Marea liniste - antologic din poezia lui George Almosnino referat





MAREA LINISTE - Antologic din poezia lui George Almosnino, aparuta la Editura Eminescu din Bucuresti in 1999, in colectia "Poeti romani contemporani", cu o postfata de Gheorghe Grigurcu.

Selectia poemelor se datoreaza Norei Iuga, sotia poetului decedat in . Sunt alese texte din volumele Laguna (1971), Nisipuri miscatoare (1979), Omul de la fereastra (1982), Poeme din fotoliul verde (1984), Marea liniste (1995).

Versurile lui George Almosnino fac proba unei depline unitati a universului imaginar si a unei mari consecvente in modalitatile de structurare a poemului, dincolo de frontierele fiecarui moment de creatie in parte. Este lumea unui "mare claustrat', cum il caracterizeaza in postfata la volum Gheorghe Grigurcu, care noteaza si instalarea poetului in "arealul banalului declarat", intr-o aparenta "sfera a minorului", preferand "concretetea actelor marunte, psihologia nuda a cotidianului", intr-o atitudine in care "contemplatia se mistuie in ardenta indicibila a insingurarii".

Intr-o foarte mare masura, poezia sa e una de interior, de ambianta a obiectelor obisnuite, de uz cotidian, dinspre care se deschide "fereastra" contemplatiei melancolice spre "strada" surprinsa in contururi fluente sau ca suita de instantanee care sunt, in aceeasi masura, si proiectii fantasmatice, figuri aburoase ale reveriei omului singur; titlurile a doua dintre cartile sale - Omul de la fereastra si Poeme din fotoliul verde - caracterizeaza concentrat aceasta "pozitie" de spectator, al carui ochi insa se desteapta deopotriva inauntru, astfel incat decorul concret al reveriei capata frecvent un aer ca si ireal, metafizic.

Cum a observat unul dintre prietenii sai, poetul Constantin Abaluta, "fiecare vers, de un realism aproape fotografic, se incarca de potentialitatea transcenderii'. Se intampla in aceasta poezie ceva asemanator cu ceea ce Constantin Abaluta numea intr-un vers "presiunea evenimentelor inexistente": faptura solitara a poetului izolat, in fond, de lume, retragandu-sc din fata brutalitatii ei, isi traieste solitudinea cu o intensitate exacerbata, provocata de putinatatea obiectelor si a intamplarilor de care este legat si, in consecinta, concretul trairilor modeste ca anvergura exterioara capata in schimb forta incordarii launtrice; nu pentru a ajunge la violente expresioniste (desi nu lipsesc, din loc in loc, "socurile" imagistice, petele de culoare de o stridenta studiata, pe fundalul destramat si vag), ci extenuandu-se pe suprafete mici, in puncte si pe linii de contact acut cu restransa si saraca lume din vecinatatea imediata. Universul "pipait" in poemele lui George Almosnino e mai curand cel al fantasmelor somnului in strictul perimetru al incaperii ce se identifica cu o stare de suflet indicand oboseala, sentimentul precaritatii fiintei, o lipsa de reala vointa, discretie si modestie a trairii:

"a pastra cum se mai intampla
fel de fel de lucruri mici
intr-o camera
cat o melancolie

nici scop nici indoiala scopului
intr-o graba mereu
intre uimire si somnul
care se lasa pipait aievea";


sau:

"daca seara de seara in liniste am privi
cum minutul se lasa mangaiat
pe muchiile sale reci",

"o insula peste care trece privirea",

"aerul se palpeaza carnal"

Se manifesta si in aceste versuri ceva din constiinta bacoviana a deposedarii de rolul social, de "pozitie" si de "loc', a marginalizarii radicale si a anonimatului, tot ce tine de "raspunderile" inerente situarii intr-o ierarhie neputand fi considerat decat Ia modul dureros-ironic si trecut intr-un registru al derizoriului:

"Omul ar vrea sa manance un mar
dar isi aduce aminte ca e cu mainile pe oras
si trebuie sa-l tina bine, sa nu-i scape.

Omul ar vrea sa se scarpine in urechi
dar e cu mainile pe oras si trebuie
sa-l tina bine pana ii vine schimbul
sa i-l predea cu proces verbal".


Delirul bacovian primeste si el amprenta mai modesta a singuratatii consumate in spatiul limitat al odaii ("te misti incet prin camere vorbind"), iar "trcmurul" , "miscarea necontrolata a mainilor" se vor supravegheate printr-o initiativa autoironizata in metafora masurarii atente a verticalitatii tinutei:

"dimineata
pentru ca trebuie sa te scoli
seara
pentru ca trebuie sa adormi
cineva iti descrie drumul
orelor de peste zi
uneori speriindu-te
si astfel treci
dimineata si seara
un fir cu plumb
prin dreptul oglinzii".


in fond, subiectul traieste sub o permanenta presiune, provocata de obiectele cele mai familiare si chiar de linistea prea apasatoare din jur

"ce negru e acest punct
ce liniste in jurul lui se intampla", "mi-e frica de scaunul acela
pe care mi-am pregatit
hainele de duminica", "omul se culca speriat
de marea liniste a zilelor lui"




, ajungand pana la momente de intensificare halucinanta a senzatiei de presiune:

"sora
tu esti aici
o pedeapsa

nu trece prin dreptul ferestrei
nu trece
pe langa dulapul
cu fosfor

ramai in usa
si nu lasa
sa intre cutitul".


("Spitalul" simbolist lasa, de altfel, mai multe urme in poezia lui George Almosnino, dand o nuanta aparte sentimentului de singuratate dominant). Atmosfera acestor poeme poarta insa mai ales amprenta mostenirii suprarealiste, in exploatarea intalnirilor surprinzator-nelinistitoare de obiecte sau in stranietatca izolarii cate unui lucru intr-o ambianta care-l insoliteaza: "dezordinea camerei si linistea unui mar putrezit / oaspeti pe peretele gol / un scaun cu spatar inalt din trecutul familiei", "ce cauta acest trandafir la intalnirea cu o femeie / o manusa cazuta de la fereastra o pata mov pe asfalt", "orbii cu bastoanele ridicate / traverseaza o strada", "calmul ramas in urma unui cal ce se pierde", "o retina rece voaland culoarea", "sala de dans unde o rochie / se lasa contemplata la lumina unui chibrit / semafoare ratacite in gari / deriva unor bile galbene printre maci / linia de interferenta a unui suras cu o lebada", "ferocitatea vitrinelor goale", "intre cer si singuratate un scaun"

Decorul de "pictura metafizica" al lui Giorgio de Chirico isi lasa inevitabil, in acest context, urma in poem, cu straniile sale incremeniri de vis, precum intr-o Viziune:

"cel mort
casca putin
de plictiseala
si s-a intors
sa mai priveasca orasul

nici vantul nu cadea
in dunga pietii
langa tarabe
vanzatorii morti
schimbau legume moarte
pe bani morti
femei
pe la balcoane aratau
ochilor dusi
piei vestede si stinse
lumini crepusculare si batiste
in gari ascete inghetau
pe langa trenuri impietrite".


intr-un loc, poetul vorbeste de "mestesugul contemplatiei', si formula c foarte expresiva pentru a caracteriza, pe spatii mai largi ale poeziei sale, rafinamentul, eleganta desenului multor imagini, subtilitatea ca si manierista a ecuatiei metaforice. Nu e de mirare, deci, ca numeroase poeme au cizelarea de mica bijuterie "impresionista" a haiku-uui si a "definitiei" manierist-baroce, in fragmente de poem diseminate pe tot parcursul cartii, dar mai ales in ciclurile din volumul ultim, Marea liniste (1995), asezate sub titlul, reluat de cateva ori, Arhiva actelor uitate:

"o, cate nu face un cal
Intr-o zi de aprilie
iti umple
de iarba
oglinda",

"seara
aceasta vanataie
care dispare
a doua zi",

"vocea mea
in urechea
unei fiare
sub umbra
tace",

"nu te apropia
totul este trucat

si mana
care poarta drapelul de lupta
si cristalul acela
prin care ne vad"

Comentatorii, nu foarte multi, ai poeziei lui George Almosnino au evidentiat, oarecum impotriva curentului critic, care privilegia alte nume, calitatea si profunzimea ei, subtilitatea unui discurs liric de aparente discontinue, desfasurat in registrul banalului, insa al comunului semnificativ si nu o data surprinzator prin montaj, devenit insolit.

Trimiteri s-au facut, in acest sens, la Umberto Saba, iar dintre romani indeosebi la Bacovia. (G. A. a facut parte si din grupul "oniricilor" patronat la inceput de M. R. Paraschivescu, alaturi de Leonid Dimov, Daniel Turcea, Vintila Ivanceanu, Nora Iuga). O caracterizare exacta o datoram, intre altii, lui Liviu Antonesei, care il situeaza "in familia melancolicilor monocorzi elaborati, de speta bacoviana, evidentiind o poetica a discontinuului, a discursului lasat in suspensie, a afaziei necontrolalate", cu "stiinta contrapunctului si tehnica notatiei" expresive; acelasi critic numeste si cateva "teme obsedante", precum anonimatul, memoria, singuratatea, asteptarea, somnul, stingerea. O antologie ca aceasta readuce, in orice caz, in actualitate personalitatea unui poet valoros, ce prefera emfazei din prim-planul scenei poetice gestul si confesiunea discret-elegiaca, marcate de sentimentul trecerii si al mortii, luminat de "uimiri" punctuale in mijlocul unui univers nespectaculos in sine, in care Autoportretul pe care si-l schiteaza in cartea publicata postum nu poate fi trasat decat intr-o tonalitate autoironica si in linii grotesti, amintind de "clovnul trist" al modernistilor post-simbolisti:

"doamne cat sunt eu
un mancator de carnati
o marc tacere intr-o mare prostie
impletesc funia de care ma spanzur
si-mi scot limba
dintr-o servieta cu mandarine".












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani