NOVELE - Volum de nuvele de Duiliu Zamfirescu, aparut la Bucuresti, Editura librariei Socec, . Contine sase titluri: Noapte buna, Locotenentul Sterie, Conu Alecu Zaganescu, Subprefectul, Strabunicii nostri si Spre mare, publicate intre 1886 si 1888 in "Convorbiri literare", dupa lecturi prealabile, si o scurta prefata, in care autorul isi precizeaza formula de creatie, realismul, si se situeaza in evolutia prozei romanesti.
Termenii de referinta sunt Slavici si Caragiale, care au adus in literatura "stratul cel mare al taranului" si, respectiv, "stratul mahalalelor si al oraselelor de provincie".
In virtutea unui principiu al evolutiei in care literatura ar urma indeaproape dezvoltarea sociala, Zamfirescu socoteste ca e momentul ca alte categorii sa aspire la expresie literara. Lumea prozei sale va fi deci a "stratului de deasupra", pentru zugravirea caruia e preocupat de crearea unui instrument lingvistic adecvat, "o forma literara pentru schimbul de gandiri si simtiri mai alese, cari pana aci se faceau in limba straina sau intr-o romaneasca pe care literatura cu nici un pret nu o putea primi".
In mare masura, incercarea reuseste.
In acest volum, Zamfirescu da unele dintre nuvelele sale cele mai inchegate, in care clementele romantice coexista cu observatia realista si problematica preponderent psihologica e grefata pe un fundal social. Scriitorul isi dezvaluie interesul pentru suferinta umana, pentru dramele ascunse ale vietii. "Cine nu stie - reflecteaza el in Locotenentul Sterie ~ in cate feluri deosebite se joaca drama vietii prin unghiurile acestei lumi si cum adeseori intalnesti, in curgerea intamplarilor, oameni pe langa care treci nepasator, fara macar sa banuiesti ca cu dansii umbla pe ulita o lume intreaga de necazuri si suferinte".
Trei dintre nuvele vorbesc despre bucuriile si suferintele iubirii, o _ tema predilecta a prozei zamfi-resciene. in fiecare_ dintre ele, sentimentul ramane neimplinit. In Noapte buna, iubirea romantica dintre frumoasa si misterioasa fiica a cadiului din Harsova, Aisc, si superficialul presedinte al tribunalului local este sacrificata de acesta din urma pentru interese de cariera. Mai subtila e drama iubirii ncrealizate in Spre mare. Folosind cunoscuta stratagema a manuscrisului gasit, Zamfirescu reda confesiunea eroului, tanarul Haralamb, spirit independent si lipsit de simt practic, un contemplativ cu preocupari artistice, care se fereste de tot ce i se parc trivial. Chiar si iubirea o traieste, asemeni altor eroi zamfirescieni, mai mult ca o aspiratie ideala, invecinata sentimentului estetic. Muzica, lecturile, calatoriile, plimbarile nocturne si contemplarea cerului instelat ii umplu existenta, indragostit pana la exaltare de fermecatoarea Matilda, cunoscuta intr-o statiune balneara, el ezita sa-si "intineze" dragostea prin supunere la conventiile si banalitatile presupuse de o casatorie in "lumea buna" si-i propune fetei o romantica evadare din acest mediu. Dupa disparitia Matildei, pe care familia o duce in strainatate pentru a o indeparta de el, tanarul, disperat, ramane sa-si poarte singuratatea prin lume, prada unui urat fara leac. Prin structura eroului, un adevarat "om de prisos", si profilul eroinei, cu farmecul ei inefabil, nuvela aminteste de creatiile marilor realisti rusi (N. Mano-lescu).
In Subprefectul, conflictul erotic, intretesut cu unul social, capata dimensiuni tragice. Nuvela debuteaza in registru satiric, prezentand atmosfera targusorului Vladeni, izolat de restul lumii, cu micile si marile metehne ale notabililor locului.
Aici soseste noul subprefect, tanarul Alexandru Dumitrescu, spirit cultivat, cu idei liberale si umanitare, hotarat sa imbunatateasca situatia taranimii si sa instaureze dreptatea. Actiunile sale au urmari binefacatoare asupra mersului treburilor administrative. El indrazneste sa-l infrunte pe atotputernicul boier local, Maxentian, "un fel de pasa care invartea judetul cum ii placea lui, alegea prefectii si-i da afara, numea deputatii, strangea mereu la avere si traia ca un baron, bogat bineinteles", luand apararea taranilor napastuiti. Dar conflictul deviaza din planul social in cel erotic.
In scurt timp, toata energia sufleteasca a tanarului e absorbita de dragostea pentru frumoasa Didiana, sotia lui Maxentian, si el se lasa atras intr-o cursa de ferocele sau dusman.
Acesta, gelos, isi ucide sotia si arunca vina omorului asupra subprefectului. Daca portretul boierului apare lipsit de nuante, acesta fiind prezentat de autor cu repulsie, ca un monstru moral, un caz aproape patologic (taranii ii spuneau "strigoiul"), Didiana, in antiteza, este inzestrata cu alese insusiri fizice si morale, cu un farmec subtil, atat de caracteristic eroinelor zamfires-cienc. Portretul ei se incheaga din imaginile ce staruie indelung in mintea visatorului subprefect, cuprins de dragoste de la prima intalnire. Numele ci muzical ii produce acestuia o exaltare ce-si cauta expresie literara si atunci el recurge la Turgheniev, refugiindu-se "sub aripa calda a geniului sau senin". inca de acum scriitorul reuseste sa creeze un limbaj al dragostei, facut din nuante, masura si putere de sugestie, asa cum apare in romanele maturitatii. Nu numai pentru arta au antene indragostitii zamfirescieni, ci si pentru frumosul natural, evocat de autor in mici tablouri bine compuse. Si sub acest aspect, ca si sub cel al tipologiei, nuvela anticipeaza Viata la (ara.
In Locotenentul Sterie, actiunea e plasata in timpul Razboiului pentru Independenta. Scriitorul urmareste cu interes psihologia colectiva, inaltarea generala de suflet adusa de apropierea mortii si de pericolul ce ameninta patria. Pe acest fundal se detaseaza drama familiei Sterie, care a pierdut in razboi pe fiul cel mai mic, fiind iminenta plecarea pe front si a celui mare, locotenentul. Nuvela urmareste mai ales framantarile sufletesti ale acestuia. Mila de cei dragi si staruinta lor, mai putin gandul ca ar putea fi si el ucis, il determina sa-si dea demisia din armata atunci cand primeste ordinul de plecare. Dar el simte ca acest act e incompatibil cu onoarea militara, la care tinuse atat de mult, si e coplesit de rusine pentru propria fapta. Atunci cand un individ grosolan i-o aminteste, aratandu-si dezaprobarea, locotenentul se sinucide.
Paginile de analiza, imbracand cel mai adesea caracterul unor reflectii generale, alterneaza cu altele in care procesele sufletesti sunt mai mult sugerate.
Desi drama lui e insuficient adancita, Sterie este caracteristic pentru o intreaga galerie de croi zamfirescieni -oameni obisnuiti, buni, blanzi, de o mare sensibilitate si distinctie sufleteasca, dar lipsiti de vointa. Interventia in viata lor a unor intamplari neprevazute, contactul cu fiinte grosolane declanseaza adevarate drame. Din aceasta categorie face parte si eroul nuvelei Conu Alecu Zaganescu, mic proprietar rural si avocat fara procese, holtei imbatranit inainte de vreme, datorita vietii fara orizont pe care o duce, alaturi de sora sa mai mare, coana Marghiolita, la conacul mosioarei Buhaieni. Din portretele eroilor si descrierea induiosat-ironica a lucrurilor in mijlocul carora acestia isi duc existenta se degaja o poezie a vetustului, regasita si la un Macedonski sau Garleanu. Cateva manii nevinovate umplu golul acestor vieti: jocul de table, discutiile politice, lectiile de muzica date unui mierloi captiv. Sunt respectate cu strictete excesiva formele de politete. Un fapt, in aparenta marunt, adoptarea de voie, de nevoie, a unui copil, dezgroapa in sufletele aproape atrofiate ale celor doi frati rezerve nebanuite de omenie, de afectiune si tandrele.
Timp de trei ani, viata lor se scurge fericita, luminata de bucuriile grijii pentru copil. Cand adevaratul tata al acestuia, capitanul Ciupagea, se hotareste in sfarsit sa se insoare cu fata popii Vasile, mama copilului, si li-l rapeste pe Alecuta, oameni si lucruri cad din nou in paragina.
In sufletul conului Alecu se zvarcoleste dureros dorul de copil, suportat in tacere. Dupa un an, cand reuseste sa-l revada, constata cu amaraciune ca a fost uitat. Constructia este aparent simetrica: un moment de viata autentica, precedat si urmat de o existenta "automatizata". Dar personajele nu mai pot relua aceeasi viata din punctul intrerupt.
In realitate, are loc o rupere de nivel, o cadere.
In existenta lor initiala s-a infiltrat sentimentul dureros al singuratatii, care invaluie parca si lucrurile. O nota aparte aduce in volum ampla nuvela Strabunii nostri, inspirata din razboaiele daco-romane, anuntand viitoare preocupari ale scriitorului pentru problema originilor noastre istorice. Bazata pe o asidua documentare, lucrarea este deopotriva reconstituire arheologica, amintind de Odobescu, si inclestare dramatica de caractere si mentalitati, intre "barbarul" Decebal, asediat de armatele lui Traian, si prizonierul sau, generalul roman Longin, intre ei interpunandu-se figura legendara a Dochiei. Prin profesiunea de credinta din prefata, prin tematica abordata si realizarea ei, prin atitudinea fata de lumea zugravita, tradusa intr-un limbaj ingrijit si elegant, apt pentru evocarea vietii, interioare si exterioare, a omului si a naturii, volumul de Novele reprezinta o aparitie remarcabila a momentului literar, incadrandu-se in acel curent al "realismului artistic si liric" (T. Vianu), alaturi de Vlahuta si Dclavrancea. Valoros in sine, el anunta ciclul romanesc al Comanestenilor, cea mai importanta contributie a lui Zamfirescu la dezvoltarea prozei romanesti.
