NEAMUL SOIMARESTILOR - Roman istoric de Mihail Sadoveanu. A fost publicat initial in "Viata Romaneasca" intre anii 1912 si 1913, iar in volum abia in 1915, la Editura Viata Romaneasca. Relativa intarziere a aparitiei editoriale (la un autor atat de prolific) se datoreaza ostenelilor militare indeplinite in acei ani de catre ofiterul Sadoveanu si evocate in 44 zile in Bulgaria (1916), Lungi concentrari din Frunze-n furtuna (1920) sau Cocostarcul albastru (1921).
E lesne de remarcat diferenta dintre arhitectonica consacrata a romanului istoric si fizionomia particulara conferita acestui gen literar la Mihail Sadoveanu Mai mult decat alte plasmuiri ale sale, Neamul Soimarestilor probeaza imprejurarea. Desigur, disocierea nu trebuie neaparat absolutizata; vom reintalni si aici cateva atribute distinctive, precum: elogiul curajului ostasesc, al prieteniei vitejilor (vezi: fratia de cruce, statornicita ab ini tio, generatoare, ca la Walter Scott si Dumas-tatal, de solidare expeditii aventuroase). Totusi, intriga romanului se indeparteaza de la regulile genului intr-o intreita perspectiva: minimalizand aristocratia, din unghiul codului eticii cavaleresti si din cel al iubirii.
Aspectul prim angajeaza, o data cu configuratia caracterologica, conflictul: Stroie Orheianu, "nobilul" sadovenian, nu se aseamana nicidecum, bunaoara, cu contele de Crevecoeur si Dunois din Quentin Durward al lui Walter Scott ori cu Athos, unul din faimosii muschetari ai lui Dumas. Sunt departe de boierul de la Murgeni demnitatea ori statornicia loialitatii aratate de acestia. insusirile lui converg, dimpotriva, spre a configura pe deplin imaginea unui ticalos; pe langa crima de odinioara, a carei infaptuire n-o regreta, el e un spoliator hapsan si un ingrat. Victima buzduganului sau ucigas intamplan-du-se sa fie chiar tatal protagonistului, in calea povestii de dragoste infiripate intre Tudor Soimaru si Magda Orheianu nu se mai interpun, deci, obisnuitele adversitati exterioare menite sa puna la incercare curajul, iscusinta ori perspicacitatea tanarului, ci comandamentul etic, cu valoare de testament, al unei rafuieli imprescriptibile.
Din roman de dragoste ce promitea sa fie. Neamul Soimarestilor se preface astfel intr-unui social, si inca de o virulenta a infruntarii claselor ce pare sa anunte conflagratia din 190. E adevarat ca Orheianu nu este singurul boier din paginile romanului, de vreme ce intr-un alt plan epic evolueaza atat de diferitul Simion Barnova. Numai ca acest viteaz, si in acelasi timp carturar, prieten al protagonistului, inclinat spre contemplarea sceptica a lucrurilor omenesti (optica tipic sadoveniana) isi dezvaluie tot atat de putin apartenenta la clasa boierilor ca si episodicul Nestor Ureche (tatal cronicarului), curteanul din anturajul ambitioasei vaduve a lui Ieremia Movila.
Intr-o asemanatoare eclipsa morala -chiar daca nu atat de polemic subliniata - apare fata menita sa inflacareze inima eroului, -indeobste, mobilul actiunii in aceasta categorie literara. "Magda Orheianului" (formulare semnificativa - s. n.) straluceste doar prin frumusetea-i fizica neobisnuita, una care "a spariat pe toti nobilii Poloniei". Dimpotriva, nestatornicia, egoismul conformist si nerecunostinta caracterului ei ranesc, dar, in acelasi timp, si vindeca sufletul zbuciumat al indragostitului confruntat cu povara sentimentului datoriei fata de ai sai. Bineinteles, nu altul este statutul acordat eticii cavaleresti. Un gest conform acestui comportament exista in roman; este actul de bravura generoasa al celor trei frati de cruce impotriva lui Vasca Vatamanul, rapitorul Magdei. Dar reactia boierului Stroie Orhcianu vadeste mai multa uimire decat recunostinta, mai cu seama la aflarea vestii ca intre viteji se afla un om de alta natie, anume tatarul Cantcmir bei: ,JDe asemenea ajutor al unui om de neam strain, pe care l-as fi socotit mai curand vrajmas, eu numai istorisindu-se am auzit, cum ca ar fi fost ia neamurile Apusului", exclama boierul, delimitand astfel implicit doua mentalitati distincte. Daca asumarea benevola a unor riscuri produce mirare, combativitatea in numele unei cauze liber adoptate nu se afla, la fel, la o mai mare cinste. Stefan Tomsa, noul domn, este, de pilda, pe punctul de a-l ierta pe prinsul sau, Vasile Stroiei, unul dintre boierii credinciosi doamnei Elisabeta Movila (prezenta semnalabila, cum stim, mai intai in Alexandru Lapusneanul de Ncgruzzi); dar cand afla ca acela, luptand, a vrut sa-si vanda scump viata, noul voda porunceste sumar: