Mircea NEDELCIU
biografie |
Prozator, publicist si teoretician literar, Mircea Nedelciu s-a nascut la 12 noiembrie 1950 in comuna Fundulea, judetul Calarasi.
Absolva in 1973 cursurile Facultatii de Filologie, sectia romana-franceza a Universitatii din Bucuresti. In perioada studentiei si dupa absolvire este membru al Cenaclului "Junimea'*, condus de criticul si profesorul Ovid S. Crohmalniceanu, facand parte din grupul de poeti si prozatori care editeaza revista-manuscris "Noii".
Debuteaza in septembrie 1977 in revista "Luceafarul" cu proza scurta. in 1979 arc loc debutul editorial cu volumul de proza Aventuri intr-o curte interioara.
Publica apoi volumele: Efectul de ecou controlat (1981), Amendament la instinctul proprietatii (1983), Zmeura de campie (1984), Tratament fabulatoriu - roman (1986), Si ieri va fi o zi (1989), Femeia in rosu - roman, impreuna cu Adriana Babeti si Mircea Mihaies (1990), Povestea povestilor generatiei '80 (1998). O boala necrutatoare l-a rapit dintre noi pe 12 iulie 1999.
Prezentarea textului -O cautare in zapada de Mircea NEDELCIU
EXPERIMENT SI AUTENTICITATE |
Mircea Nedelciu se integreaza prin debutul din 1979 in generatia de prozatori optzecisti, fiind "un experimentalist" incarcat de talent. Ingenioasele scenarii epice, ca si maniera textualista vizeaza aducerea in scena a unui sir de indivizi care-si pun existenta intr-o poveste, personalitatea fiecaruia fiind data de capacitatea lui de a povesti. Galeria sa de personaje cuprinde studenti, candidati la facultate, absolventi, pictori si lumea cenusie a oraselor compusa din oameni care umplu uzinele si apoi fac naveta spre marginile Capitalei.
Marile daruri ale prozatorului sunt stiinta de a asculta si de a observa, ca si stiinta de a transcrie cele ascultate si vazute, intretinand permanent iluzia autenticitatii. Ironia de calitate are menirea de a contesta permanent naratiunea ce e pe cale sa se nasca, oferind prozatorului un procedeu inedit, ce permite o mare libertate de miscare in cadrul spatiului epic.
Aflat mereu in cautarea autenticitatii, prozatorul isi intrerupe adesea eroul, comen-tandu-i atitudinile, alcatuindu-i portretul in note de subsol; alteori impune pluralitatea unghiurilor de vedere asupra aceleiasi intamplari vazute din perspectivele altor participanti. Acest fapt sporeste impresia de text ce se ridica sub ochii cititorului; sarcina acestuia din urma consta in ordonarea fragmentarilor compozitiei, faptele fiind in competitie pe parcursul lecturii cu naratorul insusi. Pentru a sublinia linia nestatornica a regulilor dupa care se scrie un text de Mircea Nedelciu (autorul evita termenii de nuvela, schita, povestire) - aliata intr-o permanenta incercare de a se adapta contextului, semn al experimentarii neconditionate -propunem textul intitulat Decalog. Volumele sale ulterioare, Efectul de ecou controlat. Amendament la instinctul proprietatii. Si ieri va fi o zi, ofera cititorului modern deliciile unor reusite experimentale fara echivalent, surprinzandu-l prin arta unui maestru stapan absolut pe instrumentele sale, ca si pe materialul de viata care deschide portile unei aventuri spirituale inedite. intalnim aceleasi calitati si in romanele Zmeura de campie (1984) si Tratament fabulatoriu (1986).
O realizare de exceptie e si proza scurta O cautare in zapada, integrata celui de-al doilea volum al autorului, text ce permite intalnirea cu un Mircea Nedelciu aflat intr-o multitudine de ipostaze: erou, narator cu personalitate duala (care se releva si apoi se disculpa, preferand desubiectivizarea textului prin ironie), iar in final, subtil alter ego reflector al trairilor sufletesti.
Cu aceeasi tehnica imbatabila textul cucereste cititorul, atragandu-l in rememorarea unei intamplari din trecut, din vremea copilariei, asociata unui eveniment meteorologic neobisnuit: viscolul din iarna anului . Data, intrata in analele recordurilor climaterice, este memorabila si pentru acest cetatean de rand, care avea pe atunci varsta de 3 (trei) ani, asa "dupa cum se poate deduce dintr-o simpla lectura a buletinului meu de identitate".
