Monastirea argesului - balada populara - comentariu referat





MONASTIREA ARGESULUI - Balada populara, publicata pentru prima data in colectia lui Vasile Alecsandri, Poezii poporale. Balade (Cantece batranesti), II, Iasi, 1853 si in multe editii ulterioare.

Capodopera a literaturii orale, cantecul epic despre jertfa zidirii (atestat in 242 variante, plus 38 de legende in proza) se origineaza de la un ansamblu de credinte foarte vechi. Interrelatiile complexe ale textului literar cu acest ansamblu sunt relevate de M. Eliade: "Putem deci afirma urmatoarea secventa: ritul de constructie - legenda victimelor jertfite - balada. Pe de alta parte, ritualul de constructie este si el o consecinta «teoretica» a unui mit cosmogonic si a unei intregi metafizici arhaice, care afirma ca nimic nu poate dura daca nu are «suflet» sau nu este «insufletit».

Secventa se intinde astfel de la cosmogonie la produsul literar popular".

In numeroase mitologii, la crearea lumii, demiurgul a savarsit un act sacrificial, iar acest mit cosmogonic devine modelul exemplar al tuturor creatiilor.

Riturile si legendele constructiilor au fost atestate la popoare de pe toate continentele. Se sacrificau mai ales femei si copii; o data cu evolutia mentalitatii, jertfele umane au fost substituite cu umbrele acestora, mai ales in Balcani (umbra fiind mai putin un substitut si mai mult un eufemism), cu oase si cranii omenesti, cu animale si pasari, cu substante incarcate cu forte cosmice (argint, perle), cu ierburi verzi, cu oua, paine, vin, sare, untdelemn. Toate sacrificiile au o "structura omologata cu sacrificiul primordial, care a avut loc la creatia lumii" (Eliade). Cercetatori care au scrutat tema in profunzimile ei afirma cu temei ca in epoci indepartate sacrificiul uman era acceptat de buna voie, deoarece era adanc motivat de credinta ca o moarte violenta asigura victimei o postexistenta privilegiata. Sacrificiul se face "pentru ca asa s-a facut «la inceput», cand au luat nastere lucrurile, si pentru ca numai asa se insufleteste un lucru si i se confera realitate si durata" (Eliade). Daca riturile si legendele constructiilor au o raspandire cvasi-universala, cantecul epic despre femeia zidita se intalneste numai la popoarele din sud-estul Europei: neogreci, bulgari, albanezi, macedoromani, sarbo-croati, romani si maghiari.

Specialisti ai domeniului au formulat ipoteza ca versiunea neogreaca ar fi cea mai veche, printre altele pentru ca, in sudul Greciei, are functie de bocet, ca de aici s-a raspandit la albanezi, bulgari si macedoromani, de la bulgari si de la albanezi la sarbo-croati, si tot de la bulgari la romani, iar de la acestia la maghiari. Ipoteza a fost aproape general acceptata. Dar intensificarea cercetarilor de teren, compararea versiunilor nationale pe aceasta baza si urmarirea functiei textelor au condus la concluzii mai nuantate. Astfel, in nordul Transilvaniei (Salaj, Somes, Lapus, Bistrita), izolat si in Timis si Arad, cantecul despre femeia zidita are functie de colind de doliu, interpretat la familiile la care B murit cineva de la Craciunul precedent.

Descoperirea si cercetarea variantelor colind o datoram lui I. Tatos, care publica in 1962 ("Revista de folclor", 7, nr. l-2) studiul Balada Mesterului Manole si variantele ei transilvanene. Aproximativ in aceeasi arie, au functie de colind de doliu si variantele Mioritei. Prin urmare, la extremitatea sudica (Grecia), si Ia cea nordica (Transilvania) a ariei de raspandire, s-au conservat formele cele mai arhaice, ceea ce pledeaza pentru poligeneza si, alaturi de alte caracteristici, pentru circulatia de la un popor la altul in ambele sensuri. Exista in bibliografia de specialitate ipoteza potrivit careia circulatia baladei s-ar fi realizat in primul rand datorita zidarilor macedoromani, numiti "goge" (termenul "goga" devenind la sarbi si albanezi substantivul comun pentru "zidar").

Faptul ca mesterii zidari sunt condamnati de insasi meseria lor sa isi sacrifice familiile, le confera o soarta tragica; elaborarea poetica a acestui motiv nu se poate concepe decat intr-un mediu de zidari in care s-au conservat pana tarziu "secrete de meserie" si ritualuri de un incontestabil arhaism. Versiunea colind conserva un stadiu mai arhaic decat versiunea balada; "faptul epic este redus la esenta lui, in conformitate cu trasaturile specifice ale colindei" (Barlea) si dateaza din cele mai vechi timpuri; radacinile sale vadesc conceptii si practici durand din preistoric; este posibil sa ne aflam in fata unui sambure autohton, tracc-elino-latin, cu radacini rituale mai vechi, in lumea preindoeuropeana (Barlea).

Versiunea balada circula in Oltenia, Muntenia si Moldova, cu prelungiri in Banat si Transilvania de sud-est (pe alocuri, alaturi de varianta colind), precum si Ia romanii din Iugoslavia si Bulgaria. Toate versiunile nationale cuprind urmatoarele motive: a. nestatornicia zidurilor; b. necesitatea de a fi zidita o femeie in temelii; c. sacrificarea celei mai bune sotii.

Variantele romanesti contin motive neintalnite in cele sud-dunarene, considerate de unii cercetatori exterioare temei; pe baza lor, ei contesta autenticitatea baladei romanesti. In timp ce versiunile sud-dunarene debuteaza cu motivul daramarii zidurilor, versiunea romaneasca incepe printr-un ritual: cautarea locului pentru constructia Manastirii Argesului, motiv care nu poate fi considerat nicidecum exterior, deoarece in societatile arhaice se cunosc numeroase rituri pentru alegerea locului constructiei unei locuinte, cu atat mai mult pentru un lacas de cult. Motivul cuprinde prezentarea protagonistilor si calauzirea lor de un cioban. Locul este damnat, marcat prin zidul parasit la care se reped "cainii cum il vad", "Si latra a pustiu/ Si urla a mortiu".



Balada nu motiveaza de ce locul a devenit astfel, dar ne sugereaza ca el poate fi absolvit de un asemenea marcaj prin rituri specifice. Al doilea motiv din versiunea romaneasca, cu care incep celelalte versiuni, este acela al nestatorniciei zidurilor; tot ce zidesc mesterii ziua se surpa noaptea. Pare a fi motivul cel mai unitar. In motivul urmator, li se face cunoscuta mesterilor (de regula mesterului mare), fie de catre un geniu (variantele neogrecesti), fie de catre o pasare (variantele macedoromane), fie de catre o zana (variantele sarbo-croate), fie in vis (variantele bulgare si romanesti), nevoia de a sacrifica pe sotia unuia dintre ei, care va veni prima cu pranzul a doua zi.

In cele mai multe versiuni, zidarii fac legamant sa nu comunice sotiilor ce le asteapta, dar il respecta numai mesterul mare sau cel mai mic dintre fratii zidari, in versiunea romaneasca, sotia lui Manole soseste prima. La vederea ci, mesterul il roaga pe Dumnezeu sa o opreasca din cale, dar orice incercari sunt zadarnice.

In motivul urmator este sacrificata sotia; este actul ritualic fundamental, cheia de bolta a baladei.

In versiunile sud-dunarene, mestcrul-sot mimeaza tristetea, pentru ca si-ar fi pierdut inelul de_ logodna in zid; cand sotia il cauta, este zidita.

In versiunea romaneasca, imolarea sotiei se face intr-o atmosfera de gluma, de mare si delicata dragoste, de incredere intre soti:

"Stai, mandruta mea,
Nu te sparia
Ca vrem sa glumim
Si sa te zidim!
Ana sc-ncredea
Si vesel radea,
Iar Manea ofta
Si se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit".


In toate versiunile nationale, sotia sacrificata este personajul principal. Dar in cele sud-dunarene, victima este pacalita, protesteaza, se zbate, se lamenteaza, isi blestema destinul. Numai in cea romaneasca ca accepta cu resemnare si cu seninatate zidirea rituala, devenind astfel unul dintre personajele cele mai luminoase ale literaturii noastre orale. Versiunile sud-dunarene se incheie cu acest motiv. Pe teren romanesc, balada mai cunoaste unul: zborul de Icar al mesterului Manole si moartea sa tragica. Caracostea a demonstrat valoarea artistica singulara a baladei romanesti: spre deosebire de celelalte versiuni, Manole trece pe prim-plan fara a aduce vreo "scadere figurii atat de duioase si de umane a sotiei. Soarta amandurora este nedespartita. Iar faptul ca totul este privit din perspectiva sfasierii launtrice a mesterului da baladei orizont si inteles adanc" (Caracostea).

Ramas pe acoperis dupa luarea schelelor la porunca lui voda, Manole isi construieste aripi de sindrila, asemenea celorlalti mesteri. Cand se pregatea sa sara, aude glasul duios si stins al sotiei:

"Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i sc-nvelea,
Lumea se-n-torcea,
Norii se-nvartea
Si de pe grindis,
De pe coperis,
Mort bietul cadea!
Iar unde cadea,
Ce se mai facea?
O fantana lina,
Cu apa putina,
Cu apa sarata
Cu lacrimi udata!".


In unele variante, izvorul acesta este tamaduitor. Transformarea lui Manole in fantana este o forma de apotcozare a sa, "cu ajutorul mijloacelor mitice" (Barlea). Iar fantanile au, in cultura traditionala, semnificatii multiple, printre care perpetuarea amintirii cuiva.

In corpurile lor noi, manastirea si izvorul, cei doi soti se reintalnesc in postexistenta, unde dragostea lor se perpetueaza. Dincolo de a fi un orgolios manat de patima creatiei, cum se afirma adesea, Manole este un sacerdot care infaptuieste un act ritualic cu adanci semnificatii cultice. El isi jertfeste sotia si se jertfeste pe sine pentru construirea unui lacas de cult, loc de ruga si reculegere, centru, imagine si axa a lumii. Subiectul baladei reprezinta mai mult decat o intamplare, fiind patruns "de fortele tainice, devine mit" (Caracostea). Este greu de spus daca balada redescopera mitul (Calinescu) sau daca il perpetueaza; oricum, personajele principale au conservat pana aproape de zilele noastre jertfa zidirii, al carei model exemplar este cosmogonia.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani