"In stepa mongola, unduita de siruri razlete de coline plesuve si brazdata de zbarciturile unor rape stancoase, se afla o manastire singuratica si parasita.
Peretele de lut care imprejmuia manastirea se prabusise pe alocuri, iar sub pagoda scunda a portii nu mai existau decat canaturile ei ajurate. Deschizaturile ferestrelor cu cercevelele rupte priveau spre stepa ca niste orbite negre. Nimeni nu-si mai aducea aminte cand folosise ultimul lama adapostul acesta.
Noaptea, boltile naruite ale templului si ale lungilor lui galerii trimeteau, intocmai ca un megafon urias de piatra, urletul trist al sacalilor spre tacuta stepa.
Fusese o vreme cand din manastire se mai auzea uneori un clinchet melodios de clopotei. Iar cateodata danganea surd si marele gong de bronz. Aceasta se intampla atunci cand vantul desertului navalea in sanctuar.
In toiul noptii, dangatul acesta nu parea numai uimitor, ci si infiorator.
Lamasii care fugisera in Mongolia Interioara si in Tibet, ca sa se puna sub aripa lui Dalai-Lama, incercasera sa raspandeasca zvonul ca zeii se ascund in ungherele nevazute ale lacasului si ca ies numai noaptea, ca sa dea semn ca mai exista. Si atunci clopoteii blandului Nago-Darhi suna molcom, fagaduind pasuni bogate, iar fiorosul Djolbag-Kunag isi scutura toate cele sase brate de aur ale sale, amenintand sa trimeata duhuri rele peste drumetii nelegiuiti, sa le ia tot avutul si sa nu-I mai ocroteasca impotriva gloantelor in razboi.
Dar oricat s-au straduit lamasii, soapta lor n-a putut prinde in Mongolia Noua. Vantul a dus zvonul prin stepa, l-a trecut pe langa urechea oamenilor si l-a imprastiat fara urma, odata cu norul de nisip usturator, peste pietrele incinse ale desertului Gobi.
Zeii au murit totusi. Clopoteii au ajuns sa fie folositi de pastori.
Acum, dangatul din templu nu se mai auzea nici atunci cand era vant. Nici vartejul dogoritor din Gobi, nici viscolul inghetat din Transbaikalia nu mai faceau sa rasune marele gong de bronz al lui Cepodil.
Si asa, odata cu zeii s-au stins si ultimele sunete "sacre" din stepa. Stepa nu mai traia acum decat prin sunetele izvorate din viata de pe pamant, prin fosnetul ierbii unduite de vanturi, care aducea a glas departat de flux, prin croncanitul din inaltimi al vulturilor si prin fiorosul urlet nocturn al sacalilor."
