Nostalgia - volum de nuvele de Mircea Cărtărescu referat





NOSTALGIA - Volum de nuvele de Mircea Cartarescu, structurata in trei secvente: PROLOG (Ruletistul), NOSTALGIA (Mende-bilul, Gemenii. REM), EPILOG (Arhitectul). O versiune cenzurata a volumului (fara Ruletistul si epurata de "aluzii la sex si la politica") fusese publicata la Cartea Romaneasca spre sfarsitul anului 1989, cu titlul Visul, fiind distinsa cu Premiul Academiei Romane.

Editia integrala romaneasca, intitulata Nostalgia, a aparut la Editura Humanitas din Bucuresti, in . Prima editie integrala apare de fapt in franceza [Le Reve, Hditions Climats, 1992), fiind nominalizata pentru Premiul Medicis si pentru Premiul pentru cea mai buna carte straina a anului . O alta editie apare in spaniola, la Barcelona, in 1993 (intitulata El Sueno). Nuvela Jocul din voi. Visul (rebotezata Mendebilul, in Nostalgia) c antologata de catre Gheorghe Craciun si Viorel Marineasa in Genera[ia '80 in proza scurta, 1998.

Ruletistul defineste scrisul ca histrionism: "De la primele randuri pe care le asterni pe pagina, in mana care tine stiloul intra, ca intr-o manusa, o mana straina, batjocoritoare, iar imaginea ta in oglinda paginii fuge in toate partile ca argintul viu, asa incat din bobitele lui deformante se incheaga Paianjenul sau Viermele sau Famenul sau Unicornul sau Zeul, cand de fapt tu ai vrut sa vorbesti pur si simplu despre tine. Literatura e teratologie." In acord cu aceasta estetica, scriitorul reda, in textul sau, miscarea browniana a unor particule epice cu un magnetism reciproc incontrolabil, specific. El nu-si mai poate "controla" literatura (obsesie moderna!), ci se lasa "devorat" de ea, aleatoriu, prin imersiune.

Cu o tehnica pe care o va desavarsi in primul volum din Orbitor (1996), Cărtărescu compune, in Nostalgia, "conglomerate" narative, dominate nu de arheologia profunda a spiritului ordonator (obsesie din nou moderna!), ci de geologia aleatorie a trupului, visului si viziunii. Nimic nu poate caracteriza volumul mai bine decat observatia ca Nostalgia reprezinta anticamera Orbitorului: prima tusa, magistrala si ea, a unei opere de maestru. Aici se exerseaza viziunile viscerale care vor umple Orbitorul, aici se trece, pentru prima oara, de epiderma trupului, pentru a se patrunde in cotloanele organice de sub tegument. Aici devine, in scrisul lui C, trupul literatura. Iata, de pilda, pasajul nasterii din Ruletistul:

"Abia ma nascusem dintr-o burta prelunga, sangerie, nespus de obscena, care-mi daduse o ciudata miscare rotitoare. Cu o viteza infinita, lasand in urma dare de lacrimi, limfa si sange, ma insurubam in noapte. Si, deodata, de la marginea noptii, imi iesi in fata un urias Dumnezeu de lumina, atat de mare, incat nu-mi incapea in simturi si in intelegere. Ma indreptam catre pieptul lui enorm, iar trasaturile fetei lui severe fugeau in sus, turtindu-se de marginea campului meu vizual. Curand n-am mai vazut decat marea lumina galbena a pieptului sau, pe care l-am strapuns rostogolindu-ma, si, dupa o navigare nesfarsita prin carnea lui de foc, i-am iesit prin spinare." Mendebilul evoca - asa cum se va intampla si in Orbitor - un halucinant episod biografic de la sapte ani, dominat de figura hiperbolica a unui excomunicat tarat. Intensitatea cruzimii premeditate, la niste copii altfel cuminti din Soseaua Stefan cel Mare (ne aflam tot in Bucurestiul fantast al Orbitorului), aminteste de Pluta Meduzei, a lui Wedekind, semn ca imaginarul terifiant al autorului coboara pe alocuri pana in expresionism, pentru a duce apoi spre suprafata spaime atavice si o frica incrustata in viscere.

Ca si in Orbitor, experienta infantila din Mendebilul demonstreaza ca hiperbola corpului premerge, ontogenetic, hiperbolelor constiintei, autorul fiind interesat, ca plan epic, de substanta sincretica, tulbure, a celei dintii. Tot pe linia profunzimilor atavice secrete. Gemenii porneste de la dihotomia jungiana arhetipala dintre animus si anima, un barbat realizand, prin travesti vestimentar, ipostazierea vizionara a "tiparelor" sale feminine, pana la limita pragmatica extrema: sinuciderea prin alteritatc. O fotografie vestejita din copilarie, gasita din intamplare intr-o poseta veche a mamei, ii confirma autorului in a doua parte a nuvelei ca viziunea avusese un suport biografic cat se poate de real, parintii imbracandu-l in fetita in primii, lasandu-i chiar si codite. Nuvela trateaza, de fapt, despre parentajul "demiurgic" funest, demonstrand ca un joc inocent al parintilor lasa in subconstientul progeniturii filoane vizionare inextricabile. La fel procedeaza - sugereaza mai multe texte (si Orbitor va relua aceasta idee) - Cosmosul insusi, cu oamenii pe care ii plamadeste: o greseala ocazionala de "aliaj" poate produce tectonici personale aberante.



In Gemenii, dihotomia arhetipala se continua, cum e si firesc, cu experiente erotice adolescentine, in care iubirea e interpretata ca un joc bidirectional al amprentelor feminine, respectiv masculine ale partenerilor. Pentru El, iubirea inseamna nu numai activarea functiei evident masculine, ci si a variabilei escamotate a feminitatii, si invers: o femeie iubeste nu numai cu functia feminina fireasca din ea, ci si cu amprenta masculina pe care si-o reprima.

Mircea Cărtărescu e fascinat de jocul clepsidric al acestor arhetipuri tectonice subcutanate, imprevizibile: amprenta lor dihotomica urca apoi in geologie, prin geologie in corp, si prin corp in constiinta, scriitorul refacand, adeseori, drumul scriptic in sens invers, pentru depistarea freaticii vizionare a intregului. Despre REM, autorul va spune (intr-un interviu din Observator cultural, nr. 11/2000), ca "este cel mai bun lucru pe care l-am scris vreodata, scrierea mea care ma multumeste deplin. Povestea se dezvolta pe baza unui test al lui Jung, pe care am incercat sa-l incorporez in substanta prozei melc. De fapt, interesul meu principal in poveste a fost sa-mi transgresez linia sexului, sa dezvolt tema fetitei sau a femeii ascunse in mine, pentru ca Jung, si nu numai el, spune ca in fiecare barbat se afla oprimata o femeie, iar in fiecare femeie se afla, la fel de oprimat, un barbat. Am incercat sa dau dreptul la cuvant fetitei oprimate din mine. Dar nu numai atat. Am incercat sa traiesc cu corpul unei fetite si sa gandesc cu mintea unei fetite." Dincolo de premisa, c imposibil sa nu recunosti, in definitia sibilinica a REM-xva ("un soi de capcana intinsa pretutindeniun loc de trecere, care asteapta ani in sir sa fie descoperit"), obsesiile cosmotice, de tip initiatic si regresiv, ale lui Umberto Eco (din Pendulul lui Foucault):

"Unii sustin ca in REM ar fi un aparat infinit, un creier colosal, care regleaza si coordoneaza, dupa un anume plan si intr-un anume scop toate visele vietuitoarelor, de la visele de neconceput ale amibei si ale brandusei, pana la visele oamenilor. Visul ar fi, dupa ei, adevarata realitate, in care se reveleaza vointa Divinitatii ascunse in REM. Altii vad in REM un fel de caleidoscop, in care poti citi deodata intregul univers, cu toate amanuntele din fiecare moment al dezvoltarii sale, de la geneza la apocalips." Diferenta consta doar in faptul ca, spre deosebire de Pendulul, in REM universul nu e generat de un Plan, ci de o viziune, gasirea "iesirii" spre aceasta viziune (nuvela are, in a doua sa parte, o structura initiatica) oferindu-i singurului muritor care "merita" acest acces dominatia vizionara asupra universului (scop metaforic al intregii proze postrevolutionare a lui Cărtărescu!). insumand: chiar daca, in timp, unicitatea superlativ clamata a Nostalgiei a fost relativizata prin aparitia din 1996 a Orbitorului, volumul continua sa reprezinte o "cheie" a prozei autorului, ea fiind, ca orice cheie, mai mestesugit migalita decat zarul cleios in care ii este dat sa patrunda.










Copyright © Contact | Trimite referat