NUNTA DOMNITEI RUXANDA - Roman de Mihail Sadoveanu, Bucuresti, editura Cartea Romaneasca, . Dupa cum arata Profira, fiica scriitorului, in Notele la volumul XI al Operelor aparute sub ingrijirea scriitorului, cartea a fost elaborata, cu o promptitudine creatoare dovedita si cu alte prilejuri, in doar douazeci de zile si copiata numaidecat de catre descendentii povestitorului "ca sa fie dusa neintarziat la editura Cartea Romaneasca, unde era asteptata cu nerabdare".
Mentinerea, vreme de o jumatate de secol, a Nuntii domnitei Ruxanda in conul de umbra al altor romane istorice sadovenicne nu poate fi explicata prin criterii valorice, ci numai prin niste pricini si conexiuni ideologico-politicc. Istorisirea evoca prea putin favorabil relatiile Moldovei cu cazacii zaporojeni ai Iui Bogdan Hmelnitki, realizatorul unirii Ucrainei, din 1654, cu Rusia - aceleasi raporturi interetnice pe care foarte laudatul Nicoara Potcoava (1952) le va prezenta intr-o cu totul alta lumina.
Mai mult: rememorarea cumetriei impuse cu sabia domnului Vasile Lupu de catre hatmanul de la Praguri avea darul de a prevesti involuntar la inceputul anilor '30 mai intai ultimatumul stalinist azvarlit cu brutalitate tarii noastre in iunie 1940, iar apoi ulterioara "prietenie romano-sovietica" in egala masura silnica. Pentru a nu mai insista asupra faptului ca prea multa bucurie nu le putea starni unora nici plasarea unui personaj de prim rang in postura de emisar al domnului moldovean la Soroca pe Nistru, unde dainuia vechea granita rasariteana a lui Stefan cel Mare. Abordand fata intrinsec literara a scrierii, observam, Ia o privire de ansamblu, ca aceasta respecta mai mult decat altele regulile consacrate (de catre Walter Scott) ale romanului istoric universal, reusind in acelasi timp sa ramana nu mai putin sadoveniana. Vizibila in acest sens este readucerea in prim-planul actiunii a unui june prim plasmuit de imaginatia scriitorului si inzestrat cu multiple calitati fizice si morale, insa menit, prin firea-i de ins "buiac", sa dovedeasca ca "nu s-a vazut inca tanar intelept, nici prooroc". Nu lipseste nici inflacarata angajare erotica a protagonistului (pe nume, Bogdanut Soroceanu), fiinta care-i capteaza afectiunea - imprimand pe alocuri actiunii ritmul unui roman de dragoste si aventuri -fiind frumoasa si vestita Ruxanda, fiica lui Vasile voda Lupu (Roxanda, in grafia cronicarului Miron Costin). Real, ca unul apartinator deopotriva istoriei, este si evenimentul central: furtunoasa si nefericita casatorie a domnitei cu sangerosul si rudimentarul Timus, descendentul cotropitorului Hmelnitki.
Romancierul zugraveste cu vibratie dramatica si simt al spectaculosului epopeic tasnirea neasteptata a acestui flagel care-l aduce in avanscena pe un asemenea "balaur al razvratirii" si "plamada a urii" cazuta asupra lumii cand "noroadele rup legea si randuiala". E instructiv de remarcat ca taioasele calificative reproduse si insusite de catre eroul principal sunt atribuite hatmanului polonez Kondratki, asadar exponentul unui popor prezentat Iara simpatie in alte romane istorice sadoveniene. Pe de alta parte, consecintele coplesitoare ale cumplitei vicisitudini politice ii permit autorului sa reactualizeze una dintre desfasurarile sale narative preferate: sacrificarea iubirii nascute intr-o zodie nefericita. Acest tip de rezolvare a intrigii nu se datoreaza de asta data, ca in Soimii sau Neamul Soimarestilor, impedimentului moral ci, ca in Vremuri de bejenie ori in Ucenicia lui lonut din Fratii Jderi, iruptiei unui major eveniment neprielnic. La fel de specific sadoveniana este in acelasi timp covarsitoarea inraurire exercitata asupra neexperimentatului protagonist tanar de catre sfetnicul sau varstnic, menit sa dezvaluie caile intelepciunii. Rolul (detinut, bunaoara, in juvenilul mic roman Vremuri de bejenie, de Costea Morocane, prietenul lui Andries Hamura, iar in matura Creanga de aur de episcopul bizantin Platon, dovada ca nu exista un zid chinezesc, cum sugera candva Al. Paleologu intre creatia de tinerete si cea ulterioara a lui Sadoveanu) este incredintat aici "unchesului" Stefan Soroccanu, parcalabul de Suceava. Personajul, dotat cu darul prevestirii sau mai degraba al presimtirii, profeseaza, nu fara a gasi audienta la nepotul sau, invatatura zadarniciei alcatuirilor omenesti atat in privinta randuielilor politice ("ai putut sa vezi cum Dumnezeu imparatiile ca pleava le vantura") cat si stradaniilor de interes individual ("Ai sa vezi cat de inselatoare sunt toate ale tineretii si ale iubirii.").
Convingerile acestea eminamente sceptice nu-l impiedica insa pe batran a-si indemna la un moment dat nepotul sa nu piarda prilejul de a se apropia de domnita Ruxanda.
Chiar prin moartea lui, intamplata spre sfarsitul cartii, parcalabul Soroceanu ii oteleste bratul lui Bogdanut, determinandu-l in numele legii talionului uzuala la Sadoveanu - sa-l suprime pe nemernicul Timus, autorul pieirii unchesului. Atat de staruitoare si felurita este prezenta acestei siluete tipologice, incat pare a-si disputa postura de protagonist la concurenta cu tanarul sau discipol. Nu mai putin relevabil este detaliul privirii lui "piezise" si al zambetului sau "stramb", insusire demna de mentionat nu numai fiindca aminteste de alti urati intelepti sadovenieni, ca, de pilda, cocosatul Stefan Mester din Fratii Jderi, ci si pentru ca ne conduce spre remarcabilul preambul de tonalitate insolita din fruntea romanului.