Victor Hugo a vazut lumina zilei la 26 februarie 1802 in Besancon.
Este o personalitate impresionanta a vremii sale, atat prin opera, cat si prin viata.
A fost teoreticianul si principalul reprezentant al scolii romantice, dar si un spirit implicat in evenimentele politice carora le-a fost contemporan.
Opera sa covarseste prin proportii, dar si prin ecou. Dintre cele mai importante romane ale sale mentionam, in ordine cronologica: Notre-Dame de Paris (1831), Oamenii marii (1866), Omul care rade (1869), Anul '93 (1874). Creatia poetica, acoperind toate registrele liricului, e nu mai putin coplesitoare: Orientalele (1829), Frunze de toamna (1831), Cantecele amurgului (1835), Voci interioare (1837), Osande (1853), Contemplatii etc; o incununeaza grandiosul poem Legenda secolelor (1883). Hugo e cunoscut, de asemenea, pentru dramele sale romantice, in versuri sau in proza (Cromwell, 1827; Hernani, 1830; Marion Delorme, 1831; Regele se amuza. Maria Tudor, Ruy-Blas, 1838).
Va inchide pentru totdeauna ochii, inconjurat de o imensa popularitate si meritata veneratie, in 1885.
Prezentarea textului - coemntariu
GENEZA ROMANULUI Mizerabilii de Victor HUGO |
Evenimentele complicate din viata scriitorului vor face ca romanul pe care-l avem in vedere, proza cea mai cunoscuta a sa, sa fie elaborat dificil, cu perioade de abandon, si sa ajunga sa vada lumina tiparului abia in . Cele zece volume, publicate intre 3 aprilie si 30 iunie, vor aparea in Franta pe cand autorul lor era la Guernesey, in exil.
infruntand timpul, Mizerabilii lui Victor Hugo a avut rara sansa de a ramane nu numai o carte pretuita de critica, ci si una extrem de populara. Fara a fi lipsit de defecte, e un roman impresionant, ce n-a nedreptatit niciuna din etichetele ce i s-au atribuit: roman de aventuri, roman-fresca, melodrama, roman didactic, roman-pamflet, saga unui roman mitic etc.
JEAN VALJEAN SI FANTINE.
Jean Valjean, protagonistul romanului, este un fost ocnas. Om nevoias, fusese prins furand o paine si trimis la ocna; incercarile lui de evadare i-au prelungit detentia pana la nu mai putin de douazeci de ani. inceputurile naratiunii il surprind in momentul in care, abia iesit din inchisoare, cauta in zadar un adapost. Nimeni nu-l primeste, cu exceptia episcopului din Digne, parintele Myriel, care nu numai ca nu-l intreaba nimic, dar chiar il trateaza ca pe egalul sau. Noaptea insa, Jean Valjean paraseste casa episcopului ducand cu sine doua candelabre de argint, unicele obiecte de pret ale gazdei sale. E arestat si dus inapoi, dar, spre mirarea sa, episcopul declara ca el i le-a daruit. Generozitatea si blandetea simpla a parintelui Myriel nu vor ramane fara ecouinsufletul fostului ocnas.
Intre timp, un alt personaj intra in scena: Fantine. Sedusa de un student, ea da nastere unei fetite pe care o numeste Cosette. Oricat s-ar stradui insa, Fantine nu reuseste sa^ castige destul pentru a-si creste copilul. Disperata, o lasa pe fetita la un han care-i iese in cale, in grija sotilor Thenardier. Cosette va fi tinuta in cea mai mare mizerie si tratata, in ciuda varstei fragede, ca o servitoare, desi mama ei trimite in mod constant bani, iar hangiii nu mai contenesc sa ceara altii.
DRAMA UNEI FEMEI DE STRADA |
Ca sa poata face rost de bani pentru copila ei, Fantine este obligata sa devina femeie de strada. S-o urmarim in confruntarea cu inspectorul de politie Javert, acuzata de a fi ripostat grosolaniei unui domn oarecare:
"Femeile din categoria Fantinei sunt lasate cu totul, de catre legile noastre, la discretia politiei. Aceasta face ce vrea, le pedepseste cum vrea si confisca, dupa bunul ei plac, cele doua triste lucruri pe care ele le numesc: meserie si libertate. Javert era impasibil: chipul lui serios nu trada emotie. Era totusi grav si profund preocupat. Se afla intr-unui din momentele cand isi exercita puterea discretionara; fara control, dar cu toata grija unei constiinte severe. Simtea in clipa aceasta ca scaunul sau de agent de politie era un tribunal. Judeca. Judeca si condamna. Chema toate ideile pe care putea sa le aiba in minte, in jurul faptei mari pe care o savarsea. Cu cat examina mai mult fapta femeii, cu atat se simtea mai revoltat. Era vadit ca el vazuse ca se comisese o crima. Vazuse acolo, in strada, societatea, insultata si atacata de o fiinta in afara de lege. O prostituata atentase la un burghez. El, Javert, vazuse aceasta. Scria in tacere.
Dupa ce termina, iscali, indoi hartia si spuse sergentului de post, incredin-tandu-i-o:
- Ia trei oameni si du-o pe femeia aceasta la inchisoare. Apoi, intorcanduse spre Fantine: Esti condamnata la sase luni.
Nenorocita tresari.
- Sase luni? Sase luni de inchisoare? striga ea. Sase luni am sa castig cate treizeci si cinci de centime pe zi? Dar ce o sa ajunga Cosette, fiica mea? Dar eu datorez peste 100 de franci lui Thenardier. Domnule inspector, stiti dumneavoastra asta?
Se tari pe lespedea udata de cizmele noroioase ale barbatilor, fara sa se ridice, impreunandu-si mainile, facand pasi mari cu genunchii.
- Domnule Javert, zise ea, va cer indurare. Va asigur ca nu sunt eu de vina. Daca ati fi vazut inceputul, v-atifi dat seama. Va jur pe bunul Dumnezeu ca n-am fost eu de vina. Domnul acela burghez, pe care nu-l cunosc, mi-a bagat zapada pe spinare. Au ei dreptul sa ne bage zapada pe spinare cand noi trecem asa, linistite, fara sa facem un rau cuiva? Fapta lui m-a scos din fire. Uite, eu sunt cam bolnava. Si pe urma imi tot spunea vorbe rele: «Esti urata, n-ai dinti». Eu stiu ca nu am dinti. Nu faceam nimic: spuneam: un domn care se distreaza. Eram cinstita cu el, nu-i vorbeam. in clipa aceea el mi-a bagat zapada. Domnule Javert, bunule domn inspector, nu este oare nimeni care sa fi vazut si sa va spuna ca e adevarat? Am facut poate rau ca m-am suparat. Dumneavoastra stiti ca, in primul moment, omul nu e stapan pe el. Are porniri. Si apoi, cand ti se baga ceva asa de rece pe spate, fara sa te astepti Am facut rau ca am stricat palaria domnului acela. De ce a plecat? I-as cere iertare. O, Doamne, nu mi-arft greu sa-i cer iertare. Iertati-ma de data aceasta, domnule Javert. Uite, dumneavoastra nu stiti, in inchisori nu se castiga decat 35 de centime; nu e vina stapanirii, dar se castiga 35 de centime; si inchipuiti-va ca eu am de platit 100 de franci, altminteri mi-o trimit pe copila aici. Doamne, nu pot s-o tin cu mine. E asa de urat ce fac eu! O, Cosette, o, ingerasul meu, ce-o sa ajunga ea? Va spun, Thenardierii care sunt niste hangii, niste tarani, nu se gandesc, lor le trebuie bani. Nu ma inchideti. Uite, au sa goneasca o copila, du-te unde vrei, in miezul iernii; trebuie sa va fie mila, bunule domn Javert. Daca ar fi mai mare si-ar castiga existenta singura, dar asa, la varsta ei nu se poate. Eu nu sunt o femeie rea in fond, nu lasitatea si lacomia au facut din mine ce vedeti. Am baut rachiu de mizerie. Nu-mi place, insa amorteste. Cand eram mai fericita ar fi putut sa vada oricine, in dulapurile mele, ca eu nu sunt o femeie cocheta. Aveam rufarie, multa rufarie. Fie-va mila de mine, domnule Javert!
Vorbea astfel, franta in doua, zguduita de suspine, orbita de lacrimi, cu gatul gol, framantandu-si mainile, tusind, o tuse seaca si sci4rta, ingaimand incet cu glasul agoniei. Durerea mare e o raza divina si cumplita care-i transfigureaza pe nenorociti. In momentul acela Fantine devenise iarasi frumoasa. In unele momente ea se oprea si saruta duios poala redingotei agentului. Ar fi miscat o inima de piatra; nu induiosezi insa o inima de lemn.
- Haide, te-am ascultat, spuse Javert. Ai ispravit? Acum mars. Esti condamnata la sase luni; nici Dumnezeu in persoana n-ar putea sa mai faca ceva."
|
REVENIREA LUI JEAN VALJEAN |
Trecand prin multe incercari, Fantine incepe sa nutreasca, in circumstante favorabile, speranta recuperarii copilului sau: domnul Madeleine i-a promis s-o ajute. Recunoastem in misteriosul domn Madeleine, industriasul din Montreuil-sur-Mer, pe vechea noastra cunostinta, Jean Valjean. Ascuns sub o noua identitate, devenit cetatean de vaza, acesta se bucura deopotriva de respect si popularitate datorita generozitatii sale. O singura umbra in viata lui: Javert, inspectorul de politie, banuitor in privinta identitatii lui, il spioneaza permanent. Cu siguranta insa ca acesta n-ar reusi sa dovedeasca nimic daca hazardul nu l-ar ajuta. Un vagabond oarecare, considerat a fi Jean Valjean, e arestat si condamnat. Domnul Madeleine nu poate ignora evenimentul; se autodenunta si se preda. E inchis, dar va evada in curand. Fantine, care n-a aflat nimic din toate acestea, se stinge de boala, fericita, crezand ca ceasul cand isi va revedea fetita este aproape. Jean Valjean e prins din nou si inchis, dar scapa iar. Noua evadare are insa un pretios avantaj: gardienii lui, convinsi ca s-a inecat, renunta sa-l mai caute. Eroul nostru pleaca sa-si recupereze banii pe care-i ascunsese din timp intr-o padure. in apropiere se afla hanul Thenardierilor si Jean Valjean o intalneste Ia izvorul din padure chiar pe Cosette. O cumpara si o ia cu el ca pe propria-i fiica, si astfel incep peregrinarile sale in cautarea unui adapost sigur. Cosette e primita la manastirea Petit-Picpus, iar "tatal" ei va gasi de lucru tot acolo, ca ajutor de gradinar.
Naratiunea e curmata de o ruptura temporala; incepe o noua etapa din existenta lui Jean Valjean si apar noi personaje care-si vor incrucisa destinul cu al lui. Se ivesc astfel de sub pana scriitorului micul Gavroche, simpaticul vagabond parizian (cu totul intamplator, fiul abandonat al Iui Thenardier!), si Marius, un student la drept cu vizibile simpatii republicane, in ciuda bunicului sau, apartinand micii burghezii, adept ferm al regalitatii. Marius e indragostit si, la randu-i, iubit de Cosette. Cat despre Jean Valjean, el ni se prezinta sub o noua infatisare, ca M. Leblanc; printre napastuitii pe care-i ajuta se numara si sotii Thenardier, ruinati, batuti de soarta, dar nu mai putin haini la suflet. Fara sa stie cu cine are de-a face, M. Leblanc abia scapa din capcana pe care i-o intinde "protejatul" sau si reuseste sa dispara la timp, chiar inainte de sosirea lui Javert, care-l aresteaza pe vicleanul fost hangiu. Peste nu foarte multa vreme acesta va reusi totusi sa evadeze, gratie si ajutorului naiv pe care i-l da Gavroche. intamplarea neplacuta cu Thenardier il determina pe Jean Valjean sa-si schimbe in graba domiciliul, ceea ce-l face sa dispere pe Marius, care, tocmai cand se hotarase s-o ceara de sotie pe Cosette, n-o mai gaseste nicaieri.
Izbucneste intre timp revolutia (insurectia din iunie 1832), descrisa in pagini extrem de puternice de Hugo. Personajele noastre, Jean Valjean, Marius, Gavroche, vor fi reunite de aceeasi parte a baricadei. In timpul luptelor de strada, Javert cade in mana revolutionarilor, ba chiar in a aceluia pe care-l cauta cu atata indarjire. Jean Valjean ii va face insa o executie falsa si-l va elibera. Gavroche, plecat intre cele doua baricade, sfidand focurile de arma, moare impuscat. Marius, plecat sa-i caute corpul, e la randul lui ranit grav. Este salvat de Jean Valjean, care-l poarta cu greutate prin lumea labirintica si cutremuratoare a canalelor. Abia ajuns la suprafata, da insa peste Javert; acesta-i permite totusi sa-l duca pe Marius la bunicul sau, ba chiar isi abandoneaza prizonierul. Inexplicabila generozitate a lui Jean Valjean, care-i salvase viata, ca si propria ingaduinta cu care-i raspunde, sunt insa prea mult pentru Javert, ii rastoarna toate conceptiile despre lege si dreptate; coplesit, el se arunca in apele Senei.
Marius isi revine si obtine consimtamantul bunicului pentru casatoria cu Cosette. De comun acord cu Marius, caruia-i dezvaluie ca nu-i tatal fetei, ci doar un fost ocnas, Jean Valjean decide sa dispara treptat, dar definitiv din viata lor. Peste catava vreme, Marius, afland ceva mai multe despre "socrul" sau si descoperindu-si abia acum in el salvatorul, ajunge sa se caiasca pentru raceala pe care i-o aratase acelui om cu adevarat admirabil si pleaca, alaturi de Cosette, sa-i ceara iertare. Jean Valjean, care isi astepta in trista singuratate moartea, e gasit in agonie de cei doi; moare insa fericit sa le aiba aproape dragostea.
O CARTE A CONTRASTELOR CRUDE - Mizerabilii |
Mizerabilii este cu siguranta in primul rand un roman social, ce pune cu indrazneala si acuitate problema oamenilor care traiesc in mizerie, a napastuitilor sortii, o atentie aparte fiind acordata decaderii femeii (Fantine, Rponine Thenardier) si nefericirii copilului (exploatarea Cosettei, mizeria lui Gavroche, abandonul micilor Thenardier). Societatea se dovedeste in toate ocaziile un conglomerat de
contraste crude, ce-i opune individului prejudecatile sale, ura sau, in cel mai bun caz, indiferenta ei. Modelul moral se incarneaza in doar cateva personaje, ramase singulare: episcopul Myriel, Jean Valjean insusi. Nu este un roman cu teza: nicio solutie sociala viabila nu ni se ofera. Traiectul exceptional al fostului ocnas poate insa juca rolul unei solutii individuale.
Destinul lui Jean Valjean capata astfel functie simbolica. Nu intamplator romanul se deschide cu portretul parintelui Myriel; sub semnul generozitatii acestuia va sta cea dintai aparitie a protagonistului, sub acelasi semn iesirea sa din cadrele naratiunii. Numele pe care si le ia fostul ocnas il situeaza si ele in descendenta modelului episcopului din Digne: M. Madeleine, trimitand la numele pacatoasei pocaite, M. Leblanc, invocand albul virtutii asumate. Semnificativ, el o ia pe Cosette, oferindu-i o noua nastere, intr-o noapte de Craciun. Pe Marius, s-a spus, il poarta-n spate prin tenebrele subteranelor Parisului asemenea lui Iisus purtandu-si crucea. Si moartea insasi e doar urmarea fireasca a unui sacrificiu consimtit
BIBLIOGRAFIE:
Bercescu, Sorina - Istoria liieraturii franceze, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970; Saulnier, V.-L. - Literatura franceza, voi. I-II, Ed. Albatros, Bucuresti, 1973; Vianu, Tudor - Studii de literatura universala si comparata, editia a Il-a, Ed. Academiei, Bucuresti, 1963.
