Nuvelele lui Eminescu referat





Un personaj dintr-o nula a lui Gorki, care, din cauza plictiselii si a firii sale inadapile, era osandit sa duca o viata de jidov ratacitor, spunea cu amaraciune: "Noi nu suntem ca toata lumea. Mamele noastre ne-au nascut intr-un ceas rau".

Ei bine, acelasi lucru s-ar putea zice si despre Eminescu, desi dansul a fost un om superior. Prin propria lui fire, el a fost osandit sa fie pesimist, caci i-a lipsit cu totul insusirea de a se acomoda cu imprejurarile vietii si mai aa si obiceiul - rau, desigur, - sa aprofundeze orice si sa vada mai cu seama partea neplacuta a lucrurilor.

Ce inseamna viata fara iluzii, fara acele fermecatoare minciuni, sub care se ascunde trista realitate? Eminescu aa slabiciunea sa caute totdeauna ce se ascunde sub aparenta inselatoare si, dupa cum era firesc, descoperirile ce le facea nu erau de natura sa-l inseleasca.
Citirea nulelor lui iti face aceeasi impresie intristatoare, ca si a poeziilor sale. Acelasi scepticism, aceeasi tristete amestecata cu amaraciune. In Scrisoarea IV, dupa ce vorbeste despre tertipurile ce le intrebuinteaza tinerele fete candidate la maritis, pentru a prinde in mreje pe barbati, si de infatisarea negustoreasca ce a luat-o amorul, dansul spune:

Sunt satul de asa viata Nu sorbind a ei pahara.
Dar mizeria aceasta, proza asta e amara.
Ce sfintesti cu mii de lacrami un instinct atat de van,
Ce le-abate si la pasari de vreo doua ori pe an?
Nu traiti voi, ci un altul va inspira; el traieste,
El cu gura voastra rade, el se-ncanta, el sopteste.
Caci a voastre vieti cu toate sunt ca undele ce curg.
Vesnic este numai raul: raul este Demiurg.

Aceleasi idei le gasim exprimate, sub alta forma, in admirabila sa nula Cezara, unde este vorba de un tanar ce respinge iubirea unei fete inamorate pana la nebunie de dansul.

"Priste-ti pe acei tineri, cu zambiri banale, cu simtiri
mueratice, cu soapte echivoce, acele femei, cari le
raspund prin ochiri voluptoase, miscandu-si buzele, - ,Imprejurul acestui instinct se invarteste viata omenirii
Mancare si reproducere, reproducere si mancare! Si eu sa
cad in rolul lor? Sa cersesc o sarutare? Sa fiu sclavul
papucului tau, sa tremur cand iti i descoperi sanul sanul
care maine va fi un cadavru, si care dupa fiinta sa este si
astazi? Sa ma frizez ca sa-ti plac, sa spun minciuni ca sa
petrec mintea ta usoara; sa ma fac o papuse, pentru mai
stiu eu a spune pentru ce? Nu! Lasa-i sa se mangaie in
simtirile lor, lasa-i sa se iubeasca, lasa-i sa moara cum au
trait; eu voi trece nepasator prin aceasta viata ca un exilat,
ca un paria, ca un nebun! numai, nu ca ei.

Samburele vietii este egoismul si haina lui minciuna.
Nu sunt egoist, nici mincinos. Adesea, cand ma sui pe o piatra inalta, imi pare ca in cretii mantalei aruncate peste umar, am incremenit si am denit o statua de bronz, pe langa care trece o lume ce stie ca acest bronz nu are nici o simtire comuna cu ea Lasa-ma in mandria si raceala mea. Daca lumea ar trebui sa piara si eu as putea s-o scap printr-o minciuna, eu n-as spune-o, ci as lasa-o sa piara. De ce vrei tu sa ma cobor de pe piedestal si sa ma amestec cu multimea? Eu ma uit in sus, asemenea statuei lui Apolon. Fii steaua cea din cer, rece si luminoasa, s-atunci ochii mei s-or uita etem la tine!"

Acest pasaj ne aminteste atat partea a doua din Scrisoarea IV, precum si unele strofe din Luceafarul, ca bunaoara acelea in care el raspunde la chemarile ei.

Dar cum ai vrea sa ma cobor?
Au nu-ntelegi tu oare. Cum ca eu sunt nemuritor
Si tu esti muritoare?

Traind in cercul vostru stramt.
Norocul va petrece
Ci eu in lumea mea ma simt,
Nemuritor si rece.

Dupa cum se stie, Eminescu n-a fost numai poet, dansul a fost si filosof. N-a avut un sistem filosofic al sau propriu; dar, in ceea ce priste subiectivismul cunostintelor omenesti, a adoptat derile lui Kant, iar in privinta aprecierilor asupra valorii vietii, a fost partasul infocat al lui Schopenhauer. Eminescu a fost pesimist in toata puterea cuvantului si poate ca nu atat din cauza multelor adevaruri cari se afla in filosofia tristului filosof german, cat mai ales pentru ca acest fel de a dea si mai cu seama de a simti viata, se potria cu temperamentul sau. Caci este un adevar banal, ca omul adopta filosofia care convine mai mult firii sale.

Intr-o ina dintr-o nula a lui se gasesc foarte bine schitate derile sale filosofice.
"Nu explicarile ce se dau faptelor - spune dansul - ci faptele insile sunt adevarul.

Doctrinele poziti, fie religioase, filosofice, de drept ori de stat, nu sunt decat tot atatea pledoarii ingenioase ale mintii, ale acestui advocatus diaboli, care e silit de vointa ca sa argumenteze toate celea. Acest mizerabil avocat e silit sa puie toate intr-o lumina stralucita, si fiindca existenta este in sine mizerabila, el e nevoit sa impodobeasca cu flori si c-o aparenta de profunda intelepciune mizeria existentei, pentru a insela in scoala si in biserica pe tucanii cei mici, cari intra abia in scena, asupra valorii vietii reale. Pentru lucratorii statului, onoarea, pentru soldati, gloria, pentru principi, stralucirea, pentru invatati renumele, pentru prosti cerul, si astfel o generatiune inseala pe cealalta prin acest advocatus diaboli mostenit, prin acest sclav silit la siretie si sofisme, care aici se vaicara ca popa, colo face mutre serioase ca profesor, colo parlamenteaza ca avocat, dincolo taie fete mizerabile ca cersetor. Acest din urma face pentr-un pahar de vin ce-l are in petto, altul pentr-un titlu, altul pentru bani, altul pentru o coroana, dar la toti in esenta este aceeasi, - un moment de betie.


lata ce invat eau de la dascalii mei, de la albine. in scoala de la ele vad ca suntem umbra fara vointa, automati cari facem ceea ce trebuie sa facem si ca, pentru ca jucaria sa nu ne dezgusteze, am aceasta mana de creieri, cari ar vrea sa ne dodeasca ca intr-adevar facem ce voim, ca putem face un lucru sau nu Aceasta-i o inselare de sine, in care multimea de probabilitati e confundata cu ceea ce suntem siliti a face.
Viata interna a istoriei e instinctiva, viata exterioara, regii, popii, invatatii sunt lustru si fraza si cum de pe haina de matase pusa pe un cadavru nu poti cunoaste in ce stare se afla, astfel de pe aceste stminte mincinoase nu poti cunoaste cum sta cu istoria insasi."
Eminescu, M., Proza, Bucuresti, 1908. Ed. Sfetea, p. 122-l23.

Ce atitudine ne indeamna Eminescu sa am in viata? Daca am in dere cele ce ne spune in multe dintre neintrecutele lui poezii si, mai cu seama, in Glossa, dansul a fost partasul celei mai complete pasivitati si vieti contemplati, care, de altfel, era cea mai potrivita pentru ideile sale filosofice, pe care le aa despre oameni si lucruri.

De te-ating, sa feri in laturi.
De hulesc, sa taci din gura,
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi.
Daca stii a lor masura?
Zica toti ce vor sa zica.
Treaca-n lume cine-o trece:
Ca sa nu-ndragesti nimica.
Tu ramai la toate rece.

Privitor ca la teatru
Tu in lume sa le-nchipui;
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-i chipu-i.
Si de ge, de se cearta.
Tu in colt petreci in tine
Si-nfelegi din a lor arta,
Ce e rau si ce e bine.

Nu e de mirat, prin urmare, ca unul dintre eroii nulelor sale este sihastru, altul calugar si altul - Sarmanul Dionis -un singuratic.In acesta din urma autorul pare ca s-a zugravit chiar pe sine.
"Surasul lui Dionis era foarte inocent, dulce l-am putea numi, si totusi de o profunda melancolie. Melancolia la varsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existenta cum sunt multe la noi, fara de speranta si afara de aceea determinat prin nastere la nepozitivism.

Prin natura sa predispusa, el denea si mai sarac. Era tanar, pot zice optsprezece ani - cu atat mai rau ce viata-l asteapta pe el? Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur Adesea isi inchipuise el insusi, cat de tristi, cat de lungi, cat de monotoni vor trece anii vietii lui - o frunza pe apa. Lipsit de iubire, caci n-aa pe nimeni in lume; iubitor de singuratate, in neputinta sufleteasca de a-si crea o soarta mai placuta, - el stia ca «in aceasta ordine a realitatii» cum o numea el, nu-l va intalni nici un zambet si nici o lacrima; neiubit si neurat de cineva, se va stinge asemenea unei scantei, dupa care nu-ntreaba nimenea, nimenea in lume."

Aspiratiile sarmanului Dionis si poate ca si ale lui Eminescu se puteau rezuma in rsul atat de trist:
Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e tot una.

Actiunea din nulele lui Eminescu nu este complexa, dar, cu toate acestea, nu ne plictiseste deloc, caci gasim descrierea poetica unita cu gandirea de filosof. Judecand dupa literatura ce se face in timpul de fata la noi, constatam cu parere de rau ca nu sunt patrunsi toti literatii nostri de insemnatatea ce are gandirea intr-o scriere literara. Sufletul omenesc n-are numai imaginatie, el are si inteligenta; prin urmare si acesteia trebuie sa i te adresezi, daca vrei ca scrierea ta sa-l intereseze. Eminescu a fost patruns de acest adevar. Scrierile lui sunt presarate cu gandiri adanci, care exprima adevaruri mari.
Ceva mai mult. Chiar in acelea unde nu e gandire, el stie sa captize. Astfel este, bunaoara, nula intitulata La anirsara, a carei actiune se poatae rezuma in doua cuvinte.
In ziua in care implineste varsta de 18 ani, un tanar primeste vizita varei sale, in etate numai de 14, pe care seara o conduce acasa. Se petrece atunci intre dansii o scena de iubire, in care fata ii da voie sa-i depuna pe buze primul sarut Este pur si simplu ceea ce francezii numesc une amourette; insa din felul cum este descrisa, rezulta ca Eminescu a fost un patrunzator psiholog. Rar sa existe nula in care sa se gaseasca atata gingasie, naivitate si simtire, ca in acest mic giuvaer al literaturii romane. - Nimic exagerat, nimic de prisos. in celelalte nule: Cezara, Sarmanul Dionis, - dansul nu este asa de realist. El se apropie mai mult de genul romantic si-ti aminteste poemele lui Lord Byron.
Deosebirea dintre poeziile si nulele lui Eminescu sta numai in forma, caci natura cuprinsului este aproape aceeasi. Ca si in poezii, gasim aceeasi imaginatie bogata, aceeasi gandire adanca, aceeasi simtire delicata. Stilul este plastic si lipsit cu totul de artificialitate. Ceea ce te misca mai mult, este sinceritatea. Observi ca tot ce-ti spune este pornit din adancul inimii si de aceea ai impresia ca autorul ti se spodeste tie, cititor, marturisindu-ti tot ce-i framanta mintea si-i turbura simtirea.
Un cusur al nulelor lui Eminescu - daca acesta s-ar putea numi astfel - este ca in ele totul e poetizat. Natura si viata nu sunt asa cum ni le infatiseaza dansul. Peisajele descrise de el sunt mai frumoase decat in realitate si femeile de asemenea. Si nici iubirea, afara de foarte rare exceptii, nu este atat de infocata. Iar viata acelora pe care el i-a socotit ca cei mai favorizati de noroc, este cu mult mai prozaica.
Socotita in genere, viata este un amestec de bine si de rau, in care la unii precumpaneste binele, iar la altii - la cei mai multi - raul.
Un poet belgian putin cunoscut, Montenaecken, a descris-o ceva mai exact in urmatoarele gingase rsuri:

"La vie est vaine
Un peu d'amour.
Un peu de haine
Et puis bonjour!
La vie est bre:
Un peu d'espoir.
Un peu de re,
Et puis bonsoir! "











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani