Nebanuitele trepte - volum de poezii de Lucian Blaga referat





NEBANUITELE TREPTE - Volum de poezii de Lucian Blaga, aparut in anul . Este ultima carte de versuri antuma a poetului. Scrise intre anii 1939 si 1943, cele 25 de poeme au fost tiparite mai intai in revistele Tribuna literara, Claviaturi, Revista Fundatiilor Regale, Universul literar, in perioada 194l-l943.

Impreuna cu La cumpana apelor (1933) si La curtile dorului (1938), Nebanuitele trepte alcatuieste o suita de opere poetice marcand progresiva "clasicizare" a viziunii: daca in multe poeme mai vechea tematica a "tristetii metafizice" nu si-a pierdut din vigoare, nu mai putine sunt cele in care intoarcerea spre satul arhaic romanesc si peisajul autohton (dar si mediteranean) constituie motive de inseninare si reechilibrare spirituala; recursul la motive si elemente prozodice de inspiratie folclorica indica de asemenea o anumita destindere a marilor tensiuni caracteristice indeosebi versurilor din in marea trecere si Lauda somnului.

In aceasta serie, volumul din 1943 exprima in chip mai direct programatic vointa de "schimbare a zodiei" sale lirice, in sensul depasirii starilor de criza spirituala precedente si al refacerii relatiei fericite cu Totul cosmic.

Un atare program e lizibil indeosebi in Monolog-ul ce deschide volumul si in poezia semnificativ intitulata Schimbarea zodiei. Pentru raportarea la scrisul poetului de pana acum, aceasta din urma este, desigur, cea mai edificatoare, intrucat rezuma, intr-o prima instanta, itinerarul vizionar al "tristetii metafizice"

"Asa-mi spuneam inca ieri, mereu:/ amintire e numai - a unui ceas/ care-a fost - / orice vis pentru mane./ Langa tine nici o lumina, nici o stea, nici un zeu/ nu ramane./ / Basmul e totdeauna la altii/ minunea aiurea si astrul in larguri./ in preajma ta - nu!" etc.


pentru a-i opune, cu o fervoare imnica, viziunea "zodiei" innoite ce se reveleaza fiintei vindecate de "orbirea" instrainarii:

"Si azi, dintr-o data, neasteptat, acest rasarit.
Ce cantec nemasurat!
Ca unui orb vindecat
lumea-n lumina mi s-a largit.
Puterile misca-n zenit.
Deschid portile: Timp neumblat,
bine-ai venit,
binc-ai venit!".


Aceeasi intampinare imnica a lumii caracterizeaza si amintitul Monolog, unde framantarile constiintei interogative ale acelui "om (care) sc-apleaca peste margine" (din volumul In marea trecere) apar acum doar ca termeni de referinta si contrast:

"Saluta tu - anul
Largeste-ti fiinta si peste
cea margine cruda care te curma.
Vezi, pulberea pragului tine de tine
la fel ca si sfera si luna, din urma.

Sporcste-ti cantarea precum se cuvine,
da ceasului intelepciunea ce-o ai.
Norocul de aur, visatul,, sub stresini
ti-l daruie sarpele casei si zeii din plai".


Un sentiment apropiat, al comunicarii regasite, transpare si din poezia Pleiada, unde exploziei de vitalitate solara i se substituie regimul nocturn al viziunii:

"Focuri mari si focuri line -
Cate vad, atatea inimi
bat in spatii pentru mine"

Reaparitia, cu noi accente, de vitalitate, a tematicii erotice e de asemenea elocventa pentru definirea acestei etape creatoare a poetului. Un poem precum Ardere (ce anunta unul dintre motivele lirice cele mai caracteristice ale poeziei blagiene din anii postbelici) leaga de fervoarea iubirii geneza insasi a discursului poetic - imn decantand esenta limbajului intr-un ritual magico-alchimic menit sa-l inalte deasupra accidentului temporal:

"Fiinta tu - gasi-voi candva cuvenitul
sunet dc-argint, de foc si ritul
unei rostiri egale
in veci arderii tale?


Nepriceput pe langa vetre
dar inteles de zei si pietre
cuvantul unde-i - ca un nimb
sa te ridice peste timp?"




investit cu "puteri de zodie", crosul transfigureaza cuvantul intemeindu-l pe o combustie launtrica ce confera "nimicirii" fapturii tensiunea unei adevarate impliniri: "Cuvantul unde-i - care leaga/ de nimicire pas si gand?/ Ma-ncredintez acestui an, tu floare mie,/ ca sa sfarsesc arzand". Alte poeme de dragoste fac apel la limbajul invocatiei magice folclorice, intr-o rafinata stilizare (ca in indemn de poveste) sau asociaza sentimentul iubirii tarzii cu presimtirea stingerii (Cuvinte catre fata necunoscuta din poarta). O buna parte dintre piesele componente ale cartii reiau insa teme si motive amplu reprezentate in operele precedente. Cunoscuta ipostaza a poetului de "prieten al adancului, tovaras al linistei" (din In marea trecere) schitata inca in Poemele luminii ("Tacerea-mi este duhul") e reeditata in Autoportret, alaturi de cea a cautatorului de absolut: "Lucian Blaga e mut ca o lebada./ in patria sa/ zapada fapturii tine loc de cuvant./ Sufletul lui e in cautare,/ in muta, seculara cautare,/ de totdeauna,/ si pana la cele din urma hotare". Reveria intoarcerii la origini cunoaste noi expresii in reactualizarea "leaganului chtonian" (G. Durand) din Viziune geologica ("Fara dumineca si fara de-nceputuri/ ma ascundeam tacut sub vegetale scuturi"), in nostalgia satului natal vazut ca spatiu al "mumelor" eterne, dar si al "numelui" fapturii supuse "marii treceri" (v. 9 mai 1895: "Sat al meu, ce porti in nume./ sunetele lacrimei,/ la chemari adanci de mume/ in cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ si poteca patimei"), sau in evocarea unei umanitati arhaice, traind -cum spunea filosoful Blaga - "in stransa intimitate cu Totalul" (in Olarii).

Relatia simbolica tacere-cuvant, prezenta pe tot parcursul operei blagiene, reapare si intr-o poezie de dragoste precum Domnitele ("Domnita, cuvintele noas-tre-s morminte, nu crezi?/ / Sub boltile-acestea, sub sfintele/ e bine, tu stii, sa vorbim mai putin/ si mai rar. Sa nu ne jucam cu mormintele"), in timp ce Epitaf-ul final interpreteaza coborarea revelatoare a "nebanuitelor trepte" ale mortii (si regenerarii) si ca o intoarcere a cuvintelor in tacerea originara, intr-o viziune ce confirma inca o data specifica structurare a spatiului la Blaga :

"Apoi ca frunza cobori. Si tarna
ti-o tragi peste ochi
ca o grava pleoapa.
Mumele sfintele -
luminile mii,
mume sub glii
iti iau in primire cuvintele.
inca o data tc-adapa".


Trimiteri la "geografia mitologica" blagiana permite, intre altele, si Poetul (cu simbolica retragere a cantaretului "sub pavaza muntelui", "cu numele sters si pierdut"), Rasarit magic (unde muntele e "cetatea zeilor" intr-un univers nocturn, unificand adancul si inaltul sub semnul "cutreierului sferic" al luminii selenare) sau Manzul (in care sunt valorificate valentele simbolice ale bestiarului, cu sugestii provenite din basmul popular). Un Cantec pentru anul 2000, penultim text al volumului, concentreaza intr-o suita de distihuri senin-clegiace ceva din specificul acestor poeme, in care sentimentul regasitei comuniuni cu marele univers se aliaza cu cel al efemeritatii fapturii, pe o directie solidara cu cea a austriacului Rainer Maria Rilke:


"Vulturul ce roteste sus
va fi atunci de mult apus.

Langa Sibiu, langa Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi si-arunci.

Mai aminti-ma-va un trecator
vreunui strain, sub ceasul lor?

Nu cred sa ma vesteasca cineva,
caci basmul ar incepe-asa:
Pe-aici umbla si el si se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani