MIORITA - Balada populara, descoperita mai intai de Alecu Russo. N-ar fi exclus insa ca V. Alecsandri, primul care a publicat-o (in "Bucovina", III (1850), nr. 11, p. 5l-52 si in "Zimbrul", I (1850), nr. 17, p. 68) sa fi avut in fata atat varianta culeasa de Alecu Russo din Muntii Vrancei, cat si o varianta culeasa de el insusi de la "baciul Udrea de pe Ceahlau" (cf. A. Fochi, Miorita, 1964, p. 124), pe baza carora sa ne fi dat clasica varianta publicata in 1850, apoi in voi. Poezii poporale (Cantice batranesti) adunate si indreptate de V. Alecsandri, Partea I, 1852, p. l-6, iar in 1966 in Poezii populare ale romanilor, adunate si intocmite de V. Alecsandri, p.l-. Creatie poetica populara romaneasca prin excelenta, Miorita a incitat de la inceputurile actiunii de culegere a folclorului interesul carturarilor nostri (Alecsandri, Russo, Hasdeu, Odobescu), dornici sa-i patrunda si sa-i explice geneza si semnificatia. Unii au vazut in ea relicvele unui vechi poem pastoresc (Aron si Ovid Dcnsusianu), altii au ajuns la concluzia, intemeiata, ca avem de-a face cu o creatie mai recenta, totusi deplin incheiata la mijlocul secolului al XlX-lea, creatie care valorifica un fond folcloric national si universal, cu uncie elemente de sorginte arhaica Punctul de plecare al Mioritei il constituie un motiv pastoresc (motivul complotului) rezultat dintr-o indelungata experienta umana, motiv revalorizat, probabil, la un moment dat in plan poetic in circumstantele unei anume intamplari dramatice. Evenimentul acesta pare sa se fi produs in Transilvania. Acestui motiv, care alcatuieste "cadrul epic initial", fara de care Miorita nu poate fi imaginata, i s-a asociat, in mod logic si poate chiar de la inceput, episodul cuprinzand motivul "testamentului", motiv prezent, asemenea celui amintit, in toate variantele Mioritei din regiunile locuite de romani si care-i confera acestuia identitate. E un motiv liric prin excelenta, datand dinaintea despartirii dialectelor si care, in ariile laterale ale teritoriului nostru etnic, a continuat sa circule pana tarziu si ca piesa independenta.
Aceasta etapa primara s-a pastrat in variantele ce alcatuiesc versiunea colind, cunoscuta odinioara in toate satele romanesti din Transilvania. Totodata, etapa aceasta este ilustrata de o ampla tipologie, ceea ce constituie, intre altele, proba marii traditii si a circulatiei intense a Mioritei in spatiul transilvan. Etapa urmatoare din istoria Mioritei s-a realizat prin asocierea episodului ce contine motivul "oii nazdravane", si ea a avut loc undeva pe teritoriul Moldovei, probabil in Vrancca. Motivul acesta provine dintr-un colind, care in spatiul intracarpatic a avut pana in zilele noastre o existenta independenta, in timp ce de cealalta parte a muntilor a fost absorbit de Miorita in cursul constituirii versiunii balada, careia ii este caracteristic. S-ar putea face aici o paralela cu istoria Plugusorului: "Colinda graului" sau "a cununii" la secerat s-a pastrat, sporadic, pana astazi in Transilvania, in timp ce in regiunile extracarpatice a fost absorbita de ritul primei brazde, impreuna constituind o prima etapa in istoria cunoscutului obicei romanesc. Intr-o etapa urmatoare si in aceeasi arie rasariteana, se adauga episodul "maicii batrane", care isi are originea intr-o balada care a continuat sa circule independent de Miorita. Balada Maica batrana a avut un rol cu totul remarcabil in desavarsirea Mioritei in plan artistic: cautarea fiului, portretul acestuia, ca si imaginea nuptiala a mortii, provenita din bocete, iar aici din riturile funerare, imagine care a prilejuit atatea discutii si pozitii atat de deosebite din punctul de vedere al semnificatiei generale a baladei, toate acestea se leaga nemijlocit de episodul "maicuta batrana". In stransa legatura cu episodul "complotului" si cu cel ce contine "testamentul ciobanului" s-a produs contaminarea cu episodul cuprinzand nunta mortului si imaginea nuptiala a mortii.
Acest ultim episod are ia baza conceptii si practici stravechi, preistorice, care au patruns in bocete si, de aici, intr-o perioada recenta, in Miorita. Cat priveste alegoria mortii si "apoteoza ciobanului" (vezi varianta Alecsandri, versurile 72-77 si 78-87), acestea sunt, dupa opinia - indreptatita - a lui A. Fochi, rezultatul imixtiunii poetului in textul baladei, in privinta epocii in care a fost creata Miorita, opiniile formulate pana de curand nu sunt credibile. Ceea ce este sigur e ca Miorita s-a cristalizat in timp, versurile si, in cadrul lor, variantele marcand etapele prin care a trecut. Circulatia independenta in ariile laterale ale teritoriului nostru elnic a unei creatii cuprinzand episodul "testamentului" pare sa indice faptul ca Miorita e ulterioara despartirii dialectelor.
Dar varianta Alecsandri, din Moldova, si cea a lui Athanasie Marienescu, din Transilvania (aceasta publicata in 1859), demonstreaza ca la mijlocul veacului al XlX-lea procesul de cristalizare a celor doua versiuni (colinda si balada) era incheiat. Cele doua versiuni, mai cu seama cea reprezentata de colinda, s-au concretizat intr-un numar impresionant de variante (peste o mie au fost publicate), care acopera intregul nostru teritoriu etnic, balada fiind prezenta si la maghiari.
Actiunea acestei balade cu un pronuntat continut liric ne apare foarte simpla: doi sau mai multi ciobani pun la cale uciderea altuia, fie pentru ca s-a abatut de la indeplinirea obligatiilor sale pastoresti, fie pentru ca a incalcat una dintre prevederile codului comportamental nescris, aducand la stana o femeie (o "fata de maior"), fie spre a-i lua turma etc. Uneori intentia de a-l omori ii este dezvaluita ciobanului chiar de catre cei ce urzesc complotul, alteori, de catre mioara "nazdravana".
Conflictul baladei nu antreneaza insa o desfasurare epica si un deznodamant. Moartea ciobanului este prezentata ipotetic ("Si de-o fi sa mor"), clar, oricum, ideea mortii a fost de natura sa atraga episodul cuprinzand "testamentul", care ramane de asemenea sub semnul ipoteticului. Pentru eventualitatea ca va muri, ciobanul ii roaga pe posibilii, prezumtivii faptuitori (direct, in variantele din Transilvania, sau prin intermediul mioarei "nazdravane", in variantele extracarpatice) sa-l ingroape "in strunguta oilor" si sa-i puna la cap cateva din insemnele indeletnicirii (bota, fluierul); totodata, sa-i trimita mamei un mesaj in care vestea mortii sale sa fie formulata alegoric (moartea devine astfel o "mandra craiasa" "a lumii mireasa"). In variantele din Transilvania, mama apare in finalul creatiei, intr-un episod realist, desprins dintr-un cadru de viata autentica. Dintre episoadele si motivele ce alcatuiesc structura Mioritei, doua au retinut in mod special si chiar de la inceput atentia exegetilor: "testamentul ciobanului" si "imaginea nuptiala a mortii", amandoua relevand atitudinea ciobanului si, prin extensiune, a insusi poporului nostru in fata mortii.
Majoritatea celor ce s-au aplecat asupra baladei au subliniat resemnarea si chiar seninatatea ciobanului in fata mortii, fatalismul sau constituind in conceptia lor trasatura distinctiva a romanului in general. Mai realist, Ov. Densiusianu vede si el in Miorita o "filosofie senina", moartea fiind privita "cu stapanire de sine", dar si cu dragoste de viata. La randul sau, D. Caracostca considera ca ceea ce se degaja mai presus de toate din Miorita e "dragostea ciobanului pentru indeletnicirea sa si dragostea de viata in ultima analiza". Oprin-du-se indeosebi asupra motivului "moartea nunta", L. Blaga vede in el un "act sacramental", o liturghie de esenta ortodoxa, ce are loc in natura devenita biserica, act prin care moartea c transfigurata in nunta. Pentru Dan Botta, la baza Mioritei se afla o "straveche credinta thracica, a mortii nuptiale".
