Marea vanatoare - volum de poezii de Virgil Gheorghiu referat





MAREA VANATOARE - Volum de poezii de Virgil Gheorghiu. Apare Ia Editura Fundatia pentru Literatura si arta "Regele Carol II", Bucuresti, . Carte premiata de catre Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri.

Aproape toate versurile au fost reluate de catre autor in volumul Poezii, Editura pentru literatura, Bucuresti, . N-au fost reeditate in nici o alta culegere poemele Amintire si Poem (Pe osia uraganelor). Cantece de faun tl-II), cu titlul initial Doua cantece de faun, a fost preluata in volumul Cantece de faun (1940), intr-o succesiune schimbata.

Pe schema stantei, Virgil Gheorghiu construieste o arta poetica marcata intens de orgoliul eului si de trauma limbajului tradator. Viata "nestiuta, nerostita,/ inchisa-ntr-un etern reflux" in fiinta poetica echivaleaza SENSULUI, ce scapa mereu conturului lingvistic "ca pe sub site, aurul prea greu".

E o criza de sorginte romantica cea pe care constiinta poetica o invoca aici. Natura acestei crize (a barierei limbajului si a "numirii ne-numibilului") descrie si mutatia de epistema , definita prin relatia eu-lume-text, dintre epoca romantismului poetic si modelul poetic modernist. La romantici, criza se exprima in termeniii exterioritatii si cosmicita-tii. Problema romanticului venea in urma tematizarii cosmicului si a genezelor uraniene.

Punctul sensibil, generator al crizei, era pre-cosmicul. Increatul, in "calitatea" sa de pre-obiectual, pre-conceptual si pre-lingvistic, se cerea descris tocmai printr-o gramatica a limbii, ce nu-l putea cuprinde, data fiind natura sa de "urma" imperfecta si posterioara fenomenului. Pentru moderni(sti) problema, la fel de acuta, se pune in termenii interioritafii si ai cosmosului subiectiv. In esenta aceeasi, intrebarea fundamentala se reconstituie in termeni doar partial schimbati: cum poate fi numit lingvistic (adica printr-o gramatica, sistem limitai si constrangator) fluxul intern al trairii, prin excelenta fluid si liber, agramatical asistemic? Dintr-o asemenea perspectiva, a crizei, poezia descriptiv simbolica si, pe alocuri, suprarealista si expresionista a lui Virgil Gheorghiu nu se constituie neaparat intr-o solutie (desi, in ipostazele sale canonice, suprarealis-mul reusea sa formuleze o rezolvare prin imediatefea rostirii caracteristica dicteului automat), cat intr-o numire a impasului (punct si acesta foarte important), cata vreme, dupa cum afirma poetul, "pe insule de strofe ori tertine" e-abia "un rest de spuma netopita" (s.n.) din "vita nestiuta, nerostita", din "ascunsele dezastre" si "tavaliri hipnotice sub astre,/ Fixand in pulberi un reflex ceresc", ori din eminescianul rug de pe care constiinta poetica isi canta orgolios "incendiul" propriu. Zadarnica ispita cuvantarii asadar, caci "de sub cuvinte sensurile [] fug,/ Ca pe sub site, aurul prea greu" (Stante), necesitand ore de studiu "cazand ca fluturi obositi [] printre pasari tacute", auzit fiind doar "sunetul plecarii" (Plecare).

Nostalgia unui paradis pierdut al luminii se configureaza din suprarealiste acorduri poetice in care regimul simbolic insolit substituie clasicei harfe pianul si in care "albastrul trecerii" si azurul "in trombe" cauta sa reconstituie, parnasian, o arca celesta (acum "devastata"), din "huma visurilor" si din "arah-nida plasa tesuta de o memorie boema" ce atarna acum "ca spumele dementii". Un sentiment al caderii, de sorginte romantica (dac-ar fi sa invocam doar celebra dubitatie retorica eminesciana "Oare nu traim pe-o lume ce pe nesimtite cade?") si al dezagregarii, de substrat simbolist (bacovian sau macedonskian) isi cauta retorica formala intr-un chagallian imaginar al "paradisului de cenusa al sonatelor" in care "intr-un ungher cu gripe hibernale" se zbat, expresionist, "optimile".

Cazut sub iarna, sub "digurile-ntaielor troiane", in "cea mai tarzie ofilire", cosmosul lui Virgil Gheorghiu propune ipostaza fiintei deformate (in maniera Picasso) si exilate "pe cararea de iarna a bratelor,/ Spre lucirile de banchiza a gurii/ Deschise-n aurora" (Amintire). Ea, imaginea, devine simptomatica si revelatoare pentru atmosfera simbolist-mor-tuara a lumii, in care tipatoare alamuri ale "muzicii funebre" sunt estompate de "surdina ploilor", "ca o batista la sura" si stridentei fiintari in regimul "scanteiat' ironic al "eroicului" i se cauta un contraargument in tacerea de-nce-put de lume, sub forma heliadesca a linistii ce "canta pana la stele" (Stampa I).

Dinspre imaginarul traditionalist, pillatian, conjugat cu portretul in maniera cosbuciana, figura materna se contureaza, in spiritul Bisericii de altadata, ca o imagine sacra, de iconografie bizantina, cu "un cor de ingeri fluturand cununa premiilor,/ Deasupra unei sfinte." (Stampa II).

