MOARTEA CITESTE ZIARUL - Volum de poezii de Mircea Dinescu. A aparut mai intai la Editura Rodopi din Amsterdam, in 1989, cu o prefata de Sorin Alexandrescu, dupa ce publicarea poemelor in tara fusese interzisa in .
Retiparit in 1990 la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti. Aceasta a doua editie pastreaza prefata semnata de Sorin Alexandrescu (Poezia refuzului) si tipareste, pentru prima oara, in Addenda, alte trei texte: Painea si circul, discurs rostit la un colocviu literar la Academia de Arte din Berlinul occidental, in septembrie 1988; Interviul acordat ziarului "Liberation" din Paris la 17 martie 1989; pamfletul Mamutul si literatura, aparut in Frankfurter Allgemeine Zeitung Ia 11 noiembrie 1989; sunt luari de pozitie foarte curajoase pentru momentul istoric respectiv, de critica acerba a dictaturii comuniste a lui N. Ceausescu, ce urma sa se prabuseasca in decembrie . Majoritatea poeziilor au aparut in presa germana, in cursul anului . Volumul a fost tradus in germana, franceza, olandeza.
Dupa ce, in Proprietarul de poduri (1976), o propozitie precum "Sa-ti tragi realitatea pe piept ca o camasa" rezuma un program de creatie ce contrazicea oarecum discursul imnic-adolescentin si calofil al primelor sale carti, Mircea Dinescu s-a angajat tot mai mult in realizarea a ceea a numit "un nou pact cu realitatea".
Aparusera, inca in volumul din 1976, "ghilotina romantica", raiul "dezumflat", constatarea ca "azi scriem poezia pe mari bucati de paine", ca "arta-i masinaria de curatat cartofi" si ca "din teroare, pianul spala rufe" -trimiteri, mai mult sau mai putin directe, la devalorizarea actului creator sub regimul comunist si la interdictiile si presiunile la care era supusa literatura -, iar inaltarea vietii "ca pe-un stindard de fronda" era, de pe atunci, o promisiune si un apel la revitalizarea poeziei prin reconectare la realitatea imediata. "Reportajul" ironic, parabola, inscenarea parodic burlesca, in tipare de "balci" balcanic, se asociau acum cutezantelor imagistice si inventivitatii expresiei din versurile mai vechi, conferind discursului accente polemice tot mai marcate. Moartea citeste ziarul este, din acest punct de vedere, cartea cea mai radicala, sub raportul atitudinii civice, a poetului. Iesind, cum observa S. Alexandrcscu in prefata sa, din "rezervatia esteticului" si dupa ce a traversat teritoriul "etic", Mircea Dinescu intra pregatit in sfera actiunii si a politicului.
"Exprimarea brutala si directa" despre care vorbeste prefatatorul nu "prozaizeaza", de fapt, poezia, carc-si conserva gustul pentru metafora spectaculara, pentru pitorescul lingvistic, pentru gesticulatia "carna-valesca". Constiinta degradarii pana la absurd a spectacolului existential, a istoriei in care joci roluri si esti jucat, provoaca acum grave deplasari de linii, dau un aer grotesc inscenarii, sugereaza, pentru "actori", un cabotinism generalizat. Acesta poate fi surprins deopotriva in cele firesti si in cele de peste fire, coborate intr-o conventie scenica demitizanta: "incep din nou spectacolele: teiul/ isi joaca vag mireasma cabotina/ deus in machina si-a pus uleiul/ totul e uns si totul e rutina.// Marea si-a luat tainul -/ inecatii/ precum cosasii stau proptiti in raze,/ pe mal prelatii pritocira vinul/ in abator mugeste boul Apis" (De rerum natura). Mecanismele universale par profund dereglate, ierarhiile se amesteca, asistam la o eschatologie grotesca: "Biserici invelite-n ziare ca sticlele cu vin/ sunt coborate-n pivnite degraba", "Parca muscat de-un indemn/ lucrul isi iese din fire/ pieptan un scaun de lemn/ beau inacrita psaltire", "Vine Haplea, da cu lingura-n sate/ soarbe clopote pe nerasuflate/ ara biserici seamana panica/ si-apoi o secera cu limba mecanica", "In spatele templului e-un cotet de gaini, cativa saci cu malai", "Isus sta in pantecul maicii sale, nebun, / asculta discuri cu Pink Floyd si plange,/ se-amana desigur spectacolul de Craciun/ magii s-au inscris in ajun/ la donatorii de sange"
Asemenea rasturnari in ordinea lumii (cu radacini, in parte, argheziene) conduc spre viziunea unui theatrum mundi precar, balci universal, balcanica "gradina a Guleaiului", unde toate complicitatile sunt permise de ambiguitatea funciara a ,jocului". Nu lipsesc "saltimbancii" ("Vin saltimbancii din sud/ plini de pecingini si raze"), istoria e schematizata caricatural intr-un alai de comedianti hilari ("ca vin cumanii si pecenegii/ si gugumanii si viceregii/ si-n fruntea ostii saltand buricu/ Haplea al nostru cu polonicu"), Puterea ucigasa e si bufa, si criminala ("Nebunul isi cloceste crima/ si ne omoara fiindca ne iubeste,/ cand ne e foame deseneaza peste,/ cand vine frigul aresteaza clima"). insusi eul liric apare marcat de cabotinism , constrans la un regim al ambiguitatii aparent salvatoare: "Erou ba cabotin ba mohorat/ ma voi salva prin ras sau prin minciuna". Tot universul e un conglomerat de trucaje si disimulari.
"Suprarealismul" la care trimite S. Alexandrescu, numind "arta combinatiilor neasteptate", conduce, in orice caz, mai degraba spre imaginarul oniric-grotesc al unor Brueghel si Bosch, cu un pigment "balcanic" consistent, decat catre "merveilleux".
In belsugul imagistic al versurilor coexista mascarada complicitatii dintre victima si calau, "tacerea complice si tarfa", indiferenta vinovata fata de degradarea omenescului, dar si alarma spiritului chemat la luciditate, revolta surda si neputincioasa, sarcasmul cel mai acid sau unda elegiaca a unor propozitii evocand "tara tunsa chilug/ sora de detentie si singuratate". Descoperind-se "in plin naufragiu cu vasul de Sevres in brate", poetul pare mai constient decat oricand de necesitatea unei autentice participari la dramele omului comun. "Ce faci tu, literatura?" devine atunci o intrebare capitala, ce incrimineaza totodata insuficientele unui discurs care s-ar mentine, culpabil, la suprafata lucrurilor, neinstare sa repare nici una dintre injustitiile destinului: "Tulburi cativa tineri caraghiosi prin provincie/ asezi negustorul de hartie la masa celui cu burta plina de litere/ pui paduchi de aur in chica boemului/ si tricolor pe pieptul academicianului/ dar nu poti indulci apa inecatului/ nici topi zapada leprosului" Iesirea poetului din "rezervatia esteticului" se confirma la fiecare pagina, fara ca prin aceasta scrisul sau sa-si piarda din efervescenta inventiva si din pitorescul expresiei.
