Probabil ca in toamna anului 1868, cand au inceput cursurile la unirsitate pentru semestrul de iarna, va fi nit tanarul Eminescu pentru prima data la Viena, ca sa se inscrie la facultatea de litere ca auzitor extraordinar, deoarece el n-aa bacalaureul. Rapausatul Vasile Morariu, prieten al poetului, a spus la o sedinta literara a ,,Rom[aniei] June" din 1909, aranjata de societate in amintirea lui Eminescu, ca acesta s-a inscris pe baza unui atestat de studii, exoperat de Silstru Morariu, pe atunci membru in consistoriul din Cernauti, iar mai tarziu Mitropolit al Bucovinei si al Dalmatiei.
Eminescu n-a luat imediat parte la viata studentilor din societatile romanesti din Viena, caci abia in februarie 1869 cetim in "Consemnarea P. P. Domnilor cari binevoiesc a se inscrie ca membri ai Societatii Literare - Scientifice romane din Viena" la nr. 55 numele lui Mihai Eminescu, auditor la filosofia, membru activ, pe 69/70 care a solvit taxa de 2 fi.: la nr. 56 il aflam introdus si pe dfomnujl "Ioan Slavici, jurist, tot cu 2 florini.
Concidenta aceasta da de banuit ca prietenia lui Eminescu cu d[omnu]l Slavici dateaza chiar de la inceputul cunostintei lor facute probabil mai intai la Viena. Amandoi cercetau la inceput regulat sedintele plenare si cele literare ale societatii din care faceau parte.
La o sedinta a "Societatii literare si stiintifice" din 6 martie 1869, un oarecare loan Pa a citit o conferenta: Despre insusirile mostenite de la parinti- intre ascultatori era si Eminescu. Nu voiesc sa afirm cu deplina siguranta, dar cine stie? poate sub impresia acestei conferenta a rasarit in mintea impresionabilului poet predispus spre filosofie, ideea pentru poezia de mai tarziu:
"Ce suflet trist mi-au daruit
Parintii din parinti,
De-au incaput numai in el
Atatea suferinti? etc.
Nu inteleg care sa fi fost pricina ca abia in sedinta din 23 octombrie 1869, "Societatea literara si stiintifica" ii numeste membri definitivi pe Eminescu si pe Slavici, cari fura salutati si primiti cu aplauze din partea adunarii. Cu trei zile mai inainte, Eminescu, voind poate sa deie colegilor sai invrajbiti o pilda de obiectivitate, se inscrise membru si in societatea "Romania", rivala ,,Soc[ietatii] litferare] si stfinti-fice].
Tinerii studenti din Viena ca unii ce se interesau de toate miscarile literare si politice din tarile romanesti, luau de multe ori insisi parte la polemicile politice si literare de acasa.
Abia trecusera vro trei ani de la moartea lui Aron Pumnul, fostul profesor al lui Eminescu la Cernauti, cand poetul bucovinean Dimitrie Petrino se ridica in contra principiilor filologice profesate de Pumnul, iar dupa moartea acestuia, de urmasul sau d[omnu]l dr. I. G. Sbiera, scriind o brosura' hementa, in care ataca fara crutare curentul filologic pumnulist din Bucovina. Tinerii din societatea "Romania", indignati de acest atac lipsit de respect fata de memoria lui Pumnul, ii trimit, in urma hotararii din sedinta tinuta in 6 noiembrie 1869, d[omnu]lui I. G. Sbiera, elevului iui Pumnul si continuatorului ideilor aceluia, o adresa de aderenta in care se arata "desartaciunea" brosurei lui Dimitrie Petrino indreptata in contra limbisticei pumnuliste, totodata, ca un fel de demonstratie, a fost proclamat d[om]nul 1. G. Sbiera, membru onorific al societatii.
E adevarat, ca in "Romania" vor fi fost multi din fostii elevi ai lui Pumnul, dar tot asa de adevarat e ca si Eminescu, care tinea asa de mult la memoria fostului sau profesor, va fi fost unul din acei care au staruit mai mult pentru combaterea lui Petrino, ba poate chiar el sa fi compus adresa amintita catra d[omnu]l Sbiera. Ca o urmare a acelei sedinte e si articolul lui Eminescu aparut ca foileton in n[ume]rele 3 si 4 ale ziarului Albina din Pesta (7/19 si 9/2 ianuarie 1870): Despre curentele filologice romanesti din Bucovina.
