MIHNEA SI BABA - Balada fantastica de Dimitrie Bolintineanu.
Publicata mai intai in Colectie din poeziile domnului , Bucuresti, Tip. Rosetti si Vintcrhalder, 1847, si reprodusa apoi, in numeroase editii, intre care se impun a fi amintite cele ce aduc modificari consistente: Poeziile vechi si noue ale d-lui , editie ingrijita de G. Sion, prefata Radu Ionescu, Bucuresti, Tip. Bisericeasca, 1855 si Poezii.
Atat cunoscute cat fi inedite, Bucuresti, Tip. Lucratorii asociati, 1865, editii care contin cele trei versiuni prin care a trecut balada pana a ajuns la forma definitiva. Nu avem informatii exacte cu privire la geneza poeziei. Precizarea ce o face auiorul (in paranteza) sub titlul ei: "dupa o traditie", e probabil o mistificare, dar chiar daca contine o doza de adevar, e mult prea vaga spre a ne calauzi spre o posibila sursa populara.
Ceea ce stim, pe de o parte, e ca poetul a fost preocupat de figura domnitorului Mihnea Voda cel Rau, care, spre sfarsitul vietii, i-a inspirat si drama Mihnea Voda care-si taie boierii, iar pe de alta parte, ca Bolintineanu a aderat la doctrina romantica, ce-l indruma atat spre inspiratia istorica, inclusiv spre figuri de domnitori cruzi, iesiti asadar din comun, cat si spre sondarea zonelor obscure, primitive ale traditiei si ale sufletului popular, intre care domeniul demonologiei si al fantasticului macabru. Influenta lui Biirgcr, a carui balada, Lenore, intentiona sa o traduca in intregime, se recunoaste nu numai in Mihnea si baba, ci si in altele, pe aceeasi tema a mortului strigoi (Herol, Dochia); de asemenea, a fost mentionata influenta lui Uhland, a carui creatie.
Blestemul bardului, si-a pus pecetea si asupra poeziei lui Bolintineanu Lautarul, ca si influenta lui Goethe cu Noaptea Walpurgiei. Asa cum a aratat D. Popovici, iar apoi P. Cornea, spre deosebire de marca majoritate a operelor sale, Mihnea si baba este rodul unui proces de elaborare mai indelungat, ceea ce explica desigur si nivelul ei artistic remarcabil. Versiunea din 1847 se incheie cu arderea intr-o piata din Bucuresti a batranei vrajitoare. Versiunea publicata in 1855, intitulata Fermecatoarea, se desfasoara intr-un cadru idilic, nemotivat si care contrasteaza cu restul poeziei. Cand un flacau ii cere unei tinere fete un sarut, acesta ii pretinde sa intre intr-o pestera, unde actiunea urmeaza calea cunoscuta, pentru ca finalul sa fie marcat de acelasi caracter idilic: "Langa o cruce sede fetita/ Fata il cheama, dracii toti zbor/ Si langa cruce ii da gurita/ Care-o ceruse cu-atata dor". Varianta definitiva, din 1865, a fost debarasata de episodul cuprinzand arderea babei, precum si de elementele hibride din cea de a doua versiune (unele de natura politica si sociala, altele idilice), o data cu acestea din urma disparand si ceea ce numeste D. Popovici "limitele istorice", cititorul asistand "la evadarea personajului din istorie in fabula - singurul procedeu care ingaduie construirea unei drame demonice".
Subiectul acestei balade fantastice, inclusa de poet in ciclul Basme, e "cetos" (P. Cornea). Mihnea Voda, care ucisese un tanar curtean nevinovat, rataceste noaptea prin munti. Intra intr-o pestera unde intalneste o batrana vrajitoare, care nu e altcineva decat mama celui ucis. Sub amenintarea cu moartea, batrana ii da lui Mihnea sa bea dintr-o "harca" din sangele fiului. Ea cheama totodata asupra lui toti demonii si un blestem napraznic. inspaimantat, Mihnea incearca sa scape calare, intr-o goana salbatica, inconjurat de multimea duhurilor malefice, infernale.
Versul: "insa pe crestetul muntilor, zorile/ Zilei venise", care incheie balada, lasa sa se intrevada salvarea lui Mihnea, ca si sensul intregii actiuni a baladei, care, desi ambigua, ne apare in cele din urma ca rod al unui cosmar, al unei constiinte tulburate de crima ce a savarsit-o. Catre aceasta concluzie ne indrumeaza si un vers din blestemul babei: "Sa calci p'un cadavru si-n visu-ti sa-l vezi!". Opera, in care unii autori vad o capodopera, reprezinta oricum una dintre cele mai realizate creatii ale genului (balada fantastica) in literatura romana si una dintre cele mai izbutite piese din creatia lui Dimitrie Bolintineanu La aceasta concureaza atat modul cum a stiut poetul sa-si organizeze materialul, intr-o suita de tablouri dominate de aceeasi atmosfera terifianta, culminand cu cavalcada ce se sfarseste o data cu ivirea zorilor, cat si maiestria cu care manuieste versificatia si materialul lexical, cu ajutorul carora variaza adecvat ritmul de desfasurare a actiunii, creeaza o puternica tensiune, ca si efecte vizuale si acustice neintalnite pana atunci in literatura romana, asa cum neintalnita pana atunci in literatura noastra e atmosfera. Se impun atentiei indeosebi trei momente din desfasurarea baladei: decorul straniu, halucinant, din tabloul initial, compus din elemente ca: "mormant negru", "lampa ce se stinge", "buha ce plange" s. a.; blestemul babei, in realizarea caruia poetul face dovada unei mari inventivitati si forje de expresie:
| "Oriunde vei merge, sa calci, o tirane, Sa calci p'un cadavru si-n visu-ti sa-l vezi! Sa-ti arza plamanii d'o sete adanca Si apa, tirane, sa nu poti sa bei! Sa simti totd'auna asupra-ti o stanca! Sa-nclini a ta frunte la cine nu vrei! Sa plangi, insa lacrimi sa nu poti sa versi". |