Manierismul usor ermetizant al Poemului semnaleaza, pe de alta parte, travaliul insemnat al constructiei poetice, opunand aceasta fata "manufacturiera ' si intelectualizanta aparentei facilitati a unor imagini precum cele mai sus pomenite, trimitand inspre simplicitatea si directetea mesajului din formula traditionalista. Nu lipseste insa, nici in erotica lui Virgil Gheorghiu, obsedanta Absenta, precum si ipostaza calatoriei in absenta reperelor, a ratacirii ("printre algele rosii ale amurgului"), iar vidul obiectual capata consistenta doar sub forma vibratila, evanescenta, intr-un regim, asadar, al transcatego-rialului si, mai presus de orice, al Esteticului..



Simptomatica sa efigie e clasica Venus ("Orasul uitat, ca o vida scoica, vibra dupa Venus", in Poem). Instalandu-se ca o stare dominanta a poeticului, o coplesitoare, dar, in egala masura, plina de forta solitudine se constituie in marca dominanta a poemelor. Ca experienta ontologica, aceasta sta sub semnul meditatiei si, in ultima instanta, al damnarii. Ca experienta scripturala, ea prilejuieste un rapel la livresc si o simbolistica a suferintei in care sangele curs dintr-o rana imaginara devine substanta si material al scriiturii. Dintr-o atare odioasa, dar privilegiata, inefabila "cerneala", inchipuind un dramatic pact cu un demon absent, se iveste Poemul "la lampa scris", "muind in rana", de catre un cruciat ce contempla halucinat "cordoanele noptii taiate de tren" si "in adancul oglinzii plansul de lira" (Singuratate).

In schema imagistica a amorului trubaduresc si uzand de formula moderna a versului liber, erotica lui Virgil Gheorghiu topeste in sine structuri imprumutate din onirismul romantic, dar conjugate cu o anume marca a ironicului si a distantei fata de propria traire, tradusa drept traire a unui altul -personaj instrumental pe scena poeticului, redus si acesta la natura de simpla instanta "transparenta", evanescenta a rostirii, in conditiile in care nici un clement pronominal nu-i tradeaza prezenta, iar textul se instituie, paradoxal, ca o emisie pasionala, dar si impersonala ("Pocal de feudale chefuri, turnul/ Revarsa vin de flacari in peisaj./ E-o insetare fara Amarylis,/ Si-o stingere de dragoste in Rin" - Alemanda), expresionista, indaratul careia se poate doar ghici teribila zbatere a constiintei.

Geologiile uranie-ne, surprinzatoare, vitaliste configureaza o harta subiectivata, dar si arhetipalizata a lumii, in care Muntele, Marea sau Orientul (aproape in traditie bolintineana) capata conture dinamice si se constituie in imagini miscate si vaste, in care, conform unor tectonici guvernate de un abscons geniu vital al elementelor, formele cosmosului se autodetermina prin propria lor miscare. Printre crepuscule "cu furtuni in helicoane", ochiul contempla cu voluptati vesperale cum "pe osia uraganelor/ Circula-ntre continente/ Curelele de transmisiune ale marilor", iar muntii, "rataciti de la-nceputul lumii [] se striga prin buciume" si "coboara ghetarii/ Pana-n sesuri/ Unde se logodesc apele cu inelul morilor" (Poem).

De la atare viziuni cosmice in traditia (ilustra) a poeziei inalte ochiul poetic se intoarce simbolist inspre filigranurile lumii, ba chiar inspre frivolitatile ei (Rondelul rochiilor), pe care le investeste cu substanta ontologica, transformandu-le subtil in coduri simptomatice pentru un discurs, aproape canonic, al starii ("Ca nuferi, ca sangele, transpar/ Prin timp, in tonuri limpezi si bastarde,/ Trecute rochii, spectrul meu solar/ Din parcuri, din exprese, din mansarde").

Parnasian, clasicizant si cu certe nuante ermetizante (venite dintr-o voga a momentului ce ameninta sa devina o criza si pe care, de altfel, spre satisfactia criticii contemporanilor, Virgil Gheorghiu o si depaseste), intelectualizant in orice caz, cu rapeluri explicite la mitologemul neoclasic, dar si la elemente canonice din figuralul romantic ori simbolist, uzand in rastimpuri de pattern-ul oniric, suprarealist, alunecand expresionist cu gratie si egala siguranta intre versul liber si forma fixa, Virgil Gheorghiu se defineste insusi printr-un eclectism (in sensul de suprema disponibilitate) faunist, vitalist, dar si elegiac, elementar, dar si estetic, orgolios, dar avand mereu si nostalgia cosmosului ca pierdut paradis al unitatii, in care personajul liric (masca tradatoare a fiintei dindaratul textului) vietuieste, nelinistitor, intr-un regim ambiguu al parerii:

"Si-n dimineata descurcandu-mi blana,
Pomi fumurii cu ramuri sus pe coaste
Pareau un palc de caprioare caste,
Pe care nu-l mai urmarea de mult Diana" (Cantec de faun).












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani