"Noapte de toamna" de George Toparceanu este o opera lirica ce canta natura si exprima trairile adanci ale poetului prin multitudinea mijloacelor artistice. Noapte de toamna, este poezia gandurilor melancolice, a trairilor intense manate de splendoarea noptii. Toparceanu reuseste printr-o maniera traditionalista sa descopere o lume tainica, o lume ce isi ascunde frumusetea in "murmur lung de stresini, risipite soapte / cresc de pretutindeni si se pierd in noapte."
Natura, in viziunea lui Toparceanu este una insufletita, prin metaforele personificatoare: stresinile care canta si plang, cascadele ce din tremurul lor fac un cantec.
Noapte de toamna, este opera ce ridica simturile si idealurile traditionaliste la un inalt nivel, prin elogierea naturii, a unor momente din cursul ei. Toparceanu, continuator al stilului consacrat de G. Cosbuc, Duliu Zamfirescu, prelungeste acest lirism romanesc edificator al sentimentalismului epigonic. Poetul observator tacut simte, toamna, in acest cadru al noptii, intr-o maniera feerica, unica, si foloseste fiecare vers pentru a descrie emotiile ce il incearca la vederea peisajului nocturn. Prezenta eului melancolic, se resimte in text prin marcile pronominale la persoana intai. Lumina se rasfrange printre oglinzile de apa in fata poetului ce ramane mut la acest spectacol al ploii. Sunetul ploii se transforma in cantec "ploaia bate-n geamuri, stresinile canta". Melancolia poetului nu izvoraste din tristete, si din tinuta toamnei ce se dezlantuie in noapte. Odata cu incetarea ploii, atmosfera capata un alt ritm, o alta imagine.
Stresinile caselor nu mai canta ci plang, "pana cand o raza de argint in zare.lin desface umbra". Lumina lunii invioreaza natura molesita de ploaia rece de toamna si da stralucire cadrului feeric. Poetul si recunoaste neputinta, uimirea in fata "tainei cerului deschis" cand peste "firea" sa "muta" "cad lumini de vis". Asemanarea norilor cu troienele albe sugereaza opulenta peisajului, grandoarea cerului. La aparitia lunii "stresinile tac".
Acesta metafora personificatoare are rolul de a scoate in evidenta elementul cel mai important din acesta scena a noptii de toamna si anume luna. Tacerea stresinilor adica incetarea definitiva a ploii era necesara, pentru ca aparitia lunii sa uimeasca si sa impuna la meditatie romantica. Luna, element romantic, preluat de Toparceanu in opera sa, aduce in prim plan, iubirea: "Dormi, iubire dulce!......" Iubita, traieste dulcele somn al noptii, in timp ce poetul rataceste "pe carare" fermecat de splendoarea naturii, de romantismul noptii, tinand cont de trecerea ireversibila a timpului si de efemeritatea clipei. Tema timpului apare asadar in ultima strofa a poeziei pentru a induce ideea de importanta trairii momentelor de iubire intr-o atmosfera fermecatoare. Conditionalul optativ al verbelor din ultima strofa anunta inceputul unui vis de iubire, unde ea, este desteptata de gandurile lui, ca sa coboare "din pridvorul tainic" si sa coboare "in toamna limpede si rece" pentru a visa alaturi de el , de poet, "clipa care trece". Melancolia, tristetea care urmeaza clipei de iubire este deja resimtita de poet, prin instrainarea de el a iubitei, adica prin indepartarea inevitabila. Metafora "sufletul pustiu" exprima cel mai bine durerea, golul lasat de fiinta ei, in urma despartirii, un suflet pustiu, este un suflet indurerat, mahnit, care "rataceste pe drum/ sa sarute urma pasilor de acum".
De fapt prin sarutarea pasilor se intelege reintoracerea la realitate, la aceasi carare strabatura in noapte in drum spre iubita ce este asteptata sa iasa la intalnire. Poetul isi incheie visarea prin nostalgia reintoarcerii la aceasi pasi facuti de atatea ori spre ea. In poezia "Noapte de toamna", se regaseste cultul cantarii naturii, al elogierii unor idealuri inalte precum iubirea si trairea intensa a ei, frumusetea naturii si a evenimentelor ce se petrec in cursul vietii. Directia traditionalista susprinsa in aceasta poezie nu face decat sa accentueze aceasta tema a naturii. Lirismul poeziei este redat de figurile de stil cat si de imaginile vizuale si auditive ce creeaza o lume dinamica si care dau muzicalitate versurilor.
