in cronica noastra din urma - Ftizie literara - am pus in evidenta oarecare manifestari literare recente destul de curioase, ocupandu-ne de o noua revista iasana, de nuanta simbolisto-decadenta: Fronda.
Dar iata ca tot in a doua Capitala a tarii a aparut o alta revista Floare Albastra, al carei program de activitate nu e mai putin vrednic de subliniat. Programul e cuprins in titlul revistei si care apartine uneia din cele mai duioase bucati lirice ale marelui poet Eminescu.
Floare Albastra! Cine nu i-a simtit farmecul si nu s-a tulburat cetind strofele atat de insinuante si de calde?
Iar te-ai cufundat In stele
Si in nori si-n ceruri multe?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vietei mele!
Hai, in codrul cu verdeata,
Unde g izvoare-n le.
Stanca sta sa se prale in prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea in foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul
Sa-ti astup cu dansul gura.
De mi-i da o sarutare
Nime-n lume n-o sa stie.
Caci fi sub palarie
-S-apoi cine treaba are!
Cand prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de ra,
Mi-i tinea de subtioara,
Te-oi tinea de dupa gat.
Pe cararea-n bolti de frunze
Apucand spre sat in le,
Ne-om da sarutari de cale.
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime.
Grija noastra n-aib-o nime:
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?
Eroina dulcei bucati este "mititica" pe care n-o stim cine e, nici cum o cheama, dar pe care o ghicim ca este fata tanara, mladioasa, vioaie, imboldita de cele dintai daruri, de cea dintai iubire si pe care o asculta el, tanarul inamorat de raze blonde, visatorul care rataceste pururea cu bratele intinse, ca sa prinda clipa de fericire acolo unde poate s-o prinda si oriunde se poate:
Inc-o gura - si dispare
Ca un stalp eu stau in luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
Si te-ai dus, dulce minune,
Si-a murit iubirea noastra,
Floare-albastra, floare-albastra!
Totul este trist in lume!
Cate ecouri de adanca duiosie intorasesc citirea dragutei, romaniteei poezii! E atat de sugestiv titlul ei si atat de abundente sunt imaginile ce evoca, incat nu e de mirat ca a captit atatea minti si atatea simtiri. Acum cati ani in Capitala aparea o publicatiune condusa de defunctul Antemireanu. Iata acum a doua publicatiune cu acelasi titlu.
De asta data insa revista ieseana vine, cum spuneam, nu numai cu un titlu eminescian, ci si cu un program precis de a provoca o reactiune.
" Daca in 1892 poetul Vlahuta avea cunt sa se ga de dezvoltarea trista ce o luase o anumita parte a poeziei eminesciene prin acei cati dezamagiti si blazati urmasi ai maestrului, daca se-ngrozea aproape de pesimismul nesanatos si silit al unor tineri «osteniti pe nemuncite», ce vedeau in Eminescu numai pe poetul durerii, cu atat mai mult azi disperarea lui in sufletele tinerilor scriitori ar putea sa se afirme. Azi am putea ge pe mormantul sinceritatii, a muncii serioase pentru creare, in locul carora au rasarit tele de rand ale imitatiunii si artificialitatii.
