O MILA SALBATICA - Volum de versuri de Adrian Popescu. A aparut in colectia "Hyperion" a Editurii Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1983, cu o postfata de Mircea lorgulescu (Extaz, blandete si teroare) si o nota bio-bibliografica. Cuprinde o selectie de poeme din volumele publicate pana la aceasta data de autor: Umbria (1971), Focul si sarbatoarea (1975), Campiile magnetice (1976), Curtea Medicilor (1979), careia i se adauga un ciclu de poezii intitulat 32 si unsprezece texte sub titlul Inedite.
Inca din versurile de debut din Umbria, publicate in mare parte in revista "Echinox", Adrian Popescu anunta un foarte personal sentiment al comuniunii cu universul in dimensiunile sale suav-elemcntare. Atitudinea lirica definitorie era a uimirii si incantarii, a unui soi de timiditate a fiintei fragile in fata unei lumi ea insasi vulnerabila, vazuta in sfera de reverberatie a blagienci "corole de minuni".
A "nu strivi' miracolul intrupat in lucrurile din jur parea a fi si porunca sa interioara. Subiectulliric se infatisa sub semnul candorii copilaresti ("Prin pulberea lumii, copil cu parul plin/ de viespi mari de aur si fluturi de noapte"), inaintand printre "subtiri pastori de albine', catre steaua in care se "aprinde". Sentimentul era de purificare si pierdere intr-un eden luminos, pana la transfigurarea deplina ("Pana cand n-ai mai fost decat un lung/ Fuior de raze-n mana nimanui"), de comuniune franciscana cu universul fratern ("Nu poti sta prea mult / intins pe spate in camp / Randunicile sfinte vin / Sa-si fac un cuib in / Scobitura trupului tau"), in care uratul si tragica tulburare par a nu exista; e destul - cum zicea Blaga - sa te "ispite(sti) singur sa crezi ca lumea e o cantare" pentru a putea reabilita chiar si baudelairianul "hoit": ,£a fel sub pod un caine umflat de apa / E un cimpoi pentru cine se-ncumeta / Cu degete usoare si fara scarba pe / Burta lui doldora de sunete stranii". Ca e nevoie de o asemenea "ispitire"- iluzionare (sau vointa de purificare, impotriva ostilitatii uratului si mortii presimtite) o sugereaza intreaga poezie a lui Adrian Popescu, reactiva la orice semn de minima brutalitate amenintand sa tulbure armonia si sacralitatea lumii: "Nustriga, va cadea un somnambul / De pe muchia catedralei in mare, / Nu spune nimic, nu clatina / Marginea lacrimei in care stam/ Ca intr-un lac o constelatie".
Un text de filtrat ecou blagian precum Poemul trandafirului (trimitand la Pentru trandafirul din scaunul imparatesc) gaseste una dintre expresiile cele mai pure ale acestei stari de esentiala uimire, smerenie si religioasa infiorare, careia i se asociaza si o tristete surdinizata : "scoica" trandafirului aflat inca in blagiana "stare dumnezeiasca" a somnului originar este lovita de bobul de nisip, provocata sa intre in vremelnicie - si numai o data cu necesara trezire poate si fiinta poetului participa la sacralitatc - "smerit supus in timpul sau dumnezeiesc", ingaduit acolo de o "lege blanda". Poezia se defineste astfel ca expresie a suferintei mantuite, a uimirii regasite, a sfielii indurerate de limita. De la inceput, ea se angajeaza intr-o perspectiva mitica, a recuperarii conditiei originare a fiintei, cum ne sugereaza versuri memorabile ca acestea: "Odata am stiut sa zbor, odata / Dovada n-am, dar imi aduc aminte" Flacara, lumanarea, brandusa, pasarea, fuiorul de raze, moneda argintie - metafore centrale ale cartii - sunt figurile eului pregatit pentru iluminare, gata sa infrunte pentru ea obstacole si forte ostile, derizoriul si superficialul: "Iscodesti / cumplitul, usorul, zadarnicul, / speri sa inalti fulgerul / sa-l trimiti inapoi'. Asemenea versuri, alaturi de altele citate aici, justifica lectura poeziei lui Adrian Popescu sub semnul unei tensiuni continute, al unei conflictualitati subiacente, invinse in cele din urma. S-a vorbit, in acest sens, despre "un element de violenta si sfasiere", un "dublet gingasie/ violenta' si "intalnirea gratiosului cu agresivul" (Stefan Augustin Doinas), iar in postfata sa la aceasta antologie Mircea Iorgulescu identificase "o delicatete amenintata", o nevoie de "adapostire", observand ca: "Retragerea in vaporos si in imponderabil este determinata de resimtirea unei agresiuni iminente, a unui pericol, a unei terori", si adaugand:
"Extazul nu este atat o reactie (sentimentala, spiritualizata), cat un mod lucid al defensivei". Selectia poemelor din cartile urmatoare certifica unitatea viziunii prin continuarea si dezvoltarea premiselor din Umbria. Discursul poetic vorbeste si mai mult despre lucrurile familiare, de aparenta umila si neinsemnata, dar care se ofera privirii, fiecare, ca "intamplare minunata" vrednica de elogiu; un "pod cu fan" poate fi o asemenea intamplare, "zmeura (e) ca o lumanare de seu / La poarta inchisa a lui Dumnezeu", "curtea mesageriilor" e plina cu "stranii saci" de posta cu miresme din Est, aurul si laptele lumineaza deopotriva, "floarea de ger" din fereastra vine "din cranguri albe, ceresti", "Fanul celest din pajisti alpine / trimite in lume sublima sintaxa" Performanta, nu tocmai comuna, a versurilor lui Adrian Popescu este de a inscrie evenimentul sau obiectul cel mai la indemana, faptul de viata cotidian, mediul cel mai prozaic, pe un orizont inalt de semnificatii spirituale, fara sa-si transforme discursul in ilustrare de concepte, in "meditatie" pe teme "majore" etc, ci mentinandu-l constant in limitele "firescului". B de notat in primul rand marea sensibilitate pentru concret, indeosebi in formele sale de o prospetime vegetala sau carnala, pentru ceea ce tine de nivelul senzorialului frust, al teluricului palpat cu un soi de tandrete si cu o emotie profund marcata spiritual. Trebuie insa adaugat indata ca aceasta fragezime a senzatiei se transfera in chipul cel mai firesc imaginatiei alimentate cultural a poetului, livrescul fiind trait in simbioza cu lumea senzatiei elementare: e o grefa foarte atent supravegheata de un spirit rafinat, in stare sa treaca notatia cea mai "neprelucrata" in registru caligrafic si decorativ, fara a da vreo clipa sentimentul artificiozitatii sterile.
Aportul livresc e important, de pilda, in Curtea Medicilor (1976), unde o secventa biografica inscrisa intr-un spatiu oarecum obisnuit (aici curtea unei clinici) capata dimensiuni misterioase si irizari spirituale prin simpla scriere cu majuscula a celui de al doilea substantiv din titlul cartii, in poemul de la care a fost preluat: Curtea Medicilor, curte de spital situata, si in realitatea locala care i-a constituit pretextul, si in poem, in vecinatatea Bibliotecii, face o fina trimitere la Renasterea florentina, patrunderea in spatiul profan fiind citita ca o initiere in Taine: "Am fost primit cu bunavointa de mic la Curtea Medicilor, / acum intram, dupa douazeci de ani, pe sub vechiul portal, / se schimbasera multe, dar nu pentru mine, nu mai erau / crengile de macics ascunzand o poarta zidita, abstracta. // Ducea spre Depozitele Bibliotecii, spre foisorul sau straniu / acoperit cu ardezie si caramizile aparente ale veacului" Sistemul de vase comunicante ce uneste realitatea imediata cu Depozitele Bibliotecii este o constructie durabila in poemele lui Adrian Popescu, referinta livresca atragand-o mereu, ca pe o energie compensatoare, pe cea la "documentul" existential imediat verificabil, la o experienta intima.
In poezia citata, de exemplu, evocarea lui Harvey, medicul englez care a descris si studiat circulatia sangvina, ca si Michel Servet, alt medic, spaniol, ars pe rug ca eretic, da o nuanta afectiva aparte, aproape solemna, rememorarii timpului personal; cabinetul radiologie devine o "camera obscura a memoriei", partile trupului propriu si "electrocardiogramele nervoase" se cer citite in acest orizont mai larg al memoriei marcate elegiac, cu amintirea poetilor morti (Emil Isac, Blaga) in saloanele vecine, cu "camerele de garda' si cu Amfiteatrul - din nou cu majuscula care-l trece in regim inalt-simbolic -, cu "lifturile silentioase coborand in neant", cu evocarea, in final, a unui Figaro-frizerul "stapan absolut al viilor si al mortilor", care venea acasa sa tunda "chica rebela" a copilului isi trecea "briciul susurand aproape de urechi, pe gat", infiorand, "ca un proverb obscur". E, aici, o ilustrare cumva emblematica a modului de a-si construi discursul liric, specific autorului, si transmitand acea emotie ambigua, profund tulburatoare, in care "infiorarea" sacra in fata lumii se confunda cu cealalta, insemnand nelinistea fapturii precare cc-si imparte destinul fragil cu semenii si cu lumea.
Chiar pe pagina urmatoare, poemul intitulat Interregn, evocand figura mamei disparute devreme, propune un mod similar de constructie a imaginii, lumea de "dedesubt" fiind adusa mereu in comunicare cu partea de viata consumata si cu aluzia carturareasca - aici la Emily Dickinson si la Alice in tara minunilor. Si tot din acest volum e de retinut printre piesele reprezentative elogiul nelinistit sub aparenta rostirii familiare din "oda elementara" care este Unde fuge mercurul, in care s-a putut vedea si o ars poetica: "Va rog sa ma ajutati, domnilor fizicieni, sunt un / poet cuviincios, naturist, traditionalist, imi plac bauturile / tari din fructele padurii si mesele sarbatoresti, nu ma prea / indoiesc de cuvinte, el de ce se indoieste de mine oare".
Si aici spatiul asociativ-metaforic foarte larg, vizand cautarea palpitului viu al universului, concretetea obiectelor familiare ("E pe ingustul pervaz, e pe masa, e in cosul de rufe, e / in culcusul pietrelor, pe dale, zornaitor, e in camara') atrage figuratia mitologic-livresca, fiind invocat "omonimul sau, zeul cu varga si aripi la picioare", "Patronul sau (care) are de condus umbrele celor dusi". Definindu-se ca "bland poet naturist", Adrian Popescu afiseaza asadar doar masca modestiei, caci el nu este doar un simplu evocator emotionat al lucrurilor inscrise in amintire sau un "cantaret" al prezentei lor reverberante, ci un rafinat modelator de viziuni in care naturalul e filtrat cultural, impregnat de atmosfera Bibliotecii, fara nici un sentiment de frustrare.
Un fragment din Casiopeea (tot din Curtea Medicilor) poate servi drept mostra a complexei retele relationale in care e inserat "obiectul" poeziei: "Casiopeea, W, hieroglifa unui soi de / albine astrale scriind ceva intr-o / perdea de fum si parfum W sau un / M rasturnat ca pestele pe prundul / stralucitor, ca o urna extatica, ca / o vana de fier intr-un filon de argint, / ca flacara unei lumanari care nu / ezita si pentru o clipa se desprinde / usoara de ceara si came, hranindu-se / numai si numai din propria ardoare". Asocierea milei cu salbaticia, in poemul ce da titlul culegerii, e sugestiva, la randul ei, pentru tensiunea subterana a unei poezii ce ambiguizeaza frustetea senzatiei, a contactului cu elementele, dandu-i accentul acelei "violente" si "agresivitati" ascunse care cere protectia in fata mortii, fie a trandafirilor striviti pentru a le stoarce parfumul, fie a "fratelui bland", poetul internat in "saloanele de sera ale Onco-Logicului". E un accent ce reapare in mai multe texte din ciclul 32, care inregistreaza ceva din nelinistile unei varste ce nu mai e a primei tinereti.
Revine aici metafora "fierastraului mecanic" - figura a poemului situat la limita dintre viata si moarte, periculos si salvator deopotriva, ori a pasarii amenintatoare, mesager himeric, precum in Graurul, ajuns "din Zerolandia ce are hotarele / dincolo de frumos si urat", "ascuns in casa scarilor, in Colivia Liftului, asta-iarna, de frig". inca o data, marile simboluri se instaleaza in spatii de obicei neutre, nevizitate de poezie, dandu-le acel aer de stranietate si familiaritate totodata, de firesc si supra-firesc. Altundeva, Elfii, spiritele jucaus-inspiratoare, devin neprietenosi si agresivi, iar roua e adunata de pe matraguna, bauta de Nor "cu destula scarba". Pe un astfel de sol nesigur si cutremurat, poezia cauta purificarea, e construita ca act redemptoriu. Mircea Iorgulescu avea inca o data dreptate sa vorbeasca despre "vointa incordata a creatiei opunandu-se informitatii, teluricului, irationalitatii". O vointa ca aceasta conduce insa mereu spre starea de iluminare finala, in care "mireasma zilei a opta", de dupa incheierea Creatiei, se simte puternic si persistent in versul redevenit Cantare.
