| Mistretii erau blanzi (fragment) "-Zaporul! Zaporul! S-a rupt Dunarea! Insule plutitoare de stuf navaleau, impinse de sloiuri, se amestecau, rasturnate, cu rizomii in sus, se scufundau, si se iveau ravasite si rupte. Apa din jurul dunelor se invalmasi brusc, aruncand bucati de noroi si ierburi uscate, smulse de la fund. Barca cu sicriul fu izbita in coaste de un suvoi de apa cu gheata, venit dinspre padurea de stejari, si incepu sa pluteasca singura, tarata de curentii repezi, invartita pe loc, zvarlita peste petele rotitoare de plavie si de crengi sfasiate. Vica isi incarca in fuga bratele cu basmaua, cu ciorapii, bocancii si haina, se lasa sa alunece pe fundul ei lat, pe coasta dunei, alerga prin apa pana la brau, prinse barca si ramase asa, cu funia in mana. - Vitele, prindeti vitele, au scapat vitele! strigara cei din sat spre dune. Vacile rupsesera tarcul facut de oameni in sat, pe apa din ulita mare, Si pornisera salbatice, mugind, inotand de-a dreptul impotriva zaporului. - La scoala! La scoala! Toata lumea sa fuga la scoala ! Fugiti! - se auzira voci de femei. - Legati-I pe Vlase! Intrati in casa peste el, ca nu vrea! Bagati copiii in pod, la Vlase! Restul la scoala! - tipara alte femei. - Prindeti vitele! Nu le lasati spre suvoaie! Dati cu toporul in aia fara coame, aia le duce! Diaconul fugi spre sat cu barca lautarilor. - S-a rasturnat moara de vant! Funiile, aduceti funii! Prindeti-o, luati-i macar osia! Vica sari in barca cu sicriu, prinse lopetile si vasli spre sat, strigand: «Domnisoara Maria, domnisoara invatatoare! Sa-I ingropam in cancelarie, ca a-nvatat bine copilul!»- S-a inecat! S-a inecat bunicul lui Petre Litra! Cautati-I! - Fugiti la invatatoare! La scoala, la scoala! Duceti lehuzele acolo! Barbati sunteti voi? - tipara mai ascutit vocile de femei, intretaiate in aerul paclos de deasupra ulitelor cu apa. - Adunati gardurile si acoperisurile! Puneti-le in fata scolii! Si la casa lui Vlase! Cainilor! Ce-ati pazit pana acum? - Vulpile, vulpile! Trec vulpile! inoata de-a curmezisul! - Fereste, ma, din calea lor, ca le sperii! - Unde-i fata lui Dache? Cautati-o pe fata lui Dache! - Fugiti! Vine grosul sloiurilor! La scoala! La casa lui Vlase! Condrat sapa mai departe pe duna, groapa ii ajungea dincolo de sale. Fenia nu se mai vedea din groapa. Statea chincita si prindea crengile de stejar de-a lungul peretilor. Nisipul se desprindea de pereti, se prabusea peste crengi, lasand gauri adanci, latind groapa, surpand-o in toate partile. Fenia dregea cu palmele peretele intr-un loc, il ingradea cu crengi, alaturi cadea iar nisipul in felii mari, umede, stricand totul. Ceea ce sapa Condrat, in urma lui se astupa. in loc de groapa, se pomenira pe un musuroi. Musuroiul se latise intr-atata, incat cuprindea toata latimea coamei. Fenia ramasese la un capat al sapaturii, cautand cu degetele in clisa crengile disparute sub nisip. Condrat se pomeni departe, nestiind unde sa mai sape. Marginea dunei crapa pe toata lungimea ei, se casca si aluneca toata ca un perete, rostogolindu-se si topindu-se in apa. - Condrate, haideti, ma, ce faceti? Dati-va repede jos - striga gros la ei Luca Horobet, venit in fuga spre dune, cu barcile, impreuna cu Chizlinski, cu Capuci, cu Palici, Prisu, Blegu si cu Balcau. - Repede, Condrate! invatatoarea si Vica au scos dusumelele la cancelarie si i-au facut loc copilului acolo - spune Capuci cu vocea lui subtire. - l-au pus pe piept abecedarul si caietele - zise si Chizlinski, mor-maind cuvintele. Condrat isi sterse fruntea cu maneca, isi scoase picioarele din nisip, se uita peste apa lung, deschise ochii mari, a mirare, si incepu sa rada. Ceilalti intoarsera capetele in partea unde se uita Condrat. Printre sloiurile inalte si groase care zvarleau trombe de apa, tarand cu ele copaci despicati si insule de stuf - veneau mistretii in carduri, inotand in salturi repezi, taind apa cu spinarile sure, cu boturile paroase, cascate, pline sub barbie de turturi de gheata, pe colti cu smocuri de iarba uscata si albita de zapada. Condrat striga, aratand spre mistreti: - Uite-I, ma, pe Vasile! Mistretul ala batran si chior pe care l-am intalnit acum zece ani la plaurul de la ghiolul Matita. ii dadeam sa manance boabe de porumb din palma. Sarea in sus de bucurie cand simtea oameni pe aproape. El e, ma, ca-i lipseste si un colt! Vasile, ce mai faci, ma Vasile? Sa traiesti, ma, chiorule, ma! Si Condrat rase cu hohote, intr-o mana cu cazmaua si in alta cu lopata, tragandu-si din clisa bocancii, care i se infundasera iarasi in nisip. - Ma, Vasile, credeam ca nu mai esti. Ca schiop te stiu de vreo zece ani, si nici de auzit nu mai auzi bine. Esti berc, ma, nici coada nu mai ai. Si-ti porti urechile peste ochi, zici ca asa-ti place tie si ca nici nu-ti pasa de sloiuri. Mare hot mai esti, ma! Si se pornira toti sa hohoteasca. Horobet radea gros, dogit, tinandu-se cu mainile de barba galbena, care-i acoperea pieptul. Capuci chicotea subtire, Blegu pufnind in laturi - pfua-pfua, - Chizlinski scurt, repezit, cu nasul carn in sus, Balcau rar - ha, ha - Prisu cu palmele la ochi, dupa ce mai intai isi scosese caciula, cum obisnuia cand radea, -iar Palici infundat, din pantecul mare, pe care si-l sprijinea pe de margini cu bratele lui scurte. Cardurile de mistreti se oprira, grohaind inspre dune. Printre mistretii batrani din capul convoiului, Vasile sari prin apa, rotindu-se, zvariindu-si partea dinapoi in sus, intr-un fel de joaca a lui. Cativa mistreti se balacira Si ei cam ca Vasile. - Ma, Vasile, ma - zise Condrat - cati ani sa ai tu, ma, ca si tata te pomenea, si tot asa spunea ca erai. Esti batran, si tot nu te lasi. Sa Gaiesti, ma, Vasile, si sa-ti fie de bine! Si rasera iar, dandu-si capetele pe spate, numai Capuci, nemaiputand de ras, se ghemuise in barca lui, cu fata pe genunchi; i se vedea doar spatele zvacnind des, de chicotele pe care nu mai izbutea sa le scoata din el. Mistretii pornira mai departe, cu Vasile inaintea lor. Fenia se cazni sa priceapa de ce rad oamenii de langa ea, nu pricepu, privi in jur, sa vada daca nu cumva, printr-o minune, a venit dintr-o data primavara si s-au retras apele, dar nu vazu nimic din toate astea. Vazu, din groapa de nisip unde sta ghemuita, numai piepturile barbatilor si fetele lor aspre razand, si i se paru, nu stiu cum, ca le vede si taria, - «de unde atata putere?» - isi zise Fenia, facandu-se mica si privind sloiurile care se aruncau salbatice peste ape, si-si trase pe furis basmaua de pe urechi, ca sa asculte mai bine hohotele oamenilor, peste care rasul lui Condrat rasuna limpede si nepotolit" |