Eminescu, ca om pacinic si dispretuitor de vrajba, de buna seama ca n-a luat parte la certele dintre cele doua societati studentesti ale romanilor din Viena, ci, din contra, tocmai prin faptul ca era membru in ambele, el voia sa arate ca principiile uneia si ale alteia se pot impaca foarte bine, ba intr-o sedinta a "Romaniei" din 9 decembrie 1869 convocata in chestia unirii ambelor societati, el facu o propunere foarte cuminte: "unirea neconditionata: minutiozitatile numelui si ale statutului sa se dezbata de catra societatile unite". in sprijinul propunerii sale, care a cazut la vot, fiind sustinuta numai de dansul, el tinu o vorbire frumoasa, pe care o publicam in modulul despre "intemeierea Romaniei June".
Se pare ca Eminescu nu prea nea regulat la sedintele "Romaniei", caci in 12 ianuarie 1870, secretarul societatii, Stefan Stefurea, ii trimite o invitare speciala la sedinta plenara ordinara din 15 ianuarie 1870, ceea ce se face numai in cazuri exceptionale1. La sedinta aceasta a fost instituita o comisie pentru completarea statutelor si a regulamentului intern, alegandu-se in comisie pe langa alti trei si Aurel Muresanu, N. Oncu, V. Burla si M. Eminescu.
Societatii "Romania Juna" in a carei prima sedinta din 8 aprilie 1871 Eminescu fusese ales bibliotecar cu 30 de voturi, el i-a daruit, la o saptamana dupa alegere, impreuna cu St. Stefurea, operele lui G. Sincai. Eminescu era un harnic cititor si cred ca mai mult de aceea a dorit sa fie bibliotecar. Cartile cele mai noi pe cari le cumpara societatea "Romania", le citea intai el, dupa cum ne spune actul ,,Rom[aniei] June" cu nr. 279. Acest act e inntarul arii societatii "Romania", care a trecut in posesiunea "Romfaniei] June". La . 7 a acestui inntar se gaseste o notita: "cartile cele noua se afla la bibliotecarul Eminescu".
Secretar al ,,Rom[aniei] June" n-a fost Eminescu niciodata, dupa cum spun din eroare d[om]nii I. Slavici1 si Al. Vaida2, ci numai bibliotecar. Cunosc un singur act3 - altele n-am gasit in arhiva - din 14 iunie 1871, care, judecand dupa scrisoare, e concipiat de Eminescu. Acest act, pe care-l public la Anexe, contine ciorna unei adrese catra M. Sa Regele Romaniei Carol I, pe atunci domnitor, adresa prin care i s-a adus M. S. la cunostinta, ca e numit membru fondator al ,,Rom[aniei] June" din cauza prea gratiosului sprijin ce l-a acordat societatilor "Romania" si "Soc[ietatii] lit[erare] si stfiintifice]", din impreunarea carora a rasarit ,,Rom[ania] Juna". Se de ca atunci cand era vorba de compus acte mai grele, il puneau pe Eminescu sa le scrie, cu toate ca el nu era secretar.
De numele lui M. Eminescu se leaga cel mai maret act din trecutul ,,Rom[aniei] June", serbarea de la Putna, cu toate ca ideea serbarii, pentru care s-au inceput pregatirile inca pe la inceputul anului 1870, n-a purces de la Eminescu, ci de la alt membru. El a agitat mai ales pentru convocarea primului congres al studentilor romani. Serbarea de la Putna si congresul amintit erau in gandul lui si al amicilor sai punctul de plecare pentru o organizatie statornica a stu-dentimei romane de la toate unirsitatile. in comitetul central instituit pentru punerea la cale a acestei serbari, Eminescu a lucrat ca secretar4, ceea ce ne dodeste si o chitanta din 14 aprilie 1870, pe care el o iscaleste in calitate de secretar, fara sa ne spuna al carei asociatii.
Cand firma Zehetbauer si Muresanu pierdu libretul banilor depusi la casa de pastrare din Viena, Eminescu era la inceput cel mai neconsolat dintre toti, mai ales din cauza ca tocmai o firma romaneasca a trebuit sa ne faca o rusine, mai pe urma insa el i-a incurajat mai mult pe colegii sai slabi de inger.
Vazand el ca serbarea nu se va putea face in 1870 din cauza razboiului franco-prusian, scrise in revista Convorbiri Literare din Iasi1 un articol: Notita asupra proiectatei intruniri la mormantul lui Stefan cel Mare la Putna, in care vorbeste despre insemnatatea serbarii si despre cauzele amanarii ei. "Trebuinta cea mai mare ni s-a parut noua ca ar fi o singura directiune a spiritului pentru generatiunea ce creste" "exteriorul acestei festivitati are sa fie de un caracter istoric si religios, - interiorul ei, - daca junimea va fi dispusa pentru aceasta, are sa cuprinda germenii unei dezvoltari organice, pe care spiritele bune o voiesc din toata inima".2 Pentru dansul serbarea aa sa devie o piatra de hotar in istoria mai noua a neamului nostru, si de aceea cand Dumitru Bratianu sprijini in Romanul', miscarea studentimii pentru aceasta idee, Eminescu ii trimise din Cernauti o prea frumoasa scrisoare de multamita, compusa de dansul, dar iscalita de d[omnu]l Pamfil Dan.
Am spus ca mai tare ca de serbare se ingrija el de congresul studentilor romani la Putna, in care, vazand ca nu reuseste si ca studentii discuta in zadar fara sa fi studiat cum se cade chestiunea organizarii studentesti, sa fi spus prietenilor sai intimi urmatoarele cuvinte caracteristice pentru dansul: "Cum e cu putinta ca atatea sute de capete la un loc sa nu poata gandi ca un singur cap sanatos?".In sedinta ,,R[omaniei] June" din 6 mai 1871 convocata pentru acea serbare, s-a luat din partea societatii noastre hotararea ca sa ne trimita reprezentanti oficiosi la serbare si la congresul studentesc. Reprezentantilor respectivi li se imprumuta cate (?) 80 cor[oane], probabil pentru spesele de calatorie, pentru cari se inscrise - pe langa alti membri -girant si Eminescu, el insusi fiind unul din delegatii trimisi de societate la Putna. in comitetul filial din Bucovina, sau mai bine zis in asa-numita "delegatie" pentru pregatirea festivitatilor, el era secretar general, iar d[omnu]l Pamfil Dan, casierul comitetului filial din Bucovina.
Din cauza ca Eminescu impreuna cu d[omnu]l Slavici ii alesera pe V. Pogor, V. Alecsandri si pe d[om]nii I. Negruzzi si T. Maiorescu sa cenzureze oratiunile festi ale studentilor, destinate pentru serbarea de la Putna1, se iscara in sanul tinerimii din Viena mari nemultamiri, din pricina carora avura sa sufere neplaceri mai ales ei doi, E[minescu] si Slfavici], "capii tuturor rautatilor",Inca inainte de serbare, la o sedinta a comitetului central din Viena, lonita Bumbac isi dadu pe fata nemultamirea din pricina acelei alegeri protestand si blamand purtarea comitetului central, dar timpul era prea inaintat ca sa se mai poata schimba ceva. Afara de aceasta si un oarecare Alexandru Lupascu din Bucuresti mai turna oloi pe foc, nimitand 87 lei pentru serbare si amintind, - ca sa atate spiritele - de "trista impresie ce a produs in toata tara numirea domnului Maiorescu si a companiei internationale din Iasi ca auguri ai serbarii", pe cari ii numeste "agenti ai strainilor", "intreprinzatori ai colonizarii tarii cu germani si cu jidovi", "prezenta lor la mormantul lui Stefan va fi o profanatiune" etc.
