PARADOXISMUL - O NOUA FATETA A POSTMODERNISMULUI
Cand se va scrie o Istorie a culturii romana, care sa cuprinda creatiile aparute dupa Decembrie 1989 - in tara si in diaspora - un loc aparte va trebui rezervat Literaturii de sertar. Daca ea nu s-a dovedit pentru toti conngatoare valoric (pana acum, 1994-l995), poate ca itorul ne va oferi alte instrumente critice de evaluare si, deci, de impunere. Fiindca trebuie spus raspicat ca pentru a depasi etapele exorcizante ale politicului din Romania ultimilor cinci decenii, prozatorii romani au apelat la tot felul de tehnici artistice si au tiparit romane durabile (a se vedea chiar selectia propusa de noi in voi. I Aspecte ale romanului romanesc contemporan, Craiova, Edit. Scrisul Romanesc 1993)
Descoperim, iata, ca dupa Evenimentele de la 22 decembrie 1989, invazia ostilitatilor fata de politicul de ieri (inlocuit astazi cu un pluripartidism de estrada !), resimtita mai ales in presa de toate culorile, include, din cand in cand, si drumul literaturii. Se scriu acum (deci nu ieri!) poezii, proze (de tot soiul!), piese de teatru care infiereaza trecutul ca pe un cancer, operatie pe care unii autori o fac diletant, fara anestezie, devenind chirurgi de ocazie.
Exista insa si autori care s-au profesionalizat ieri si, care, din cauza restrictiilor draconice impuse, scriau "pe sub mana", ori "pe dedesubt". Asa au aparut jurnalele intime, sau memoriile (Vezi N Steinhardt, I. D. Sirbu, Arsar Acterian s.a.)
Unii, foarte putini, au redactat si romane. Exemplul de notorietate il reprezinta Lucian Blaga, cu Luntrea lui Caron (Buc, Edit. Humanitas, 1990).
Dupa cuceririle moderne de tehnica literara, romanul traversase si lumea documentelor, devenise si nonfictiv, atragand atentia ca dezghetul produs trebuia sa lumineze odata "fetele tacerii".
Ceea ce s-a numit literatura existentialista, la inceputul sec. al XX-lea, mai cu seama prin drama (in Elvetia, U.S.A., Franta, Italia, Germania, Romania, Spania)-s-a extins - nu intamplator - si asupra romanului. De acum, tot ceea ce era traditional (inclusiv sec. al XlX-lea) a intrat intr-o competitie zibila, in care cititorul nu mai reprezenta o forta de care sa se tina neaparat seama. Dimpotriva, era intat sa participe la decodare, sa-si ridice spiritul de receptare si sa inteleaga pe cont propriu mesajul operei.
Aparitia Avangardei, fiindca aceasta este miscarea innoitoare a sec. XX care olenteaza, in mod deosebit arta si literatura, schimba si raportul scriitor-opera-cititor.
Asa cum odinioara La querelle des Ansienes et des Modernes (sfarsitul sec. al XVII-lca), sau atitudinea lui Victor Hugo din prefata dramei Cromwell (1827)- si nu numai - se dovedisera olente fata de ceea ce era vechi (lat. pop. veclus=vetulus), oficiile de fronda fiind socotite moderne, noi (lat.novus, -a), asa si Avangarda veacului XX facea opozitie transanta fata de ceea ce se crease inainte. Cum domeniul artei se dovedeste de veacuri complex, focul pozitional de pe atatea fronturi se declanseaza in toate directiile devenind si haotic, frizand anarhia absoluta.Se simte un spirit justitiar suprem, de origine platonica, iar prin inerea filosofiei lui Soren Kierkegaard (1813-l855), premergator al existentialismului, ca si a lui Fr. Nietzsche (1844-l900), ratiunea (si derivatele ei) capata distorsiuni de nebanuit. Si astfel frenezia nelinistii impinge de multe ori lucrurile la nihilism - E. Ionescu, dar mai ales Emil Cioran (ambii romani, deveniti scriitori de expresie franceza).
Dintre precursorii Avangardei, pentru spatiul francez, trebuie luati in seama Francois Villbn (143l-l463), Alfred Jarry (1873-l907), G. Apolli-naire (1880-l918), ultimul fiind socotit si parintele cuvantului "suprarea-lism". Dar francezii inregistreaza multe cazuri de nonconformism, care, atunci cand s-a manifestat in literatura, (incepand din Evul Mediu), s-a folosit de ironie si de toate nuantele umorului negru, mergand pana la sarja si grotesc. In 1948, in Franta, ne spun dictionarele si istoriile literare, s-a creat un Colegiu de patafizica de catre urmasii admiratori ai lui Jarry. Printre ei Raymond Queneau (1903-l976, care "pastreaza din entuziasmul tineretii gustul pentru umorul negru, adesea feroce, zeflemeaua, calamburul, imaginile insolite si anarhismul provocator. Foloseste, de preferinta, un limbaj vorbit, argotic, presarat cu expresii triale si glume dubioase. Recurge adesea la fantezii ortografice"), Jacques Prevert (1900-l977, care dupa cel de al doilea razboi mondial, in volume de poezii, langa calambururi, angajeaza jocuri de cunte, intervertiri burlesti de litere si silabe), Eugene Ionesco (1912-l994, unul dintre protagonistii teatrului absurdului), Boris Vian (1920-l959, care a creat o lume in vadita dezagregare, cu "eroi olenti si duiosi, cruzi si sensibili")
Prin aceste fulguratii de teorie literara, alternand cu istoria literara, ne silizam o platforma de prezentare pentru proza lui Florentin Smaran-dache, matematician si informatician recunoscut in cercurile de specialitate ale lumii.
La prima vedere, literatura lui, inceputa cu poezie, continuata cu un "memorial al durerii" din lagarele "straine", lasa impresia unor exercitii unde arta ca joc devenea un hobby intalnit la oricare intelectual azat in domeniul stiintei. Romania, cat si alte tari, are destule exemple in aceasta printa.
Dar are si altele prin care se arata ca oamenii de stiinta au trecut frontiera in tara imaginarului si nu s-au mai intors la uneltele lor de baza. Iata insa ca dupa 1989, aflat in U.S.A(statul Arizona), FI. Smarandache insista pe experimentul inceput si din acel homo ludens vrea sa revolutioneze si arta literara a,romanului, chiar a teatrului.
Proza pe care o analizam, sau mai corect spus ii oferim cateva glose de lectura, autorul ii pune ca titlu (pacat !), nici mai mult nici mai putin, Nonromanl Deci, specia ca atare capata o identificare avangardista, obligandu-l pe comentator la o serie de incursiuni in domeniu. De ce ? Fiindca autorul-bun cunoscator al limbilor romana, franceza, engleza (mai recent, spaniola si portugheza) - tradeaza, de-a lungul celor 237 de ini ale scrierii (aparuta la Editura Aius, Craiova 1993), o buna cunoastere a fenomenului de avangarda, cu precadere din sec. al XX-lea.
Savantul roman Adrian Marino se-ntreba in 1973 (Dictionar de idei literare, I, Edit. Eminescu, p. 177) daca s-a ocupat cineva - in lume - sa alcatuiasca o lista completa a miscarilor de avangarda. Caci dupa Domnia Sa, "ele trec, in orice caz, de patruzeci de isme si seria continua. Adevarul este ca ne aflam in fata unor curente artistice in plina evolutie, cu perioade de efervescenta si de precipitare (precum in cele doua razboaie mondiale), urmate de stagnare si declin, apoi de noi izbucniri olente, in forme inedite, imprezibile".
Realitatea avangardei are ramificatii multiple si in alte domenii ale culturii. S-a creat "o microsociologie a miscarilor de avangarda si o fenomenologie morala a lor, ce nu pot fi pierdute din vedere", adauga ideocriticul roman citat.
Notiunea de avangarda, provenind din domeniul militar, prin extensie, inseamna militant (A Marino). Interesant este ca in polivalenta ei semantica s-a facut loc termenilor de absurd si paradox. Ultimul (cu etimon grecesc -paradoxon=" contrar asteptarii, extraordinar"), prin filosofia lui Kierkegaard, a cucerit pe romantici si pe multi scriitori pana la postmo-dernistii americani (D. Diderot are un incitam studiu intitulat Paradoxe sur le comedien). Iar mai aproape de zilele noastre - 1959, la Helsinki, 1965, la Roma, 1967, in Belgrad - au avut loc dezbateri internationale despre diversele aspecte ridicate de Avangarda.
Cum se intampla adesea, si miscarea paradoxista are o istorie a ei ( Anthology of The Paradoxist Liierary Movement, Ophyr Univ. Press, Los Angeles, 1993). Din Manifestul publicat de initiatorul sau Florentin Sma-randache - in 1990, in voi. de Nonpoeme, reluat ca Addenda la jurnalul de emigrant -America -paradisul diavolului, Craiova, Ed. Aius, 1992, apoi la studiul lui Constantin M. Popa - Miscarea literara paradoxista, Phoenix, Chicago, 1992, ca si la Nonroman, Ed. Aius, Craiova, 1993 -se cune sa operam cateva disectii, pe care sa ne sprijinim in comentariul propus.
La un text de aproape doua file, autorul foloseste doua variante de limbaj: 1. confesiv; 2. obiectiv, emulativ pentru ipoteticii adepti.
La nivelul enunturilor continute, textul are 6 forme de prezentare.
1. O definire a propriului eu poetic, care se dovedeste deschis oricarui orizont de asteptare, atata timp cat este in America ("Deci am venit in America sa reconstruiesc Statuia Libertatii" - scrie intr-un mod actist FI. Smarandache).
Tot aci, orgolios, isi flutura steagul optiunilor, menite sa subscrie numai acelei indrazneli care refuza ab initio tot ceea ce s-a creat pana atunci in arta, literatura, stiinta ("arta Non-arta, stilul Non-stilul, anti-literatura si literatura ei, poeme care exista prin absenta lor, probleme de matematica nerezolvate si deschise - trebuie sa stientificam arta in secolul tehnic" s.a.)
2.0 definire a scriitorului, ale carui conexiuni literare trebuie desprinse din familia anserinelor ! ("Scriitorul nu e un print al ratelor") Nivelele subtextuale ale acestei apropieri paradoxiste sunt, orice s-ar spune, de nivelul speculatiei.
3. Locul paradoxismului in cadrul literaturii. Apare in cele patru fraze - cu zece propozitii - o observatie cheie despre ceea ce autorul intreprinde (personal). Este o detasare de sine si punerea in edenta a scopului pe care actiunea sa il urmareste : "miscarea paradoxista nu este nici nihilism, nici deznadejde. Este un protest impotriva vanzarii artei" (subl.n. -M.B.)
4. Caracterizarea artei adevarate. Abia aici, tonul capata inaltime admonestatoare de manifest. Reproducem in intregime textul :
"Voi scriitorii, va ndeti sentimentele ?
Creati doar pentru bani ? Numai cartile despre crime, sex, groaza sunt publicate.
Unde e arta adevarata ?
La cersit"
Se vede, orice s-ar zice, un ecou tarziu al Manifestului actist catre tinerime, publicat de constructisti, in resta "Contimporanul", III, nr. 46, mai 1924. Reproducem partea I:
"Jos Arta
caci s-a prostituat!
Poezia nu e decat un teasc de stors glanda lacrimala a fetelor de orice varsta;
Teatrul, o reteta pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir rasuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetusi fardati;
Pictura, un scutec al naturii, intins in saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomotiune in cer;
Sculptura, stiinta pipairilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriza de mausoleuri inzorzonate;
Politica, indeletnicirea cioclilor si a samsarilor;
Luna, o fereastra de bordel la care bat intretinutii banului si poposesc flamanzii din furgoanele artei".
Daca acesta era Ion Vinea, in octombrie 1924, Ilarie Voronca in resta "75 H.P." a fost mult mai transant, mai distructiv, textul manifestului sau (aograma) avand si o alta asezare in ina. Inventand pictopoezia, alaturi de Victor Brauner, cei doi pun in ina, ca pe un desen (in forma de L), 3-4 cunte, a caror concluzie (pe orizontala !)suna asa :
"pictopoezia nu e pictura
pictopoezia nu e poezie
pictopoezia e pictopoezie"
(Apropierea cu textul lui FI. Smarandache se face de la sine).
5. Desi in parte referintele de pana aci erau tutelate de poet si experienta sa biografica, acum, Florentin Smarandache, ca un parinte proteguitor, imprumuta tonul neutru, rece, constatativ al istoricului literar. Scrie, deci, intr-o forma calma, cu un limbaj de suprafata, vecin cu adnotarile sau glosele:
"Puteti gasi in cartile paradoxiste tot ce nu va place si nu aveti nevoie: ini pentru a nu fi citite, auzite, scrise ! Bucurati-va de ele", s.a.m.d.
Constatare din interiorul "fenomenului" sireclama ?!
6. O concluzie cu coordonatoarea conjunctie asadar (in "Contim-poranul"apareadeci!).
De la cazul singular sau indidual al sau, ca autor al ciclului de Nonpoeme, Smarandache iar trece in spatiul fertil si multiplu al artei:
"Pentru ca arta nu este pentru minte, ci pentru sentimente. Pentru ca arta este si pentru minte. incercati sa interpretati ceea ce nu se poate interpreta. Imaginatia Dumneavoastra poate inflori ca un cactus in desert".
Ei, asa arata un pretins manifest - interpretat!
Trecem, cu buna stiinta, chiar peste stangaciile autorului de punere in ina a unui manifest, si conchidem ca autorul, desi are o tinta biografica precisa-trecutul bestial (in ceea ce il priveste)-vrea sa schimbe fata lumii, oferindu-i un alt limbaj pentrureflectare.Intr-o scrisoare (particulara),'autorul, din Arizona, isi intarea conngerile :
"Paradoxismul nu e dadaism, ci are un sens. Chiar daca sensul nonsensului, al imposibilului ; vreau sa exprim un "da" al "nu"-ului, o negatie afirmativa (priti-o nu ca pe o antinomie), ata si literatura luate in raspar Apoi, generalizarile in spatiu (poezie tridimensionala, nescrisa, ci culeasa / perceputa in natura):
- o lebada plutind pe apa (este o poezie, atat)
- un obiect: Statuia lui Minai Eminescu de la Chisinau (este o poezie)
- sau chiarMarian Barbu, ca fiinta (este un poem de sine statator) generalizare mergand in spatii abstracte: Banach, Lobacevski (geometria imaginara), spatii curbate (din stiinta. Sa ma vedeti scriind, mai exact creand , o poezie in spatii Riemann (geometrie eliptica)".
Sa se ia in calcul urmatoarea teza suprarealista, apartinand lui Afldr6 Breton : "Poezia este continuta pretutindeni, in mod potential, in lucrurile, cele mai straine pana in prezent poezieiPentru poetul adevarat, totul este poezie" (Apud A. Marino, op. cit. p.105).
Pana aici toate bune, cat priveste teoria, poezia si artele plastice - pictura si sculptura. Dar proza ? Modelele ilustre ale avangardei din totdeauna raman cele din perioada interbelica, fiindca ele au intrat in concurenta, daca nu au fost deate din aceasta, cu marea proza analitica si existentiala, de la rusi, francezi, irlandezi, nemti pana la Urmuz al nostru (1883^-l993).
In resta "Urmuz" (an I, nr.3, martie 1928), tanarul de atunci Geo Bogza definea romanul ca pe "un vehicol vertiginos. Instalat comod intre doua ini, el te duce dincolo de realitate. Sportul acesta il practica cu pasiune fetele de pension si tinerii barbieri repetenti la mandolina. Deschizand romanul, cum ai ridica cortina unui teatru, imediat personajele incep a se agita scotand panglici pe nas. Spre deosebire de teatru, la roman, ai in plus, avantajul de a-i vedea scotandu-si izmenele si spalandu-se pe dinti.
Unele personagii de roman isi fac destainuiri reciproce spre disperarea cititorului inteligent. Romancieri se numesc oamenii care le fabrica, de obicei, ei au un ras baligos".Intre prozele avangardiste interbelice din Romania se numara si cele semnate de Ilarie Voronca, Stefan Roii, Geo Bogza, Mihai Cosma, Virgil Gheorghiu, Sasa Pana, Dan Faur, Max Blecher si Ion Vinea. Ultimii doi sunt cei mai importanti prozatori (in ordine valorica): intamplari in irealitatea imediata. Inimi cicatrizate si Vizuina luminata, de M. Blecher (1909-l938) Lunatecii si Venin de mai, romane de Ion Vinea (1895-l964).
Am invocat, printr-o coborare in timp, cateva referinte despre avangarda, pentru a impune o platforma de judecata a actualei scrieri din anul
1993.
Chiar daca la noi avangarda (interbelica si apoi recurenta ei prin suprarealismul imediat dupa 1944) nu a produs mutatii spectaculoase la nivelul poeziei - unde s-a dovedit cu acuta cerbicie - nici critica si istoria literara n-au revendicat-o ca pe/6 innoire binefacatoare. Mai tarziu, nici n-a fost posibil, caci dupa 1947 /1948-l989 finalitatea sociala (uneori sociologica) a operei de arta era indiciul suprem de valoare. Iar ceea ce s-a creat in diaspora, in perioada amintita, n-a avut posibilitatea (legala) de a influenta in vreun fel creatia din tara. Cum si reciproca e valabila.In acest context si in aceasta ordine de idei, tentativa matematicianului / informatician Florentin Smarandache ne apare ca o avangarda tarzie. Iar paradoxismul sau dene o fateta a unui logos ascuns (apreciat contradictoriu in multe parti ale lumii).
In fond, actuala scriere, supusa canoanelor clasice de definire a prozei, nici nu este un roman. Autorul are doua nivele distante de scriitura : 1) alegoria si parabola, care sunt elemente de tehnica literara, validate ca atare, si 2) limbajul concret, crud, mustos pana la injurie si calambur ieftin (in unele
cazuri).
Autorul porneste de la o tara imaginara - Wodania - peste care, ca in basme, stapaneste un tiran Hon Hyn.
Pentru a-i povesti toate faradelegile sale - de la tinerete pan'spre batranete - cu un comentariu policrom, sectiunea este impartita in trei parti, beneficiind de o dedicatie, un facsimil, o nota a editorului, o addenda si o erata.
Mai trebuie precizat ca, apeland la modelul manuscrisului gasit (edent, in conditii misterioase !), truc cu o vechime de peste doua sute de ani (la englezi si la francezi), adoptand uneori o exprimare regionala (olteneasca), trece la cateva rabufniri mesianice:
"Pentru ce, Doamne, acest CERC INCHIS sa iti stranga in chinga creierii leoarca
"Pentru ce, Doamne, toate aceste rele in Wodania si un CERC VICIOS in care te invarte societatea ostila [ic nu este PRIMUL CERC, nici ultimul.
"Pentru ce, Doamne, acest NEANT TELURIC sa-ti umple inima de tristete.
"O, tara mea de dor
deduca"
Definindu-si creatia (de fata), autorul scrie:
"Aceasta nu este, deci, o sectiune, ci un om bolnav. Ea nu merita sa aiba un titlu, nu merita sa aiba un cititor si nici un autor. Caci este produsul altora, un copil de incubator nascut intr-o republica de animale, cattlefarm, rasa: om".
Nuanta paradoxista, ita spre finalul enuntului de mai inainte, se lumineaza mai incolo, cand autorul, caracterizandu-si propriu-i stil " de gimnastica literara", scrie cu aldine ,Acesta este un mod de cum nu se scrie literatura, fiindca ncliterarul a capatat in modernism valoare literara".
Asadar, Smarandache, intr-un gest de baricada, isi propune sa scrie "eea mai proasta sectiune din lume" (Cum lui Sylvester Stalone i s-ar fi cuvenit un Oscar pentru cel mai prost rol din multe filme).
Daca n-am avea modelele de avangarda din Romania si din lume, l-am crede pe cuvant, pe autor, caci altfel dorinta de a obtine "un record personal cu care sa te mandresti in veci" este o depozitie naiva, superflua.In fine, ca-ntr-o Tiganiada bufa, peste care a trecut umbra lui Don Quijotc, Smarandache descopera tot felul de tare sociale, politice, economice, morale (si cate vor mai fi) ale unei dictaturi totalitare. Oricum, din Europa de est si nu din America Latina (A se vedea marii prozatori de la Carpentier la Marquez, care au apelat la un fantastic magic, controlabil in datele lui estetice). Intr-o editie a romanului Recursul la metoda, b.p.t., Edit. Minerva, 1988, traducatorul Dan Muntcanu reproduce un Cuvant inainte al lui Alejo Carpentier (1904-l980), intitulat Istoria neromaniataa Recursului la metoda. Citandu-l pe un sociolog francez, "specializat in chestiunile latinoamericane", retine : "iti ne greu sa crezi : din primele zile de independenta si pana azi, in tarile noastre s-au inregistrat 222 de dictaturi, mai mari sau mai mici, mai lungi sau mai efemere (sic !), sprijimite de 535 de loturi militare! Din punct de vedere al duratei acestora - ca sa nu citam decat exemplele cele mai insemnate - sunt de retinut urmatoarele: Porfirio Diaz (Mexic), 35 de ani la putere ; Rafacl Leonidas Trujillo (republica Dominicana), 31; Juan Viconte G6mez (Venezuela), 27 ; Manuel Estrada Cabrcra (Guatemala), 22 ; Antonio Guzman Blanca (Venezuela), 18"; Al-fredo Strossner (Paraguay), 23 ; Jean Pierrc Boyer (Haiti), 25 ; Jorge Ubico (Guatemala), 14 etc, etc."
La Smarandache, istoria prea e a Romaniei "de ieri" este stoarsa pana la lacrima si caricatura, incat oranduirea fonfoista a lui Hon Hyn a paralizat si parjolit totul - de la ideea de libertate pana la aceea de munca. In cuplu cu sotia lui, tiranul a devenit un monstru ca in Complotul bubei, 1869, de B. P. Hasdeu, urmarind in mod organizat ca lepra politica (alta decat Ciuma lui Camus din 1947 ?) sa cuprinda toata existenta ("Ca trebuie o plaga/ Sa fie tara-ntreaga, / Cand buba sade sus"!).
De la mistificarea istorici - in favoare-i, decapitarea intelectualitatii si pana la nasterile ificate (intr-un program demografic greu de crezut), nimic nu se misca in Wodania fara stiinta lui Hon Hyn.In mod voit, scriitorul sare dintr-un registru stilistic intr-altul, pentru a umfla fiziologia grotesca a protagonistului si a satelitilor lui.
Avand pe alocuri tinuta unui "pocmationeroi-comico-satiric",dicteul lui Smarandache apeleaza constient la subsoluri de ina, in aceeasi formula impusa de Ion Budai-Deleanu, explicandu-si in numele editorului (adesea), unele "rostiri" din tesatura epica a textului de mai sus. Asa aflam la . 128 ca romanul se intrerupe, fiindca autorului i s-a gasit cadavrul aruncat intr-o fantana parasita. Din Necrologul redactat la repezeala (in editura unde sectiunea se culegea) se spicuiesc cateva trasaturi ale operei defunctului. Fiind vorba de non-roman, scrierii i se gasesc calitati, dar si neajunsuri, asemanandu-l trilogiei Omului fara insusiri (1930-l943) a austriacului Robert Musil (1880-l942).
In treacat fie zis, R. Musil prezenta o tara - Cacania (monarhia cezaro-craiasca) in care "nu exista nici o ambitie economica, nici un s de hegemonie". Cacania "era un stat care nu mai supraetuia decat prin forta obisnuintei". '
Sa se fi gandit romancierul Smarandache sa creeze, in replica, o scriere in care dinamismul si forta de putere, de dominare sa fie totala, dincolo de ceea ce au cunoscut regimurile politice anterioare in Wodania ?
Daca da, atunci, autorul -printr-un pasaj al necrologului sau (redactat in bratia macedonskiana a Noptii de noiemvrie)-isi defineste bine scrierea: "Roman demascator, se vrea o analiza amanuntita a oranduirii sale.
Uneori lucrurilor li se spune pe sleau, cam grosso modo, alteori, evaziv, cu brizbrizuri verbale. Dar stilul incisiv este frecvent incalcit si brutal si olent si spurcat si nerusinat, chiar pleonastic, naprasnic, dezabuziv, cu conotatii peiorative, vulgar, pornografic".
Sau:
"Spirit discontinuu si cam ncponderai, aduce deseori motivatii puerile, riscand sa intre in didacticism ; in ciuda unor lacune, spargeri de sens si de ritm, redondante, infatuari, trebuie scoasa in relief cutezanta autorului, riscul pe care si-l asumase"
Si inca o fraza - din Necrolog - care explica de aici inainte aglutinarea unor texte, ce se doresc reverberatii ale totalitarismului descris chirurgical mai inainte. Biografia autorului incarcata si biciuita in lagare de concentrare in afara de tara, dar si in Wodania, unde n-a putut sa-si publice tot ce si-a dorit, il determina pe autor sa se revolte si impotriva "normelor si traditiilor artistice" Conchizand paradoxist:
"Non-vers, non-oeuvre, non-lilt6rature non-oui!"
Acel nori'Oui este unul din multele paradoxuri sa le zicem agreabile cu care ne intalnim in aceasta sectiune. Ca tehnica, "paradoxul e o alarma a inteligentei, un contact inedit cu adevarul; valoarea lui e una de exceptie" (Al. Paleologu, Bunul simt ca paradox, Edit. sectiunea Romaneasca, 1972, p. 9)
Daca pana la ina 128, cand autorul a lansat o revolta post festum, de fapt o revolta in genunchi, cu intruziuni, uneori fals avangardiste, incepand cu inile 132-l33 se vede atitudinea transanta a prozatorului. Este vorba de reproducerea a doua mici brosuri adnotate "candva" de autor.
Prima se intituleaza Politica inteleapta a Partidului Fonfoist, aparuta la Editura Politica.
Adnotarile au si jocul parabolei, desi autorul coboara (de ce oare ?) in "ulita mare" de multe ori, fara izbanzi artistice.
Sunt zate Sarcinile teoriei fonf oiste, Obiectivele, Trasaturile, Metoda, Programul Partidului, definirea democratiei fonfoiste.
Din ultima parte a "brosurii" - democratia fonfoista - luarea in raspar (fara o anume ordine) a tuturor obiectivelor totalitarismului de "ieri" tradeaza un spirit rationalist dedat calculului logic si subtextual. Nu stiu daca el tine de incastrarea intr-un roman, dar daca ne gandim ca textualistii postmodernisti au atatea "documente" in aparatul epic, de ce n-am admite si acest joc de inteligenta al lui Smarandache ? Caci fiecare formulare a sa tinde sa aiba caracter de aforism care se pliaza foarte bine pe situatia social-politica si culturala din Wodania mai pe indelete (in atentia autorului, concret ; de aici aspectul jurnalier (si fara de garda!) in cele trei parti narate. Luam cateva exemple, la intamplare;
"intrucat balanta comerciala a Wodaniei este deficitara, s-a mai asezat un pietroi in talerul stang pentru a o echilibra"; "eficienta mare la ube";
"folosirea cat mai chibzuita a fondurilor banesti si materiale in scopul irosirii lor grabnice";
"apropierea dintre munca fizica si cea intelectuala : hamalul sa care bagaje cu mintea, in imaginatie, cercetatorul si proiectantul sa judece cu dosul";
"cresterea rolului sindicatelor in aserrea lor guvernului";
"libertatea indiduala se poate realiza numai in cadrul inrobirii colective";
"fiecare cetatean are obligatia sa apere dezastrul (l-am putea denumi mai exact "crah-ul economic si social al patriei";
"sarbatorirea fonfoista de la 16 iunie, ziua Internationala a celor ce trandavesc".
Parodierea limbajului (din toate domeniile etii) indoctrinat de ideologia comunista a zilelor de "ieri" il face pe autor un revoltat inegalabil. Sensurile den nonsensuri, ideile, nonidei, oameniivai ce paradox !
A doua brosura, un Manual defilosofie (Ed. Politica, Anul 69 e.f.) se ocupa de fonfoismul stiintific. De data aceasta, prin grila grotescului, Florentin Smarandache dene inegalabil. Cu siguranta "manualul" nu are legatura cu ipoteticul fir epic, strecurat pana aci, dar angajeaza cu suplete o inteligenta aparte. Aici, paradoxul este cultivat in sine, dincolo de el, ramane cerul gol si Dumnezeu.
Respectand, in principiu, rigorile oricarui manual, scriitorul incepe cu o prefata. Ea fiind scrisa de pe pozitii partizane ale tiranului conducator, sunt exclusi, prin nominalizare, toti filosofii clasici (de la antici pana la moderni), ramanand doar H.H. care, "cu multa modestie, s-a autoselectat numai pe sine-ceilalti nemaiavand loc" (Cred ca umblatul prin lume Marin Sorescu, cel diaViziunea zuinii, Ed.Albatros 1982, ar fi indios citind acest modul. Caci scrierea sa, subintitulata "roman intr-o doara", este adnotata in josul inii astfel: "in doua parti (Partea intai si Partea a doua), cu un numar suficient de module, avand un motto intamplator, si cu doua volume de versuri inedite, in afara de text, intitulate Toiuri si Ventuze (vol.I, Toiuri, si vol.II, Ventuze). La care se adauga un Indice Alfabetic si Cuprinsul")In continuare, manualul explica obiectivele si scopul pentru care trebuie schimbat totul, deoarece conducatorul "Hyn experimenteaza o noua oranduire in Wodania, superioara din punct de vedere irational Utopiei lui Th. Morus".
Jocul de-a filosofia intra, dincolo de aspectul pur specializat, in domenii conexe, din stiintele umaniste sau exacte. Studiaza (parodiaza, nu ?!) prezenta neologismelor din limba latina, fie ca sunt substantive, adjective sau verbe. Exemplu tutelar -.fonfoism si derivatele lui.
In ascensiunea sarjei sale, Florentin Smarandache urca, prin lexicografic, in domeniul filosofic, definind pe doua coloane (ca odinioara Virgil Tcodorescu, in 1940, un text bilingv intitulat Poem in leoparda) sintagme, expresii sau cunte care au tangenta cu invatatura fonfoista.Nu cumva maoismul sa-l fi provocat pe autor in largirea perimetrului acestui cuvant, vazut in "n" combinatiile lui din limbile greaca, latina, engleza, franceza, italiana ? Munca este uriasa, caci sunt explicate in fisa peste 70 de formatiuni lingstice - toate inventate si, din cand in cand, puse pe seama marilor filosofi sau derivate din presupusele texte ale acestora. Atentie, rigoarea stiintifica in printa tehnicii si demersului explicativ este respectata intocmai. Iar ca originalitatea acestei parti (poate unica in lume, prin complecti-tudinea ei) sa fie si mai socanta, Smarandache ii adauga un Indice de nume. Domina de la distanta (era si firesc, nu ?!) trimiterile latara - Wodania - 26, si la conducator - 50 ! Iata, zice, subtextual si rece, autorul ca statistica ne in intampinarea ideii detotalitarism.
De data aceasta, jocul parodiei in cazul marilor filosofi si oameni de cultura ai lumii se explica foarte bine. Exemple : Machiavelli Vasile, Bacon Marcel, Feuerbach Nicolae, Galilei Hon, Goethe Nae, Popescu Aristotel etc. Adica, dictatorul, unicul zeu pe pamantul Wodaniei, a deformat totul. El dene, daca nu fortez atia, un fel de Midias al raului -pe ce pune mana si gandul, totul se transforma in contrariul lui, in anormal, in negru. O lume rasturnata ii apare Dictatorului ca opera lui cea mai de pret. El este, in ziunea lui Smarandache, Satana care a uzurpat (sau a incercat) ordinea lui Dumnezeu, dictator care, in halucinatia lui, se socoteste Principiul Prim al etii din Wodania. Dictatorul este un faraon modern !
Manualul se incheie cu un Cuprins si o caseta tehnica. Aceasta din urma, din pacate, contine o strae pacaleala chiar la adresa redactorilor sectiunii de fata, nu o incriminare a redactorilor fonfoisti! Ce-nseamna lectori Olga Orbu si Nelu Sclerozam, tehnoredactor, Cela Ciungu ?! Minor, minor, totul este aici minor, ca nici nu trebuie comentat!
Prima brosura cuprinde inile 133-l48, cea de a doua, 149-l76. Prima are pretul 1 leu, cea de a doua, in valuta : S0 Pretul manualului de filosofie este tulburator, prin semnificatia lui. Oficiile de interpretare apartin, asadar, fiecarui cititor (elev, student, om matur)
Cand istoricul literar parea sa fie multumit, fiindca descoperise adevarata literatura de avangarda - gen 1993 - in varianta paradoxista, autorul Florentin Smarandache mai adauga niste "razlete" - pe aceeasi tema. Ele nu-si mai aveau insa rostul. Cititorul naiv le va accepta ca pe niste "adausaturi" ale editorului, nu ?, la faradelegile sau crimele Dictatorului Hon Hyn, dezvaluite in prima parte a Nonromanului. Este vorba de :
1. interzicerea dragostei (unde "of'-ul in proza alterneaza cu "of'-ul in forma de poezie si cu calamburul)
"care fundisti fundeaza fundatia financiaza filantropica functionarilor francezi fierband fasolea fara foc fiindca focul face face FUM".In perioada interbelica, C. S. Nicolaescu-Plopsor publica asemenea "texte" sub titlul de "incurcaturi de limba";
2. Dictatura lui Hyn analfabetul
Migratia poporului
Semnalez la p.185-l86 doua caligrame avangardiste. Le transcriu cu o reala placere a citatului memorabil:
"Mise opres teres pirati a
Mis e o pres tere spira tia
Mis e o pre ster espi ratia
M is eop rest eres pir at ia
Miseopresterespiratia
Miseopres terespiratia
Mi se opreste respiratia"
Atentie la noile cunte formate in cele 6 variante derivate grafic de la enuntul atat de clar mi se opreste respiratia -.pirati, pres, spira, ratia, eres, ia, mw.Iata de ce experimentalismul avangardist poate fi constructist si apreciat ca atare.
Cel de al doilea exemplu:
"Nichita Stanescu respira si mort, eu nici u. Iata adevarata ata a mortilor si-adevarata moarte a ilor. A venit A venit iarna Mi-acopera varsta cu inghet Cadavrele degera in cimitire Viata poarta fuste senzuale Au ingalbenit strugurii pe deal
Si sanii ies ciorchini in mangaiere Nu mai e numai verde prin i Si nici feciorii dragoste nu fac Nu tu pasuni, nu tu, ,nu,
Rei cu mainile albastre de nor
si faptura sparta in fata
Fiinta verde de sex si de par
plina de frunte tiganca
noaptea se taie in doua Intre picioare feline.
Au amortit ganduri de gri
Calul arunca in cer cu copita Pun hamuri la ham
Si armasarul la la mov /
si scapa la tine
se scapa in
te scuipa pe"
In cadrul aceluiasi modul (2) mai intalnim astfel de jocuri, dar vai, limbajul este jurnalier, politizat ieftin, fara efectele scontate.
O bresa laudabila isi face loc - arta spectacolului, fiindca Hyn dialogheaza si cu mortii:
JOUNTINEANU (catre Hyn) Cand sceptrul greu mana iti apasa Altuia mai harnic locul tau ii lasa HYN (Scos din fire pentru asemenea obraznicie) Ai noroc Bolintineanule, ca esti mort. Ca daca nu, ti-as fi aratat eu tie Te-as fi trimis la plimbare intre patru blane, sa zitezi morga (Hyne cam sarit de pe fix, (acnit)".
Si itorul dramaturg Florentin Smarandache ( trilogia Metais-torie, care contine" presele Formarea omului nou, O lume intoarsa pe dos si Patria de animale, Buc, Edit. Doris, 1993) isi aduce aminte nu de Dictatorul (din toate timpurile), ci de unul anume din Romania. De aceea, in continuare, incepe sa dea indicatii scenice zand "fonfoismul" acestuia. In replica, dupa ce ii alege lui Hon Hyn cunte care nu contin branta "r"' ("Cine va sti sa ma asculte nu ma va asculta"), romancierul, pentru a-l parafraza pe Val6ry, conchide triumfator : "intotdeauna cand zic ceva, eu zic de fapt altceva".
3. Educatia fonfoista (are noil un microcareu rebusist, intitulat Patria mea si publicat in resta "Era fonfoista").
4. Epoca nonvalorilor
5. Parole, parole, parole
6. Fonfoi§tii au creat anti-atmea lor
7. Turmele de oameni (cu groaznice, insuporile expresii ex-crementiale!)
Mai sunt doua module, care distoneaza zibil, in ansamblul lor, dar si in tesatura subtextuala a sensurilor, cu celelalte. Este vorba de Revolta apelor si de Addenda (alta, edent, decat cea cu Manifestulparadoxist!)
Prima este un poem tragic in proza, desprins in forma postmodernista din finalul creatiei lui Goga, Oltul. ("Dar de ne-am prapadi cu totii, / Tu Oltule, sa ne razbuni!"). Smarandache, si el mesianic, scrie:
"Odata, izvoarele si paraurile si fluile au facut revolta nationala, erau atatate de starea de (anti) lucruri din Wodania, /s- au umflat si-au dat peste tara () si-au fugit pana la urma dirfcolo de hotare" s.a.m.d.
In Addenda se reproduce sau se inventeaza texte semnate sau in linia stilului lui Camus, Vasile Conta, Aug. Buzura, Al. Ivasiuc, J. P. Sartre, O. Paler ("pentru a-si combate friea, omul trebuie sa inceapa prin a o marturisi"), M. A. Asturias, P. Emmanucl, Maxim Gorki, Mircea Eliade, Hermann Broch si altii (textele sunt scrise in limbile romana si franceza)
Asadar, langa un poem tragic; o notatie filosofica despre putere, frica, singuratate, calau si ctima.
Neputand renunta la gestul sau de fronda, la p. 235 a Nonromanului, Florentin Smarandache adauga urmatoarea Erata (in speranta ca isi rotunjeste ceea ce a redactat pana aci!)
"A se citi in loc de fonfoism ideologie
Wodania stat
Hyn orice orice conducator Tarikovskaia imperiu"
Ma bate gandul sa cred ca autorul a tras cu ochiul la gestul marelui Dimitrie Cantemir care in finalul Istoriei ieroglifice (1705) a dat o Scara a numerelor si cuntelor ieroglifice§ti talcuitoare
Cercetatorul atent va descifra clar mesajul scriitorului Smarandache care si-a incercat talentul in "'n" combinatii de texte (epice, mai putin dramatice si, din cand in cand,'lirice) pentru a-si dezvalui sau a-si evalua o atitudine transanta fata de un.anume dictator, dar, prin extensie, de orice dictatura care duce numai la totalitarism. Chiar daca autorul l-a plasat in Europa de Est.
Asa stand lucrurile, Nonrpman-ubdc fata este o opera deschisa (Um-berto Eco) in care s-au destins mai putin informatii, cat "variatiuni pe aceeasi tema" -A PUTERII. Ele pot fi oricand inmultite, dar in cadrul aceluiasi cerc. Vezi si desenul de pe coperta -cerc orientat. Autorul a depus el insusi marturie, prin propria-i biografie, intretaiata de mrejele politicului, care il imping astazi, in stare de libertate, sa se contemple si narcisiac, iesind din spatiul literaturii imaginare si intrand in literatura-document.
Cititorul obisnuit cu fluenta unui text epic va fi contrariat pana la refuzul lecturii, indrasnind sa urmareasca pas cu pas fraza lui Smarandache. (Ea nuanteaza "placerea aristocratica de a displacea" Hugo Friedrich). Scriitorul sare ca un arc dintr-o parte intr-alta, in spatiu si timp, in registrele lingstice de la cele de extractie vulgara, pana la cele academice literare, sobre, sau de la notatia derizorie, "de rusine", pana la cea inventata normal, logic, fara poncife si jocuri (false) de litere, cunte, fraze, ortografie si punctuatie. Totul sau pe toate le-a avut in vedere lucidul si rationa Iul scriitor.
Se afla in spatele acestui "ucigator du-te no" din compozitional si formal un travaliu nebanuit, o migala si un calcul de benedictin. Fiindca nu e un domeniu al existentei umane, chiar si al culturii din care Smarandache sa nu-si fi extras seve sau sa nu-l fi crucificat. Pentru el, totalitarismul -vazut in latura lui paroxistica, diabolica - nu putea fi tratat decat prin alegorie si parabola, in care satira isi subsumeaza (ca la romani) umoristicul, comicul si grotescul.
Filipica de astazi a Iui Smarandache (care trebuie rescrisa la a doua editie mai inteligibil, fara limbaje pestilentiale) l-ar apropia fie de Swift, Gogol, de Musil sau Kafka. Printr-o buna organizare interioara a substantei, s-ar produce si redimensionarea semnificatiilor ei, poate chiar in sens para-doxist.
Dincolo de toate, scrierea de acum (sau de maine) ramane una marcata de politic, caruia i s-au subordonat odinioara in Romania toate - de la social la economic, de la cultural, la filosofic. Mai larg vorbind, este un roman cu teza (fara sa fie tezist!) care - dincolo de scriitura extrem de variata, de complexa (calculata clar a fi asa!) - arata ce fragile sunt granitele literaturii. Pede alta parte, Nonroman-ul este si un document despre starea de a fi si a gandi intr-o epoca totalitara, de la sfarsitul mileniului al doilea. Suferintele tanarului Smarandache au cunoscut astfel limanul.
P.S. Purtand de mai multa vreme o corespondenta cu autorul, am intrat si in posesia unor ecouri (1993-l994) ale acestei scrieri din tara si din strainatate (El colaborand pana acum la aproape 100 de publicatii din lume si fiind prezent in peste 20 de antologii). Iata cateva :
Prof. univ. dr. Ion Rotam (Universitatea Bucuresti) : "Am citit pe nerasuflate, ca sa zic asa «Nonromanul». Nu e «nonroman», e nimic. Nici eseu, nici pamflet, nici poezie, nici politica, nici memorialistica. E non-orice".
Bujor Nedelcoci - scriitor - Paris : " Am inceput sa-l citesc cu interes. Mi se pare extrem de original la nivel de limbaj, constructie si ziune"
Constantin M. Popa, scriitor Craiova : "Nonroman" este un roman, intr-adevar, "de sertar", purtat ani la rand in sacul fara fund al exilului. Aceasta parabola atroce despre totalitarism, despre alienare, obedienta novata si minciuna, oportunism, cruzime, olenta, monstruozitate, scrisa intr-un stil dur, tensionat, lipsit de pudibonderie, il asaza pe Florentin Smarandache alaturi de Orwell, Konwicki, Koestler, Baconski si marcheaza o noua dimensiune a Miscarii Literare Paradoxiste".
- Nicolae Marinescu, directorul Edit. Aius, Craiova : "Nonromanul reprezinta o ruptura totala fata de orice sablon literar autohton (). El foloseste un limbaj foarte apropiat de vorbirea curenta (uneori cu accente dure), pentru a descrie imagini grotesti, stari de lucruri nefiresti, pe care simturile lui hiperdezvoltate le plaseaza in sfera absurdului, amplificandu-le astfel semnificatiile".
Comeliu Florea, redactor la "Jurnalul liber", Canada : "Sunt conns ca va fi gustat din plin de Non-cititori"
Geo Vasile, in "Baricada", 14 sept. 1993 (Bucuresti) : "Citind acest esafodaj intemeiat din aproape toate genurile literare cunoscute, acest discurs polimorf al scriitorului, intelegem ca o doctrina totalitara nu poate fi demontata, ultragiata si neutralizata in toate pliurile ei, decat la modul homeopatic, adica adoptand instrumente de expresie "totalitare". impotriva unui monstru nu se poate lupta decat deghizat in propriul lui echipament".
"Nonroman" este cea mai incisiva sectiune ce s-a scris vreodata impotriva tiraniei totalitare, impotriva celei mai distructive si grotesti utopii. Un pamflet baroc (nu scutit de imperfectiuni, gratuitati, redundanta, cadere in inventariere de truisme), dar de o necrutatoare rulenta, cu adresa directa, in ciuda parabolei cusute cu ata alba".
Constantin Corduneanu, in "Libertas Mathematica", Arlington, Texas, U.S.A, 1993, p. 211 : Semnaleaza, mai intai, actitatea de cunoscut matematician a lui FI. Smarandache, apoi, amintind preocuparile sale literare, se refera la Nonroman, al carui protagonist (Hon Hyn) este Ceausescu.
Vasile Gurau, romancier, Germania : "La inceput am fost socat (trebuie s-o recunosc) si eram tentat sa ma consider ctima unei farse, ori a unui farseur. Pe masura ce ma cufundam (la urat) in lectura, imi dadeam insa seama ca ma aflu in fata operei unui nonconformist care taie cu barda toate barierele conventionalului si scoate la iveala stafia lumii in care traim, in toata hidosenia ei".
. Alex. Vlad Lungu, editor al restei "Conexiuni", Montreal, Canada : " Nonroman pe care-l consider o insiruire de expresii, unele amuzante, altele vulgare prin limbaj. Vulgaritatea poate exista si fara cunte triale ! Daca-mi permiteti, ca o sugestie, pe coperta ar trebui specificat: "Se adreseaza cititorilor adulti", nu pentru ca cei sub 18 ani nu stiu despre ce-i vorba, ci pentru faptul ca nu are un sens educativ?
Ionel Ciupureanu, Craiova " ar trebui sa te feresti de un pericol: trei, patru, zece carti in maniera "nonromanului", sau chiar doua, nu cred ca rezista. Am sentimentul ca acest Nonroman este unic si nu se mai poate reveni la tragica experienta".
* * *
N. B. 1. Fiind direct interesat de aparitia corecta a Nonromanului, FI. Smarandache imi atrage atentia intr-o scrisoare din 22 martie 1994 ca il rugase pe editor - aproape testamentar - sa aiba in vedere : punerea in ina ; caracterul de litera ; culoarea (culorile) hartiei; Natura si culoarea copertilor; si cate altele, zand procesul atat de complex al unei tiparituri. Dar
Autorul dorea, deci, sa reactualizeze (sa reabiliteze) ceea ce sustinusera simbolistii prin semnele grafice ( si Macedonski al nostru) si preluasera (marturisit sau nu) avangardistii lumii din primele decenii ale veacului XX.
Cum sectiunea lui Smarandache a aparut in 1993, sa intelegem ca veacul nostru se incheie (sau se poate incheia !).in literar tot cu avangarda !
A sosit ceasul sa prim inapoi cu manie ?!
2. Pe parcursul redactarii comentariului nostru, am avut mereu e lectura urmatoarelor carti:
Henri-Pierre Cathalia - Epoca dezinformarii, traducere de Nicolae Barbulescu, Buc, Edit. Militara, 1991, p. 304;
Ion Petcu - Ceausescu -un fanatic al puterii (biografie neretusata) Buc, Edit Romanul, 1994,395 p. (cu ilustratii).
