MIRABILA SAMANTA - Poem de Lucian Blaga, inserat in fruntea volumului Poezii, E. P. L., 1962, conferind totodata titlul primului dintre cele trei cicluri ale cartii. Scrisa in vara anului 1960 si publicata initial in "Steaua", XI, nr. 8/1960, compunerea marcheaza, alaturi de Fantanile (aparut in acelasi numar), integrarea, desi cam intarziata, a lui Blaga

In ambianta cul-tural-publicistica a acelor ani. Imensa notorietate de care s-a bucurat i se datoreaza tocmai posturii acesteia de reper al unei cotituri. - al carui pretins talc de indirecta adeziune Ia "realizarile" regimului a fost adeseori invocat, o data cu interpretarea aluziv-politica a versului: "Mi-ai dibuit aplecarea fireasca si gustul ce-l am/ pentru tot ce devine in patrie".

Primele doua versuri au darul de a imprima dintru inceput poemului tonul confesiv, caracteristic speciei Scrisorilor, cultivate de la Horatiu la Eminescu. Impresia de autenticitate a simtirii, distinctiva aici, e intarita de altfel prin numeroasele reluari alternative ale unor verbe Ia persoana I (care se destainuie) si la a Ii-a (a confidentei, probabil femeia iubita, precum o sugereaza determinativele: "c-un ras si cu dulce cuvant"). Iata-le in succesiunea lor: "ma rogi", "mi-ai dibuit", "imi par", "sa ti Ie-nchipui", "le ridici", "auzi", "imi placea", "sa intru", "simteam", "cand mai vad", "anevoie pun cumpat", "ma tine". Daca acest strat al limbajului aminteste tinuta epistolelor, miezul demersului liric este neindoielnic cel al unei ode. Doar ca poetul nu mai slaveste pe invingatorii la jocurile olimpice, ca Pindar sau Bachilide (trimiterea la vechii greci e justificata si de invocarea "Eutdpiei, mandra gradina"), nici romana "Fons Bandusiae", glorificata de Horatiu, nici pe eminescianul Mircea cel Batran, ci "samanta".

O data abordat miezul ideatic al poemei, comentariul castiga in relevanta intr-o raportare la esenta dintotdeauna a poeziei lui Blaga Caci, flra indoiala, nu e nevoie de un efort prea mare spre a identifica in viziunea "mirabila" a semintei gandul de a nu "strivi corola de minuni a lumii" si de a nu ucide "cu mintea tainele" din cel dintai dintre Poemele luminii, tot astfel dupa cum in "zeii, solarii, visatorii de visuri tenace, cuminti", intrezariti in miriadele de germeni ai vietii, cititorul identifica tot atatea ipostaze ale lui Pan, divinitatea naturista celebrata in Pasii profetului.

Nu mai putin graitoare e si "teama de a nu-[-i] trezi", precautie de coloratura magico-tabuistica, vadit inrudita cu chemarea adresata prietenului "crescut la oras" de a pasi cu prevedere si simt al sacrului spre "pluguri" - din poezia omonima (aparuta in volumul In marea trecere), - aceste alte daruri ale cerului: "Ca sa nu le sperii -/trebuie sa te apropii de ele cantand./ Vino-incet". Dar daca, sub aspectul mitizarii lumii, oda-poem preia o mostenire esentiala a liricii lui Blaga, multiplicitatea unghiurilor contemplatiei reprezinta elementul sau inedit.

In adevar, samanta nu apare acum "mirabila" doar pentru ale sale "supreme puteri" generatoare de devenire intru viata, ci si pentru capacitatea ei intrinseca de a desfata simturile. Astfel ochiul este incantat de culorile "luminate", "proaspete, vii si pastoase si lucii", culori nobile "ca in stemele tarilor", in stare sa "destainuie trepte si har". Simtul tactil descopera "semintele-n palme / de le ridici racoroase", senzatie ce-i aminteste vechea placere de a intra - copil -"despoiat de vesminte" "in cada cu grau, cufundat pan' la gura in boabe de aur". Auzul, la randul sau, are privilegiul de a surprinde inrudirea semintei cu esentele etnice ale acestui pamant; in preajma lor "un sunet auzi precum ni l-ar da/ pe-un tarmure-al Marii de Est matasoase nisipuri". Dezvaluirea acestei valente inedite este facuta fara stridente, cu exemplara discretie.

Faptul e cu atat mai remarcabil cu cat tonalitatea finala de autentica oda ("Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor !") se incheie cu aceeasi slavire a unei potentialitati de natura auditiva, apte sa sugereze darurile de mult harazite ale unui "neam cantaret". Si acum, insa, accentele acestea apar pe trunchiul organic al unor distinctive sensuri lirice anterioare: "murmurul", "fosnetul" (caracteristice virtualitatii) ca si "gandul de puternica vara" ori "cerul de inalta lumina / s-ascundc in fiestecare din ele cand dorm'1, "palpita in visul semintelor", (s. n.). Nu numai volumul Lauda somnului, dar si intelesurile multor altor versuri blagiene razbat sub arcada reprezentativa, la randul sau, din finalul poemului, caruia unele interesate interpretari influente au dorit sa-i confere o postura "disidenta" fata de ansamblul acestei creatii atat de unitare sub raport ideatic.

Scriitori romani