Nicolae Balcescu, fiul pitarului Barbu Balcescu, s-a nascut in Bucuresti la 29 iunie 1819, in casele parintesti ale Iui Mache Faca. Revolutiunea de la 1821 constranse pe familia Balcescului, ca pe multe alte familii romane, a fugi la Brasov; la rsta de 7 ani incepu sa invete sectiune greceasca, dupa obiceiul timpului, de la un arhimandrit grec, care venea acasa de-i preda lectiuni. Mai marindu-se, intra in colegiul Sf. Sa, si la rsta de 17-l8 ani termina cu distinctiune intaturile colegiale. Din cea mai frageda rsta dete semne de un caracter hotarat, o inteliginta prematura, fiind inzestrat cu o imaginatiune bogata si o memorie rara. Recita sute de versuri, ca cum ar fi citind intr-o sectiune. Diliginte, setos dupa lumina, Balcescu ceru cu mare staruinta de la maica-sa, caci parintele sau murise, sa-l trimita in Paris pentru terminarea studiilor, dar grelele imprejurari in cari se afla nu o iertara a-i implini dorinta.
And mare aplecare catra stiintele matematice si mai cu deosebire catra filosofie, de care zicea adesea ca formeaza mintea si inta pe cine a rabda, ruga pe banateanul Murgu a-i face un curs de filosofie, si acest martir al libertatii implini cu bucurie dorinta junelui.
La rsta de 18 ani el intra in serviciul armatei, cu rangul de cadet in calerie ca toti feciorii de boier, in urma staruitoarelor cereri ale mamei si rudelor sale a-si alege o cariera.
El preferase militia, pentru ca-i lasa timp mai liber ca sa-si urmeze studiile sale neintrerupt si pentru ca birocratia nu putea conveni unui caracter neatarnat, mandru, ca al sau.In contra obiceiurilor fratilor sai de arme, tanarul Balcescu consacra orele de recreatiune studiului autorilor clasici, si mai ales istoriei nationale, pentru care simtia vocatiunea.
Catre finele anului 1839 el avu curajul de a lua initiati unei institutiuni folositoare: propuse deschiderea unei scoli pentru intatura militarilor de rangurile de jos. Voda Ghica primi cu placere propunerea si-l insarcina chiar pe dansul cu functiunea de profesor. Rezultatele fura minunate. in patru luni el inta pe unter-ofiterii regimentului Np. 3, ce se afla in garnizoana la Bucuresti, si ai unui excadron de calerie sa citeasca si sa scrie, cele patru operatiuni din aritmetica, iar din geografie impar[ti]rea politica a Europei. Scandalul insa fii mare!
La una din lectiuni intamdu-se sa asiste si un sef de companie al Regimentului No. 3, cand tanarul profesor vorbea elevilor sai despre populatiune si intinderea teritoriala a statelor, deodata este intrerupt si apostrofat de catra acel sef cu urmatoarele cuvinte: "Cine vreodata a putut masura pamantul si numara cate lighioane de oameni si de limbi mai sunt pe fata lui?" Bietul profesor fu silit a-si ineca rasul.
La examenul ce elevii detera la finele anului, asista si Voda Ghica si ramase pe deplin multamit, dar fiindca Consularul rusesc nu putea privi cu ochi buni o asemenea intocmire folositoare, scoala se desfiinta.
Cu cati ani mai-nainte se formase in tara o partida liberala patriotica, care facea opozitiune puternica lui Alecu Voda Ghica. Aceasta partida organizase loja masonica, societatea filarmonica, Teatrul National.
Nicolae Balcescu, inspirat de o credinta serioasa pentru regenerarea societatii, intra in relatiuni stranse cu Campineanu, capul partidei nationale, care reusise a strange in juru-i tot ce era mai cu inima si mai cu inteligenta in tara.
La 1838 aceasta partida alcatui un proiect de Constitutiune in care se proclama: egalitatea, unirea cu Moldo, principe strein improprietarirea taranului, emanciparea femeii. Se iscali proiectul, si colonelul Campineanu pleca prin Turcia in Europa occidentala, imputernicit sa negocieze in cea d-antai rescumparare tributului printr-o suma analoga, si in Europa sa propuna unirea tarilor, abolitiunea Protectoratului rusesc, si sa gaseasca si vrun principe strein. Colonelul Campineanu avea cu el acte autentice, prin cari sa arate aroganta si proiectele Rusiei in tarile noastre, si sa compromita pe Ghica la Constantinopole ca hain, iar in Europa ca instrumentul urilor rusesti. Proiectul de Constitutiune se depuse la cabinetele Frantei, Angliei etc. La intoarcere in tara, Campineanu fu arestat din ordinul Rusiei si trimis la Plumbuita. Aceasta indigna pardita nationala, si Balcescu, caruia nu-i lipsea nici rezolutiunea forte, nici curajul revolutionar, se puse impreuna cu Mitica Filipescu in capul unei conjuratiuni. Era anul 1840, sultanul Mahmud murind, Ibrahim fiul lui Mehmet Pasa al Egiptului se apropiase de portile Constantinopolei, si un conflict european sta gata d-a izbucni. Balcescu crezuse ca tocmai este timpul d-a rasturna pe Voda, d-a mantui patria de jafuri si abuzuri, d-a ridica tara toata in picioare si a o pregati pentru lupta in contra nalitorilor cari ar fi voit sa ne rapeasca nationalitatea. De aceea si rapezi cate proclamatiuni cu un program de o noua Constitutiune. Complotul se descoperi. Voda Ghica nu zu in miscarea aceasta decat o conspiratiune contra vietii lui, insa se insela, pentru ca Balcescu nu ura pe Voda; el stia foarte bine ca nefericirile tarii decurg din situatiunea politica creata de muscali, si ca Domnul, oricat de bune intentiuni ar fi avut, era paralizat de influenta streina si de oamenii ce-l inconjurau. Conspiratorii se trimit mai intai la o comisiune de cercetare si apoi inaintea unei curti judecatoresti exceptionale, intocmite ad-hoc. Hotararea acestei judecatorii, compuse de dinurile inalte si cel criminalicesc, osandi mai pe toti conspiratorii la ocna pe viata. Osanda Balcescului si a Filipescului fii micsorata la inchisoare pe un timp nedeterminat: Mitica Filipescu la inchisoarea de la Snagov, unde fu tinut doi ani de zile cu picioarele in apa, din care cauza si muri, iar Balcescu la manastirea Margineni. Tanarul revolutionar, in ardoarea-i generoasa, se prea grabise! intreprinderea sa era patriotica, dar nicidecum oportuna: societatea romana inca nu devenise coapta pentru o revolutiune. Doi ani stete Balcescu inchis la Margineni, pana ce Bibescu se sui pe scaunul domnesc si-l libera, in singuratatea inchisorii, el incepu sa cugete mai serios la o viitoare revolutiune si la mijloacele pentru a o pregati. Se puse dar pe studiu! Istoria nationala ii oferi un camp intins si fertil de exploatat.
Pentru culegerea documentelor, inscriptiunilor, traditiunilor, facu o calatorie pe la manastirile din Carpati, "cautand - dupa cum ne-o spune insusi - sub ruine urmele maririi stramosesti".
La 1844 debuta cu publicarea in Foaia stiintifica si literara, ce aparea in Iasi sub redactiunea d-lor Kogalniceanu, Alecsandri si Ion Ghica, a unei lucrari meritorie: Puterea armata, despre care Eliad zicea in Curierul Romanesc, cu cate luni inainte de publicarea urmatoare: ,,D[1] N. Balcescu, a caruia vocatia rara asupra istoriei si intaturii regulate ce a sarsit ne promitfe] un istoric cum sa faca cinste Patriei, in ocupatiile sale asupra istoriei tarii a scris un tratat asupra istoriei ostirilor romane, si nadajduim peste curand ca junele autor il impartasi compatriotilor sai, invingandu-se in sfarsit dupa indemnurile atator prieteni iubitori de ader, ca sa nu creaza modestia autorului ca-l pot adula, orbiti de prietenia."
Aceasta opera iesind si in editiune separata in tipografia d-lui Kogalniceanu, Eliad reproducand cate ini dintr-insa adaoga: "Din aceasta scriere se poate vedea talentul eminent al d-lui Balcescu asupra istoriei, cu care se ocupa neancetat si strange materialuri. in autorul acestei carti avea patria un aderat istoric al sau".
Si Eliad nu se-nsela in previziunile sale.
Puterea armata aparu si fruntuzeste in Revue de l'Orient la 1846.
Tot in Foaia stiintifica si literara Balcescu publica: Comentarii asupra bataliei de la campii Rigai sau Coso, un studiu intemeiat pe izvoare contemporane, in care autorul dovedeste ca romanii nu au fost tradatori in acea batalie, zicand: "Orisicum a fost, este-nvederat ca romanii n-au fost tradatori; destule lucruri istoria are a le imputa, ca sa-i mai imporeze si cu o pata nemeritata. Nu, sla lor militara este neintinata. Ei s-au purtat totdauna ca niste viteji, au facut cele mai mari jertfe, si au rsat sangele pana la unul pentru apararea civilisatiunii si a libertatei, si Europa d-ar fi recunoscatoare, ne-ar plati cu oarecari faceri de bine jertfele lor."
La 1845 deschise in colaboratiune cu d. Laurian o publicatiune periodica de istoria nationala: Magazin istoric, care aparu in curs de trei ani. Aci se publicara cronicele Tarii Romanesti ale lui Const. Capitanul, ale Anonimului, ale lui Radu Greceanu, Radu Popescu etc. "In aceasta foaia - zise d. Kogalniceanu - N. Balcescu, tanar in care era numai inima, trata chestiile istorice si sociale cu o ver cu o barbatia, cu un stil necunoscut inca in jurnalistica romaneasca."
Studiile sale, desi forfecate de cenzor, loveau adanc despotismul zilei, protectoratul rus, clasa aristocrata, dar aruncara seminte in ogorul national si pregatiau spiritele pentru revolutiunc!
El nu se sfia a zice: "incat pentru aristocratia noastra, noi care studiam de atata vreme istoria patriei, suntem mai mult convinsi decat orisicare, ca egoismului, marsavei ambitii si lasitatii tara a fost datoare toate suferintele sale.
Pe cand Domnii si boierii asteptau scaparea de la pravoslavnica Rusie si se prosternau si umileau inainte-i, Balccscu avea curajul a scrie: "Niciodata o natia nu se poate mantui decat prin sine insasi Aristocratii, ei nu priviau jos, prea jos poporul, care se tara la picioarele lor si se muncia ca sa le hraneasca lenea; ei nu credeau ca din acest popor au esit totti acei viteji, ei nu stiau ce poate face un popor cat de mic, cand isi apara ale sale si cand e aprins d-o sfanta si nobila idea. Ei nu stiau inca nici acestea ca chiar in sufletul acelor oameni amortiti de o lunga tirania, orbi sau corupti, este un glas ascuns care le vorbeste ne-ncetat de ader, virtute, si care la trebuinta ii preface in eroi."
Un alt studiu, despre ,£tarea sociala a muncitorilor plugar?1, il termina astfel: "Noi ne-am socoti fericiti daca acest articol, cu toata imperfectia lui, daca actele ce reproducem doveditoare de o prigonire inversunata de mai multe veacuri a claselor de jos de catra clasele de sus, ar destepta in inima acestora sentimente de omenire si de dreptate; daca ele s-ar patrunde de trebuinta d-a infrati deosebitele clase ale societatii, d-a le interesa pe toate deopotri la apararea si fericirea patriei comune, si aceasta: luminand si ridicand pozitia sociala a claselor de jos, dandu-le drepturi deopotri si imbunatatind mult starea lor materiala. Caci i de acele natii, unde un mic numar de cetateni isi intemeeaza puterea si fericirea lor pe robirea gloatelor! Ele per. Astfel noi zuram in zilele noastre o natia puternica si viteaza, cu care odinioara ne luptam impreuna pe campul slavei pentru libertate si crestinatate, o zuram cazand cu zgomot, zdrobita in bucati; o zuram chiar in anul acesta framantandu-se in mormantul sau, fara a se mai putea ridica, nu din nevoia puternicilor vrajmasi, dar din pricina ca si acolo o aristocratia egoista calcase in picioare drepturile omenirii!"
Aceste randuri spaimantara atat de mult pe guvernul de atunci, incat el lua masuri grabnice pentru a aresta pe autorul lor. Balcescu, ajutat de amicii sai, in 24 ore fu silit a parasi tara. El se duse in Italia si Franta, unde aduna in timp de 3 ani de prin arhive si biblioteci materialul trebuincios pentru opera la care medita de mult: Epoca Romanilor sub Michai Viteazul.
Dara de departe, ca si d-aproape, el nu uita iubita sa Romanie, si cu forte indoite lucra acum pentru regenerarea ei. La Paris studentii din Moldo si Tara Romaneasca, traind foarte izolati unii de altii si venind de tineri acolo, pierdeau cu incetul tot simtamantul national, pana si suvenirul, pana si limba tarei lor; reantorsi apoi in patrie, pe care o uitasera, se multameau a tragana o palatica viata fara nici-un tel, cufundandu-se in oceanul de indolenta ce acoperea societatea romana.
Ei bine, Balcescu avu acea putere magnetica, pe care o da sufletul inflacarat de iubirea patriei si convictiunea profunda pentru
0 ideie mare, de a intruni pe toti tinerii romani de la Paris si a arunca in inimele lor o scanteie din focul sau patriotic. Doua societati cu acelasi scop "luminarea natiunii" se infiintara: una la Paris, care sa procure mijloace tinerilor ce au aratat semne de talent, spre a veni sa studieze acolo; alta in Bucuresti, ca sa ajute pe autorii lipsiti de mijloace, a tipari scrierile lor. in Societatea Studentilor Romani se cimentara acele legaturi, cari aveau mai pe urma sa foloseasca atat de mult. Aci moldovenii si romanii1, iubindu-se ca niste frati, se deprindeau la ideia mantuitoare a Unirii.
Momentul in fine asteptat se apropia. 1848 rastumase unul cate unul regi si imparati, in Franta, Italia, Germania. Balcescu alerga in graba la Bucuresti pentru a organiza revolutiunea.
Locul si timpul nu ma-ngaduie a vorbi acum despre evenimentele de la 1848, nici a cerceta rolul de atunci al lui Balcescu.In testamentul sau politic, facut cu putin timp inaintea mortii si care acum se afla in posesiunea d-lui Czsar Bolliac, Balcescu arata ca scopul si programa revolutiunii de la 1848 era dezvoltarea progresi a revolutiunii din 1821, era organizarea democratiei si liberarea taranilor facandu-i proprietari, prin urmare o revolutiune sociala; dara oamenii cari au condus revolutiunea au lipsit de la acest scop, caci "langa oarecari capacitati d-un simt practic si positiv aveau multa ambitiune, si chiar ambitiune de cea rea", fiindca - zice Balcescu - "sunt doua ambitiuni politice: aceea ce umbla sa prinza putere pentru putere, si aceea ce cauta puterea ca sa implineasca binele. Opiniunea mea se deosibeste. Noi am dat foarte putine do de capacitatea noastra, si din nenorocire prea multe despre ambitiune pentru care lucru noi am fost cauza caderii revoluti unii."
Timpul nu a venit pentru a judeca in definitiv, daca toate imputarile lui Balcescu sunt intemeiate; de aceea ezitam a ne pronunta. Convictiunea insa ce am dobandit-o din studiul minutios al celor petrecute la 1848 si dupa aceasta data, nu ne sfiim a o spune, este ca singur Balcescu era capabil sa organizeze o revolutiune, o revolutiune serioasa, democratica si nationala; singur el avea acea tarie de vointa, profunditate de convictiune, spre a merge direct la tinta propusa, fara soire, fara concesiuni, nimanui si mai cu seama inimicilor contra carora se facuse revolutiunea, fiind sigur de acel ader ca privilegiatii nu iarta niciodata revolutiunii care abate privilegiile. Numai el voia sa dea miscarii caracterul unei revolutiuni nationale, iar nu caracterul unei revoluti-uni de factiune, si s-o apere chiar cu sange la caz de nevoe! Democrat in aderatul simt al cuntului, el preparase elementul social al revolutiunii prin scrierile sale, iar pentru elementul politic cerea ca natiunea sa faca jertfe, ca toate celelalte natiuni cari au castigat libertatea, si sa se afirme prin acte de natiune independinte. Dara poate ca aci se prea grabia barbatul nostru de stat, cerand prea mult de la un popor robit si impilat, cu toate ca in viata popoarelor, sunt minute de entuziasm si desteptare, cand ele fac minuni de barbatie si curaj tocmai atunci cand jugul le apasa mai greu
Balcescu, spre a lumina propasirea revolutiunii prin presa, fonda ziarul- Poporul suveran, in unire cu dd. Bolliac, Gr. Alexandrescu, Bolintineanu, Teulescu si Zane. Aci Balcescu demonstra suveranitatea Romaniei, aducand Tratatele fata in fata si invocand pe publicistii Martens si Vattel.
El incheie acel studiu cu urmatoarele:
"Acestea sunt, frati romani, drepturile noastre. Parintii nostri au rsat pretiosul lor sange pentru a ni le lasa de mostenire, si datoria noastra este a le pastra cu aceiasi putere pentru fin nostri. Timpul n-a venit ca sa dobandim o independinta absoluta. Pozitia noastra politica dupa Tratate este insa buna, numai trebuie a fi pazita de inalta Poarta, a fi sprijinita cu statornicie de noi. Sa nu uitam ca suntem datori a apara nationalitatea si drepturile noastre, de vom fi nevoiti, chiar rsand sangele. De vom cadea in aceasta lupta santa, sa cadem incai barbateste, astfel cum au trait parintii nostri, si ca dansii sa strigam «Mai bine Tara noastra sa se prefaca intr-un intins mormant, numai sa ramana tot (ara romanilor.»
Dupa caderea revolutiunii si intrarea ostirilor turcesti in tara, Balcescu impreuna cu mai multi capi ai miscarii fura arestati far-de veste si dusi la Rusciuc; de aci se pornira cu ghimii pe Dunare catra Orso. Acele ghimii erau niste gauri, fara nici o treapta, asa ca pentru a intra intr-insele trebuira sa se lase taras intr-un spatiu de 4 palme de-naltime, de 5 de largime si 12 de lungime; nici in genuche nu se putea sta; asternutul ghimiei era in toata lungimea de ghiulele cu rogojini pe d-asupra; in astfel de s, vrednic a ura in muzeele de curiozitati, calatorira 20 zile revolutionarii nostri, chinuiti, inghesuiti, in intunerec, ca intr-o vizuina, intr-un aer putred de duhoare, muiati de ploaie pana la oase, cand mila cereasca gasia cu cale a-si rersa racoritoarele sale unde peste insetatii dupa libertate! Ei nu aveau alt de mancat decat pane uscata si neagra.
La Semlin Balcescu deveni liber. De aci se duse la Sibiu; apoi la Brasov; de la Brasov la Belgrad, din cauza ca-n Transilnia intrase muscalii; din Belgrad la Constantinopole. Desi sperantele sale d-aurite fura atat de amar inselate, deceptiunea insa nu cuprinse sufletul sau, si alte plaiuri noi de iluziuni pentru fericirea neamului se deschisera inainte-i. Ardealul clocotea in sangele romanilor si ungurilor, cari se luptau unii contra altora in profitul Austriei, opresoarea lor comuna. Balcescu voia sa stinga focul dintre ambele popoare si, in intelegere cu Skenderbey, Bem si Koschut, cu cari era in stranse legaturi, spera ca se putea face un stat maghiaro-roman, care sa separe cele doua slavisme: Rusia si Serbia. El se duce la Iancu in muntii Abrudului. Dar sa-l lasam a spune singur "Fost-am de am zut insumi pe acei ingrozitori moti, pe cari spaima vitejilor unguri mi-i descria ca niste fiare salbatice, iesind din vizuinele muntilor lor numai spre a face prada si omor; pe acea vreme, cand inima-mi era zdrobita, caci din toate partile vedeam nationalitatea romana calcata si strivita de dusmanii straini, fusei fericit a gasi acolo, pe acele piscuri uriase, pe d-asupra norilor, o nationalitate si o viata romaneasca infocata si puternica. Cu ce entuziasm frenetic fusei aclamat si binecuntat de toti acei tarani, cand le spusei ca am venit sa le aduc urari de noroc si_ izbanda din partea fratilor lor din tara, minunati de vitejia lor! in ce tacere adanca ma ocoliau si ma ascultau ei, cand le vorbiam de puterea natiei romane, de numarul ei, de intinderea pamantului ce i-a dat D-zeu si [din greseala au fost taiate - din acest rand din finalul inei 68 - cate cuvinte] cele marete ce o asteapta in viitor."
La intoarcerea din muntii Abrudului, Balcescu fiind prins de cazaci intr-un sat, abia scapa din mainele lor, imbatand pe soldatii ce-l ducea, si d-acolo ratacind prin munti, pe vreme de iarna in timp de 3 luni de zile, cazu bolnav de receala si doua saptamani zacu in bordeiul unui padurar, lipsit de orice ingrijire. Dupa ce s-a intremat putin, se travesti taraneste, cumpara 4 care cu doniti, ca si cand le-ar avea de nzare, si in asa mod veni in Semlin. De a ci fu norocit sa scape si sa strabata toata Austria sub un nume fals, nzand marfa. Sub aceasta travestire el a incercat un interogator din partea faimosului Baron din Viena, dar scapa, si in noiembrie 1849 veni la Paris. Aci el nu-nceta d-a lucra pe taramul diplomatiei pentru imbunatatirea soartei patriei sale, batand la usa cabinetelor din Paris si Londra.
Agitatiunea politica incetand, Balcescu trist, dar nu descurajat, se intoarse iarasi la studiile sale de predilectiune: Epoca lui Mihai Viteazul, pedestalul peste care dorea si spera a aseza, in viata-i inca, monumentul gloriei sale literare. Dar el nu o putu fini, pentru ca moartea nu-i dete pas de asteptare. Constitutiunea sa slaba, suferintele din ghimia si din munti in Transilnia si Ungaria, zguduirile morale ce-ncercase, o excesi activitate de munca, cugetare, vointa pe toate caile, o extrema lipsa, care totdeauna provenea din cauza ambitiunii sale d-a nu primi ajutoare de la nimeni, decoloratul si tristul trai al prebegiei, acea cruda suferinta care, dupa cum singur zicea, "usuca pe om far' a-l omori", toate acestea contribuira a contracta teribila boala, incurabila: ftizia pulmonara! El incepu a-i simti simptomele de la inceputul anului 1850. Nu este o maladie care sa ofere fenomene mai interesante si in acelasi timp mai dureroase a contempla: ce de inspiratiuni tinere, elocvente, patetice! viata se exalta consumandu-se; bolnavul nu stie niciodata unde este ajuns raul, cu toate presimtirile si melancoliile sale; nici o decompositiune organica nu este mai lenta, latenta, dulce in atacurile si progresul sau nemilos, amestecata cu interle de sanatate, lasand sufletul si cugetarea intreaga pan-la perioadele extreme!
Vara anului 1850 Balcescu o petrecu la Viile d'Avray, un sat langa Paris, iar iama se duse cu sora-sa doamna Sestita Balcescu in insulele Hyere. Raul mergea crescand. O activitate febrila ii sleia pe fiece zi puterile. Lovitura de stat a lui Napoleon ii zdrobi toate sperantele ce le pusese in Republica franceza pentru mantuirea tarii sale.
Nu am citit pana astazi o ina, in care calitatile spiritului si inimii, alaturea cu cea mai sumbra melancolie, sa fi atins punctul lor cel mai sublim, ca urmatoarele randuri pe cari sarmanul Balcescu le scriea in putine zile dupa lovitura de stat din Franta, la 17 decembrie 1850, cu o mana slabita, tremuranda, cu lacrimele pe obraz, inaltandu-si tonul pana la imn:
"Minutele in care scriu sunt pline de amar si intristare. Pe cand Europa intreaga se pregatea a saluta triumful libertatii, eroica Franta de la care, ca totd-auna, se astepta semnalul. Franta, prin fatalitate si prin neunirea fiilor sai, cade gemand in neputinta sub un despotism umilitor. Fin faradelegii triumfeaza in toate partile si intemeiaza spurcata lor tiranie. Sufletele generoase, zdrobite si ranite de moarte, d apuind din vederea lor ziua mantuirei. insumi eu, cu o inima sfasiata de durere, ma lupt cu o boala cruda si neamblanzita, caut a castiga timp asupra-i si a o intrece in iuteala, ca sa pot lasa fratilor mei aceste ini din viata parintilor nostri, si caz sleit de putere, mistuit prin silintele ce fac. Cu toate aceste temeiuri de descurajare, sufletu-mi te slaveste insa, inzeita Libertate; si desi oamenii sangiurilor au inlit cu marama neagra dulce fata ta, crede ca veni ziua fericita, ziua izbandirei, cand omenirea intreaga se scula spre a sfasia acest l si dusmanii tai se vor impetri la vederea soarelui tau de lumina; atunci nu mai fi nici un rob, nici natia roaba, nici om stapan pe altul, nici popor stapan pe altul, ci domnirea Dreptatii si Fratieil Aceste cuvinte, ce odata am dat de deviza natiei mele, vor domni lumea; atunci asteptarea, visarea vietii mele se implini, atunci toti romanii vor fi una, liberi si frati! Vai! nu voi avea noroc a vedea aceasta zi, desi eu asemenea am muncit si am patimit pentru dreptate, si cel din urma al meu cunt fi inca un imn tie, tara mea mult draga!"
Acea lucrare, despre care vorbeste cu un asa dureros entuziasm, este Istoria romanilor sub Mihai voda Viteazul, la care lucra de mai multi ani. Simtind ca nu-i mai ramane mult timp de viata, el parasi Franta si se-ndrepta catra iubita sa tara, voind sa sarute tarana patriei si mana nefericitei mume.
Dar tirania lui Voda Stirbei opri pe sarmanul muribund a-si implini ultimele dorinte ale sufletului sau, si pe cand sanul Tarii Romanesti hranea atatea scorpii si jivine, el era inchis pentru acela care-i jertfise toata viata spre fericirea si mantuirea ei si care gramadise in sufletul sau durerile unui neam intreg!
Balcescu neputand calca pe pamantul tarii, ca exilat ce era, se duse la Constantinopole, de unde, dupa cate luni de zile, pleca catra Sicilia, singur, fara bani indeajuns, si la 5 octombrie 1852 sosi pe malul cel inflorit al Palermei. Aci 20 zile dupa aceia se apropie de termenul vietii. Simtindu-se slabit, doborat mai mult decat totdeauna de raul sau, ruga pe stapanul hotelului, unde locuia, sa faca un inventar de hartiile si manuscriptele sale, sa le sigileze cu sigilul sau si cu al Consularului Otoman din Palermo, si in cele din urma sa-i aduca un preot grec O ora dupa aceea, in 16 noembrie, Balcescu, fara nici un fel de delir, fara cea mai mica agonie, intra in noaptea cea eterna1
Cine ar putea spune mahnirea, amaraciunea ce simti sufletul sau, topit incet-incet de dureri, cand, aproape a-si lua zborul catra Eternitate, nu zu in juru-i nici una din fiintele drage, muma, sora, amic, patria! in sanul carora sa-si dea suspinul cel din urma si cari sa ingrijeasca a-l inmormanta.
Amicii lui fugisera, tocmai cand el voia sa se odihneasca pe umerii lor; mama sa era departe; fratiorii si surorile sale, de asemenea; patria sa, pentru care, ori de cate ori se simtia mai chinuit de boala, cu ochii inecati in lacrimi, suspina ca nu poate muri in sanul ei! EI se-mmormanta in groapa comuna in cimitirul saracilor din manastirea Caputinilor, pentru ca toti banii ce avea constau in marea suma de 30 franci!
Poetul a fost dat a traduce in limba poporului ultima gandire a martirului Balcescu de pe pragul veciniciei.
Sa ascultam dar sublima poezie a lui Alecsandri: N. Balcescu murind:
"De pe plaiu-nstrainarii
Unde zac si simt ca mor,
De amarul desperarii
Si d-al tarii mele dor,
Vad o pasere voioasa
Apucand spre resarit.
Si o raza luminoasa
Si un nour aurit.
«- Pasarica zburatoare,
Unde mergi cu dorul meu?»
«- Am solia-ncantatoare
De la santul Dumnezeu:
Sa duc glas de armonia
Termurilor romanesti,
Sa rs dulce veselia
Inimilor ce jelesti!»
«-. Raza viua calatoare.
Unde mergi cu dorul meu?»
«- Am solia-nvietoare
De la santul Dumnezeu:
Sa depun o sarutare
Pe al tarii tale san,
Si s-aduc o alinare
Jalnicului tau suspin.»
«- Nouras patruns de soare,
Unde mergi cu dorul meu?»
«- Am solia roditoare
De la santul Dumnezeu:
Sa ma las in Romania
Ca sa creasca mii de flori
Pe frumoasa ei campia.
Ce o gi adeseori!»
«Du-te, raza stralucita,
Du-te, mica pasarea.
Si pe tara mea iubita
Mangaiati-o-n lipsa mea!
Iar tu, nour de rodire,
Fa sa creasca-n sanul seu.
Cu verzi lauri de marire,
Floarea sufletului meu!»
Acum, cand cunosteti viata lui Nicolae Balcescu, inca un minut pentru a vorbi de scrierile sale.
Masura dreapta, dupa care trebuie sa se judece meritul unui autor, consta in a-l pune in atiune cu contemporanii sai, a constata treapta care a atins-o fata cu stiinta ce a cultit, daca a fost in curentul ei, daca a adus aderuri la masa veritatilor silite, sau daca, parasind drumul batut, a sapat un altul nou.
In acest chip se da autorului aderata sa loare, nu in literatura numai a unei natiuni, ci in literatura generala a umanitatii, imprejurarea ca un scriitor a trait intr-un mediu mai mult sau mai putin favorabil dezvoltarii stiintei decat un altul, ca a dispus de mai multe resurse, fie materiale, fie intelectuale, ca s-a nascut si scris in Paris, iar nu in Bucuresti, acestea sunt consideratiuni personale, subiective, cari nu interesa pe judecatorul drept si impartial, pentru ca stiinta e stiinta pretutindeni, si prin urmare trebuie cunoscuta de oricine se pretinde a lucra intr-insa.
Aplicand aceasta masura la scrierile lui Nicolae Balcescu, gasim ca el a fost la inaltimea conceptiunii istorice din epoca sa, tot asa de bine ca Thierry si Guizot in Franta; si ca, prin urmare, pentru el istoria este numai povestirea evenimentelor cari se petrec la popoare si intre popoare. Meritul lui Balcescu, ca si al lui Thierry, consta in aceia d-a se fi ridicat d-asupra acelora cari credeau si cred inca ca a scrie istoria este a nara faptele persoanelor insemnate, ale regilor sau imparatilor, pe cand societatea cu legile, moravurile, institutiunile, productiunile literare, conditiunile economice etc. sunt trecute sub tacere.
Ceea ce Thierry sau Guizot fac pentru istoria Frantei, pe o scara mai intinsa neaparat, cu eruditiunea mai sta, cu forta de cugetare mai considerabila, Balcescu o face pentru istoria nationala, nu cu mai putin talent. Prin pana sa poporul roman, masa, isi ia locul in istorie; institutiunile incep a se curata de mucegaiul ce le acoperea si a-si dezli rolul ce au jucat in societate; evenimentele incep a-si avea semnificatiunea lor proprie si natiunea apare completa cu manifestatiunile sale in toate ramurile activitatii, cu transformarile sale in cursul veacurilor.
Pana la Balcescu istoricii romani nu voaiu sau nu puteau sa veada toate acestea. Sincai poate fi un bun cronicar, sau si un istoric daca voiti, dar nu in simtul scoalei lui Thierry, pentru ca in "Chronica" sa nu se vede sufletul istoriei, ci o gramadi re de material fara regula, fara spirit critic.
Meritul lui Balcescu in acest mod nou d-a culti stiinta este al unui discipol fidel profesorului sau, pentru ca istoricul nostru s-a format la scoala lui Thierry. De aceea unele ini din scrierile sale sunt direct inspirate de operele istoricului francez.
Scrierile mai insemnate ale lui Balcescu sunt:
1. Puterea armata.
2. Biografia lui Ion si Constantin Cantacozino.
3. Starea sociala a muncitorilor plugari in Principatele Romane in deosebite timpuri.
4. Manualul bunului roman, un fragment ce se afla la d. Odobescu cu celelalte manuscripte ale lui Balcescu.
5. Questions Economiques.
6. Cantarea Romaniei, si
7. Istoria epocei lui Michai Viteazul, opera postuma.