Dupa dezlantuirea urgiei albe care a durat trei zile (cifra care se repeta, avand caracter fatidic sau magic? - parerile sunt impartite), tara intreaga fusese acoperita de un strat gros de zapada a carui grosime autorul o lasa la aprecierea celor carc-si amintesc "mai bine decat mine, dar de obicei intre doi si cinci metri". Prima amintire dateaza din prima zi de dupa viscol, notatia este rece, calculata (pentru un copil de 3 ani!): "Era liniste si nu era
Textul creste apoi cu descrierea modalitatii de a evada din casa aflata la marginea unui sat de campie, deschizand spre lumina tunele care sa lege gospodarul de elementele-cheie ale gospodariei sale: "O poteca pana la grajdul vitelor si apoi altele catre depozitul de lemne, catre fantana, catre closet, catre poarta".
Propozitia initiala este intarita apoi cu acuratetea unei minti clare si proaspete: "Toate acestea erau de fapt facute atunci cand eu am patruns constient in lumea din afara casei parintilor mei. Daca mi se cere. cred ca pot descrie acea imagine centimetru cu centimetru si cred de asemenea ca pot povesti minut cu minut ce mi s-a intamplat in acea prima ora de respiratie libera".
FIORUL MISTERULUI PRIMORDIAL |
Iesirea din casa pare un moment esential, semanand cu o a doua nastere sau avand fiorul misterului primordial. Chiar daca nu stia ce este un munte, copilul recunoaste marimea impresionanta a cuburilor de zapada ce alcatuiau peretii tunelului. Pe scari de zapada ce duc spre streasina casei, copilul se plimba singur, ca primul om, stapan pe o imparatie de alb ce ascunde cotete, grajduri, magazii, constientizand continuu: ,Afost ca o levitafie sau ca un mers pe picioroange (ambele comparatii sunt imperfecte) si e cert ca la acea inaltime medie nu m-am mai miscat niciodata". Luand ca punct de reper orizontul si linia ondulatorie a zapezii in care din cand in cand se afunda, sub cerul limpede si profitand de libertatea pe care cei mari i-o dadeau ocupati fiind cu deszapezirea casei, aventura continua.
O minge mica si albastra aruncata in joaca pentru a fi recuperata dezvaluie copilului ca stratul de zapada nu era uniform, suprafata lui era valurita, era compusa din dealuri, munti, vai, valcele, vagauni, gropi, cotloane, santuri, striuri si urme". Aceste noi descoperiri se adauga ca repere nebanuite ale acelei lumi care paruse "simpla", si Jocul a devenit dintr-odata altceva".
Strabatand obstacolele albe care-l atrageau in adancuri sau care-l purtau pe ametitoare inaltimi, pustiul se lanseaza intr-o adevarata aventura, atras in mod misterios de surprizele ce se puteau ascunde in albul uniform al zapezii. In ciuda oboselii jocul continua, mai complicat; dorinta de stapanire a unei si mai intinse pete de alb il determina sa-si incarce in memorie reperele locurilor strabatute.
Refacerea traseelor pe care se rostogolise mica minge il fascineaza. Chiar si cand, la un moment dat, pata de cauciuc albastra ca cerul nu mai este de gasit, nelinistea nu apare. Jocul continua imaginar si copilul reia de la capat traseele deja parcurse, pana cand il cuprinde un moment de furie. E furia impotriva albului acela nesfarsit care incalcase regulile jocului. Metodic, gandeste (rationeaza!) ca, poate, in animatia care cuprinsese satul, un trecator a gasit mingea si a luat-o. Insa socoteala se dovedeste tara mult temei, deoarece oamenii care-si vedeau de treburile lor erau totusi mult prea departe de locul de joaca al micutului. Furia neputincioasa, necazul de atunci insa, la interdictia autorului insusi, nu trebuie catalogate in niciun fel, ci reevaluate in fiecare zi ca semn al determinarii unei lumi pe care copilul nu apucase inca, prea mic fiind, sa o cunoasca.