Autorul vede insa in textul baladei o nunta cu divinitatea, ce se oficiaza la modul pagan, in aceeasi natura devenita biserica. Privind lucrurile din unghiul de vedere al istoricului religiilor, Mircea Eliade ajunge ia concluzia ca "mesajul cel mai profund al baladei este constituit de vointa ciobanului de a schimba sensul destinului, de a transforma nenorocirea sa intr-un moment de liturghie cosmica, transfigurand u-si moartea in nunta cosmica". In sfarsit, analizand balada dintr-o perspectiva si cu mijloace diferite de cele anterioare, Mihai Pop si Pavel Ruxandoiu vad in Miorita "un mit generic al confruntarii dintre om si moarte, care isi dezvaluie semnificatiile prin metamorfozarea unor scheme arhetipale ale neantizarii". O contributie esentiala in studiul Mioritei au avut-o Const. Brailoiu, H. Stahl si A. Fochi, care, confruntand textul ci cu creatii din deosebitele domenii ale folclorului, mai ales cu cele funerare, au izbutit sa lamureasca in mod convingator aspectele esentiale ale baladei. Pornind de la cadrul epic initial, in care apare ideea mortii accidentale, in pustietatea muntilor, a unui tanar cioban necasatorit, poetul popular a apelat la ceea ce ii oferea traditia orala.
Fiind vorba de moartea unui tanar, a apelat astfel la arhaicul obicei al "casatoriei mortului", ce se practica cu ocazia mortii tinerilor necasatoriti, nelumiti, despre care se credea ca nu-si pot afla linistea pe taramul de dincolo de hotarele acestei vieti, revenind in chip de strigoi si primejduind viata colectivitatii din care au plecat. Remediul consta in indeplinirea riturilor indatinate, in acest caz "casatoria mortului", oficierea adica a unei nunti simbolice a mortului, obicei obligatoriu altadata. intrucat in Miorita era vorba de moartea posibila a unui tanar nelumit, in pustietate, in afara colectivitatii satesti care savarsea aceste rituri, poetul popular a apelat la elementele unei creatii poetice in care locul unor personaje si obiecte rituale c luat de elementele firii (soarele si luna devin nasi, stelele tin locul lumanarilor, ploaia, scaldei rituale a mortului), ceea ce e de natura sa amplifice caracterul dramatic al baladei, asa cum se intampla adesea in bocete si in cantecele rituale de inmormantare. Elementele componente ale unor ceremonialuri funerare de altadata, descrise in poezia aferenta, au dobandit in Miorita (mai ales pentru cei dinafara mediilor folclorice) functii artistice. Cat priveste atitudinea ciobanului in fata mortii, aceasta nu denota nici seninatate si indiferenta, dar nici nu provoaca convulsii de spaima si deznadejde.
Tinand seama de conceptia populara arhaica despre taramul celor vii si al celor morti, despre stransele legaturi dintre ele si despre rolul tutelar al stramosilor etc, s-ar putea vorbi mai curand, si in cazul baladei, despre o "impacare dramatica" cu ideea mortii. Potrivit mentalitatii populare traditionale, moartea insemna o rupere dureroasa, dar temporara a omului de familie si de marea familie pe care o reprezenta colectivitatea satului, dar ea insemna totodata si o reintalnire cu si o reasezare alaturi de parintii, mosii si de toti membrii colectivitatii satesti care au trecut mai inainte pragul dintre cele doua taramuri. Sinteza folclorica romaneasca, cu o bogata incarcatura de mentalitate apartinatoare unor epoci foarte diferite, din preistorie pana in veacul trecut, Miorita se impune inainte de orice prin inaltimea estetica la care s-a ridicat si care o asaza in randul marilor capodopere nationale si universale. Ramiro Ortiz spunea ca ea e "fara egal in literatura altor popoare", "dovedind un simt foarte dezvoltat si rafinat al frumosului". Leo Spitzer apreciaza si el ca Miorita este "una din marile creatii ale literaturii mondiale", iar Luis Cortes vorbea despre "maretia si lirismul acestei piese unice a folclorului roman", pe care o aprecia drept "una din cele mai frumoase poezii ale lumii" etc. Traducerea baladei romanesti in numeroase limbi straine, intre care unele (franceza, engleza, germana, italiana) de mare circulatie, vorbeste de la sine despre prestigiul de care se bucura, asigurandu-i totodata patrunderea efectiva in constiinta universala.
