Noaptea geniului - volum de poeme de Dimitrie Stelaru referat





NOAPTEA GENIULUI - Volum de Poeme de Dimitrie Stelaru, aparut in martie 1942, la Bucuresti, Editura "Bucovina" - . E. Toroutiu. Din creatia anterioara a aceluiasi se mai cunosc cateva plachete, tiparite sub auspicii obscure si semnate D. Orfanul: Melancolie (Brasov, 1935), Abracadabra (Bucuresti, 1937) si Preamarirea durerii (Bucuresti, 1938), carora poetul obisnuia sa le asocieze si unele titluri neatestate de cataloagele marilor biblioteci, cum ar fi Blestem sau Trepte de marmora (cf. A. Paunescu, Sub semnul intrebarii), tentandu-i astfel pe comentatori sa-i atribuie, ca aparitii ipotetice, si unele proiecte editoriale esuate, precum Vagabondul, Ia "Cadran", si Trecere, la "Alfa" (cel de-al treilea prezumtiv proiect, consemnat de Al. Piru si Al. Gcorge, Cetatea de marmora, nu-l vizeaza insa sub nici o forma, apartinandu-i de fapt unui alt Dimitrie, Scheianu, promovat cam tot pe atunci de "Romania literara" - v. nr. 44, 1940, unde i se publica si un Poem nostalgic). Sumarul culegerii cuprinde 35 de texte, datand in majoritate din anii 1939-l940: Noaptea geniului (titlul initial, din "Romania literara", nr. 47, 1940: Preludiu), inger vagabond, Eumene, Taverna, Vulturii, Cei trei, Dragostea zorilor, Apele mortii, Cantec de moarte, Corabia de plumb, Mormantul apelor, Cantec de neguri, Verlaine, Plecare (cf. ibid., nr. 30, 1939: Sa pornim), Balerina, Moara de vant, Vanzatoarea de ziare, Regele Fara-Timp (cf. ibid., nr. 9, 1939: Palatul regelui adormit), Paiatele lui Cocleau, Poem cersetor (retinut din voi. Preamarirea durerii, unde este intitulat insa Cersetorul), Padurea serilor. Miezul noptii (dedicat.,Unei lumi: Ion lancovescu"), Fructele anilor, indepartatul drum (retinut din acelasi volum, dar aparut intre timp si in "Romania literara", nr. 5, 1939, cu titlul Drum indepartat). Insula duhurilor, Olivia, Luna, Cadavrul de aur. Drumuri fara drumeti. Omul nou. Drumul iubitei moarte, fntunerecule (versiuni ulterioare, intunericul). Cantec ucigas (cu 12 versuri in minus fata de textul din "Raza literara", nr. 59, 1939), Anotimp, Cetatea pagana. Iesita de sub tipar intr-o vreme cand "muzele" erau tentate mai curand sa taca ("inter arma"), Noaptea geniului a izbutit sa consacre, la propriu si la figurat, un nume, asimilat in scurt timp unui veritabil "mit" poetic, imbratisat de o intreaga generatie de "lunateci" si "stelari", ispititi fie si numai de spectacolul afirmarilor in raspar.

Continuitatea cu produccia poetica a lui D. Orfanul (primul avatar "liric" al lui Dumitru D. Petrescu) a fost probata (Al. Piru, Al. George, E. Manu) indeosebi prin raportare la Preamarirea durerii, volum din care Dimitrie Stelaru a si preluat, in afara titlului insusi, Noaptea geniului (atribuit insa in culegerea anterioara unui poem total diferit), poeziile Mormantul apelor, Poem cersetor, indepartatul drum, Insula duhurilor si Cadavrul de aur, o parte dintre acestea, alaturi de altele cateva, mai aparusera, de altminteri, ca inedite, si in presa vremii ("Romania literara", "Gand si fapta", "Basarabia literara" s. a.). Celelalte componente ale sumarului vazusera initial lumina tiparului fie in "Romania literara" (cele mai multe: 11, plus trei dintre cele retinute din Preamarirea durerii), fie in "Universul literar" (4), "Revista scriitoarelor si scriitorilor romani" (2), "Albatros" (2 - alte doua, respectiv Omul nou si Cei trei, contrar celor sustinute de E. Manu, fusesera publicate mai intai in "Romania literara", nr. 21, 1939 si 41, 1940), "Raza literara" (1), "Galeria" (1) etc. Piesele de succes au mai migrat apoi si prin paginile altor periodice, paralel, iarasi, cu diverse titluri din plachetele mai vechi, ilustrand, s-ar zice, si astfel conditia de "inger vagabond" a poetului. Sub acelasi unghi de vedere s-ar cuveni de altfel evocate si cateva episoade cu talc din insasi istoria "laica" a Noptii geniului si a autorului ci. Recuperat de "nasul" sau literar. Eugen Jebcleanu, din atmosfera promiscua a carciumilor bucurestene, unde se straduia sa-si afle cumparatori pentru Preamarirea durerii (v. "Romania literara", nr. 1 si 5, din 2 si 30 aprilie 1939), poetul nutrise catva timp speranta unei relansari (sub noua identitate) rapide si prestigioase. Manuscrisul Noptii, gata de tipar inca din primavara anului urmator (cf. nota din "Gand si fapta", nr. 8-9, 1940), intampinase insa refuzul catorva edituri ("Cartea romaneasca", "Socec", "Universul"), rezervate indeosebi fata de persoana autorului, care alimenta copios, in acel moment, culisele vietii literare a capitalei. "Lumea credea ca e vorba de un cabotin", nota Al. Raicu, in "Viata" (nr. 336, 1942), stiindu-se, bunaoara, "ca-si vopsise parul si ca murise o data ca sa vada ce va spune despre el posteritatea" (referire la nota apocrifa din "Semnalul", nr. 700, 12 iunie 1940, prin care era deplansa Moartea poetului Dimitrie Stelaru). O sondare de alta natura a sansei, cu Noaptea geniului, pare sa-I fi avut drept complice pe Cezar Petrescu. Acesta l-ar fi sensibilizat, in vederea unei sponsorizari pe masura, chiar pe guvernatorul Bancii Nationale, transmitandu-i o copie dupa viitoarea culegere, realizata manu propria de autor si ilustrata de pictorul Iosif Iliu. Rezultatul: "un plic" (cf. Zeii prind soareci, 1968, p. 170). Aparitia volumului n-ar fi fost totusi cu putinta fara acel "modest ajutor cultural" acordat, potrivit lui Em. Serghie, de catre Casa Scoalelor si - mai ales, probabil - fara solicitudinea editorului I. E. Toroutiu. Poetul beneficiind apoi si de un consistent ajutor "de lansare" din partea Mariei Filotti, care i-a cedat integral incasarile matineului sau din 22 martie 1942, cu o comedie de succes in epoca (Frumoasa aventura, precizeaza E. Manu).

Lansata intr-un moment de relativa criza a poeziei romanesti dominate cantitativ de exercitii conjuncturale de retorica patriotarda, iar calitativ de cautarile unei generatii ce abia izbutea sa-si limpezeasca vocatiile. Noaptea gemului tacea oarecum tranzitia intre un anume romantism, tulburat de angoase existentiale si prelungit, pana tarziu, in si dincolo de simbolism, si acea poezie a inteligentei contestatare si ironice, cu gustul mastii si al spectacolului, care se va impune peste numai cativa ani prin afirmarea editoriala a tinerilor apartinand fostelor grupari de la ,Albatros" (1941) sau "Kalende" (1942-l943), devenite in timp termeni de referinta in istoria miscarii poetice a vremii (grupari carora Dimitrie Stelaru nu le-a apartinut insa, cum abuziv se considera adesea, decat partial sau, mai exact poate, la nivelul general al unui climat artistic). Ecourile volumului in presa din primavara si vara lui 1942 reflect

a de altfel tocmai acest moment de cumpana, in care necesitatea unei ofensive impotriva imposturii si a tendintelor rutiniere incepea a fi tot mai acut resimtita. Primul lui comentator parc sa fie poetul si publicistul Al. Raicu, care - fapt de asemenea semnificativ - parcurge culegerea inca in pagini de corectura, grabindu-se parca a-i pregati si orienta astfel si receptarea critica. Informat, in linii mari, in cc-l priveste pe autor, ci readuce in actualitate atmosfera si tipologia artistica a boemei, careia i-l integreaza cu vadita simpatie, portretizandu-l totodata si prin cateva clemente de biografie culturala recenta. Pentru a cita apoi integral Cei trei (cu finalul modificat special pentru versiunea din "Albatros", retinuta si in volum: "Isus, Lord Byron si Panait lstrate") si a spicui - evident, strategic - din inger vagabond (metafora ca atare c preluata si ca titlu al gloselor sale, cf. "Viata" din 23 martie 1942), cu convingerea ca c vorba, in cazul noului print al boemei, de "un poet adevarat, unul din rarele talente care vor sparge tara indoiala nepasarea unanima".

In opinia acestui devotat confrate (care va incerca, peste ani, si o prima reconstituire documentara a biografici poetului), deplina afirmare a celui dezamagit, deocamdata, "de prea multe usi inchise" era conditionata insa si de "restabilirea", intr-un context desigur favorabil, a "unei vieti de munca si ordine". Apostila "pedagogica", de natura sa previna iritarile taberei conservatoare (din randurile careia se vor face totusi auzite si ecouri simplist si agresiv pamfletare, de felul celui gazduit de "Tribuna" brasoveana, de pilda). Tanara avangarda poetica a anilor '40 isi manifesta insa entuziasmul tocmai fata de ceea ce e indraznet si necanonic (fie si frizand cabotinismul!) in lirica lui Dimitrie Stelaru Meritul de a fi dat "tonul", in aceasta privinta, ii apartine lui Geo Dumitrescu. In viziunea sa (cf. "Timpul" din 16 aprilie 1942), contrar sugestiilor avansate prin titlu (Ion Pop va dovedi insa ulterior deplinul acord dintre termenii avuti in vedere), autorul Noptii geniului este "cogeamite cabotinul", omul care "stie sa faca pe nebunul la un mod artistic", originalul al carui joc este "o fuga din tragic, din pierzanie, din blestemul care stigmatizeaza acest suflet unic", artistul care simuleaza umilinta si primeste cu smerenie ofrandele prostiei, proiectandu-si zambetul doar in "cavoul pieptului", unde rasul sau rasuna ca un "zgomot surd", deloc ingaduitor. Intuitiile acestui mai tanar admirator, bantuit pe atunci nu numai de cosmarul "incertitudinilor", ci si de demonii frondei (ce-l vor viza din pacate, peste doar cativa ani, si pe Dimitrie Stelaru , minimalizat de asta data de acelasi in diverse note, risipite prin jurnale), sunt validate, sub o forma sau alta, de majoritatea celor ce-si vor mai spune cuvantul, in timp, despre Noaptea geniului si autorul ci. In anul aparitiei se mai pronunta, in legatura cu opera, VI. Streinu, care citeste "volumasul de poeme" ca pe "o continua si patetica spovedanie", a carei atmosfera incetosata ii sugereaza "ceva din E. Poe" (raportare la care se va reveni apoi, de asemenea); Stefan Baciu, convins si ci ca Dimitrie Stelaru e un poet autentic, dar si ca, "pentru a rotunji aceasta conditie, nu e neaparata nevoie sa si innebuneasca" (aluzie la Nerval, pe care i-l asociaza, alaturi de Poe, Verlaine si Baudclairc); Mihai Niculescu (cronicarul "Universului literar"), pentru care lirismul lui Dimitrie Stelaru "e inca aspiratie informa, stare larvara si fantomatica", evocand "sinceritatea uneori brutala a strigatului de suferinta", dar si "ceva sarlatanie naiva", de mag sau profet, totul proband insa o certa vocatie poetica; Em. Serghie, ce situeaza de la inceput volumul "in afara de serie" (precum, cu decenii in urma, Plumb sau Cuvinte potrivite), incercand sa-i defineasca substanta drept "suc otravit extras din fiolele faptului trait", sinteza lirica a unei vieti parcurse "istratian" si ilustrate prin atitudini si rostiri care largesc campul de referinte al cronicarului, de la Villon si prerafaeliti, la Verlaine, Laforgue, E. A. Ro-binson s. a.; in fine, Pompiliu Constantinescu, mai putin prompt ca de obicei, dar deschis si el acestui gen de "lirism al boemei", la nivelul caruia Dimitrie Stelaru "are meritul de-a fi dat expresie cel dintai, la noi, poeziei vagabondajului". Lectura aceleiasi culegeri se afla si la baza atestatului de prestigiu pe care il va constitui, pentru tanarul poet, cunoscuta Planeta de poet nou (1943) a lui E. Lovinescu, ce va prefata apoi simbolic volumul Ora fantastica (1944).



Socand, Ia o prima vedere, prin liniile dure, voit sarjate, ale portretului de sburatorist ocazional pe care i-l dedica, criticul mizeaza, intr^un fel, pe efectul de coincidentia oppositorum al oximoronului: "liliacul" cenusiu, "ghemul de carne flasca", cu "ochi vegetali, vineti, mereu inchisi", in sfarsit, fiinta aceea logodita cu alcoolul si cu taverna, "vagabondul" care "se apoteozeaza singur in poezii sub forma unui Crist al mizeriei", straduindu-se sa "intrupeze" astfel "un stil de viata" isi merita (in chip paradoxal, pentru unii) statura si aura de poet nou nu prin .jelaniile sale" de "mucenic al umilintii si al declasarii", ci prin "capacitatea [sa] de expresie lapidara", chiar "eliptica, cu treptele logicii" - "rupte pe alocuri, inlocuite prin asociatii de idei poetice personale greu de reconstituit". Aceasta deplasare a accentului spre acordurile de profunzime ale poeticii stelariene, cu strania ci "simplicitate muzicala", degajata de "noroiul vietii" si cu momentele ei invaluitoare de "halucinatie" lirica, indusa de chemarile fapturii de vis a Eumenei sau proiectata in peisaje selenare {Dragostea zorilor. Luna) il conduce pe critic catre concluzia ca "enigma lui Dimitrie Stelaru este insasi enigma talentului, incoltit de nu se stie ce categorii sufletesti". Formula ce repune insa implicit in drepturi tocmai stilul de viata pe care il "intrupa" poetul si care nu era de fapt altul decat acela al Poeziei insesi (asadar, cu majuscula de rigoare!), in acceptia spiritelor tutelare ale boemei din toate timpurile, de la Villon, la Poe sau Baudclaire si de la Verlaine si Rimbaud, la Bacovia. Autorul Noptii geniului (titlu "de o scandaloasa nemodestie", gloseaza Ovid Stelaru Crohmalniceanu, fortand "secretul" fiintei acesteia, "altfel alcatuite") reinstaureaza, in lirica vremii, efigia postromantica a poetului blestemat, adoptand postura ingerului vagabond, care-si sfideaza (de)caderea in lume printr-o exhibare orgolioasa a sinelui: "Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodata Fericirea/ Noi n-am avut alt soare decat Umilinta;/ Dar pana cand, inger vagabond, pana cand/ Trupul acesta gol si flamand?" De pe acest piedestal - sugerat, s-a spus, si de mimarea trufasa a pluralului maiestatii (desi tonalitatea de ansamblu pare a fi mai curand aceea a interogarii "dublului" la care se refera, intr-o ordine de idei mai generala, E. Simion) -poetul dialogheaza apoi "ca de Ia statuie la statuie" (S. Cioculescu) cu autorul Poemelor saturniene: "Buna dimineata, Verlaine,/ Ciudatul meu zeu si prieten", asigurandu-l confratern (printr-un plural care il implica de asta data pe colocutor) ca nu are a-si teme soarta, in viitorime, deoarece "Vor mai trece/ Pana ni s-or usca versurile, milenii treisprezece" (Verlaine). Aceeasi superioara constiinta de sine rezulta si din invocarea temnicerilor, dintr-un Cantec de neguri ("Rugati-va Domnului pentru noi, fratilor,/ Cum v-ati ruga pentru viata imparatilor"), ori a umbrei, figura, si ea, a "dublului" stelarian, din Plecare ("Vino umbra: inima noastra sa n-o asezam/ Ca toti muritorii in patul pamantului").

Enigmatica muza Eumene (nume inventat, asemeni pocscului Ulalume), adevarata ecuatic-cheie a poeticii lui Dimitrie Stelaru (eu + mene = EUL, ca subiect-obiect al. actului poetic), ni-l recomanda, de altminteri, ca visator izolat cu superbie in "noaptea"_ propriei interiori tati, asimilate unui templu al "inchipuirii" (Eumene), de unde urmareste nalucile "ingerilor de pamant" ce ratacesc printre galaxii, "imbatati de somnul albastru" al inaltimilor (Vulturii), ori asteapta, printre "informe aratari", sa se intrupeze "dragostea zorilor", pana cand aude glasul aceleiasi Eumene, strigandu-i: ,A fost un vis. N-a fost decat un vis./ Unde esti? Vino, te-am asteptat" (Dragostea zorilor). Chemare careia poetul nu i se poate sustrage, deoarece "luna-teca", identificata - ca iubire suprema - cu poezia, nu-i este doar roaba, ci totodata, precum o arata si numele decodat, si stapana: "Esti pasul meu din (in transcrierile ulterioare, de - n. n.) patru vanturi,/ Stapana, roaba, poezia" (Eumene). Autorul Noptii geniului se "intalneste" evident, pe acest teren, cu Poe (lucru demonstrat, printre primii, de Al. Piru). Un Vis, din Preamarirea durerii (volum tributar nu numai viziunii, ci chiar si "geografiei" fabuloase a poetului american, citit pe atunci la noi mai ales in transpunerile romanesti ale lui Emil Gulian), sta de altfel nemijlocit sub semnul Corbului.

Asa cum Regele Fara-Timp - indeosebi daca avem in vedere versiunea initiala, din "Romania literara", Palatul regelui adormit - isi tradeaza numaidecat modelul in Palatul bantuit. Cert este insa ca, daca acest Ange dechu al anilor '40 restaureaza, cum s-a spus (Ai. George), inspiratia "in modul romantic" si se singularizeaza imprumutand masca "deposedatului si nedreptatitului absolut" (I. Pop), o face din perspectiva unei poetici mai libere in ce priveste atitudinea fata de expresie si intr-un climat de fronda caruia nu ezita a i se integra -in ciuda diferentelor, in primul rand de "calendar", care-l separa de ceilalti protagonisti (Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Ion Caraion) - chiar prin acest nou si original Carnet de damnat, care este Noaptea geniului si in care, cum iarasi s-a spus (M. Petroveanu), "dedesubtul mastii damnate, se zbate o sensibilitate acut moderna si o fantezie fulguranta".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani