Neamul soimarestilor - roman istoric - comentariu referat





NEAMUL SOIMARESTILOR - Roman istoric de Mihail Sadoveanu. A fost publicat initial in "Viata Romaneasca" intre anii 1912 si 1913, iar in volum abia in 1915, la Editura Viata Romaneasca. Relativa intarziere a aparitiei editoriale (la un autor atat de prolific) se datoreaza ostenelilor militare indeplinite in acei ani de catre ofiterul Sadoveanu si evocate in 44 zile in Bulgaria (1916), Lungi concentrari din Frunze-n furtuna (1920) sau Cocostarcul albastru (1921).

E lesne de remarcat diferenta dintre arhitectonica consacrata a romanului istoric si fizionomia particulara conferita acestui gen literar la Mihail Sadoveanu Mai mult decat alte plasmuiri ale sale, Neamul Soimarestilor probeaza imprejurarea. Desigur, disocierea nu trebuie neaparat absolutizata; vom reintalni si aici cateva atribute distinctive, precum: elogiul curajului ostasesc, al prieteniei vitejilor (vezi: fratia de cruce, statornicita ab ini tio, generatoare, ca la Walter Scott si Dumas-tatal, de solidare expeditii aventuroase). Totusi, intriga romanului se indeparteaza de la regulile genului intr-o intreita perspectiva: minimalizand aristocratia, din unghiul codului eticii cavaleresti si din cel al iubirii.

Aspectul prim angajeaza, o data cu configuratia caracterologica, conflictul: Stroie Orheianu, "nobilul" sadovenian, nu se aseamana nicidecum, bunaoara, cu contele de Crevecoeur si Dunois din Quentin Durward al lui Walter Scott ori cu Athos, unul din faimosii muschetari ai lui Dumas. Sunt departe de boierul de la Murgeni demnitatea ori statornicia loialitatii aratate de acestia. insusirile lui converg, dimpotriva, spre a configura pe deplin imaginea unui ticalos; pe langa crima de odinioara, a carei infaptuire n-o regreta, el e un spoliator hapsan si un ingrat. Victima buzduganului sau ucigas intamplan-du-se sa fie chiar tatal protagonistului, in calea povestii de dragoste infiripate intre Tudor Soimaru si Magda Orheianu nu se mai interpun, deci, obisnuitele adversitati exterioare menite sa puna la incercare curajul, iscusinta ori perspicacitatea tanarului, ci comandamentul etic, cu valoare de testament, al unei rafuieli imprescriptibile.

Din roman de dragoste ce promitea sa fie. Neamul Soimarestilor se preface astfel intr-unui social, si inca de o virulenta a infruntarii claselor ce pare sa anunte conflagratia din 190. E adevarat ca Orheianu nu este singurul boier din paginile romanului, de vreme ce intr-un alt plan epic evolueaza atat de diferitul Simion Barnova. Numai ca acest viteaz, si in acelasi timp carturar, prieten al protagonistului, inclinat spre contemplarea sceptica a lucrurilor omenesti (optica tipic sadoveniana) isi dezvaluie tot atat de putin apartenenta la clasa boierilor ca si episodicul Nestor Ureche (tatal cronicarului), curteanul din anturajul ambitioasei vaduve a lui Ieremia Movila.

Intr-o asemanatoare eclipsa morala -chiar daca nu atat de polemic subliniata - apare fata menita sa inflacareze inima eroului, -indeobste, mobilul actiunii in aceasta categorie literara. "Magda Orheianului" (formulare semnificativa - s. n.) straluceste doar prin frumusetea-i fizica neobisnuita, una care "a spariat pe toti nobilii Poloniei". Dimpotriva, nestatornicia, egoismul conformist si nerecunostinta caracterului ei ranesc, dar, in acelasi timp, si vindeca sufletul zbuciumat al indragostitului confruntat cu povara sentimentului datoriei fata de ai sai. Bineinteles, nu altul este statutul acordat eticii cavaleresti. Un gest conform acestui comportament exista in roman; este actul de bravura generoasa al celor trei frati de cruce impotriva lui Vasca Vatamanul, rapitorul Magdei. Dar reactia boierului Stroie Orhcianu vadeste mai multa uimire decat recunostinta, mai cu seama la aflarea vestii ca intre viteji se afla un om de alta natie, anume tatarul Cantcmir bei: ,JDe asemenea ajutor al unui om de neam strain, pe care l-as fi socotit mai curand vrajmas, eu numai istorisindu-se am auzit, cum ca ar fi fost ia neamurile Apusului", exclama boierul, delimitand astfel implicit doua mentalitati distincte. Daca asumarea benevola a unor riscuri produce mirare, combativitatea in numele unei cauze liber adoptate nu se afla, la fel, la o mai mare cinste. Stefan Tomsa, noul domn, este, de pilda, pe punctul de a-l ierta pe prinsul sau, Vasile Stroiei, unul dintre boierii credinciosi doamnei Elisabeta Movila (prezenta semnalabila, cum stim, mai intai in Alexandru Lapusneanul de Ncgruzzi); dar cand afla ca acela, luptand, a vrut sa-si vanda scump viata, noul voda porunceste sumar:



"A ! si tu caine ? Ai vrut sa mori cu sotii tai ? Sa-i rapuneti si lui capul ! Duceti-I !". Dar nici cruzimile unor astfel de domnitori inscaunati cand de Poarta (situatie apreciata cu realism drept "adevarul inselatoarei mariri si rana veacului" in capitolul Cum urca Tomsa in scaun domnesc), cand, mai rar pe atunci, de alte puteri straine, nici zavistiile politice ale boierilor nu polarizeaza in cele din urma desfasurarea actiunii; pentru autor, ca si pentru contemplativul Simion Barnova, purtatorul sau de cuvant (si corespondentul viitorului parcalab Soroceanu din Nunta domnitei Ruxanda), toate raman in cele din urma niste desertaciuni. in schimb, pe masura ce ne apropiem de finalul naratiunii, adevaratul conflict ii opune tot mai deslusit pe Tudor, unchesul Mihu si ceilalti razesi, hraparetului Stroie Orheianu, dusmanul "neamului" si al clasei sale. Dragostea furtunoasa de altadata nu numai ca devine un fapt revolut - substiruin-du-i-se afectiunea mai potolita pentru devotata Anita -, dar existenta insasi a simtamantului ajunge sa fie inscrisa pentru erou in randul lucrurilor vane ale acestei lumi. "Ah, domnita Magda, mi-ai lamurit deplin sufletul si mi-ai adus aminte ca zadarnic stam sub luna, ca toate ale noastre sunt desartaciune ! N-a fost intre noi decat blestemul! Nu-i nimic intre mine si parintele tau decat sangele ! Du-te; te-am iertat pentru umilire" - ii spune negurosul razes aceleia pe care o va ocroti totusi in clipele de grea cumpana ale ultimei lor intalniri. (in Istoria sa, Calinescu a obiectat si ci impotriva acestei deveniri melancolice si "incruntari nepotrivite" pentru exponentul acestui tip de naratiune).

Din contra, previzibila rafuiala finala cu parintele ei (intamplata dupa schimbarea domniei), de un relief tot atat de dramatic ca deznodamantul naratiunilor anterioare Pacat boieresc sau Bordeienii, primeste un mai pronuntat caracter justitiar (elocvent c titlul capitolului respectiv: Mortii poruncesc celor vii), prefigurand-o pe aceea din Baltagul. Reluand un procedeu inaugurat in Crasma lui Mos Precu din 1904 (alta scriere incheiata cu o crancena rafuiala), fraza terminala asociaza si solidarizeaza vocea auctoriala cu intamplarile de demult, conferindu-le un plus de autenticitate precum si un fior participativ: "Bunicii mei sunt stranepotii acelor oameni.

Si aceasta istorisire de acum trei sute de ani, din vremea cand stramosii erau inca darji, am scris-o in linistea unei prisaci, avand in inima mea rasunetul durerii lor." Roman tipic sadovenian din unghiul organizarii materiei narative si al caracterologici. Neamul Soimarestilor isi confirma specificitatea si sub aspectul ambiantei naturiste. Aceasta isi redescopera o data mai mult viabilitatea consonanta in raport cu tonalitatea episodului sau a starii sufletesti a eroului. Astfel, in vreme ce "cerul fara soare si mohorat" si "vanturile muntilor" par a fi "cutia de rezonanta" (Tudor Vianu) a deznodamantului, secventa urmatoare preludeaza dezamagirea erotica de proportii pe care i-o va rezerva lui Tudor escapada in Polonia. "Pornira la asfintit, urmand linia Nistrului. Se deschidea din urma lor o zi mohorata si lesietica. Soarele se aratase o clipa in zarea rasaritului, numai ca o linie de sange, pe urma nouri posomorati astupara totul. La doua ceasuri dupa ce se luminase deplin, incepu sa ploaie marunt". Evocare a unei rabufniri sociale invesmantate in costumul de epoca al romanului istoric, Neamul Soimarestilor ramane una dintre cele mai reprezentative scrieri sadoveniene.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani