MATEI ILIESCU - Roman de Radu Petrescu.
intrucat autorul practica in mod constant insemnarile zilnice, referinte despre scrierea romanului se gasesc in mai multe dintre jurnalele sale publicate (Ocheanul intors, 1977; Parul Berenicei, 1981; A treia dimensiune, 1984; Catalogul miscarilor mele zilnice, 1999), ceea ce face ca Matei Iliescu sa fie opera care - in literatura romana - beneficiaza de cele mai ample documente ale producerii sale. inceputa in 1950 (prima notatie - in Catalogul - este datata 19 iunie 1950), redactarea romanului este abandonata dupa aproximativ un an si reluata in . Din acest moment, intreg timpul liber, mereu greu de castigat, de obicei "smuls odihnei" (R. P. lucreaza ca functionar la Institutul de Cercetari horti-viticole Baneasa) si toate fortele autorului sunt consacrate cartii, devenita o adevarata "obsesie", a carei elaborare se incheie in 17 iunie . Parul Bereni-cei, jurnalul de creatie al romanului, cuprinde tocmai acest interval (ianuarie 1961 - 17 iunie 1964), retinand imprejurarile scrierii (dintre care nu lipsesc neajunsurile materiale si boala), lecturile, emotiile, superstitiile, ritmul de lucru, intentiile si semnificatiile cartii. Odata incheiat, in 1964, romanul este propus Editurii pentru literatura care il respinge.
In 1966, Miron Radu Paraschivescu publica un fragment (capitolul VIII, Sarutul) in "Povestea vorbei", suplimentul revistei "Ramuri", incercand apoi pe mai multe cai sa promoveze tiparirea romanului care ii provocase entuziasmul. Matei Iliescu va aparea abia in 1970, la Editura Eminescu din Bucuresti.
Conceput ca o replica la doua dintre romanele maestrilor recunoscuti ai autorului {Educatia sentimentala de G. Flaubert si Enigma Oii Hei de G. Calinescu), Matei este, in sensul cel mai larg, un roman al formarii ce arc in centru initierea erotica sau, in termenii lui Radu Petrescu, "Prin chiar faptul ca analizez acolo cum se comporta dragostea, cum creeaza dragostea pe om (pe barbat), cartea va depasi granitele obisnuitelor romano de dragoste pentru ca punctul meu de plecare >na sileste sa arat (si nu numai teoretic, ci dramatic) nasterea (crearea) lui Matei nu numai in raporturile cu Dora (), ci cu toata lumea, inclusiv cu ci insusi" (Parul Berenicei) .
Cele mai insemnate raporturi (dupa cele cu Dora) sunt cele familiale, ceea ce permite o investigatie a mediului burghez dinlr-un "obscur orasel de provincie", creand un fundal de "normalitate" povestii de iubire, in masura sa-i reliefeze nu doar intensitatea, ci si natura cu totul speciala (de altfel - previne unul dintre personajele adulte, subliniind antiteza "oamenii normali, sau atata vreme cat sunt normali, nu iubesc", iar Matei crede ca "Orasul e prea mic pentru noi").
Din acest fundal se detaseaza ca fiind de cea mai mare complexitate si cu adevarat structuranta pentru protagonist relatia cu tatal sau. La fel ca si Niculae Moromete, eroul lui Marin Preda cu care, in aceasta privinta - desi provenind din universuri romanesti complet diferite - seamana surprinzator de mult, Matei se considera in raport cu tatal ca fiind "mereu in fata unei enigme", care nu functioneaza, insa, inhibant, ci, creand emulatie, da sensul major al formarii. Pentru prima data enigma este asociata cu figura paterna in copilarie cand, dupa o importanta -dar nu falimentara, totusi - pierdere financiara, tatal decide (spre stupefactia familiei si, in special, a sotiei, care il suspecteaza de a-si fi pierdut mintile - un secret care, auzit clandestin, produce o mare spaima baiatului) sa paraseasca Bucurestiul si sa se stabileasca in N., oraselul de provincie. Semnificatia bizarei hotarari paterne se va deslusi cu claritate peste cativa ani (la vremea la care Matei intra in adolescenta), dovedind ca ea ascundea chiar taina cea mare: "atins de un rau misterios", tatal se retrasese aici, in fosta casa a unui frate mort cu multi ani in urma, pentru ca el insusi se pregatea sa moara.
Daca, inca pe cand acesta se afla in viata, Matei se simtea mai degraba fiul tatalui decat al mamei sale, dezvoltand un puternic sentiment de complicitate fata de cel dintai, dupa moartea lui adolescentul ajunge la "constiinta ca acum a ramas singur pe lume" si "se singularizeaza in toate felurile cu putinta", in timp ce pe mama o percepe ca fiind "o fiinta straina", careia "nu-i vedea sufletul".
In schimb, la scurt timp de la moartea parintelui sau, fiul incepe sa tina un jurnal in care nota lucrurile "de care tinea atat de mult sa se fereasca", unde jurnalul functioneaza, in chip straveziu, ca un substitut al tatalui si semnalizeaza, deopotriva, dimensiunea autoreflexiva, foarte subtila, a romanului insusi. Pentru ca, la fel ca fiul care, trecut prin experienta erotica, ajunge sa se desprinda de sub autoritatea paterna si sa constate el insusi cu uimire ca "ma pot gandi la tata ca la un strain, eu insumi fiindu-mi tata si fiu in acelasi timp", romanul urmeaza regula de crestere a propriului erou si bazandu-se pe forma primitiva a jurnalului din adolescenta ajunge el insusi la maturitate inghitindu-si tatal (jurnalul care aici nu se vede) si fiind, prin anumite procedee date in vileag in Parul Berenicei, "simultan tata si fiu": "Metoda de care vorbesc este aceea de a relua scene din carte prin elementele lor fundamentale, in supraimersiune. Joyce reia scene din Odiseea, Matei Iliescu se parafrazeaza, se reia pe sine insusi, romanul isi contine modelul, originea, isi este siesi simultan tata si fiu".
In planul vietii personajului, agentul cresterii este Dora, femeia care pentru un interval apreciabil de timp, pana la desavarsirea initierii (ce coincide chiar cu momentul desprinderii de tata), este identificata, intr-o lume de straini, ca fiind geamana: "Soarta ei seamana cu a mea", intelege Matei.