Andrei Plesu s-a nascut la 23 august 1948 in Bucuresti.
Este absolvent al Academiei de Arte Frumoase, sectia Istoria si Teoria Artei (1971).
Intre anii 197l-l979 si 1984-l989 este cercetator la Institutul de Istoria Artei, iar in perioada 1980-l982 -lector universitar in domeniul arta romaneasca moderna si istoria criticii de arta. Din anul 1992 este profesor la Facultatea de Filosofie din Bucuresti. Este un timp ministru al Culturii. Pana in decembrie 1999 a fost ministru de Externe al Romaniei.
Debuteaza in 1974 cu cartea Calatorie in lumea formelor, urmata de Pitoresc si melancolie (1980), Francesco Guardi (1981), Ochiul si lucrurile (1986), Minima moralia (1988), Jurnalul de la Tescani (1993), precum si de numeroase articole in reviste din tara si din strainatate.
Discipol al lui Constantin Noica, Andrei Plesu reediteaza, in cadrul grupului bucurestean din care face parte (Gabriel Liiceanu, Petru Cretia, Sorin Vieru), eruditia, spiritul universal si elitist al marii generatii interbelice - Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran.
Prezentarea textului - comentariu
Minima moralia de Andrei PLESU |
Andrei Plesu isi intituleaza cartea de eseuri Minima moralia (1988) pentru ca este "alergic la «maximalismul» aristotelic" (vezi Magna Moralia, celebrul tratat de morala al lui Aristotel) - dupa cum marturiseste in capitolul IX al cartii. De asemenea, nu are pretentia de a prezenta lectorului un tratat de etica, ci doar cateva "elemente pentru o etica a intervalului" (cum precizeaza in subtitlul cartii), care se bazeaza pe o ordine a cautarii ordinii si viseaza o "reevaluare si recuperare a individului'. Aceasta morala "minima", "o etica a tranzitiei', este constituita "din mers", in termenii lui Andrei Plesu: "Vorbim din mers, insotiti de oboseala, de incertitudinea, dar si de tenacitatea mersului. Iar daca se va spune ca nimeni nu are dreptul sa vorbeasca despre ceea ce nu poseda inca, vom raspunde ca in tarziul acestui veac simpla orientare e mai indicata decat oprirea pe loc in asteptarea unui adevar indubitabil, care sa ingaduie un traseu linear, fara riscuri'.
Autorul nu cade in utopie, nuanteaza problemele si incearca sa dea explicatii concrete, ancorate in realitatea cotidiana sau in lumea cartilor.
In debutul cartii se face distinctia dintre etica si "competenta morala", singura pe care constiinta individuala nu si-o contesta niciodata. "Competenta" se capata cu adevarat atunci cand individul este pe cale de a o pierde, omul iresponsabil fiind irelevant din punct de vedere moral. Etica este o aranjare a lumii in vederea "locuirii" ei (ethos [gr.] = locuinta), dar originalitatea trebuie sa se inscrie in anumite limite. Omul e comparat cu "«sarea» absolutului care da bun gust retetei cosmice". Eticul este si un spatiu al surprizei. ,flimic nu e definitiv pierdut si nimic nu e definitiv castigat." Din acest motiv caracterul etic al unui individ nu poate fi discutat decat dupa moartea acestuia. In lumea moderna etica nu mai este asociata cu inteligenta, spre deosebire de lumea medievala, in care virtutea era dublata de "virtutea intelectuala".
Literatura isi aduce contributia la relevarea eticului. In primul excurs, Falstaff si timpul sublunar, autorul prezinta personajul shakespearian din Nevestele vesele din Windsor ca pe o .parabola absoluta a lumii'. Personaj selenar, Falstaff se trezeste intr-o lume care se complace a ramane "batrana si profana". EI sta sub legenda fiului risipitor, al carui singur indreptar "ramane etica". Doar ea "e indreptarul fiului risipitor, un indreptar inactual pentru pacatul nerecuperabil, si inutil pentru fiul cuminte, ramas acasa". intr-o alta pagina a cartii sale evidentiaza "monstruozitatea" etica "deghizata in normal itate": "Crima lui Raskolnikov pluteste - ca mai toate crimele dostoievskiene - undeva intre morbid si religios si de aceea abia daca poate fi masurata cu instrumentul propriu-zis al eticii. Mult mai elocventa din unghi etic mi se pare imoralitatea personajelor lui Gogol, demonismul lor plat, monstruozitatea incolora a sufletelor lor adormite".
O alta digresiune interesanta este Sensul culturii in lumea contemporana (conferinta tinuta in decembrie 1982, la Lugoj). Plesu constata ca in situatii-limita cultura nu te ajuta sa gasesti solutii, pentru ca ea "nu presupune, in mod necesar, rigoare morala; din cultura nu se poate deduce un cod moral".
Minima moralia poate fi considerata pana la un punct o confesiune. "O confesiune despre nevoia de etic, dar si despre eliberarea eticului de povara dezumanizanta a per-ceptisticii abstracte; o confesiune despre nevoia de asumare a propriei stari etice, a culpei si a esecului, prin renuntarea la autocomplezenta" (Mircea Iorgulescu, in "Romania literara", nr. 18, 1988). Este, dupa cum marturiseste insusi autorul, "o suspinare, o chemare si o rugare pentru sanatatea morala care-i lipseste inca". Si, am adauga, o placuta redescoperire a sinelui.
SENSUL CULTURII IN LUMEA CONTEMPORANA
(fragment din text)
"Cum poale cineva sa fie om de cultura astazi?
Intrebarea pleaca, desigur, dintr-o insatisfactie latenta, din sentimentul ca e foarte greu, ca e, uneori, imposibil sa fii om de cultura, mai exact, ca din valorile culturii nu poti extrage suficiente forte, suficienta doctrina ca sa poti face fata onorabil situatiilor curente de viata si cu atat mai putin unor situatii-limita.
Doua lucruri am putut constata - ca si dumneavoastra probabil - de-a lungul vremii: mai intai, se intampla ca, in situatiile-limita, cultura sa nu te ajute: treci printr-un moment greu si te trezesti ca tot ce ai citit nu poate sa-ti ofere nicio proptea, ca lecturile tale devin pura bibliografie, raft plin de carti fara nicio eficacitate existentiala: nu te poti sprijini pe niciun autor. Simti nevoia unei alte instante care sa te sustina; simti nevoia sa-ti extragi din alt domeniu chiar si energia de a continua sa faci cultura. Exista, prin urmare, o precaritate a culturii in fata situatiilor-limita. Cand am venit incoace*, mi-am dat intalnire in Gara de Nord cu prietenii cu care am calatorit impreuna. O gara aglomerata e un loc foarte bun pentru a medita la problema culturii. Instinctul vital brut, urgenta imediatului sunt mai prezente acolo ca nicaieri. Intr-un asemenea loc iti poti da foarte bine seama ce subreda e cultura, ce diafana - in sens prost - poate sa apara ea, in contrast cu vitalitatea gregara a unui peron plin, pe care se agita patetic, purtati de nevoi acute, sute de oameni cu ochii la ceas si la bagaje Sigur, te poti consola spunandu-ti ca, lipsita de orice sansa in imediat, cultura castiga batalii pe termen mai lung: ca ea are sanse absolute numai in perimetrul Absolutului; pana la urma insa aceasta consolare se dovedeste ea insasi descurajanta.
Al doilea lucru pe care - ca si dumneavoastra probabil - l-am constatat in timp e, poate, si mai grav: cultura nu presupune, in mod necesar, rigoare morala; din cultura nu se poate deduce un cod moral. intalnim, de aceea, din pacate, nenumarati oameni de cultura admirabili prin cunostintele lor, dar pe care, omeneste vorbind, nu dai doi bani: e plina lumea de lepre cultivate, de autoritati «intelectuale» lipsite de orice autoritate morala. Daca asa stau lucrurile - si asa stau! -, atunci cultura se face vinovata de a-ti da o prea mare libertate: libertatea de a te ocupa de orice, in orice conditii."
|
BIBLIOGRAFIE:
Iorgulescu, Mircea, in "Romania literara", nr. 18/1988; Plesu, Andrei -Minima moralia, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1988.
