- tema: Familia -
Tema predilecta a operei lui Marin Preda (1922-l980) este cea rurala, reprezentata de satul romanesc din Campia Dunarii, supus zguduitoarelor prefaceri ale istoriei, ilustrat prin familie, taranime si drama ei istorica. Valoarea de exceptie a "Morometilor" consta in densitatea epica, in profunzimea psihologica si in problematica inedita a satului romanesc ante si postbelic, surprins la raspantia dintre doua oranduiri sociale. Scriitorul a intentionat sa realizeze o tetralogie romariesca "morometiana", prin care sa contureze perioada cuprinsa intre "anii dinaintea celui de al Doilea Razboi Mondial" (1937) pana in 1960, cu scopul de a aseza taranimea romana "pe scena nationala prin participarea ei la cel de-al Doilea Razboi Mondial si prin aceasta pe scena universala", proiect nerealizat.
(Structura si compozitia)
Romanul "Morometii", de Marin Preda este alcatuit din doua volume, aparute la distanta de 12 ani unul de altul: volumul I in 1955, iar al doilea in 1967.
Ca orice roman, "Morometii" se defineste ca specie epica in proza, cu actiune complexa organizata pe mai multe uri narative, cu puternice conflicte si o complicata intriga, la care participa numeroase personaje bine indidualizate si construite in spirit realist de Marin Preda. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si tehnica detaliului, iar indirect, din propriile fapte, ganduri si vorbe, prin dialog, monolog interior, introspectie auctoriala.
Perspectiva narativa este realista si defineste punctul de vedere al naratorului .omniscient (heterodiegetic) si omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a IJI-a, iar atitudinea naratorului reiesita din relatia sa cu personajele profileaza focalizarea zero si ziunea "dindarat", argumentand caracterul obiectiv al romanului. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia fata de evenimente si personaje, desi romanul are elemente autobiografice.
(Constructia subiectului - secvente antologice )
Pentru volumul I, Marin Preda s-a documentat inca din 1948, gandind indelung la "universul morometian" pe care 1-a conturat in roman. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al satului Silistea-Gumesti si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor.
Actiunea volumului I este plasata cu trei ani inainte de inceperea celui de-al Doilea Razboi Mondial (1937) intr-un sat din "campia Dunarii", Silistea-Gumesti, intr-o perioada in care "timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare", iar ata taranilor "se scurgea aici fara conflicte mari". Axa fundamentala a romanului o constituie ideea timpului care, ingaduitor cu oamenii la inceputul operei, rene simetric in final, tasturnand imaginea "etii tihnite", cand "timpul nu mai avea rabdare". Romanul se bazeaza pe relatia omului cu timpul, a umanitatii cu istoria, la raspantia dintre epoci, cand societatea se afla sub presiunea unor evenimente zguduitoare. Autorul contureaza imaginea dramatica si realista a satului romanesc surprins in tragismul evenimentelor ce vor sparge tiparele existentei sale stravechi, prin disparitia taranimii traditionale, a clasei sociale fundamentale aflate in declin si supusa destramarii de catre istorie.
Planurile de actiune sunt paralele, destinele familiilor taranesti nu se intersecteaza si nu se determina reciproc, asa cum se intampla in romanul "Ion" al lui Rebreanu. Exista aici un al familiei Moromete, sta in centrul intregii naratiuni si un al celorlalte destine si familii din sat, care evolueaza paralel. Personajele sunt numeroase, puternic indidualizate si intra in conflicte puternice, fie intre ele, fie cu oranduirea sociala.
Incipitul precizeaza locul, "campia Dunarii", unde urmeaza sa se petreaca intamplarile si timpul, care "avea'cu oamenii nesfarsita rabdare". Axa timpului strabate tot volumul I, majoritatea evenimentelor avand loc de sambata seara pana duminica noaptea, cand timpul pare dilatat, in contrast cu finalul volumului, dupa fuga baietilor lui Moromete la Bucuresti, cand timpul se precipita, se grabeste si "nu mai avea rabdare. Peste trei ani incepea al Doilea Razboi Mondial". Intre aceste doua coordonate, cea a timpului rabdator si a timpului grabit, in satul Silistea-Gumesti au loc evenimente esentiale, care schimba nu numai ata familiei Moromete, ci si a altor familii din aceasta colectitate rurala ce parea bine consolidata, avand radacini adanci in existenta traditionala milenara.
