Novele din popor - volum de nuvele de Ioan Slavici referat





NOVELE DIN POPOR - Volum de nuvele de Ioan Slavici, aparut la Bucuresti, Editura Librariei Soccc & comp., 1881, cu dedicatia: "inchin aceste plasmuiri celui ce mi le-a dat, D.-Sale Domnului Titu Maiorescu". Cuprinde sapte titluri: Popa Tanda, Gura salului, O viata pierduta, La crucea din sat, Scormon, Budulea Taichii si Moara cu noroc, fiecare purtand specificatia "novela".

Cu exceptia Morii cu noroc, aflata in curs de publicare intr-o versiune germana, celelalte aparusera anterior in "Convorbiri literare" (4) si in "Timpul" (2). Sumarul reprezinta o selectie din opera nuve-lislica de pana atunci a scriitorului, ghidata de criterii estetice. La realizarea selectiei, la oranduirea pieselor si chiar la incheierea contractului cu Socec, Ioan Slavici se va fi bucurat de asistenta lui Maiorescu.

In absenta unei insemnate traditii a speciei in literatura romana, Slavici valorifica in primele sale nuvele scoala eposului popular, dar si modele straine, indeosebi "povestirea sateasca", bogat reprezentata in literatura germana de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si din secolul al XIX-lea.

Interesul prozatorului este captat preponderent de lumea morala, vazuta in stransa relatie cu cea sociala. Exista o supratema ce se regaseste, adancita, in proportii diferite, in fiecare dintre nuvele, aceea a raportului dintre individ si colectivitate, dintre individ si mediul social. Faptul reflecta convingerea scriitorului ca "omul e rezultatul organic al vietii sociale", de unde rezulta ca "temeiul lucrarii lui il vom cerca in lumea din afara, de unde vin motivele".

In uncie nuvele, personajele de mare energie, actionand in sensul afirmarii adevaratelor valori umane, vor domina si uneori vor schimba mediul, instaurand in colectivitate o superioara armonic.

Avem, in aceste cazuri, istorii ale succesului, in alte scrieri, minati din interior de pasiuni mistuitoare, eroii vor cadea ei prada unui mediu haotic si corupt, ilustrand tragismul esecului. O prima categorie de texte dezvolta problema intelectualului rural. Dintre acestea, Popa Tanda, nuvela de debut a lui Slavici, care deschide volumul, valorifica o experienta de viata, dar si un model din literatura luminista europeana, pe tema rolului civilizator al intelectualului in lumea satului. Din perspectiva unui narator implicat, se relateaza, cu mijloacele oralitatii populare, pe care Slavici o introduce in literatura romana, cu umor si voiosie, transformarea Saracenilor, un sat aflat pe ultima treapta a mizeriei, intr-o localitate infloritoare. Totul, prin harnicia nebanuita a locuitorilor, stimulata, dupa o serie de incercari mai mult "teoretice" esuate, de exemplul noului preot, parintele Trandafir. Acesta este prezentat ci insusi in plin proces de transformare, din om al cuvantului in om al faptei, tocmai datorita presiunilor unui mediu initial ostil. Budulea Taichii prezinta intelectualul sub aspectul formarii lui. Nuvela creste dintr-un bogat strat autobiografic. Luminile ce se revarsa asupra celor evocate, voiosia si umorul deriva din retrairea de catre autor a propriei copilarii fericite. "De-mi parea bine? Dar se-ntelege ca-mi parea bine. Cand mi-l aduc aminte pe dansul, mi se desfasoara inaintea ochilor intreaga lume a tineretclor, cu toate farmecele ei acuma pierdute pentru totdeauna", noteaza autorul, prin intemediul personajului narator si martor, inca la inceputul nuvelei. Aceste exclamatii de incantare ale povestitorului, solidar cu personajul principal, puncteaza ca un laitmotiv relatarea evolutiei acestuia. Pentru ca se produce si aici o evolutie spectaculoasa.

Ca in basme, se dezvaluie reusita exceptionala a unui erou cu infatisare neinsemnata in copilarie (G. Calinescu). Hutu, baiatul sarac si stangaci al lui Budulea, cimpoiesul din Cocorasti, ajunge in final protopop in satul natal, bucurandu-sc de stima si dragostea celor din jur. Nuvela reconstituie drumul parcurs de personaj etapa cu etapa, intr-o relatare ce urmeaza capriciile amintirii naratorului.

Eroul este vazut din exterior, in vestimentatie, comportament gcstual si verbal etc. si totodata din interior, cu trasaturile temperamentale si morale caracteristice. Scriitorul reliefeaza cu mult adevar psihologic deschiderea treptata a orizonturilor personajului sau, inlocuirea unui ideal cu altul superior, pe masura ce el intra in contact cu realitati noi, mai evoluate, si capata incredere in propriile insusiri intelectuale. Pe buna dreptate a fost subliniat caracterul mimetic al actiunilor si devenirii personajului, vazandu-se in nuvela "o comedie a imitatiei" (Magdalena Popescu). La inceput, modelul lui Hutu este dascalul Claita, apoi profesorul Wondracek, apoi episcopul si, in sfarsit, protopopul Avesalon Toda, intruchipare a ideii de plenitudine a vietii, compusa din indatoriri fata de colectivitate, dar si din satisfactiile morale si materiale gustate in cercul familial. Retinand ideea lui Calinescu despre redarea in nuvela a unui "caz de ambitie in clasele de jos", trebuie specificat ca aici conotatiilc negative ale "parvenitismului" sunt absente. Eroul ramane solidar cu lumea din care a pornit, pastrand aceeasi cuceritoare modestie, acelasi respect pentru dascalul Claita, pe care l-a depasit in cunostinte, aceeasi dragoste fata de parinti si fostii prieteni. Ca si in nuvela precedenta, Hutu antreneaza in ascensiunea sa pe cei din jur, schimbandu-le mentalitatea. Scormon, La crucea din sat si Gura satului dezvolta, in mai multe variante si cu grade diverse de complexitate, tema dragostei si a casatoriei in mediul salului romanesc transilvanean.

In fiecare gasim un bogat fond de informatie etnografica, privind ocupatii si obiceiuri legate de munca sau de evenimente sarbatoresti si ceremoniale. Tratata cu simplitatea si seninatatea caracteristice idilei pastorale in Scormon, tema primeste adancime si. relativ dramatism atunci cand in calea tinerilor indragostiti intervin obstacolele pe care le ridica deosebirea de avere sau apartenenta la comunitati diferite.

Aceste deosebiri antreneaza opozitia parintilor, manati de prejudecati, de vanitate sau de teama fata de "gura satului". Satul e prezentat ca o comunitate straveche si inchisa in care norme nescrise reglementeaza comportamentul oamenilor. Colectivitatea sateasca, unde toti se cunosc si fiecare isi are locul sau, impiedica manifestarile individuale excesive, revarsarea subiectivitatii in rau sau chiar in bine. In descrierea comportamentului eroilor sai, Slavici dovedeste o buna cunoastere a mentalitatii rurale. Acestia vorbesc ceremonios, au in mers si in gestica un anume hieratism, se supravegheaza cu strictete, mai ales cand pozitia lor sociala ii proiecteaza in atentia colectivitatii. Este evidenta aici "teatralitatea" lumii slavicicne (V. Popovici). Mihu al Saftei, bogatasul din Gura satului, traieste o adevarata drama cand unica lui fiica, Marta, isi da scama abia in ajunul logodnei cu Todcrica, fiul celuilalt fruntas al satului, ca iubeste pe altul. Acesta este un "strain", Miron, ciobanul balan ce coboara din cand in cand de la munte, fermecand fetele prin cantul sau din fluier. Fata, lucru neobisnuit in cutumele satului, indrazneste sa refuze logodna pusa la cale de atata vreme si asteptata de toti. Desi o iubeste pe Marta si ar vrca-o fericita, Mihu se opune casatoriei cu Miron, pentru a nu se face "de rasul si batjocura lumii". El traieste apoi amaraciunea de a-si vedea fiica suferind in tacere, sotia mereu inlacrimata din aceeasi pricina, in timp ce Miron "pleaca in lume". Cand tinerii se reintalnesc peste doi ani in targul de la Sarata, Marta logodita cu altul iar Miron stapan peste un car cu patru boi si cinci juncani, semn al trecerii probelor de vrednicie, ca in basm, toti sunt pregatiti sa treaca peste vechile prejudecati si "nunta satului", care-l adopta in sfarsit pe strain, se face.



In familie si in societate se restabileste armonia, fiindca momentele sarbatoresti impun iertarea reciproca si uitarea supararilor. Nuvela a fost apreciata de criticii contemporani scriitorului si de istoricii literari pentru realismul si expresivitatea descrierii vietii taranesti sub raport psihologic si etnografic, remarcandu-se indeosebi scena petitului. Alaturi de nuvelele amintite, considerate "idilice" (Ion Breazu) pentru sursa de inspiratie, tematica, tonalitatea optimista si sfarsitul fericit, volumul inaugureaza si o alta directie a scrisului slavician, cea a "realismului tragic" (Eugen Todoran).

Animati de dorinta de a-si ameliora conditia economica si sociala, eroii din aceasta categorie parasesc din proprie initiativa, in intentia lor temporar, comunitatea rurala in care traisera, plecand in cautarea norocului. Mediul strain in care ajung le va stimula dorinta de imbogatire pana la proportiile unei adevarate patimi, alterandu-le fiinta morala si tarandu-i in vartejul unor intamplari funeste. Tema este incercata mai intai in O viata pierduta. Mos Marian plecase in tinerete dintr-un sat ardelean la Bucuresti in cautare de castig.

El ramane strain in mediul corupt al capitalei, nutrind continuu dorinta intoarcerii acasa. Dar pofta de castig s-a dovedit mai puternica: "Am avut cincizeci de galbeni si am fost multumit. Voiam sa ma intorc. Dar am avut cincizeci si unu si nu ma mai puteam intoarce, fiindca trebuia sa ravnesc la o suta". Mai dureroasa e insa drama unicei sale fiice, Sevasta, care, instrainata de parinti prin educatie, dar fara a se putea asimila mediului bucurestean, cade prada viciului. Daca resorturile dramei traite de Sevasta si lumea capitalei sunt insuficient adancite de autor, imaginea batranului ce se reintoarce in satul natal dupa ce da foc, in urma mortii violente a fiicei sale, avutului agonisit intr-o viata, este impresionanta.

In Moara cu noroc, capodopera volumului si a nuvelisticii lui Slavici, avand aproape dimensiunile unui roman, alienarea omului si in cele din urma distrugerea lui sub actiunea conjugata a propriilor patimi si a unui mediu ostil sunt zugravite cu arta superioara. intr-o formula compozitionala frecventa in operele scriitorului, nuvela debuteaza cu o invatatura morala ce anticipeaza concluzia: "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei talc te face fericit".

Ghita, cizmar sarac din targusorul Ineu, nu vrea sa tina scama de acest avertisment si pleaca sa cucereasca norocul, reprezentat foarte burghez, ca un mare atelier de cizmarie. Mijlocul este arendarea temporara a hanului de la Moara cu noroc, loc blestemat, stapanit de oameni fara de lege, avandu-l ca exponent pe Lica Samadaul, sef al porcarilor si capetenie a unei bande de hoti. Ghita strange repede bani, dar setea sa de castig tot mai nepotolita si constrangerea Samadaului il vor face sa_ alunece pe calea compromisurilor morale.

In contextul unei actiuni de marc densitate epica, nelipsita chiar de elemente de senzational, cu momente dramatice, in care personajele sunt puse in situatii limita, scriitorul urmareste si reda magistral implinirea destinului eroului sau, care se zbate intre tendinte contrarii.

Pe de o parte, abandonarea in seama "pacatului" lacomiei, a complicitatii cu facatorii de rele, inabusirea constiintei morale, inchiderea in sine; pe de alta, dorinta de a se salva prin dragoste si prietenie, prin reintoarcerea in spatiul securizant din care plecase. Fortele raului, din interior si din exterior, sunt mai puternice si Ghita pierde tot: respectul de sine si stima oamenilor, dragostea si cinstea sotiei, tihna vietii de familie, pana si satisfactia razbunarii, in cele din urma, cade rapus de oamenii Samadaului, dupa ce isi ucisese sotia pangarita. 0 data cu Ghita si Ana, isi gaseste sfarsit naprasnic si diabolicul Lica, ce se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac.

In timp ce apele umflate ale paraului poarta cadavrul acestuia, focul purificator mistuie hanul de la Moara cu noroc. Scriitorul reuseste sa creeze personaje memorabile, profund viabile, de la cuplul Ghita-Ana, care strabate drumul dramatic al instrainarii si disolutiei, ce sfarseste in moarte, pana la monoliticul Samadau. Mai mult decat in scrierile precedente, Slavici este preocupat aici de viata interioara a eroilor. Schimbarea problematicii si a tonalitatii, accentul pus pe analiza psihologica, adoptarea altei formule narative, specifice prozei realiste obiective, au dus la abandonarea pitorescului lingvistic al primelor nuvele si la utilizarea unui stil neutru, lipsit de podoabe, de culoare, strict functional. Receptat favorabil de critica literara a momentului, printre recenzenti numarandu-se si Eminescu, volumul Novele din popor si-a pastrat favoarea majoritatii criticilor si istoricilor literari, ba chiar a cunoscut o crestere de prestigiu. Dupa criticele maioresciene, el reprezinta, in ordine cronologica, cel mai important eveniment editorial al "Junimii" si totodata al prozei romanesti din secolul al XIX-lea, inaugurand stralucit directia ei realista.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani