NENOROCIRILE UNUI SLUJNICAR SAU GENTILOMII DE MAHALA - Nuvela de Nicolae Filimon, aparuta mai intai in Revista Carpatilor din 1861, tom. 1 si, in acelasi an, la Bucuresti in volumul Mateo Cipriani, Bergamo si Slujnicarii.
A mai fost retiparita in gazeta "Clopotul din Craiova" din 1884 (fara final) si in "Epoca literara" din 1896, revista redactata de I. L. Caragiale.
Aparuta cu nici doi ani inaintea romanului Ciocoii vechi si noi, nuvela Nenorocirile unui slujnicar parc a fi inrudita cu proiectul initial integral al acestuia (trateaza un subiect contemporan, iar eroul ilustreaza o ipostaza "moderna" a ciocoiului), dar este in acelasi timp, din punct de vedere epic si al tehnicii narative, mult inferioara romanului. Autorul pare a nu fi fost suficient de fixat nici asupra tipului de personaj pe care doreste sa-l zugraveasca, nici asupra sensurilor pe care vrea sa le imprime povestirii, desi intentia ei educativ-moralizatoare este evidenta.
Mitica Ramatorian ne aduce aminte atat de Alecu Soricescu din mai vechea incercare de roman a lui I. Ghica (pe care Filimon nu putea insa sa o cunoasca, ea ramanand in manuscris); ar fi putut in schimb sa fie influentat de modelul acestuia, romanul Jerome Paturot a la recherche d'une position sociale de L. Rey-baud, cat si de Domnul Sarsaila autorul al lui T, Heliade Radulescu, si parc a-i anticipa in acelasi timp pe Rica Venturiano (prin stilul epistolelor si declaratiilor amoroase) si pe Coriolan Draganescu (prin subita transformare din opozant in om al regimului). Oricum, epica nuvelei are o slaba coalescenta, ca schitand directii narative diverse, pe care le lasa suspendate sau le rezolva intr-un mod prea expeditiv. De viitorul roman al lui Filimon ne aduce aminte nevoia de a-si explica si justifica eroul prin conceperea lui ca ilustrare a unei "teorii" social-morale care ia aspectul de fiziologie ("Slujnicaria este"; "Caracteristica slujnicarului"; "Slujnicarii sunt de mai multe categorii sau tagme" etc).
Amploiat virtual, dar fara slujba, poet ridicol, amanl interesat, fanfaron politic, dezvaluindu-si poltroneria funciara la prima confruntare cu autoritatile, in cele din urma patriot ostentativ din dorinta de a beneficia de bunavointa acestora. Mitica Ramatorian este "tipul junilor ignoranti, viciosi, corupti si fara avere cari, in ardoarea lor de a dobandi cu orice pret mijloace ca sa-si satisfaca niste placeri si ambitiuni diametralmente opuse pozitiunei lor sociale, devin taratori, lingusitori si uneori chiar sperjuri", dupa cum Filimon insusi tine sa ne lamureasca intr-un post-scriptum al nuvelei. Ea arc, deci, o vizibila componenta satirica, autorul penduland tot timpul intre o atitudine ceva mai detasat umoristica si una apasat sarcastica.
Tintele ci sunt in acelasi timp sociale si politice, personajul fiind pus sa joace un rol atat intr-o sordida poveste amoroasa, cat si intr-o intriga politica si o istorie de parvenire prin mimarea/ renegarea unor inalte idealuri, Indecizia de la nivelul continutului si scopului urmarit se repercuteaza asupra formulei narative (in cea mai marc parte a nuvelei, Filimon adopta perspectiva autorului omniscient, pentru ca, brusc, spre sfarsitul cap. VI, sa devina personaj-martor, iar in cap. VII sa introduca si perspectiva unui alt personaj, pana atunci absent din povestire si care ne comunica incheierea ei printr-o scrisoare), a tonalitatilor si a stilului; cititorul poate destul de greu sa-si dea seama in ce masura Filimon recurge la o exprimare romantios-grandilocventa, insuficient stapanita, si in ce masura de fapt doar o parodiaza. Reflexele functionarului de arhiva si ale scriitorului preocupat de valoarea instructiv-educativa a textului sau apar in notele de subsol, care lamuresc pe cititor cu privire la unele evenimente recente la care se face aluzie in corpul subiectului (si aici, ca si in viitorul roman, Filimon leaga povestea imaginara de realitate prin introducerea unor repere temporale autentice, verificabile), sau ii dau indispensabile cunostinte cultural-literare. Nuvela a fost laudata de G. Creteanu in Revista romana din 1861 (unde se face deja trimiterea Ia romanul Iui L. Rcybaud), dar, desi totdeauna mentionata, nu s-a bucurat de o apreciere deosebita in cadrul studiilor ulterioare consacrate lui Filimon (exceptie face perioada de dupa 1944, din motive ideologice evidente).
