Matei Popa - caracterizare
Personajul central al romanului este surprins, din punctul de vedere al constructiei, prin acumulari narative in plan bitemporal: prezent (iubirea pentru Anca) / trecut (povestea Elenei si a Esterei), sau, pe un plan general, inainte si dupa evenimentele din decembrie. Istoria unei societati impinge o viata de om, neputincioasa, mai departe in balanta sortii care le-a pregatit pe toate dinainte. Astfel soarta se confunda cu o istorie careia nu i se potriveste omul. intr-o tara de "nebuni si bestif, care nu stiu sa profite de libertatea dobandita atat de greu, in urma revolutiei, o tara invadata de diletanti si "clone" de activisti, raisonneur-ul Matei Popa se intreaba disperat "de cel". Meditatia individuala se transforma treptat in meditatie sociala: "Parca s-a lasat peste noi o panza cenusie, mare cat tara. Orbecaim, orbecaim fara speranta." Din epoca anterioara o asurzitoare tacere va trece in epoca de tranzitie sub forma unei exasperante galagii neroditoare.
Diferitele experiente existentiale prin care trece personajul (viata in mina, inchisoarea, pierderea mai multor iubite intr-un mod foarte dureros, esecul plecarii in strainatate, pierderea parintilor, deceptiile postdecem-briste) nu il chinuiesc atat de mult precum umilintele morale ale epocii comuniste uniformizatoare, mutilatoare de energii spirituale. Frica de viata devine egala cu frica de moarte, "m-am aflat mereu intre a omori si afugf marturiseste eroul, fiind terorizat "fara sa fi facut ceva", purtand totusi vina "de a fi iesit din rand, de a nu fi facut chiar toate compromisurile." in realitati diferite, vechiul si actualul regim, Matei are de infruntat aceiasi adversari si aceleasi metode. Condamnand lumea care traieste undeva intre minciuna si adevar, ziaristul de astazi are sentimentul inutilitatii, considerandu-se singurul detinator al adevarului. Povestea lui se deruleaza dinspre prezent spre trecut si tatoneaza un incert prezent in viitor. Lipsit de noroc, incapabil sa suporte zile plate, viata lui Popa se transforma in "caz". "Tragi dupa tine tot noroiul. Unde te afli apar drame, lacrimi, ura, alcool si lume proasta", ii spune Anca. Meseria de gazetar il transforma, si pe el si pe cei dragi, intr-un "cos de gunoi" "aceste mizerii devin parte din fiinta ta si te transforma dupa chipul si asemanarea lor. Te uratesti, devii rau, agresiv, bolnav". Asa il prezinta Anca, in realitatea postdecembrista.
Autorul isi construieste eroul in functie de cateva realitati devenite simbolice: istoria, soarta, familia, profesia, inchisoarea, iubirea si mai ales libertatea.
Familia. Cu trecerea anilor imaginile din trecut sporesc in intensitate, Matei simtindu-se tot mai aproape de parinti. intamplarile din copilarie le desluseste altfel astazi, cu ochii maturului. Copilul Matei trebuia mereu sa fie apt de munca, sanatos, pentru ca era mai robust decat fratele Visarion, cel fragil. Asa s-a obisnuit cu gandul ca trebuia sa piarda sau sa castige singur, fara sa simta nevoia de a se ascunde in spatele parintilor. Mama, credincioasa, era convinsa ca cei de astazi platesc pacatele stramosesti si ca fericirea este in lumea de apoi. Pentru fratele Visarion, viata merita traita numai in alte orizonturi spatiale (pana la urma visul plecarii in strainatate i se indeplineste). Desi fiu de proletar, el insusi muncitor artificier in mina, eroul traieste in umbra persecutiei Istoriei, fiind un tip incomod pentru regim. Superiorii ar fi putut rastalmaci mai multe despre bunici, caci Visarion cel batran fusese chiabur cu mari proprietati.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial dezertase, putand fi acuzat de lipsa de patriotism, iar inainte de moarte luptase impotriva comunistilor si construise o manastire.
Profesia. intr-o lume a valorilor rasturnate, Matei nu este sigur de ceea ce isi doreste de la viata, in adolescenta multumindu-se cu talentul de fotbalist: juca sa uite, sa-si atenueze luciditatea. Profesional nu se realizeaza: lucreaza in mina, ca si tatal sau, preda la o scoala profesionala suplinind cativa ingineri prinsi pana peste cap cu productia nerealizata conform prevederilor.
In adolescenta Matei incearca fara rezultat sa fie admis la facultatea de Medicina, apoi face la fara frecventa facultatea de Istorie, mai mult in voia inertiei decat din convingere. Se dorea altfel, la inaltimea resurselor sale; simtea ca trebuie sa faca ceva care sa-i solicite intreaga energie. Este un spirit incomod care prefera sa fie urmarit decat "sa toarne"; ii plac lucrurile curate, cinstite, dar dificile (respinge propunerea maiorului Toma de a colabora cu securitatea, ceea ce i-ar fi putut aduce avantaje-excursii in strainatate, de exemplu). De-abia dupa decembrie '89 ceva bun in viata profesionala se intampla si pentru el: devine ziarist, echivalent in epoca recapatarii libertatii de exprimare. Unul agresiv, coltos, legandu-se imprudent de cine nu trebuia (fosti reprezentanti ai puterii, cu dosare la activ, care simt amenintarea din partea lui).
In spaimele personajului, consfintind si stropul de noroc din viata lui Matei (in timpul exploziei din apartamentul sau, despre care scrie acelasi scabros gazetar Theodor Antim, Matei nu este de fata).
Daca obsesia existentiala a "urmaritului de ghinion" Matei Popa, adica pacea cu propria constiinta, acordul dintre gand si fapta, nu se realizeaza inca, intr-o realitate de tranzitie, pana intr-un timp propice, el ramane acelasi puscarias despre care spune ca "s-a nascut alergic, cu numar mare la pantofi, nesatul de aer, si de viata. Nemultumit, si imprudent. Restul, in limite normale?''