Debutul romanului prezinta intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete impreuna cu cei trei fii mai mari, naratorul avand si el nesfarsita rabdare, staruind asupra fiecarui amanunt, replica sau gest, construind o secventa
epica monumentala - aceea a cinei - cu o simplitate desavarsita a miscarii
personajelor, ce se deruleaza dupa o ordine presilita, dupa un cod
ancestral.
Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita din copii proveniti si
din alte casatorii, este o "familie hibrida", generatoare de conflicte inInteriorul ei, "prin ignorarea realitatilor sufletesti indiduale"
(M.Ungheanu). Ilie Moromete, tatal, cu zece ani mai mare decat sotia lui,
Catrina, venise in aceasta a doua casatorie cu trei baieti, Paraschiv, Nila si
Achim, carora li se adaugasera doua fete, Tita si Ilinca, si inca un baiat,
Nicuiae, mezinul de doisprezece ani.
Morometii se afla la cina, stransi "in tinda", asezati in jurul unei mese mici, joase si rotunde, "dupa fire si neam": cei trei frati tregi stateau spre partea dinafara a tindei, prevestind parca fuga la Bucuresti; in partea dinspre vatra, aproape de oalele cu mancare statea intotdeauna Catrina, avand langa ea pe Nicuiae, pe Ilinca si pe Tita, "copii facuti cu Moromete". Autoritatea capului familiei este sugerata de la inceput, deoarece "Moromete statea parca deasupra tuturor", veghindu-si familia si stapanind "cu prirea pe fiecare".Inca din acest prim episod, atmosfera este tensionata, fiecare dintre membrii familiei avand nemultumiri care mocnesc sa izbucneasca in conflictele ce aveau sa zguduie puternic echilibrul caminului, ducand la destramarea lui. Principalele conflicte se manifesta intre Catrina Moromete si cei trei fii tregi, Paraschiv, Nila si Achim, apoi intre Ilie Moromete si fiul sau, Nicuiae, care ar fi vrut sa se duca la scoala, sa invete, dar tatal il trimitea cu oile la pascut, pentru ca "alta treaba n-avem noi acuma! Ne apucam sa studiem". Catrina Moromete mai fusese maritata inainte, dar barbatul ii murise in timpul razboiului, nu pe front, ca era prea tanar ca sa fie luat militar, ci acasa, imbolnandu-se de "apa la plamani'V dar ea primise un pogon de pamant ca "vaduva de razboi". Din aceasta scurta casatorie,mai avea o fata, pe care o cresteau fostii socri, iar ea ii crescuse de mici, cu greu, pe cei trei baieti ai lui Moromete, care insa incepusera s-o urasca. Resentimentele lor erau alimentate de sora mai mare a lui Moromete, Maria -zisa Guica-, nemultumita pentru ca ar fi vrut sa ingrijeasca ea de gospodaria Morometilor si de copii, ca sa poata avea pretentii asupra casei parintesti si a locului din spatele casei. Pe Catrina o mai dusmanea si Tudor Balosu, tot pentru lotul de casa si o ruda mai indepartata a lui Moromete, poreclit Parizianul. Baietii cei mari sunt din ce in ce mai inversunati impotriva mamei si a surorilor trege, Tita si Ilinca, intrucat ele isi faceau "toale" noi, erau "vesele si oaie" si li se strangea zestre pentru maritis intr-o lada ce statea incuiata si la care nimeni n-avea voie sa umble.
Alt conflict se naste intre Ilie Moromete si Catrina, care isi revendica, din ce in ce maj insistent, pogonul ei de pamant, pe care Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa Primul Razboi Mondial, promitandu-i ca ii face acte pe casa, dar nu se tinuse de cuvant si chiar glumea batjocoritor cand ea aducea vorba despre asta.
Baietii se afla in conflict si cu tatal lor, fiindca acesta "nu face nimic, sta toata ziua", iar pe ei ii trezeste cu noaptea in cap ca sa plece la munca si nu-i slabeste toata ziua cu ordine si porunci. il acuza pe Moromete ca nu e in stare de nimic, pe cand "altii, ca alde Balosu", stiu sa castige bani din vanzarea produselor si-l conng sa plece impreuna la munte cu cerealele, dar nu iese nimic din aceasta calatorie, spre satisfactia cinica a lui Moromete.
Datoriile la banca, plata "foncierii" si traiul zilnic al unei familii numeroase il sufoca pe Moromete, care trebuie sa se descurce cumva, fara sa vanda din pamant. Ca sa mai acopere din datorii, se hotaraste sa-i vanda lui Tudor Balosu salcamul din curte, desi acesta "strajuia prin inaltimea si coroana lui stufoasa toata partea aceea a satului", ca simbol al trainiciei si al silitatii rurale.
Taierea salcamului este o alta secventa memorabila a romanului, atat prin maiestria construirii ei din detalii ce se aduna progresiv, prin cuntele expresive si prin simbolistica dramatica, acesta fiind primul semn al declinului familiei Moromete, dar si al satului traditional, ramas parca fara aparare: " acum totul se facuse mic. Gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici. Cerul deschis si campia napadeau imprejurimile". Chiar si ciorile se roteau dezorientate, nemaiavand pe ce sa se aseze. Vandut lui Balosu pentru 1200 de lei, salcamul taiat facea parte din ata familiei Moromete, si, deopotriva, din existenta satului, "toata lumea cunostea acest salcam", simbolizand elementul pastrator al traditiilor si credintelor stramosesti, al silitatii taranesti.
Inima adevarata a satului era Poiana lui Iocan, locul unde se adunau gospodarii, cei care sunt "nici saraci, nici bogati", intre care Moromete, Cocosila si Dumitru al lui Nae, citesc" ziarul si comenteaza politica ironic si cu umor, dupa legi anume, numai de ei stiute, constituind una dintre secventele de referinta ale romanului. in fata fierariei lui Iocan "se afla o poiana mare", unde, in fiecare duminica, aveau loc "adunarile cele mai zgomotoase", dar "daca de la ele lipseau Moromete si Cocosila, nu erau prea reusite". Moromete era abonat la "Miscarea", Iocan la "Curentul", iar Cocosila la "Dimineata", dar daca ei veneau fara ziare, insemna ca erau suparati "si n-aveau chef sa discute politica". Episodul comentariilor politice este inedit. Moromete citeste ziarul "cu glas schimbat si necunoscut, [] cu grosimi si subtirimi ciudate, cu opriri care scormoneau intelesuri nemarturisite [] care trebuiau sa zdrobeasca de conngere pe cei care ascultau", concluzionand fara drept de apel: "trei chestiuni se desprinde de fapt din aceasta situatie".
Secventa' "foncierii". Plata darilor funciare (impozit platit pentru proprietate asupra pamantului-ww.) catre stat constituie principalul motiv de ingrijorare pentru Moromete. Chemat urgent de la fierarie, Moromete vede pe prispa casei pe Jupuitu, imbracat oraseneste, dar slab de parca "manca numai miercurea si nerea" si un alt agent de urmarire, care venisera sa incaseze taxa restanta in valoare de 2863 de lei. Moromete "joaca" scena "foncierii" cu o gama inepuizabila de tertipuri, incercand sa scape si de data aceasta de plata integrala a datoriei. Gesturile, vorbele rastite, agitatia lui fara rost construiesc un moment unic in literatura. Desi este singur in batatura, Moromete striga la toti ai casei ("Catrino, ia, fa, secerile astea", "Paraschive, [] nu ca furca aia sta acolo langa gard de cinci saptamani!"), pentru a parea un om ocupat, care are de rezolvat probleme mult mai importante decat cele pentru care venisera cei doi, pe care-i ignora cu desavarsire si spre care se intoarce brusc "pe calcaie si striga: - N-am!". Moromete ii aduce pe cei doi in stare sa-i ia din casa "toalele", sa-i taie chitanta pentru trei mii de lei, sa se-mpinga si sa se certe cu Catrina si cu Paraschiv, apoi, impaciuitor, ii da o mie de lei, urmand sa-i mai plateasca ceva "peste o saptamana, doua". Dupa ce ii duce la exasperare pe Jupuitu, se lauda lui Balosu: "l-am pacalit cu doua sute de lei", bucurandu-se nespus ca nu le daduse toti banii pe care-i luase pe salcam de la vecinul sau, care-l priveste buimac: "Glumea Moromete? isi batea joc de el?".
Secventa secerisului prezinta datini din ata satului traditional, constituindu-se intr-o adevarata monografie a obiceiurilor si ritualurilor statornicite aici din timpuri stravechi. Culegerea roadelor pamantului este un moment de bucurie, de consonanta deplina a omului cu eternele ritmuri ale naturii. Secerisul are reguli precise, impuse de traditia strabuna: cel mai vrednic dintre copii este cel care, simbolic, porneste recoltarea granelor, masurand cu pasul "statiile", partile de loc pe care va trebui sa le duca fiecare secerator la capat, iar tatal leaga snopii si-i asaza in clai. Femeile se ocupa de mancare pentru seceratori, Catrina laudandu-l pe Cel de Sus pentru "mana cereasca", ciim ii spunea ea graului, "cu care ii milostise Dumnezeu".
In finalul volumului I evenimentele se precipita, Paraschiv si Nila fug la Bucuresti, luand cu ei caii, oile, toti banii si cele mai bune covoare si Moromete este conns ca Achim nu va trimite niciun ban acasa. El ia hotarari decisive: ii nde lui Balosu un lot de pamant si locul din spateje casei, reusind astfel sa-si achite taxele pe "fonciire", datoria la banca, taxele scolare pentru Niculae si-i raman bani ca sa-si cumpere si doi cai, dar naratorul omniscient noteaza cu amaraciune ca problema datoriilor ramane nerezolvata pentru itor: "din nou rata la banca, din nou foriciirea, din nou Niculae". Actiunea primului volum se sfarseste inainte cu trei ani de inceperea primului razboi mondial, cand "timpul nu mai avea rabdare" cu oamenii.
Monografia satului se contureaza prin ilustrarea catorva obiceiuri si datini populare: jocul baietilor cu bobicul, aldamasul baut dupa nderea salcamului, chemarea fetelor la poarta prin fluieratul flacailor, jociil calusarilor in curtea lui Balosu realizand o imagine sugestiva a spiritualitatii taranesti, a satului interbelic din Campia Dunarii. Viata oamenilor este legata direct de cea a animalelor, care den uneori adevarate personaje in roman, avand nume si participand la intamplari. Oaia Bisisica il enerveaza peste masura pe Niculae, cainele Dutulache fura branza pusa pe masa pentru cina familiei, caii sunt ingrijiti cu drag de baietii mai mari, restul orataniilor fiind mereu in preajma oamenilor prin zgomote specifice.
Celelalte uri de actiune sunt reprezentate de destinele altor familii, care nu se intersecteaza cu cel al Morometilor si nu se influenteaza reciproc, ci alterneaza in fluxul epic al romanului.
Un destin priveste conflictul dintre Tudor Balosu si fiica lui, Polina, pentru ca aceasta "fuge" cu Birica, un flacau sarac din sat, cu care tatal nu e de acord. Fata este apriga si-l sileste pe Birica sa secere graul de pe pamantul care i se cuvenea ca zestre, apoi da foc casei parintesti, iscandu-se si o bataie intre Birica si tatal si fratele Polinei.
Vasile Botoghina se cearta cu Anghelina, nevasta lui, deoarece el este bolnav de plamani si ar fi vrut sa vanda un lot de pamant ca sa aiba bani pentru tratament la sanatoriu. Anghelina se opune vanzarii pamantului, deoarece ftizia era o boala incurabila si femeia stie ca barbatul ei va muri, cu sau fara terapie, iar ea va ramane si vaduva si fara pamant. Botoghina se duce la sanatoriu, cheltuieste banii luati pe lotul de pamant si, simtindu-se mai bine, nu asculta sfatul doctorului ci se apuca de munca, iar oboseala ii este fatala.
Drama familiei Tugurlan consta in faptul ca facusera sapte copii in treisprezece ani, dar anual ii murea cate unul si aparea mereu o cruce "proaspata" la stalpul portii, tragedie care il face pe barbat agresiv in ata, certaret, se bate cu fiul primarului, cu seful de post si ajunge la inchisoare.
