O NOAPTE FURTUNOASA - Comedie in patru tablouri de I. L. Caragiale, aparuta in "Convorbiri literare", 1879, nr. 7 si nr. 8 din I octombrie si 1 noiembrie.
O noapte furtunoasa s-ar mai putea numi si o noapte nebuna ori, mai exact, a nebuniei erotice, in majoritatea lor personajele aratand ca niste iesite din minti din pricina dragostei. Tircadau, mitocanul, nu este mai putin in defect cu "uzul ratiunii" decat intelectualul Ventu-riano.
Boala nebunici, secretata de ambitul erotic, i-a cuprins indeosebi pe jupan Dumitrache, Chiriac, Rica si Zita. Fiecare isi retorizeaza si isi apara ambitul, ferindu-l de "afrontul" inoportunilor. Jupan Dumitrache vrea o viata conjugala de perfecta lealitate, amenintand cu moartea pe eventualul intrus. Zita, agasata de pastramagiul Tircadau si "ambetata absolut", tinde sa se emancipeze si sa paraseasca mahalaua.
Ambitul lui Chiriac, mai practic, urmeaza calea tihnita, deschisa de alcovul nevestei stapanului, caruia "consimtind" la toate, ii devine confident si virtual partener in afaceri. Rica Venturiano face drumul invers, aventurandu-se, insotit de latratul cainilor, pe maidanele din mahala, dupa o fata din popor. Ambitul lui politic - box populi, box dei (vox populi, vox dei) - isi extinde teritoriul inclusiv asupra "patimirii" erotice. Toate personajele amintite sunt angajate in amor pana la nebunie. Rica isi recunoaste franc sminteala pricinuita de dragoste ("sunt nebun de amor"). "Sergentul" Chiriac isi marturiseste patetic nebunia spre care l-a impins amorul pentru Veta ("Da! sunt nebun, fireste ca sunt nebun; m-ai innebunit dumneata"). Nebunia determinata de ambitul erotic difera de la un personaj la altul.
La Venturiano, care face si poezii turmentate, nebunia se rafineaza in melancolie. Celor cu firea pozitiva, nebunia erotica Ic trezeste porniri agresive, de lichidare fizica a rivalului. Mai turbat decat toti ceilalti impreuna este jupan Dumitrache, o adevarata "primejdie", decis sa-si razbune cu o crima eventuala necinstire a onoarei de familist. Lasand deoparte pe Siridon, martor si agent al nebuniei din oribila noapte, ramane sa stabilim cine este personajul care pune capat smintelii barbatilor angrenati in perfidul joc al dragostei. Substitutul naivului din teatrul clasic este aici "rusinoasa" coana Veta.
Nevasta jupanului s-a fixat la aceasta masca de "rusinoasa", de maxima eficienta in potolirea orgoliului de tigru gelos al barbatului sau: "Stii cum e Veta mea, rusinoasa". Disimulandu-se cu inteligenta in femeie pudica, ascultatoare si cam neroada, Veta actioneaza cu prezenta de spirit si abilitate, vindecandu-i, intr-o perspectiva comica, pe cei atinsi de morbul erosului. Cuvantul "nebun" este rostit in spatiul piesei cu precadere de Veta, ca un insistent avertisment simbolic dat celui care a depasit masura. Nebun ii spune in repetate randuri amantului, care-i pricepe greu jocul dublu si nu vrea sa creada ca nu are de gand sa-l traduca: "Chiriac! Vrei sa strig? esti nebun?" Speriata o clipa de "nebunul" Venturiano, care-i patrunde intempestiv in odaie, Veta intuieste repede unde s-au incurcat firele care au provocat nebunia generala si intervine cu replicele sale calmante, ca niste dusuri reci. "Rusinoasa" femeie incepe cu Rica, razand de incurcatura nebuneasca pe care a iscat-o, nimerind in casa jupanului si nu in cea cautata, a Zitei: "parol ca esti nebun". Apoi, edificata asupra goalei nebunii a barbatului sau si a lui Chiriac, continua cu acestia.
Pe "dumnealui", devenit "turbat", il dezumfla in plin atac ostasesc, intepandu-l cu o ironie subtire: "Ei! stii ca esti nu stiu cum! Ce vii asa turbat? Uite, cu sabia scoasa, ca la batalie". Iar cand barbatul persista sa-si razbune profanatul ambit, Veta il apostrofeaza calm: "Esti nebun!" Nebunul Rica, ratacit intr-o casa unde nu-l asteapta nimeni, nebunii jupan Dumitrache, Chiriac si Nae Ipingescu, alergand pe schele dupa prezumtivul atentator Ia onoarea familiei si "strigand ca niste turbati" ar fi prelungit la nesfarsit "oribila tragedie", daca n-ar fi intervenit, dezlegand enigma, cuvintele lamuritoare ale "rusinoasei" Veta, potolindu-i pe toti: "Veta (trecand langa Chiriac si luandu-l la o parte necajita.) Ce e, ce e! Oameni in toata firea si nu intelegeti ce e! Umblati ca nebunii! (soptindu-i repede) Iaca ce e! Tanarul umbla dupa Zita, s-a amorezat de ea la "lunion", stii din seara cand s-a luat dupa noi, si-a trimis unul la altul bilete de amor, si-n loc sa mearga la ea acasa, a gresit si a venit aici. Nu ti-am spus eu ca e tot o banuiala proasta de-a dumnealui. Ma faci sa intru in alea cu nebuniile tale".
"Explicatia" Vetei c preluata papagaliceste de Chiriac si recomunicata, cu o natura de repros jupanului: "m-ai facut sa alerg ca nebunii". Usurat, in fine, de "banuielile proaste", prezumtiosul pater familias se grabeste, fericit, sa valideze noua situatie. Nebunia i se risipeste, lasandu-se mai increzator ca oricand in grija lui Chiriac. Fusese o nebunie consumata in vid, dar nu in afara unui sens, ci acoperind ruinele ignorate ale tambitatului sau ambit. Daca ochii Iui ar fi putut vedea aceste ruine, jupanul ar fi innebunit de-a binelea. Comicul joc dintre aparenta si esenta il "salveaza", orbindu-. Orb, el ignora lumina adevarului. Victima a unei nebunii comice, Dumitrache isi incheie rolul vesel si autoritar; in final, este nebun de bucurie, o bucuic comica, tot asa de comica precum fusese si furia din timpul noptii, caci linistea relativa dobandita de aprigul jupan se profileaza ca ironie a iluziei.
Personajul reintra in seducatoarea iluzie ca Veta este o "rusinoasa" si nu o "d-alea", ca harnicul Chiriac ii este un devotat demn de stima si ca, in fine, banuiala cu privire la Rica a fost un regretabil moment de eroare, soldat cu o norocoasa relatie, nu numai de rudenie, dar si politica. Un pacalit infumurat, Dumitrache, adevaratul, se ignora, recunoscan-du-sc exclusiv in ceea ce se inchipuie ca este. intr-un astfel de travesti, el se fixeaza la nivelul unei ironii perpetue, postura inchipuita de barbat onorabil fiind contrazisa de imaginea reala a incornoratului imbecil.