Urmeaza, in ordine epica, firescul apel la cei mai mari. intr-un tarziu, dupa ce-si incercase ironia, intelegand deruta fiului, tatal isi paraseste munca si pleaca dupa indicatiile baiatului, dar mingea e de negasit in continuare. Pana seara tarziu si apoi in zilele urmatoare, cautarea continua. Odata cu scaderea zapezii si apoi cu topirea ei, sperantele reinvie. Ele devin obsesie cu atat mai mult cu cat, in ciuda vizibilitatii sporite, reperele devin inoperante. Nici chiar ultima pata de zapada suspectata nu arata mingea albastra.
Fragezimea si deliciul prozei de fata nu stau atat in nefirescul evenimentului din iama lui 1953, cat in interferenta in text a cel putin doua perspective auctoriale: o prima parte este dominata de prezenta persoanei I, fapt ce confera textului un puternic caracter autobiografic. La un moment dat apare o paranteza ce va face o bresa in textul initial, combatand veridicitatea acestuia:
"Autenticitatea unui text ca cel de mai sus pare de necontestat. Cu toate acestea e greu de stabilit cine este autorul tuturor propozitiilor. Sper ca nu v-ati grabit sa-l identificati cu Mircea Nedelciu si sa credeti ca aceasta povestire e vreo povestire autobiografica de-a lui. De altfel, mici semne ale inautenticului apar inca din prima propozitie: «Aventura constiintei mele a inceput», ca si din altele situate mai incolo: «Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand imi amintesc etc, etc.»."
Dupa aceasta derutanta afirmatie, textul continua detasat, obiectiv, scris la persoana a IlI-a, fara sa dezvaluie identitatea eroului, invaluindu-l cu o usoara nota ironica in toate ipostazele unei vieti comune, intr-un aer plat, banal: asadar, in afara de comportarea lui ciudata din primavara lui 1954, trecuta de altfel neobservata, putine lucruri au mai putut starni imaginatia bolnavicioasa a celor ce l-ar fi privit din afara: a fost un copil normal. A fost un adolescent normal. A fost un tanar normal. Este un adult aproape normal. Va fi un batran normat'.
PUNTEA DE LEGATURA CU CITITORUL. in acest aer de normalitate, de incadrare in tipare, de aneantizare a constiintei aceleia odata atat de vii, autorul cladeste o punte de legatura cu cititorii, asigurandu-i, intr-un secol demitizat si demitizator, de buna-credinta a scriitorului: ,J?iti fara grija, scriitorul nu minte" si adaugand amenintator, ca replica la o pasivitate posibila a lectorului: "dar nici nu cred ca-i place minciuna celui care se preface ca citeste". incheierea pastiseaza, in termenii perfecti ai tiparului cronicaresc, desprinderea de faptele dezvaluite.
Si atunci, chemat sa ramana activ, ce sens va gasi cititorul ultimei parti a textului care concureaza tehnicile viabile, cunoscute, trecand perspectiva naratoriala la persoana a Ii-a, conclusiv pentru a doua oara, soptind lainic si complice in acelasi timp:
"De asta, deci. auzeai pasi pe iarba uda din spatele tau. Dar nu erau decat pasii tai refuzati de iarba,
respinsi. In momentul in care ai calcat-o, erai asupritorul ei, stapanul, cel care poseda, cel care prin simplul fapt ca paseste spune oribila sintagma:
al meu al meu al meu
al meu al meu al meu in chiar ritmul pasilor pe care i-ai auzit o vreme in spatele tau rasunand ca tuburile unei orgi verzi."
In fata neobisnuitei formule narative a lui Mircea Nedelciu, cititorul se simte chemat sa continue permanenta aventura a celui ce a deschis, experimentand, posibilitati parca nelimitate de abordare a firescului. Apropiindu-se de proza acestui scriitor disparut prematur, cititorul e confruntat cu datoria de a invata mersul si de a reface, fara calauza din pacate, sinusoidele unei constiinte in continua si creatoare vibratie.
BIBLIOGRAFIE:
Nedelciu, Mircea - Aventuri intr-o curte interioara, antologie de autor cu o prefata de Ion Bogdan Lefter si o postfata de Sorin Alexandrescu, Colectia 80, seria Antologii, Ed. Paralela 45, Pitesti, 1999; Craciun, Gheorghe - Competitia continua, Generatia '80 in texte teoretice, ed. a II-a, Colectia 80, seria Antologii, Ed. Paralela 45, Pitesti, 1999; Lefter, Ion Bogdan - Romanian Writers of the '80s and '90s. A Concise Dictionary, Ed. Paralela 45, Pitesti, 1999.