Pricina adevarata a arsiunii tinerilor fata de directia junimista e de cautat in campania cea fara de crutare ce o inaugurase d[omnu]l Maiorescu impotriva ideilor false si a formelor goale de fals nationalism in cultura si literatura noastra. Cei atacati ca si aderentii lor naivi vazandu-si periclitata reputatia lor subreda, se aparau cu orice mijloace. Tinerii din Viena, mai ales cei mai putin copti la minte, credeau ca atacurile d[omnu]lui Maiorescu erau indreptate in contra persoanelor, nu impotriva ideilor false ale acestora. Aceasta lupta de idei intre cele doua directiuni contrare pasiona foarte mult tinerimea din Viena. Eminescu si d[omnu]l Slavici erau aderentii convinsi ai ideilor critice profesate de scoala de la Iasi in frunte cu d[omnu]l T. Maiorescu; afara de aceasta ei mai erau si colaboratori ai Convorbirilor Literare inca din 25 aprilie 1870.
Ambii prieteni impreuna cu vro cativa bucovineni fura taxati de cosmopoliti de catra aderentii scoalei latiniste. Furtuna se dezlantui la adunarea generala a ,,Rom[aniei] June" din 4 noiembrie 1871, cand se alese un comitet nou, in fruntea caruia statea seful tinerilor latinisti, Ionita Bumbac, in acest nou comitet d[omnu]l Slavici era vicepres[edinte], Eminescu bibliotecar ales cu 30 de voturi, iar d[omnu]l Chibici controlor: ceilalti nu intereseaza.
Acuzele ce li s-au adus aderentilor scolii junimiste, erau urmatoarele:
a) De ce a iscalit d[omnu]l Slavici in calitate de secretar un apel catra publicul roman, fara ca societatea sa fi hotarat a face un asemenea apel?
b) Cine l-a autorizat pe d[omnu]l Slavici sa fie presedinte] al unui comitet central, pe care nime nu l-a ales?
c) De ce a fost ales d[omnu]l Slavici pres[edinte] la banchet, in loc sa-l fi lasat pe Kogalniceanu sa prezideze acel banchet?1
d) Slavici a profitat de banii societatii si a facut cheltuieli de zeci de mii de florini.
e) Daca studentii de la congresul din Putna l-au ales pe d[omnu]l Slavici si pe aderentii d[omniei]sale membri in biroul permanent, unde-i procesul-rbal incheiat in toata regula si iscalit de participanti, care sa dodeasca alegerea facuta?2
Ionita Bumbac declara ca numai cu acea conditie primeste prezidentia, daca Eminescu nu va face parte din comitet, pentru ca principiile lor nu se impaca. Dupa lungi dezbateri demisioneaza din comitet urmatorii aderenti ai scolii junimiste: Eminescu, Stefurea, Slavici si Chibici. Atunci un membru, O. Tilea, propune ca adunarea sa primeasca sau demisia acestora, sau pe a lui I. Bumbac. Fu primita a lui Bumbac si acesta demisiona din comitet, amanandu-se alegerea presedintelui pe alta data.
Ionita Bumbac insa nu dispera, ci recrutandu-si aderenti noi, ii organiza bine si ni cu dansii la sedinta din 18 noiembrie 1871, hotarat sa revie asupra demisiei sale din sedinta trecuta. inceputul dezbaterilor il facu Eminescu, care ceru ca comitetul sa conduca societatea numai in calitate de tineri romani, si nu ca aderenti ai unui sau altui partid. in contra acestei pareri vorbira I. Luta, C. Aronovici si I. Bumbac. In urma acestei opozitii sistematice, isi dadura demisia din comitet cei patru membri alesi in sedinta din 4 noiembrie 1871, alegandu-se un presedinte ad-hoc in persoana lui I. Luta.
La noua alegere fu ales presedinte iarasi I. Bumbac, care declara hotarat ca va conduce societatea "numai in sensul principiilor nationale ale marilor barbati I. Maiorescu, Simion Barnutiu si Aron Pumnul. Totodata propuse ca societatea sa exprime etern respect si recunostinta acestor barbati si sa promita ca va urma totodeauna principiile lor". Propunerea fu primita fara modificare (N. B. Dovada ca latinistii nisera la putere, sunt procesele-rbale si actele societatii, cari misuna de cuvinte ca: antaniu (intai), dein (din), scaimb (schimb), Ha (ia) etc.).
Dupa aceste doua sedinte memorabile cari au trecut, din pricina importantei lor, in domeniul istoriei literaturii romane, si pe cari le-am redat dupa procesele-rbale ale societatii noastre, sa-l lasam pe Eminescu sa ne posteasca pe larg toate framantarile de atunci.
"In sedinta din [4] noiembrie [societatea isi alese] biuroul sau prin aclamatiune unanima. Supt pretext ca unul din biurou (subsemnatul1) se tine de directia literara a societatii «Junimea» (Maiorescu), d[omnu]l prezident ales declara ca nu va putea sedea alaturi de mine, din cauza de dirgenta a principiilor. Repet ca asta a fost pretextul, cauza adevarata a declaratiunii d[omniei]sale nu merita de a fi adusa inaintea publicului.
In urma acestei declarari prezidentiale, patru din membrii biuroului isi dau demisiunea2, nu doar fiindca ar apartinea sus-numitei directii literare, ci fiindca, conform statutelor, trebuie sa fii contra exclusivismului de idei. Societatea nu primeste demisiunile celor patru membri, valideaza printr-asta de-a doua oara alegerea lor si printr-asta incidentul odios s-a parut inchis, ramanand ca la a doua sedinta sa se aleaga Prezidentul.
Intervalul dintre sedinta prima si a doua a fost acuma spatiul in care s-a dezvoltat o activitate admirabila in felul ei. Toate elementele pasi a[le] junimii romane din Viena, care cu anii se interesau de societate, apoi contingentul proaspat a[l] studentilor care vin din provincie, cari nu cunosc decat imaginea celui ce s-apropie de ei ca sa-i influenteze, amandoua aceste parti interesante a[le] junimei romane din Viena au fost puse in miscare de un anume Comitet format pe tacute, sa vie sa voteze contra lui Slavici, s-a lui Eminescu, cari se tin de scoala lui Maiorescu.
Pentru sara sedintei a doua, Comitetul latent si-a procurat din Romania jurnale umorsitice si serioase, unde Maiorescu era stigmatizat ca persoana publica si privata; pentru sara alegerii au fost inntate mici calomnii ad-hoc, asa d. ex. ca Maiorescu ar fi delapidat area «Junimei», ca a abuzat de increderea ei si ca in urma ar fi fugit din Romania cu familie cu tot; - toate aceste mijloace foarte oneste, cum se de, de a influenta partile interesante ale junimii, pe care le-am caracterizat mai sus.
Sedinta se deschide si alegerea biuroului din sedinta trecuta e contestata de partea interesata, fara ca in sedinta trecuta sa se fi dat vrun protest contra legalitatii ei. Biuroul, stiind elementele cu care are a face, isi da demisiunea, dezvoltand prin membrii sai ideile pe care el le credea rationale in cazul de fata. Iata-le grupate:
1. Societatea «Romania Juna» fiind intemeiata pe elementul obiectiv a[l] diferitilor sai membrii, pe acele atribuite comune tuturor junilor romani - nu ar fi oportun de a ridica chestiunea dirgentilor d[intr]e ei, fiindca pe dirginte nu se intemeiaza niciodata o societate omeneasca. Dirgintele sunt atat de multiple intre individ si individ, incat o-nte-meiare pe ele l-ar sili pe fiecare de-a forma o societate pentru sine insusi, ceea ce-i o contradictiune.
2. Societatea avand de scop perfectionarea reciproca pe terenul literar-national, aceasta prin expresiunile statutelor presupune o dirginta intre individe, caci daca am aa fiecare din noi acelasi cuprins sufletesc, viata noastra ar fi repetarea aceleiasi individualitati in mai multe exemplare, iar nu o perfectionare reciproca, o aditiune a aceluiasi numar simplu, iar nu un complex. Apoi spiritul social nu se dezvolta nici se alimenteaza prin exclusivism fata cu ideile altuia, ci din contra ideile ce le-aduce fiecare de-acasa intra prin socialitate intr-un compromis organic, devin o unitate de ordine superioara. Astfel ar fi cu putinta sa se faca concesiuni reciproce si sa se gaseasca acea cale medie, care fara exclusivism ar da fiecarui aerul cuviincios pentru dezvoltarea sa pe terenul mai sus amintit.
3. Ideile si principiile a[l] caror proces se propunea Societatii a-l face (antiteza nominala Maiorescu si Barnutiu) nefiind cunoscute partii celei mai mari din tinerime, a blama pe unele si a aplauda pe altele ramane un fapt nesocotit. Afara de aceea, societatea neavand indreptatirea de-a decide intre vreuna din seriile de idei profesate in viata publica a romanilor, prin asta e exclus si dreptul de-a determina masura romanitatii si a patriotismului, dupa cum individul profeseaza una sau alta din ele. Fiind insi[-ne] in varsta ideilor, masura patriotismului nostru va fi data de faptele pe cari vom aa ocaziunea de-a le implini in viitor, iar nu de profesarea nimic-costisitoare a unor idei, pe care individul si le alege dupa plac.
4. Chiar in cazul cand cei ce pun in discutiune aceasta chestie, s-ar fi informat din scrierile numitilor autori si ar fi in stare de a-si forma si da opiniunea fara preocupare, totusi scopul societatii nu este acela de-a se amesteca in luptele militante ale publicului, ci acel scop, determinat pregnant si cu acuratete de § 2 al statutelor, cuprinde in sine interese obiecti comune tuturor membrilor, care-l unesc fara privire la ceea ce crede fiecare subiectiv.
5. Ca alegerea din sedinta prima nu se poate contesta legal, fiind confirmata de societate de doua ori. intentiunea reala a statutelor a fost implinita prin o dubla aclamatiune mai ' unanima, nici un protest n-a fost ridicat contra alegerii.
Alegerea secreta fiind un drept, iar nu o datorie, nimenea n-a putut fi silit de-al exersa, mai ales fiindca nici n-a contestat nimenea in sedinta, sau nemijlocit dupa ea, acla-matiunea.
6. Cei ce contesta alegerea din sedinta prima n-o fac din buna-credinta, caci in realitate nu se indoiesc [de] legalitatea ei. Dfomnul] Ionita Bumbac, ales in sedinta prima de presedinte, nu prin vot secret ci prin aclamatiune, a primit conditionat prezidentia, pe care azi el si cu ai sai o contesta. Toata acatarea de formalitatea votului secret este numai o circumntiune constie si intentioasa a legii, caci alegerea nu poate deni ilegala prin aceea ca societatea in unanimitate renunta la un drept al sau.
7. Unitatea societatii este periclitata prin sulevarea unor asemenea chestiuni, si s-a adus de exemplu cazul analog al desfacerii societatii academice romane din Viena prin despartirea in doua castre, din care una radicase pe stindardul ei pe «Barit», iar alta pe «Saguna».
Biuroul a desfasurat prin membrii sai aceasta aparare, a cerut sustinerea principiului de: nesulevare a dirgintii spirituale dintre junimea romana si, pentru a evita pana si prepusul, ca ambitia personala ar putea fi motivul sustinerii cu consecnta a ideilor emise, s-a dat dimisiunea, desi ar fi avut dreptul de a nu recunoaste contestarea si puterea de a inchide sedinta.
Motile ce s-au adus contra noastra, se pot rezuma intr-aceea ca:
a) nu suntem romani buni, ci rai, asemenea chiar cum tradatorii de patrie si de natiune pot fi romani de origine.
b) ca trebuie sa fim sau prosti, sau platiti de streini, pentru a sustine principiile ce le sustinem.
c) ca directiunea literara a «Junimei» (scoala Maiorescu) nu merita decat ca sa scuipe cineva in ea si Societatea sa decida ca scuipa in scoala lui Maiorescu (ipsissima rba! ale d[omnu]lui lonita Bumbac)". M. Eminescu, Scrieri politice fi literare, voi. I, Bucuresti, 1905, pp. 15-l8.
Un act al societatii noastre cu nr. 268c2 contine demisia lui Eminescu din comitet, dar pare la prima dere ca nu se refera la sedinta din 18 noiembrie 1871, caci Eminescu demisioneaza din cauza "neparlamentarismului in dezvoltarea comitetului prin o renire asupra votului", prin urmare ar fi vorba de o sedinta a comitetului, nu de una plenara. Actul respectiv e iscalit de Eminescu, dar nu poarta nici o data, pe contraina insa a scris cineva mai tarziu: 89/871. Nr. 89 a fost desigur numarul curent al actului in anul 1871. Daca consideram insa faptul ca Eminescu a facut parte din comitetul ,,R[omaniei] June" numai de doua ori: prima data sub presedintia d[omnu]lui Slavici, de care-l lega o prietenie foarte intima, care l-ar fi impiedicat sa-si dea demisia chiar pe timpul si din pricina acestui presedinte, - de altfel nici un act nu dodeste ca Eminescu ar fi demisionat din comitet pe vremea d[omnu]lui Slavici - iar a doua oara, cand a fost ales in 4 noiembrie 1871 bibliotecar in comitetul cel nou de sub presedintia lui I. Bumbac cu care nu se intelegea; din pricina acestei neintelegeri Eminescu si-a dat demisia, ca apoi sa si-o retraga in aceeasi sedinta. Plenul dupa o deliberare, l-a retinut pe Eminescu si i-a dat demisia lui lonita Bumbac, care la sedinta plenara din 18 noiembrie 1871 ,fevine" asupra votului plenar din 4 noiem[brie], candidand iar la presedintie. Inconsecnta aceasta a lui Bumbac il face pe Eminescu sa scrie actul de mai sus, iar fraza "neparla-mentarismul in dezbaterea comitetului" ar trebui completata poate in asa_ fel: "in dezbaterea [pentru completarea] comitetului". in tot cazul, Eminescu n-a putut demisiona inainte de 4 noiem[brie], 1871 din motile aratate, iar dupa sedinta din 18 noiem[brie], 1871 inca nu, caci el dupa data aceasta n-a mai facut parte din comitetul ,,R[omaniei] June". Demisia dateaza, deci, din 18 noiem[brie] 1871!
Anul urmator in 8 mai 1872 e ales membru in sectia literara a societatii impreuna cu d[om]nii V. Bumbac, I. Slavici, s. a. Cu toate aceste n-am dat peste nici un act din care as fi aflat ca Eminescu a tinut vro conferenta sau ar fi cetit vro poezie in sedintele literare. Cata vreme a fost membru in ,,Soc[ietatea] lit[erara] si stiintifica]" a luat o singura data parte la discutia ce-a urmat unei conferente tinute de alt membru.
La sedintele literare Eminescu nea foarte regulat, la cele sociale insa rar de tot, din cauza ca erau facute dupa tipicul german. Mai tarziu, cand a fost introdus divanul domensc lua si el parte la adunari, alcatuind cartile si hrisoale domnesti in limba neaosa a cronicarilor. In urma acestei activitati, primi o boierie, fiind ales in divanul domnesc, alaturi cu alti boieri liti ai tarii.
Din vremea vietii de student a lui Eminescu la Viena, multi din fostii lui colegi isi aduc si acum aminte ce impresie fermecatoare facea frumoasa limba romaneasca pe care o vorbea in sedintele studentilor romani din Viena3. Aproape cu fiecare traia bine. "Era insa un cerc mai restrans, in care il deam in fiecare zi, oameni mai potoliti, ca Vasile Bumbac si Grigorovita din Bucovina, Stamati din Basarabia, T. Nica de la Brasov, dr. Maier, D. Bareianu si catva timp I. Behnitz de la Sibiu, Tancu si Ciocanu de la Nasaud, V. Lucaciu din partile Satmarului, N. Oncu din Zarand, I. Hosanu de pe Mures, I. Neagoie de la Blaj si Caragiani din Macedonia, tinerii batrani, cari aau pentru el o afectiune mai mult decat colegiala si pe care el nu-i punea in rand cu ceilalti"4. Chiar si lonita Bumbac, adrsarul lui de idei, ii era prieten bun de altfel si discuta cu placere cu Eminescu, intinzandu-se la vorba, incat de multe ori denea plictisitor chiar. Odata Eminescu si cu I. Bumbac sedeau la o masa intr-o cafenea din Viena. lonita Bumbac capatase mancarime de limba si postea cate rzi si uscate, incat Eminescu care-l ascultase toata vremea fara sa scoata o vorba, se plictisi de la o vreme, isi scoase caciula de pe cap si punand-o pe masa dinaintea lui Bumbac, ii zise: "Acum mai vorbeste si caciulei mele" si-l parasi.
In cei patru ani petrecuti de Eminescu la Viena, el a incheiat o prietenie sincera mai ales cu d[omnu]l Slavici. O reminiscenta din limbagiul ce-l intrebuintau amandoi in anii lor de studenti, e si hazlia epistola, a carei ciorna am gasit-o intre manuscrisele poetului din anul 18771: "Domino, Domino Schklovaccio2, sapientissimo ne doctissimo meo amico convivoque, domo teri (dem alten Hause3, magno cere-visiae consumatori, Magyarophilo - Michaelis Eminescus salutem".
In 1873, cand petrecea Eminescu la Berlin, "Rfomania] J[una]" "cunoscand zelul lui pentru societate", ii trimise in 30 martie un act, prin care-l ruga sa intervie la V. Burla pentru o datorie de niste parale, pentru care garantase Eminescu, iar doi ani mai tarziu, in 1875, tanarul "D[octo]r[an]d. fii." din Iasi, e numit membru emeritat al societatii noastre; membru onorific n-a fost deloc, poate pentru motivul ca nu aa merite pentru natiune (?!)
Nu putem spune ca el a fost pretuit dupa merit de "Rfomania] Juna" inca pe cand traia, caci abia cu ocazia serbarilor date de societatea noastra in onoarea Convorbirilor Literare in 1882 a fost declamata pentru prima data in public o poezie de Eminescu, anume partea prima din Scrisoarea a treia.
El insa ne-a sprijinit societatea noastra cat a putut; pentru primul nostru almanah literar din 1883, poetul ne-a trimis un stralucit cap de opera, poezia sa Luceafarul, care a fost publicata mai tarziu in Convorbirile Litferare] din acelasi an. Din nefericire, originalul acestei maestre poezii a disparut inainte de vro cativa ani din arhiva societatii, si acum se va fi afland poate la vrun amator de astfel de raritati. Pentru almanahul al doilea din 1888, el nu ne-a mai putut trimite nimic, caci era grav bolnav, si de aceea d[omnu]l Maiorescu ne-a dat sfatul ca sa reproducem din Convforbiri] LitferareJ doua poezii de ale nefericitului poet: De ce nu-mi vii? si Kamadeva.
scrisoarea d[omnu]lui Maiorescu din 3/15 iunie 1887!
Un an mai tarziu, Eminescu inchise ochii pentru totdeauna, si sufletu-i chinuit de durerile lumii acesteia parasi haina de lut, care-l tinea incatusat, ca sa intre in Nirvana cea atat de dorita de dansul. in acelasi an cu Eminescu au mai murit cativa membri fondatori si onorari ai societatii: ep[isco]pul I. Popasu, Neculai cav[aler] de Grigorcea, B. G. Poppovits si generalul roman Adrian. ,,R[omania] Juna" a trimis cununi de flori pentru mormintele lor si a pus de s-a oficiat cate un parastas pentru sufletele celor rapausati; pentru Eminescu insa, care prin numele sau a dat societatii noastre toata stralucirea si numele cel bun de care se bucura pana azi, "R[omania] Juna" n-a aflat nici o floare, si n-a pus nici un cleric ca sa-si inalte rugaciunile catra D[umne]zeu pentru sufletul celui mai genial membru ce l-a avut ea De aceea, macar comemorarea poetului facuta de societate in 27 iunie 1909 cu parastas in capela romaneasca din Viena, cu conferinte, cu declamari si cu cantari, a fost menita sa fie o reparatie a greselei din 1889. Posteritatea incepe a-l intelege si a-l pretui mai bine decat contimporanii lui:
Icoana stelei ce-a murit Incet pe cer se suie:
Era pe cand nu s-a zarit.
Azi o dem si nu e.
