MUSCATA DIN FEREASTRA - Piesa in trei acte de V. I. Popaopa. Publicata in revista "Vremea", 10 oct. 1929, apoi in "Biblioteca teatrului romanesc contemporan" a ed. Vremea, 1930 si 1943; republicata in voi. Teatru, . inceputa la Viena in 1927 si terminata la Cernauti in 1928, de unde in septembrie e trimisa spre lectura lui Corneliu Moldovanu, directorul Teatrului National din Bucuresti, lucrarea, subintitulata "un fel de comedie", a fost admisa si inclusa in repertoriu pentru stagiunea 1927-l928, dar s-a reprezentat in premiera abia in 4 oct. 1929, la inaugurarea Studioului, deschis sub directoratul lui Liviu Rebreanu, ca a doua scena a Teatrului National. Regizata de Paul Gusty, care sugereaza autorului unele modificari, piesa s-a jucat cu succes in stagiunea 1929-l930, realizand 54 de spectacole, carora li se adauga si cele din turneul in tara cu distributia de la Bucuresti: Ion Sarbu, Gr. Marculescu, . Cernea, loncscu-Ulmeni, Romano, A. Gusti, Toto lonescu si lrina Nadejde.
In acelasi an va fi inclusa in repertoriul Teatrului National din Cluj. incepand din 1932, cu exceptia stagiunii 1935-l936, piesa se mentine pe afis pana in 1938 vara, cand ajunge la a 94-a reprezentatie, in directia de scena a autorului, va mai fi jucata la Teatrul "Munca si voie buna", a carui conducere ii fusese incredintata lui V. I. Popa. de Mihai Ralea, in stagiunea 1939-. Ulterior, in 1964-l965, la Teatrul CFR Muncitoresc, in regia lui Al. Toscani, va intruni alte 123 de spectacole.
In zilele noastre, piesa a cunoscut si o adaptare pentru televiziune. Alaturi de Ciuta, 1921, si Acord familiar, 1932, se inspira din viata de provincie "cu necazurile si fericirile ci umile", dezvoltand intr-o atmosfera mclanco-lic-desueta motivul "fericirii in dragoste".
Raspunzand intrebarilor unui gazetar in ajunul premierei din 4 oct. 1929, V. I, P. marturisea: ,Muscata din fereastra e camionul de pe care imi descarc toate bagajele de amintiri ale copilariei mele. Actiunea se petrece in lumea de la tara, iar personajele sunt: un invatator, un preot, un baiat de arendas si altii. Este o lume pe care am cunoscut-o si am trait-o ani de zile.
Ma simteam dator s-o aduc pe scena pentru pitorescul ei". Nefiind adeptul "teatruiui cu conflict", caruia ii prefera "teatrul de atmosfera", autorul, "suflet moldovenesc, adica de doua ori provincial, patriarhal, duios, minutios, static", cum il caracteriza E. Lovinescu, reconstituie "cu minutie flamanda" o ambianta moldoveneasca autentica, "ticaita, ploioasa", ori molesita de caldura dupa-amiczelor de "somnisor" in odai cu amintiri, serbeturi si miros de levantica, succesul astfel obtinut apartinand unei formule "ce nu trada o ambitie prea mare, nici o conceptie prea inalta si mai ales sincronizata" cu tot ce la data respectiva se cunostea din teatrul modern. intr-un sat din zona Calmatuiului, caruia de altfel piesa ii este dedicata, convietuiesc in netulburare, de peste un sfert de veac, familia conului Grigore, invatatorul, sotia sa, coana Sofica, si cei doi copii, Olguta si Georgica, si vecinul lor, parintele Ilie, preotul satului, prietenul de-o viata, adversarul la jocul de carti si eternul rival al dascalului.
Din momentul cand Olguta atinge varsta maritisului, incepe dezacordul asupra viitorului ginere: conu Grigore il sustine pe Ionica, feciorul carciumaruiui, coana Sofica, pe contabilul de la Federala, iar preotul si Georgica, pe Radu, baiatul arendasului, tanar cu calitati, dar fara cariera, cu care insa fata va fugi in cele din urma, reeditand peste ani gestul propriilor ei parinti, carora nu Ie va mai ramane decat sa constate ca istoria se repeta si sa ierte fapta tinerilor. La lectura textului. Paul Gusty ar fi exclamat: "Asta nu-i piesa de teatru, e nuvela Nu conflictul ii lipseste, nervul dramatic. Prea multa conversatie marunta. Prea mult tabinet! Si prea nu se intampla nimic". Om de teatru experimentat, regizor el insusi, V. I. Popa., constient de lipsurile piesei si, cum o arata inca scrisoarea din 16 febr. 1929 adresata Iui L. Rebreanu, dornic de-a fi scutit "de surpriza unei amaraciuni", consimte la suprimarea anumitor lungimi si la gasirea formelor de expresie teatrala adecvate. Astfel, mai mult decat simpla punere in scena, prelucrarea lui P. Gusty da "mai multa densitate scenelor prea diluate, punand accentul interesului dramatic asupra caracterului personajelor", conferind atmosferei "viata si miscare". Varianta rezultata, "bine facuta", lotusi fara pretentii de adancime psihologica, mizeaza pe farmecul evocator al atmosferei - acea tihna "cu gust de gutuie patriarhala" -, dar nu mai putin si pe un "conflict de mentalitati" in probleme esentiale de viata. Traind "tot ca pe vremea diligentei", conu Grigore si coana Sofica, eroii fostei aventuri romantice, par a fi uitat antecedentele si, indecisi, pun un zel usor ridicol in argumentarea faptului ca "insuratoarea e lucru de multa cumpaneala".
Convins la randul sau ca "vremurile nu se schimba asa usor, numai pe deasupra-dedesubt e acelasi lucru, cata vreme e dragoste pe lume", Radu stie ca impreuna cu Olguta, fata curajoasa, simpla si muncitoare, vor razbi in viata. Parintele Ilie, care n-a uitat nici o clipa vechea suferinta de-a n-o fi putut fura el pe Sofica, sprijina proiectul lui Radu impotriva conului Grigore, numit cu malitia unei intransigente prietenii "nevrednicul ramas naclait Ia mintea sa cea putintica". Rezoneur cu rol de echilibrare a conflictului, are mereu la indemana un pilduitor citat biblic menit sa devieze prin ironie "biata tristete cazuta peste toti".
In fata evidentei, revelatia batranilor, ca "tremurul unei strune intarziate", e ca "toate se intorc si se tot intorc, iaca asa ca intr-un cerc fara capat". Cuvintele spuse in actul IU, scena 1 de coana Sofica: "Si iaca, s-au intors lucrurile si s-or intoarce mai departe! Si ai sa-l vezi intrand iarasi pe poarta casei, cum l-ai mai vazut Caci nu se schimba nimic pe lume" repetate in scena 5 de parintele Ilie si reluate in finalul piesei de conul Grigore rezuma sensul de parabola pe tema "caruselului varstelor" detinut de Muscata din fereastra.
Daca, pentru G. M. Zamfirescu, aceasta filosofie a "totului care se repeta si se invarteste ca intr-un cerc", aducand in minte Cercul lui Somerset Maugham, e vizibila si in Take, lanke si Kadir, pretextul unei acide critici de "repetare a procedeului initial pana la autoplagiere", dimpotriva pentru St. Cristca simbolistica bazata pe o asemenea idee de repetitie, "dincolo de valoarea ei scenica, teatrala, da impresia de autentic, real, de viata care curge, se repeta, in momentele ei esentiale". Oferind "maximum de romantism pitoresc in scena", exclusiv verbala si "refractara oricarei psihologii" (Camil Petrescu), Muscata din fereastra aduce in teatrul "intunecat" de pana atunci al autorului (Raspantia cea mare, 1922, Catuse, 1926) o "lumina linistita" si un elogiu nostalgic al simplitatii formelor de viata din targurile moldovenesti de altadata.
