craiul lesesc Tautului logofatului. Si au pus hotar apa Cirimusului, intr-o dumineca dimineata". Uneori insa se mizeaza pe faptul senzational, de exceptie, urmarindu-se, pe langa instruirea cititorului, si impresionarea lui: "Stefan voda cel Bun multe razboai au batut. Ca ase se aude din oameni vechi si batrani, ca, cate razboai au batut, atate manastiri si biserici au facut". Si totusi N. crede in aceasta istorie vie a poporului, o pretuieste, fiind convins ca "multi istorici streini, de alte tari, nu le stiu toate cate sa fac intr-alt pamant, tot mai bine stiu cei de loc decat cei streini".
Trecutul istoric il cunoaste in primul rand poporul, care a trecui in domeniul legendei mai ales pe acei domni care au aratat intelegere pentru ci si au luptat alaturi de el impotriva asupritorilor. In acest sens se impune figura lui Stefan cel Mare, legendele inchinate lui realizand un al doilea portret al voievodului, deosebit de dinamic si de plastic, daca il comparam cu cel facut de Ureche, desi evidentiaza in ultima instanta cam aceleasi trasaturi de caracter. Stefan este un domn iubit, un mare luptator pentru binele celor de jos, un aparator viteaz al hotarelor tarii. Unele legende ii scot in evidenta calitatile morale, cum se inlampla in legenda lui Purcel, in care Stefan da taranului sarac, luand de la cel care are mai mult, un plug si vite de munca. Dragostea si fidelitatea ostenilor, marea lor incredere in calitatile de conducator ale lui Stefan reies in mod pregnant in legenda despre aprodul Purice, in care vedem si rasplata pe care domnul o acorda celor care l-au ajutat in lupta.
In toiul luptei, Voda ii promite ca-l va rasplati: "Sarace Purece, de-oi scapa eu si tu, atunci ti-i schimba numeli din Purice, Movila. Si au dat Dumnezeu si au scapat amandoi. Si l-au facut boier, annas mare, pre Purece.
Si dintru acel Pureci aprodul s-au tras neamul Movilestilor, de au_agiuns de au fost si domni dintru acel neam".
In legenda cetatii Neamtului e prins un moment de slabiciune al Domnului, care este hotarat sa renunte la lupta si sa se retraga in cetate; dar, oprit de "muma-sa" si incurajat de altii, reuseste in cele din urma sa-i alunge pe turci. Prin legendele sale, N. a devenit, pe drept cuvant, parintele speciei narative scurte in literatura romana, al schitei, al povestirii, al nuvelei. Subiectul legendei a douasprezecea reprezinta, de exemplu, samburele unei schite: "Petru voda Rares, fugand prin targ pin Piatra, si gonindu-l pietrenii, l-au fost agiungand un popa. Si au tras Petru voda inapoi in popa cu arcul si l-au lovit cu sageata in oblancul selii. Si i-au dzis: intoarce-te, popo, inapoi, nu-ti lasa liturghia nesfarsita. Iara dupa ce au vinit Petru voda domn cu a doa domnie, au scos ochii popii si pietrenilor acelor ce l-au gonit si le-au facut si biastam, afurisanie". Cateva trasaturi ale voievodului sunt bine scoase in evidenta, mai ales caracterul sau razbunator; semnalam, de asemenea, nota ironica ce se desprinde din replica pe care Rares i-o da preotului. Povestirea nu are nimic de prisos, toate elementele constitutive fiind necesare in economia narativa. Fiorul aventurii si gustul neprevazutului anima si legenda privitoare la viitorul domn Grigore Ghica si la prietenul sau din tinerete; intamplarea cuprinde, insa, pe de alta parte, si un frumos indemn moral: lauda prieteniei si a statorniciei, doua virtuti nu prea raspandite printre contemporanii lui N.. Legenda poate fi considerata una dintre primele nuvele romanesti. Nu de putine ori interesul c trezit de dramatismul unor situatii. Este cazul legendei manastirii Putna, unde copilul de casa, ce avusese nenorocul sa intreaca pe Stefan in aruncarea sagetii, este omorat. Sau al legendei a douasprezecea, care relateaza o adevarata drama erotica. Radu voda avea o fata ce a fugit cu o sluga "pre o fereastra din curtile domnesti din cetatea Harlaului. Si s-au ascuns cei doi in codru".
Radu voda a facut atunci "navod de oameni" si i-a gasit pe fugari in mijlocul codrului, langa fantana cerbului. Slugii i-a taiat Voda capul, iar pe fata a calugarit-o. Legendele din O seama de cuvinte noteaza peripetii, rasturnari de situatii, aventuri. Se poate observa aceasta in legenda a doua, in care se povesteste despre soarta arcului si paharului lasate de Stefan voda la Putna, sau in legenda a patra, unde acelasi domn, batut de turci la Razboieni, este incurajat pe rand de mama sa si de Daniil Sihastrul si, in cele din urma, reusind sa-si stranga o oaste de nadejde, isi ia revansa asupra turcilor.
Faptele sunt adeseori de un pitoresc plin de seva: un neamt, inchis in cetatea Neamtului, stiind ca cetatea e asediata de turci, cere voie doamnei sa dirijeze focul de aparare al tunurilor. Datorita maiestriei lui, turcii sunt respinsi. Nu se evita nici amanuntul amuzant. L-am intalnit in legenda despre Petru Rares, il intalnim si in alta parte. In legenda treizeci si una, de pilda, "Gheorghe Stefan voda, trecand cu oastea ungureasca prin Roman sa scoata pe Vasilie voda din domnie, iar un bivolar al lui au iesit inainte dintr-o carciuma, fiind bat, in mijlocul targului. Si au inceput a rade si a bate in palme si a dzice: Dragul badii. Stefan voda, mai bine iti sade in domnie decat in boierie. Ase sa mi te porti! Iar Stefan voda l-au intrebat: Ce ti-i voia mai? Iar bivolariul au dzis: O bute de vin am negutat si n-am bani s-o platesc, sa beu pentru sanatatea marii tale si a ostii marii tale! Atunce Stefan voda s-au zambit a rade si a dis la soltuzul: Pas' sa ti-o plateasca"; sau legenda a zecea: "Dupa ce au luat Bogdan voda domnia, au si trimis pre Tautul logofatul sol la turci.
Si ase vorbesc oamenii, ca l-au pus vizirul de au sedzut inaintea vizirului pre macat, si n-au fost avand mestei la nadragi, ca, tragandu-i cibotile, numai cu coltuni au fost incaltat. Si dandu-i cahfc, nu stie cum o va be. Si au inceput a inchina: Sa traiasca imparatul si viziriul! Si inchinand, au sorbit felegeanul, ca alta bautura". Inserate la inceputul Letopisetului, al carui autor c preocupat in mare masura de realizarea valorii documentare, legendele din O sama de cuvinte nu urmaresc in primul rand eternizarea adevarului istoric, ci mai ales definirea caracteristicilor si individualitatii eroilor, surprinsi de cel mai multe ori intr-o unica secventa. N. nu se simte aici oprit de anumite legi pe care literatura istorica le impunea cronicarului, interesat de inregistrarea si interpretarea unor fapte adevarate. insasi natura materialului, legendar in primul rand, I-a avantajat pe scriitorul N., in calitatea sa de povestitor inzestrat, capabil sa contureze din cateva linii siluete si portrete memorabile, situatii dramatice si anecdote pitoresti.
