Nuvela psihologica - Moara cu noroc de loan Slavici referat





Slavici este nuvelistul prin excelenta al Perioadei Marilor Clasici. Opera sa reflecta principiile societatii literare Junimea prin impunerea unei creatii originale, oglindirea unor aspecte ale lumii contemporane, lorificarea mentalitatii traditionale si imbinarea eticului si esteticului in literatura. Adica veti citi despre destine si drame individuale intr-o formula artistica rafinata.

Genul: epic
Specia: nuvela psihologica

Opera si contextul cultural



Ioan Slavici (1848-l925) este un important scriitor al Perioadei Marilor Clasici, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale si Titu Maiorescu. Opera sa este o veriila fresca a satului si targului transilnean din cea de-a doua jumatate a secolului al XlX-lea, fapt ce il determina pe criticul literar George Calinescu sa o asocieze cu Comedia umana a scriitorului francez Honore de Balzac.

Scriitorul debuteaza cu o povestire publicata in Convorbiri literare in 1871, cu sprijinul lui Eminescu, pe care il cunoscuse la Viena in perioada studiilor universitare (drept si stiinte). Debutul editorial are loc in 1881, cu volumul Novele din popor, urmat in 1884 de Padureanca. Scrie mai multe romane [Ultimul armas, Din batrani, Din pacat in pacat, aparut postum), dintre care singurul reusit este Mara, publicat initial in foileton, in 1894, in revista Vatra si apoi in volum, in 1906. Scrie o culegere de povesti pentru copii, Zana zorilor. Isi exerseaza talentul si in domeniul dramatic, prin Fata de birau si Toane sau vorbe de claca, doua comedii ce raman doar la stadiul unor noile incercari literare. Actul creativ este dublat de o bogata activitate jurnalistica. Intre 1872 si 1873 este redactor la ziarul umoristic Cura satului, apoi, in 1874, la ziarul consertor Timpul. in 1884 se sileste la Sibiu, unde intemeiaza revista Tribuna, in inile careia promoveaza drepturile culturale ale romanilor din Ardeal. Colaboreaza la Vointa nationala, apoi coordoneaza revistele Corespondenta romana si Vatra, cea de-a doua alaturi de Cosbuc si Caragiale. In 1909 scoate ziarul Miner, iar in timpul Primului Razboi Mondial conduce cotidianul Ziua. Ultimele colaborari le are cu Aderul literar si artistic si Omul liber.
Nuvela Moara cu noroc face parte din volumul Novele din popor, care marcheaza debutul editorial al autorului, in anul 1881. Volumul cuprinde si alte nuvele semnificative ale lui Slavici, precum: Gura satului, Popa Tanda, Budulea Taichii, Scormon etc.

Abordarea operei literare



Incadrare si tematica
Moara cu noroc este o nuvela psihologica deoarece inregistreaza modificarile psihologiei personajelor principale si permite cititorului sa patrunda in interiorul mecanismului prin care se construiesc rationamentele si reactiile acestora: "Povestitorul vede oamenii lui dinlauntru in sentimentele sau in crizele lor morale, ba chiar in procesele lor intelectuale ()". (Tudor Vianu)

Tema nuvelei:
prezentarea efectelor dezastruoase pe care setea de inavutire le are asupra echilibrului familial.

Compozitie si structura



Titlul aduce in prim- supratema destinului, in acceptia de fortuna labilis (soarta schimbatoare). Atata timp cat e guvernata de noroc, existenta personajelor este nesigura, acestea nefiind decat simple marionete in mana unui destin orb. Pentru un timp, roata norocului se inrte in favoarea personajelor, pentru ca apoi sa-si schimbe subit directia, impingandu-le spre un esec moral iremediabil. Mesajul este moralizator: individul trebuie sa-si fundamenteze existenta pe bazele solide ale unei morale sanatoase, ce are in centru conceptele de dreapta masura, echilibru si impacare cu propria conditie. Moara este, dincolo de locul de popas al calatorilor, o metafora a perisabilitatii care trimite la motivul nitos vonitatum (desertaciunea desertaciunilor). Ea sugereaza macinarea interioara a personajelor, pana la autodistrugere. Povestea lor disparea, ca si propriile trupuri, precum pulberea in nt.
Actiunea evolueaza gradat, in ordine cronologica, pe parcursul a saptesprezece module, fiecare corespunzand unui anumit eveniment. Destinul lui Ghita este urmarit de-a lungul unui singur fir narativ, desi, asa cum opina si G. Calinescu, "Moara cu noroc e o nuvela solida, cu subiect de roman". Nuvelistul nu pune insa accent pe complicarea firelor narative, ci se adanceste in analizarea metamorfozelor pe care le imbraca constiinta personajului principal. Nuvela are o structura simetrica, incipitul si finalul fiind in oglinda, ambele marcate de interventiile batranei.
Incipitul sintetizeaza o morala de viata specifica mentalitatii populare, cu loare predicti: "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit", fiind un indemn la cumpatare si echilibru. Finalul vine sa confirme avertismentul cu care se deschide textul, tot prin vocea batranei, un aderat per-sonaj-raisonneur. "Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa Ie-a fost data!". Asupra personajelor si actiunii eaza fatumul (soarta implacabila, careia fiintele umane nu i se pot sustrage), proat prin cuvintele batranei, un omolog al corului din tragedia antica greaca.

Momentele subiectului



Expozifiunea conureaza spatiul si timpul in care se desfasoara actiunea si prezinta personajele principale (Ghita, Ana) si secundare (batrana). Spatiul in care se desfasoara actiunea este initial un sat saracacios din Ardeal, pe care personajele principale se grabesc sa-l paraseasca pentru a se instala intr-o locatie noua: un han parasit, aflat la rascruce de drumuri. Singurele toponime sunt Fundureni si Ineu, in proximitatea carora graviteaza intreaga actiune. Personajul principal, Ghita, este un cizmar care isi castiga cu greu existenta, din cauza situatiei precare a consatenilor sai. Dorinta sa cea mai puternica este de a-si depasi conditia umila prin dobandirea unei situatii materiale prospere. De aceea, isi abandoneaza vechea meserie, care presupunea o munca intensa si un castig minim, pentru cea de hangiu, care mizeaza pe acumularea usoara de bani, in schimbul unui efort minim. Schimbarea meseriei implica si schimbarea stilului de viata. Spatiul in care se afla Moara cu noroc este introdus in structura narati prin intermediul unei pauze descriptive. Autorul lorifica motivul hanului izolat aflat la rascruce de drumuri, Care in conceptia traditionala este un spatiu neimblanzit, a carui neutralizare presupune o jertfa omeneasca. Locul in care se muta Ghita si familia lui se defineste printr-o ostilitate stranie: este dominat de iarba si maracini, lea se stramteaza parca intr-o tentati de a respinge o privire mai curioasa, pe culmea stanga a dealului se zaresc ramasitele unei paduri dominate de un stejar pe jumatate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbi, care impiedica vederea bisericii din Fundureni. In contrast cu imaginea generala pe care o lasa acest spatiu, Ghita se arata impresionat de frumusetea peisajului, pe care il transureaza din nevoia de a-si confirma optiunea.
Intriga este marcata de aparitia la han a lui Lica Samadaul, care se autodeclara stapan absolut al acelor locuri, instaurand teama si panica.
Desfasurarea actiunii pune in evidenta declinul moral al lui Ghita. Initial hotarat sa evite orice contact cu Lica, este atras de acesta in capcana propriei lacomii: devine din ce in ce mai tentat de castigul rapid si fara efort, chiar cu sacrificiul propriei onestitati
si al linistii familiei.
Perspecti narati este cea a naratorului obiectiv, omniscient si omniprezent
care prezinta faptele la persoana a 11l-a singular, intr-un stil sobru, impersonal, vizibil detasat de personaje si actiunile lor. Ca in majoritatea operelor lui Slavici, naratorul adopta o dubla atitudine fata de evenimente: fie imprumuta limbajul personajelor (comentariile batranei se suprapun conceptiei naratorului), fie se identifica unei instante supraindividuale, reprezentate de morala satului.

Conflicte si relatii intre personaje



"Nuvela se deschide printr-un dialog care expune termenii unui conflict incheiat", afirma Magdalena Popescu, subliniind opozitia dintre mentalitatea consertoare a batranei, care prefera silitatea unei societati ale carei reguli le cunoaste si stapaneste si nevoia de schimbare a tinerilor, gata sa se aventureze pe taramuri necunoscute. Conflictul nuvelei are la baza diferenta de lori dintre cele doua generatii: Ghita minimalizeaza lorile morale ale satului traditional si opteaza .pentru antajele materiale ale unei lumi suspecte moral, dar care ii promite foloase materiale extrem de tentante. Acest conflict intre generatii declanseaza conflictul exterior al nuvelei, dintre Ghita, atasat inca de crezul moralitatii, si Lica, reprezentantul unei lumi care ignora orice lege sau conduita morala. Conflictul exterior fi sursa conflictului interior, pentru ca Ghita fi prins intr-o retea de constrangeri exterioare si interioare carora ii fi greu sa le faca fata.

Nuvela este construita pe baza raportului de forte dintre doua caractere puternice, Ghita si Lica, ale caror interventii vor fi magistral regizate de Slavici.
Capitolul III debuteaza cu prezentarea lui Lica Samadaul, care isi manifesta autoritatea absoluta la han. Prezenta sa exercita teroare si fascinatie in egala masura. Totusi, cele doua femei il recepteaza ca pe un personaj cu influente nefaste.
Prima aparitie indoielnica de la han nu este insa a lui Lica, ci a unor trimisi de-ai sai, al caror rol este de intimidare a hangiului: acestia beau si mananca fara sa plateasca, lansand astfel o prima provocare. Aparitia propriu-zisa a Samadaului, banuita si asteptata de Ghita, are loc ulterior, la fel de imprevizibil si bulversant. inca de la inceput, acestuia i se contureaza un portret fizic prin caracterizare directa de catre narator: "Lica, un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica este porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint, bici de carmajin, cu codoristea de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de aur". Personalitate alcatuita din contraste, portretul fizic al lui Lica se construieste in opozitie cu asteptarile cititorului, pentru care meseria de porcar este incompatibila cu un aspect fizic atat de atent studiat. Detaliul vestimentar informeaza in legatura cu minutiozitatea personajului in a-si regiza intrarile si iesirile din scena astfel incat sa creeze interlocutorului o impresie puternica, derutanta. Magdalena Popescu remarca faptul ca "Lica este si ramane multa vreme o simpla suprafata, cu trasaturi nete si contururi categorice, cu atat mai marcate in limpezimea prezentei lor, cu cat mai ascunse se vor mentine mobilurile reactiilor si gesturilor de raspuns", in timp ce Ghita, "amanuntit pana la dezmembrare, nu fi niciodata descris in aparenta lui fizica". Astfel, descrierea fizica are functia unei platose care'impiedica accesul catre interiorul lui Lica si lasa descoperit drumul catre constiinta lui Ghita. Portretul moral al lui Lica este realizat prin autocaracterizare ("Voi fi facut ce voi fi facut, nu-i vorba, dar am facut asa, ca orisicine poate sa creada ce-i place, insa nimeni nu stie nimic ") si prin caracterizare indirecta, ce reiese din comportament, limbaj si mentalitate. El se autoproclama stapan absolut al acelor locuri si isi afirma independenta totala fata de lege si oamenii ei.



Primul contact dintre cele doua personaje pune in evidenta un raport de subordonare pe care Lica vrea sa-l instituie fara drept de apel: "Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!?". Efectul produs asupra lui Ghita este puternic si determina doua reactii majore: luarea unor masuri suplimentare de siguranta (arme, caini, paznic) si instrainarea de familie ("Ana samfea ca de cat timp barbatul ei s-a schimbat si ii parea ca, de cand are canii, tine mai putin la nesta si la copii"). Lica este factorul disturbator al armoniei familiale de care se bucurase Ghita. El cunoaste trasatura esentiala a oricarui hangiu, dragostea de bani, si actioneaza in consecinta, li ofera acestuia in fata comunitatii satesti cinci "grasuni" ca plata pentru consumatia oamenilor sai, obligandu-l sa faca o alegere clara intre a-i fi aliat sau adversar. Vrand sa profite atat de antajele unei imagini oneste, cat si de beneficiile materiale oferite de Samadau, Ghita refuza in prima instanta oferta lui Lica, pentru ca in cele din urma sa se razgandeasca si sa ceara plata ultimului porcar, caci "prindea pofta de a-si opri cei cinci grasuni". Raspunsul acestuia il descumpaneste: "Noi platim inainte, ori nu platim deloc" si il face sa inteleaga ca nu putea acumula averea ravnita fara sprijinul Iui Lica. Este momentul in care in sufletul personajului se declanseaza conflictul interior intre a fi moral si a-si proteja familia si dorinta de imbogatire. Autorul utilizeaza monologul interior, tehnica prin care personajul se confrunta cu propria constiinta si isi afirma patima nestavilita pentru bani. Ghita vizualizeaza "banii gramada inaintea sa" si are aceeasi reactie ca a oricarui impatimit fata de banul devenit obiect-fetis: i se impaienjenesc ochii (Hagi-Tudose saruta banii, Mara are acelasi gest, se induioseaza in fata florinfilor si ge). Rolul lui Lica nu este de a sadi in sufletul lui Ghita dragostea pentru bani, ci de a declansa o pornire care exista deja in structura interioara a acestuia, insa in stare latenta. Brusc, acesta se simte incoltit de doua tendinte divergente, precum personajul unei tragedii antice: pasiune ("de dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi capul in primejdie") si datorie («Avea insa nesta si copii si nu putea sa faca ce-i placea"). A doua intalnire dintre Ghita Si Lica se constituie intr-un aderat duel verbal pe parcursul caruia Ghita isi negociaza pozitia de putere: "Oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti." [autocaracterizare). Pentru a doua oara, Ghita este manipulat in mod subtil de Lica, prin exploatarea celui de-al doilea punct vulnerabil: orgoliul. Se obser ca toate deciziile pe care le ia Ghita in legatura cu colaborarea cu Lica sunt generate de un moment de furie, cand inceteaza sa mai fie rational si se comporta in virtutea unor impulsuri organice: "Ghita se cutremura. Toate ca toate, dar bataia de joc il scotea din minti". Lica beneficiaza de un intreg arsenal al manipularii. Este constient ca Ghita nu accepta cu usurinta sa colaboreze cu el, de aceea cauta sa aiba intotdeauna un atu in plus, care sa-l constranga pe hangiu sa coopereze. Si argumentul cel mai puternic sunt banii pe care ii ofera sau ii "imprumuta " de la acesta si care il leaga intr-o complicitate anevoie de refuzat. Astfel se naste un nou conflict de interese in constiinta lui Ghita: dorinta de a parea un om de onoare, respecil si impulsul de a profita de colaborarea cu Lica ("daca e sa fiu de folos, lumea trebuie sa ma creada om cinstit si nu stricat cu voi"). Este pus astfel in evidenta raportul dintre aparenta si esenta: "Slavici are aici una din intuitiile sale fundamentale, care il apropie de modernitate: individul este, printre altele, si ceea ce crede lumea despre el ca ar fi" (Magdalena Popescu). Acesta este punctul dincolo de care Ghita incepe sa se comporte duplicitar si face eforturi supraomenesti sa-si echilibreze tendintele contradictorii. De altfel, intre el si Lica exista in permanenta un conflict nemarturisit, mascat de o falsa alianta prin care fiecare incearca sa-l controleze pe celalalt.
Drama lui Ghita se naste din neputinta de a fi sincer cu sine insusi, din fuga permanenta de propria constiinta. Acest aspect este pus in evidenta de relatiile cu sotia sa, Ana. Lipsa de comunicare ce se instaleaza progresiv intre ei are ca justificare dorinta eroului de a-si proteja familia. In realitate, Ana reprezinta constiinta lui Ghita, pe care acesta refuza sa o consulte de teama ca propriile uri sa nu fie dejucate. Oscilatiile personajului sunt puse in evidenta prin stilul indirect liber.
Drama lui Ghita este adancita de lipsa de coerenta a personalitatii sale. El isi neaga pornirile naturale, incercand sa se recompuna din imaginile celorlalti despre sine: morala comunitatii satesti, legea, dorintele Anei, mentalitatea de stapan a lui Lica.
Alianta cu Lica presupune concesii din ce in ce mai mari care determina regresul moral al personajului. Acesta parcurge o curba descendenta, de la oferirea de informatii, la spalare de bani si complicitate la crima.

Ultima treapta a degradarii morale este determinata de acapararea de catre Lica a ultimului teritoriu sufletesc ramas intact: dragostea pentru Ana. Relatia dintre cele doua personaje masculine este una de tip parazitar, deoarece Lica isi extinde in mod imperceptibil dominatia asupra lui Ghita. Fin cunoscator al psihologiei umane, Lica exploateaza cu succes cele doua puncte vulnerabile ale lui Ghita: patima pentru bani si orgoliul nemasurat. Ca si in cazul lui Lapusneanu, dorinta de dominare si manipulare a celuilalt devine placere pura, joc gratuit ce isi are radacina in dorinta nestavilita de putere. La randul sau, Ghita exercita asupra lui Lica o forta de seductie, incitandu-l pe acesta sa inventeze noi modalitati de a-l subordona. Acelasi orgoliu incepe sa-l stapaneasca si pe Lica, determinandu-l sa piarda masura faptelor sale si sa cada in propria cursa. incercand sa-l vindece pe Ghita de o slabiciune fatala, urmareste de fapt sa se investeasca in rolul de divinitate, cu puterea de a decide destinul lui Ghita. Si de data aceasta, Ghita devine victima^propriului orgoliu, acceptand sa o angreneze pe Ana in jocurile lui Lica.

Orgoliul sau se manifesta intr-o dubla directie: nu-si recunoaste dragostea pentru Ana in fata lui Lica si are pretentia ca ea sa-l inteleaga in mod neconditionat, fara sa-i ofere nici o explicatie. Lipsita de increderea si de sprijinul sotului ei, Ana devine o prada usoara pentru experimentatul Lica, acesta stiind sa exploateze si orgoliul femeii de a avea exclusivitate in inima sotului ei: "Tare te-nseli daca crezi ca barbatul meu fine atat de putin la mine".

Astfel, Lica declanseaza un joc al orgoliilor si al relatiilor de putere pe care el insusi nu-l mai poate controla, indragostindu-se in mod surprinzator de Ana ("Ziceam ca dac-as voi sa plec, mi-ar fi greu sa ma despart de tine. Mai multa doda nu-ti trebuie decat ca ti-o spun, fiindca oameni de felul meu, mai ales la anii mei, nu prea spun asemenea lucruri.").

Slavici este un bun cunoscator al psihologiei feminine. El inregistreaza cu subtilitate evolutia Anei de la iubirea bazata pe respect si incredere in sotul ei, la iubirea insotita de compasiune si mandria de a-l ierta, pana la dispretuirea si inselarea sotului, care nu echileaza cu pierderea iubirii pentru acesta. Pentru ea, relatia cu Lica nu are loarea unui adulter, ci reprezinta singura modalitate de a-si continua existenta in mod coerent. Din moment ce nu mai nutreste pentru sotul ei decat dispret ("Tu esti om, Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa"), simte nevoia unui nou model masculin in raport cu care sa se defineasca si pe care sa-l urmeze. De aceea i se pare de neconceput sa mai ramana alaturi de Ghita. Lica refuza insa orice dependenta, cu atat mai mult fata de o femeie ("De femeie m-am ferit totdeauna, si acum, la batranete, tot n-am scapat de ea"). De fapt, pentru prima oara incepe sa-i fie teama de ce: de propriile sentimente pentru Ana si de posibilitatea ca aceasta sa se reintoarca la Ghita: "Si parca d cu ochii cum ai sa te impaci cu el si sa-fi versi toata mania adunata in sufletul tau asupra mea". Astfel, Lica ajunge in acelasi impas ca si Ghita, fuga de sine, care il conduce la dezintegrare, la fisurarea coerentei interioare. Aceasta regresie culmina cu scena din biserica, moment in care frica prinde contur. Patrunzand in interiorul unui spatiu sacru, Lica are o strafulgerare de constiinta: intelege ca raul pe care l-a facut trebuie sa aiba niste limite si ca profanarea unei biserici este prea mult, chiar si pentru o minte diabolica precum a sa. Se incapataneaza insa sa-si ignore temerile in virtutea unui orgoliu nemasurat si simuleaza o indiferenta rece: intra cu calul in biserica, il priponeste de strana, intra in altar, smulge o draperie si isi acopera calul cu ea. In acel moment descopera ca si-a uitat serparul (insemnul puterii masculine in folclorul romanesc) la han. inspaimantat, decide sa se intoarca sa-l recupereze. Deloc neglijabil este decorul naturii dezlantuite care amplifica starea de spirit a personajului, determinandu-l sa-si piarda luciditatea si sa actioneze impulsiv.

Ghita se intoarce la han dupa ce fusese sa-l divulge pe Lica autoritatilor, al caror reprezentant este Pintea (fost toras al lui Lica, este tradat de acesta; devine jandarm pentru a se razbuna uzand de atuurile legii). Actiunea reparatorie este insa tardi, si Ghita constientizeaza acest aspect. Pentru el si pentru Ana nu mai exista nici o alta solutie decat tradarea sau moartea. Gestul de a o ucide pe Ana reprezinta de fapt doar finalul ineviil a ceea ce incepuse deja cand acceptase sa o lase la discretia lui Lica, simuland indiferenta. La randul lui, Ghita este ucis de Raut. Finalul lui Lica este si mai dramatic. Urmarit indeaproape de Pintea, prefera sa se sinucida decat sa se lase prins. Astfel, se loveste cu fruntea de trunchiul unui stejar, intr-un ultim gest de sfidare a legilor nescrise, in felul acesta pierde, conform doctrinei crestin-ortodoxe, orice sansa de mantuire, fiind condamnat unei ispasiri vesnice. Finalul lor este tragic si survine ca o pedeapsa pentru greselile din timpul vietii. Daca in cazul personajelor masculine vina este evidenta, Ana pare o victima, iar destinul ei - nedrept. In realitate, in ciuda tuturor incercarilor de a-l convinge pe Ghita sa inceteze colaborarea cu Lica, ea incepuse sa accepte, in mod imperceptibil, jocurile acestuia si chiar sa le doreasca (semnificati este scena dansului): "Apoi desfraul are si el farmecele lui, si Ana incetul cu incetul se obicinuise si prinsese o tainica pofta de el". Moartea personajelor constituie punctul culminant al nuvelei si are o loare moralizatoare: este pedeapsa divina pentru incalcarea principiilor morale ale comunitatii traditionale. Finalul lor aminteste din nou de tragedia antica: actiunile lor au loarea unui hybris ce sfideaza divinitatea prin lipsa de masura a orgoliilor de care s-au lasat calauziti in viata.

Deznodamantul este marcat de izbucnirea unui incendiu purificator ce anuleaza caracterul nefast al acelui loc printr-un sacrificiu uman care permite noilor generatii sa duca o viata onorabila, in conditii de securitate. Ultimul comentariu al naratorului, "Apoi ea lua copin si pleca mai departe", imprima o nota optimista textului prin continuarea vietii in conditii mai bune de catre cei doi copii.

Concepte operationale folosite:
autor, caracterizare, conflict, deznodamant, expozitiune, final, incipit, intriga, momentele subiectului, monolog, punct culminant, narator, naratiune, nuvela, perspecti narati, portret, titlu, tema.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani