Personajul ce se defineste, in romanul Vanatoarea regala, prin opozitie fata de cei ce "cred" - Horia si Tica Dunarintu, Calagherovici -, Moise este un "criminal" etern cautat, nedovedit, ambiguu in crimele sale asa cum sub semnul ambiguitatii sta intreaga lui existenta.
Acest "a nu crede", "realismul" generator de compromisuri, opus idealismului romantic al lui Horia Dunarintu, genereaza adevarata forta destructiva in Vanatoarea regala. Daca superiorului sau Galatioan faptele ii pot fi explicate (nu justificate) prin fanatismul unei credinte, chiar gresite, Moise ajunge sa tradeze, sa fie autorul moral al mortii celor ce-i fusesera camarazi de razboi si prieteni doar din dorinta de a nu-si pierde functia, alaturi de unele avantaje materiale. Ajunge apoi sa doreasca moartea altor prieteni, camarazi, pentru a-si acoperi primele crime.
Acolo unde Galatioan este forta ce pune in miscare parghiile puterii, Moise este unealta ce se supune acestui joc macabru, pe care il continua datorita voluptatii pe care-o provoaca exercitarea puterii. Excesele sale in indeplinirea "datoriei" se explica, pe de o parte, prin servilismul fata de Galatioan dar, pe de alta parte, prin betia pe care o provoaca nu doar puterea in sine ci teroarea, frica pe care exercitarea puterii, devenita arbitrareitate pura, absurda, o provoaca victimelor. Mai mult decat "turbarea" pe oameni ii ucide frica de "turbare". Acest lucru este inteles de doctorul Danila, ucis tocmai fiindca a inteles unul dintre principalele mecanisme pe care se baza puterea lui Moise si Galatioan.
Criminal inteligent, Moise nu-si ucide niciodata victimele in mod direct. "Lichidarea" victimei se face prin intermediari, astfel incat, pentru a ajunge la principalul vinovat, la instigatorul crimei, anchetatorul trebuie sa cunoasca itele incurcate legate de destinele tuturor acestor "intermediari". De fapt Moise pune in scena crimele dupa ce si-a epuizat victimele intr-o indelungata si rafinata hartuiala psihologica. Unul din posibilele scenarii privind moartea lui Horia Dunarintu presupune ca acesta era "mort" inainte de a fi lichidat din punct de vedere fizic, ajungand sa-si doreasca moartea pentru a-si elibera familia de persecutii si suferinta.
Abil, inteligent, cinic, Moise este totusi limitat. Prea "realist", el refuza sa recunoasca existenta "celeilalte lumi", pe care o patrunde privirea atotcunoscatoarei Sevastita. Astfel incat, daca o pedeapsa laica, a justitiei oficiale, nu-l poate atinge pe Moise, acesta sfarseste prin a fi pedepsit de legea nescrisa a lumii. Cel ce viu fusese atotputernic nu este primit in lumea celor morti fiind nevoit sa "afle" de batjocorirea propriului mormant, sa bantuie comunitatea pe care o stapanise afland ce cred cei "din viitor" despre faptele sale.
Daca moartea lui Horia Dunarintu este una "creatoare", incitand la aflarea unui adevar si dovedind adevarul vietii sale tocmai prin finalul tragic, in cazul dusmanului sau Moise, a prietenului devenit calau, moartea este o infrangere, singura infrangere a personajului. Paradoxul acestei -existente" este acela ca Moise ajunge sa "creada" cu adevarat in faptele sale dupa moarte. El este nevoit sa si le justifice in ochii celor ce nu-l vor crede niciodata, opunandu-i adevarul victimei sale acum triumfatoare, Horia Dunarintu.
