| Mihnea Voda cel Rau (fragment) (Capitolul II, Curtea de Arges) "La usa bisericei il intampina mitropolitul Maxim, mai multi arhierei purtand crucea si Evanghelia, pe care Domnul le saruta cu multa cucernicie; la urma merse de-ngenuchie drept la usa din mijloc a altarului, isi rezima capul gol de santul preastol, iar mitropolitul, puindu-i omoforul pe cap, ii citi cu glas maret rugaciunile de incoronare ale imparatilor bizantini si-i unse fruntea cu santul mir. Sculandu-se, Mihnea saruta preastolul si icoana Adormirei Maicei Domnului ce sta pe iconostasul din dreapta, ca hram al manastirii, si viind in mijlocul bisericei, mitropolitul ii puse pe cap coroana Voievozilor si-i dete-n mana spata si buzduganul domnesc, ce le ducea, pe o perina rosie, marele-spatar. Atunci preasantul parinte impreuna cu marele-postelnic il dusera de subtiori pana la strana poleita ce se-nalta pe trei trepte la dreapta in biserica, purtand pajerea tarei sapata in lemn. Cand se urca noul Domn p-acel scaun bogat, cantaretii glasuira rugaciunea: Tebe Boga hvalim!, si oastea de afara slobozi pustile si sanetele cu chiote de bucurie si incepura a suna din tobe, din pauce, din trambite si surle. Toti boierii sta randuiti si ascultau liturghia. Cand se sfarsi dumnezeiasca slujba, Mihnea iesi din biserica, imbraca in tinda caftanul alb cu guler de samur, incinse palosul si incaleca pe un armasar cu harsa de fir si cu zabale suflate cu aur. Atunci se porni alaiul indarat la Curtile domnesti. In cap mergeau, ca sa deschida drumul, dorobantii cu garbace si vanatorii de plai si de Olt cu lungi sanete; in urma lor veneau rosiorii si verzisorii calari, despartiti in capitanii, fiecare cu steagul ei, purtand min-tene rosii si verzi; apoi caii domnesti, acoperiti cu grele harsale de fir si de matasuri, indata dupe acestia, Mihnea, insotit de patru viteji ferentari cu lancile poleite-n varf si la manere, si urmat de boierii de taina, cu vatasii, aprozii, armaseii si lipcanii lor. Apoi urmau copiii din casa, toti feciori de boieri, imbracati cu savanele si cu cabanite de felurite stofe scumpe, avand mari podoabe si fotaze la cai; ei si cu aprozii purtau sangeacul sau steagul cel mare si doua tuiuri turcesti date de la imparatie. Dupe dansii veneau lefegiii cu haine galbene, simenii si scutelnicii pedestri; apoi gloata boierilor mazili si boiernasilor, iar la sfarsitul tuturor cetelor, o gramadire amestecata de slugi boieresti, de oraseni, de negutatori si de sateni. Alaiul se opri in Curtile domnesti; Mihnea descalica, trecu printre boierii randuiti in indoit sireag, intra in sala mare a spatariei si se urca pe tronul domnesc, scotand coroana din cap, drept semn de jale pentru tatana-sau ce murise. Marele postelnic sta in picioare la dreapta lui. La ospat, Mihnea se arata foarte mahnit pentru pierderea unui asa bun si tanar slujbas ca llie. Cand cuparul ii aduse potirul de aur din care bea Domnii, si cand paharniceii dresera pe la toti prin pahare, Mihnea se scula, inchina drept multumita pentru darul si mila dumnezeiasca si rosti, cu glas intristat, un cuvant in care arata cum ca «toate sunt trecatoare pe pamant: tinerete, pricopseala, sanatate, frumusete si slava, toate daruri ale proniii; cum ca se scutura ca frunzele toate bunurile cate ni le daruieste, pentru o zi, milostivirea cereasca; dar, mai vartos, cum n-or sa fie zadarnice si amagitoare averile si bogatiile care le agonisim noi, muritorii, si care ne vin de la zadarnica omenire?!». Auzind aceste intelepte si tanguioase cugetari, batranul Parvu lacrima, iar ceilalti boieri stau pe ganduri, obiditi, si cateodata ziceau, dand din cap: «Adevarat ca asa este!». Aceasta tacere fu intrerupta de medelnicerii ce adusera pe masa, in sahane de argint, un morman de pilaf alb si fumegos. - Poftiti, luati, boieri! - le zise Domnul, si fiecare, pe rand, turna cu lingura din sahan; insa abia apucasera sa ia in gura si s-amestece, cand toti, strambandu-se ca de durere de masele, adusera mana la gura si-si scuipara pe tipsii dintii lor impreuna cu boabe de margaritar. Unii, de durere, umblau sa se scoale de la masa. - Stati pe locuri, boieri! - striga atunci Mihnea, cu glas tare. - Ci, nu va zaticniti din gustare! Fie-va aceasta numai pilda la zisele mele de adineaori, ce le-ati incuviintat cu gandul si cu graiul; fie-va drept invatatura, ca nu doare cumva sa pohtiti la bogatii ca la vreun bine mare. Ispitele lumii sunt mult mai multe si de tot felul, dar nu sunt spre folosul omului; averea adimeneste pe om, s-apoi il scarbeste; asa si bobul de margaritar, e mai mare si mai cu pret decat bobul de orez, dar sparge dintii. Astfel cuget eu in mine, si drept aceea am vrut sa aiba boierii mei dovada plasmuita, ca nu doare cumva, vreodata, sa spuna vreun barfitor - lumea e plina de oameni rai! - ca am pohtit eu la dobanzi Ei! spuneti acuma, boieri domnia-voastra, nu-i asa ca avutiile-s amagitoare? Si la aceste din urma cuvinte, un zambet batjocoritor i se juca pe buze, iar logofatul Stoica, razand inghesuit de strambarile bietilor stirbiti, se mira in gura mare cum de nu i s-a intamplat si lui sa dea peste un bob de margaritar in pilaf, si, cu o slugarnica viclenie, facea mare haz de gluma inrautatita a stapanului sau. Cu atata se sfarsi ospatul, dar Mihnea pricepu ca sfiala intrase in inimile boierilor si ca prepusurile se schimbase in sigurante, la ochii Parvulestilor! Deci, inainte de-a fi ochit, el trebuia sa dea lovirea cea grea. Hotararea o luase, dar ii lipseau mijloacele; Basarabii erau imprastiati prin toata tara; ei il inconjurau pana si-n palat: de aceea, in casa sa, se temea tiranul de a cere sfat chiar de la credinciosul sau Stoica, ca nu cumva, auzindu-se vorbele lor, sa prevesteasca cineva pe Banoveti. Si trebuia insa neaparat un om ca sa intinda laturile si sa puna cursele in lucrare." |
