Nunta in cer
(fragment)
"Si apoi, de a doua zi, a inceput ceasul patetic si plenar al dragostei. N-am mai incercat si nici n-am mai simtit de atunci nevoia sa scap din incantarea aceasta care ma vrajise. Fiinta mea intreaga era inecata. Tot ce crezusem, mai inainte, despre dragoste, despre voluptate, despre libertate se dovedea acum pueril, superficial, aproape vulgar. Toate femeile intalnite pana atunci le uitasem; micile lor demente, mediocrele lor jertfe mi se pareau ridicole. Mi-ar fi fost peste putinta de inchipuit, mai inainte de a o fi cunoscut si iubit pe Ileana, ca omul se poate uni atat de desavarsit, ca dragostea poate implini intr-atat fiinta. Prezenta aceea, de care ma temusem atat, pe care o stiam macerata ca piatra iadului, prezenta femeii iubite - care este, pentru orice barbat, demonie, dezagregare, risipire - am simtit-o, de asta data, ca o implinire ingereasca a fiintei mele
Mi-am dat seama de asta dupa cateva zile, cand, invitat de o familie de vechi prieteni in Moldova, am plecat intr-o sambata seara, hotarat sa ma intorc la mijlocul saptamanii. in tren am calatorit cu gandul la ea. () intr-adevar, asa s-a si intamplat. N-am vorbit decat despre ea ()
Absenta mea o naruise. Nu mai gasea nicaieri nici un sprijin. Ramasese aproape doua zile in casa, multumindu-se cu cateva ceaiuri, petrecand tot timpul la fereastra, cu fruntea lipita de geam, asteptandu-ma. Am ghicit mai mult din soaptele ei gemute ce cumplite insomnii indurase, cu capul infundat in perna pe care, pana atunci, ma odihnisem eu. ()
Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura - insangerata si nesatioasa - gura. De mai multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. N-am stiut ca poate fi atat de ispititoare moartea, atat de calda - voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare. in putinele clipe de luciditate cand ma trezeam, imi dadeam seama ca ursita nu-mi alesese numai un anumit suflet pe care trebuia sa-l iubesc, ci alesese si un anume trup, pe care numai patima mea il putea frange. Toate cunoasterile trupesti de pana atunci mi s-au parut un simplu si nevinovat joc, o gratuita voluptate. Ileana se nascuse numai si numai pentru mine. Am avut atunci revelatia adevaratului inteles al strigatului: a mea - al meu! Posesiunea, cat ar fi ea de perfecta, nu inseamna aproape nimic. Cel care a spus: amorul e o chestiune de epiderma se referea, fara indoiala, la aceste cunoasteri inferioare ale trupului, la faptul ca o posesiune e posibila numai in anumite conditiuni fizice si pentru anumite exemplare umane. Dar trupul poate revela mai mult. Dincolo de voluptate, dincolo de rut, este cu putinta o regasire desavarsita in imbratisare, ca si cum ai cuprinde - pentru intaia oara - o alta parte din tine, care te «incheie», te completeaza, revelandu-ti alta experienta a lumii, imbogatita cu alte, noi dimensiuni
Imi dau seama cat de turbure spun toate lucrurile acestea, desi am incercat sa le limpezesc si sa le adancesc in carte. Am scris mai ales pentru a preciza sensul acesta, infricosator, al unirii. Pentru ca revelatia unirii desavarsite aceasta e: te regasesti pe tine in clipa cand te pierzi. Dar nu-ti regasesti experienta ta cotidiana, profilul tau spiritual, asa cum se deseneaza in lumina tare a zilei, ci te simti fiinta desavarsita, totala, libera. Este straniu ca ultimele nuante ale pronumelui posesiv au disparut in clipa cand trupul pe care-l cunosteam mi se descoperea ca fiind al meu, ca Ileana aceasta, rapita de marea taina a nuntii, trupul acesta, luminat de un singur zambet umed, este al meu. Si totusi, cat de vaga formula aceasta: al meu, a mea! De fapt, cunoasterea desavarsita a trupului lleanei nu-mi revela ceva pe care il posedam, ceva care imi apartinea, ci imi revela propria mea fiinta, faptura mea minunata, perfecta si libera. in clipele acelea fulgerate, un mare Om - cosmic si viu - crestea din taina si cu trupul lleanei. ()"
|
Fragmentul selectat face parte din capitolul IV al romanului lui Mircea Eliade, Nunta in cer, aparut in . Regasim aici confesiunea lui Mavrodin, ce reconstituie istoria iubirii sale cu Ileana. Din acest fragment reiese clar ideea ca Mircea Eliade era in cautarea unei formule epice noi, menita sa inlocuiasca "psihologismul", sa creeze un roman metafizic in care personajele sa nu fie tipologii de factura clasica, ci eroi cu o bogata viata interioara, traind nelinisti existentiale si avand dorinta de a depasi prin iubire planul realitatii imediate. Personajul masculin, Mavrodin, adevarata constiinta ordonatoare a primei parti a romanului, este un astfel de erou, care cunoaste plenitudinea in dragoste, reusind sa se desavarseasca spiritual prin iubire. intalnirea cu Ileana este o revelatie a existentei sale, deschizandu-i orizonturi nici macar banuite pana atunci. Dragostea este perceputa de Mavrodin ca experienta unica, ce antreneaza intreaga fiinta determinand-o sa iasa din contingent, recuperand unitatea pierduta, intalnind sufletul-pereche care i-a fost predestinat dincolo si peste timp.
Ca si pentru eroii lui Camil Petrescu si Anton Holban, dragostea presupune o abandonare de sine totala, o contopire esentiala cu celalalt. Spre deosebire insa de prozatorii amintiti, Mircea Eliade concepe dragostea intr-o maniera care-l apropie de Liviu Rebreanu, in sensul ca Erosul si Thanatosul devin doua coordonate care se presupun. Dragostea, traita pana la ultima fibra a fiintei, te descatuseaza din realitatea imediata, te intregeste cu o anima cosmica. Moartea se invecineaza cu iubirea, imbratisarea extatica a trupurilor deschizand portile taramului de dincolo. Cel indragostit se abandoneaza intr-o imbratisare plina de voluptate celuilalt, cu care devine, printr-un proces de identificare si de pierdere a contururilor, unul si acelasi lucru. Moartea este primita cu o frenezie inimaginabila, deoarece numai prin moarte poate fi depasit realul, rega-sindu-se Omul cosmic si viu. Dragostea implica ideea de posesiune totala, fiind redobandita, ca in romantism, partea originara a fiintei umane, unitatea primordiala. Sufletul Ilenei si al lui Mavrodin sunt suflete predestinate, care se cauta si se gasesc, astfel descoperind armonia universala. Este o nunta cosmica, o nunta in cer. "Actul erotic devine astfel, pana la urma, incercarea disperata a unei transcenderi si, intr-un alt inteles, «nocturn», o «foame de contopire», de fapt obsesia atingerii unui centru al celeilalte fiinte, a insesi tainei fiintarii. () Mavrodin asimileaza «contopirea» mitului medieval si romantic al androginului avand sentimentul ca unirea cu Ileana ii anuleaza ca indivizi, ca «fragmente» pieritoare ale Vietii, dand nastere unei fiinte cosmice - «autonoma si eterna». Totusi, el pare sa inteleaga ca eliberarea si beatitudinea resimtite in timpul actului nu reprezinta decat o palida intuire a libertatii spirituale si ca aceasta nu poate fi dobandita decat «printr-o totala abandonare a carnii, printr-o definitiva iesire din noi», indiferent ce inteles am da acum acestui lucru" (Ion Neagos, Mircea Eliade. Mitul iubirii). Erosul este investit cu o dimensiune metafizica, iar ceea ce se intampla in Nunta in cer "e o cadere prelungita de pe treapta spiritului pe aceea a sufletului si apoi a trupului". E "constiinta caderii in timp, a erodarii miracolului a doua fapturi «necontenit prezente una pentru alta». Mavrodin descopera, si el, «ca in dragoste nici o certitudine nu e definitiva, ca lucrul acela elementar -sentimentul ca esti iubit - trebuie necontenit verificat, caci o singura indoiala, o singura greseala surpa totul in nebunie si dezgust»" (idem). Dragostea este un demers cognitiv, ea echivaleaza cu o calatorie intr-o alta lume, pe alt taram. Cuplul este legat prin taina sacra a unirii cosmice, taina de nepatruns ce ramane nerevelata celorlalti oameni. De aceea cuplul Mavrodin - Ileana ocupa o pozitie privilegiata in univers, intrucat are experienta dragostei totale si a mortii; fiind initiat in marile mistere, este parte intima din cosmos. in acest context, scrisul devine un proces de autocunoastere, de recuperare a trecutului, de eliberare existentiala: "Am scris mai ales pentru a preciza sensul acesta, infricosator al unirii", se confeseaza Mavrodin.
Totul se raporteaza la eu, care devine centrul preocuparilor, Ia ceea ce este realmente trait, experimentat, purtand emblema autenticitatii. Literatura este considerata "fiica" mitologiei in lumea moderna, o continuare a mitului ca forma fundamentala de zicere, intr-un univers in care sacrul este camuflat in profan, iar omul este, fara sa stie, un purtator de mituri capabil sa experimenteze aventuri existentiale deosebite. Mavrodin, ca si alte personaje ale lui Mircea Eliade, este un astfel de ins caruia i-a fost menit un destin deosebit, el fiind capabil sa treaca dincolo prin revelatia unei iubiri frenetice care deschide portile catre o alta lume, semnificativa, mereu egala cu sine insasi. Ileana este jumatatea regasita a lui Mavrodin, esenta feminina unica si irepetabila, care sfideaza timpul real, si realizeaza sacra unire, ce repeta unirea primordiala. Literatura trebuie sa fie autentica, deoarece "autenticitatea este creatia, poate mai bine spus iruptia spirituala spontana, genuina, () si neorientata de schemele culturii si traditiei literare, de clisee si topoi. Toate indiciile arata ca Mircea Eliade concepe aceasta notiune-cheie foarte aproape de trairea imediata, existentiala, cand nu se confunda cu aceasta in acelasi mod: «experienta imediata, detaliu autobiografic», concret, nud, anterior oricarei «repetitii generale»" (Adrian Marino, Hermeneutica Iui Mircea Eliade). Mircea Eliade noteaza in Santier: "Cu cat esti mai autentic, mai tu insuti, cu atat esti mai putin personal, cu atat exprimi o experienta universala sau o cunoastere universala. Un jurnal intim are pentru mine o mai universala valoare omeneasca decat un roman cu mase, cu zeci de mii de oameni". Mircea Eliade confera romanului o ampla deschidere metafizica, o recuperare a umanului, prin valorificarea mitului, a fenomenelor spirituale si a formelor culturii.
Teme de lucru:
. Realizati o compunere-eseu in care sa urmariti trasaturile comune ale personajelor masculine din romanele Nunta in cer si Maitreyi.
. Dezvoltati intr-o compunere ideea lui Gabriel Dimisianu, conform careia "erosul este cheia de bolta" a operei Iui Mircea Eliade.
. Urmariti conceptul de autenticitate in romanele lui Mircea Eliade, Camil Petrescu si Anton Holban.
