Prezentarea textului - O calatorie de la Bucuresti la lasi inainte de 1848
O CAPODOPERA EPISTOLARA |
Inclusa in randul scrisorilor catre Vasile Alecsandri, aceasta a douasprezecea epistola este localizata si datata "Ghergani, 20 iunie 1881". Criticul literar Nicolae Manolescu o considera, alaturi de alte scrisori, o capodopera. Ea ilustreaza deci specia literara a scrisorii (sau epistolei), iar prin caracterul sau memorialistic ramane o combinatie de fictiune si non-fictiune sau, cum afirma criticul mai sus amintit (in Istoria critica a literaturii romane, voi. I), o combinatie "intre stiinta si fictiune, istorie si biografism". Sa specificam si faptul ca
scrisorile lui Ghica - cea mai reusita ilustrare a memorialisticii in literatura noastra -, desi au fost de obicei prezentate separat sau secvential, formeaza totusi un corpus, o unitate: aproape fiecare scrisoare are un final deschis sugerand permanenta legatura cu intregul corp epistolar. Aceste concatenari se regasesc si in cadrul textului de fata.
Titlul scrisorii nu ilustreaza unitatea textului. Brodata aparent pe motivul calatoriei, epistola se organizeaza in jurul mai multor nuclee de interes, provocate, asa cum afirma Tudor Vianu, de "izvorul cald al amintirii".
Prima parte a scrisorii este subsumata motivului amintit, introdus printr-un pasaj de mare frumusete a limbii, "o capodopera de limba romaneasca de la finele secolului XIX" (Nicolae Manolescu). Merita sa-l reproducem.
TREN DE PLACERE
(fragment din text)
,Iubite amice,
Azi te pui in tren la 9 seara, dupa ce ai pranzit bine la «Hugues» sau la «Brofft», arati tichetul conductorului care vine si ti-l timbreaza cu clestele, fumezi o tigara, doua pana la Ploiesti; acolo iti bei ceaiul in ticna, te intorci in vagon, apoi te infasuri bine in tartan, iti pui paltonul capatai, te lungesti pe canapeaua de catifea rosie sau in vagonul-pat, dormi ca acasa vreo noua ceasuri si, la opt dimineata, te destepti la Roman. Aici cafea cu lapte, cu un kipfel, doua, si 17 ceasuri, minut cu minut, dupa ce ai plecat din Bucuresti, te gasesti transportat pe malul imbalsamat al Bahluiului, in fosta capitala a fostului principat al Moldovei, unde ajungi dormit, mancat si odihnit. Calatoria, mancare cu bacsis cu lot, te-a costat 80 de franci. Ei, vezi, acum 40 de ani nu era asa."
|
Ion Ghica deschide paginile rememorarii prin locutiunea verbala asteptata: ,Jmi aduc aminte".
Descrierea calatoriei din timpurile trecute, care invadeaza textul, poate fi privita din mai multe perspective. Una ar fi aceea a resorturilor lingvistice si implicit stilistice care actioneaza. Spre exemplu, ea, calatoria, incepe cu un flux narativ precipitat: "alergatura, dupa care "trosc, pleosc, intra in curte opt cai cu doi surugii, precedati de un ceaus calare. Cat te stergi la ochi insirase caii (); intr-o clipa eram la capul Podului Targului de Afara, Bariera Mosilor de astazi; chiuiau si plesneau ()" (s.n.). Dialogurile sunt, de asemenea, scurte, concise. Apoi textul incepe sa treneze (Jata-ma dar oprit in drum. Domnul stie cat"), asemenea calatoriei care, in sfarsit incheiata, este contabilizata ferm, ca un final de demonstratie: "Calatoria de la Bucuresti la Iasi ma costase 800 de lei vechi, aproape 300 de franci, afara de cele cinci zile de osteneala, de suferinte si de necazuri".
O alta perspectiva asupra textului calatoriei ar fi aceea a veridicitatii evenimentului narat. Incidentul cu trasura, careia i se rupe o osie si ramane in trei roate, prilejuind viitorului bey de Samos momente neplacute si hotarari eroice {"atunci m-am hotarat sa deham si eu pe celalalt sauas si am luat-o la fuga spre posta, in voia lupilor care incepuse a urla"), poate fi realitate sau fictiune. Nicolae Manolescu constata ca, la fel ca si la alti contemporani, si la Ion Ghica "tablourile de epoca se prelungesc cateodata intr-o directie pur romanesca, dand la iveala pasaje care traiesc mai bine in dimensiunea romantului de aventura decat in aceea a adevarului istoric al evocarii". Textul se inscrie, oricum, in linia autenticului si a reconstituirii fidele, iar Ghica ne-a oferit de obicei accidentalul ridicat la tipicitate. incanta notatia rapida care surprinde esentele, apanajul unui spirit obiectiv, globalizator. Urziceni este "capitala judetului Ialomita, oras inecat in mocirla dintr-un capat la altuT Focsani este "oras a doua principate, capitala a doua judete, a Slam-Ramnicului pentru Muntenia si a Putnei pentru Moldova".
Al doilea nucleu de interes al textului este de esenta biografica si surprinde mai intai relatia autorului cu domnitorul de atunci al Moldovei, Mihai-voda Sturdza, catre care Ghica venise cu cuvant si cu scrisoare din partea boierilor munteni. Intentiile unioniste cuprinse in scrisoare sunt si bine, si prudent primite de catre domnitor. Fizionomia obrazului domnesc la citirea epistolei este surprinsa de un ochi foarte atent, parca nealterat de trecerea anilor:
"Pe cand domnul citea, chipul i se lumina, figura lui, mai totdeauna posomorata, dobandise un zambet de sat'usfactiune, luase o espresiune de blandeta. Dupa ce a ispravit citirea, a ramas cateva momente ganditor, cu ochii in jos, intr-o stare de reflectiune melancolica, apoi pune scrisoarea pe masa si, ridicand ochii asupra mea, imi zise ca era foarte magulit de sentimentele de stima si de incredere ce-i esprimau boierii munteni, dar ca realizarea acelor dorinti era intempestiva."
|
Al treilea nucleu de interes al textului trece in prim-plan vocatia de intemeietori a oamenilor generatiei sale. Dorinta de reconstituire a epocii este dublata, in scrisul lui Ghica, de aceea a statornicirii unei certitudini: rolul important pe care l-a jucat generatia sa in faurirea Romaniei moderne. Cum observa Nicolae Manolescu, autorul se simte (ca si Heliade!) marginalizat. De aceea textul sau capata acum accente imnice, intr-o frazare cadentata, dominata de placerea rememorarii:
"Grei, dar placuti ani am petrecut noi impreuna; mult am luptat noi, tinerii de pe atunci, cu prejudetele si cu obiceiurile cele rele, mult am apropiat noi clasele intre dansele; multe idei gresite de ale batranilor si de ale boierilor am spulberat si multe idei moderne am implantat in spirite; multa rugina am curatit de pe multi. Am facut-o, respectand credintele fiecaruia, cinstind perii cei albi, laudand si admirand fapta buna, ori de unde venea, si venerand pe acei cari iubeau tara si dreptatea."
CONCLUZII.
Dincolo de sfera ideatica, subliniem elemente de stil definitorii ale textului, ca de exemplu inversiunea, arta ritmului interior, exprimarea de tip metaforic, valorile subiacente ale pronumelui de pers. 1 plural (exprimat sau inclus), acestea si altele vadind arta rememorarii.
Acest remember este bine sustinut de racordarea la autenticitatea cuvenita memorialistului. Scriitorul aduce in fata viitorului cazul poetului Grigorc Alexandrescu, "inchis la agie la Bucuresti"' fiindca o fabula a sa fusese interpretata de consulul general al Rusiei ca fiind cu tendinta, sau al unui profesor din Academia Mihaileana, destituit fiindca enuntase "idei liberale". Si alte informatii sunt de certa valoare istorica, reinviind o epoca. Autorul noteaza: "cuvantul progres era proscris", si aminteste cazul revistei "Propasirea", careia "vestitul cenzor Florescu" i-a refuzat mai intai titlul, apoi "i-au taiat firul vietiF.
Imaginea principatelor romane de atunci prinde contur in paginile memorialistului. "Resortul sau psihologic este - nota Tudor Vianu - placerea amintirii", din care se naste un "document de vivacitate unica".
BIBLIOGRAFIE:
Manolescu, Nicolae - Istoria critica a literaturii romane, voi. I, Ed. Minerva, Bucuresti, 1990; Vianu, Tudor - Arta prozatorilor romani, voi. 1, E.P.L., Bucuresti, 1966; Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900, Ed. Academiei, Bucuresti, 1979.
