- tema: Iubirea -
"Am sa merg mai inspre seara Prin dumbra, ca mai demult, in prighetori sa-mi para Glasul Linei ca-l ascult! Mai stiu eu ce-as vrea s-ascult! Ca-n zori Lina sta-n portita, Salta-n vant a ei altita, Vantul ii salta-n cosita Si-i facea floare-n obraz: Eu mergeam la plug in laz, Si, cand trec, Lina s-ascunde, Nu-mi raspunde! Si-o intreb si nu-mi raspunde! Si ma mir - ce i-am facut!
Vreau de-aici sa rump o floare!
Ochii unui inger scump
Au albastrul de cicoare,
Si cicoare vreau sa rump!
Mai stiu eu ce-as vrea sa rump!
Ca-n amiazi venind pe vale,Intalnii pe Lina-n cale:
Fragi i-am dat, ea mi-a zis: - «Na-le!
Ti-am cerut eu tie fragi?»
Ochii er frumosi si dragi
Priveau tot spre poala rochii,
S-a pus Lina pe tacut,
Si vedeam ca-i umbla ochii,
Umbla ochii
Ca la serpi, ii umbla ochii,
Si ma mir - ce i-am facut!
Sa-mi pun capul pentr-o Lina, Sa ma fac un om pribeag! Iesi din neguri, luna plina, Sa ma cu Lina-n prag -Mai stiu eu' ce-astept in prag! Alte dati suna zavorul; Lina pe furis, ca dorul, Pasea-n degete pridvorul Si la mine-n prag venea, Mama-sa cat ce-adormea. Azi ard hainele pe mine, Mi-e greu capul ca de lut, Stau in prag - si ea nu ne, Nu mai ne! E tarziu si nu mai ne Si ma mir - ce i-am facut!?"
George Cosbuc (1866 -l918) a ramas in literatura romana nu numai ca scriitor si publicist, ci si ca un distins traducator al unor valoroase opere din literatura universala. Poezia originala compune, in principal, universul spiritual al satului ardelenesc, intr-o ziune idealizata, infrumusetata de un optimism exagerat, in antiteza deplina cu ziunea tragica si mesianica a lui Octaan Goga.
Originalitatea creatiei lirice a lui Cosbuc consta in inovatia prozodica si mai ales in acordul perfect dintre constiinta poetului si aspiratiile poporului sau, asa cum insusi marturisea: "Sunt suflet in sufletul neamului meu/ Si-i cant bucuria si-amarul/ {. ..]/ Sunt inima-n inima neamului meu/ Si-i cant si iubirea si ura." {"Poetul")
Din punct de vedere compozitional, George Calinescu remarca o particularitate inedita a poeziei lui George Cosbuc si anume lirismul obiectiv. Prin aceasta noua tehnica lirica se realizeaza b poezie obiectiva, in afara constiintei eului liric si independent de ea, cu alte cunte, comunicarea starilor, sentimentelor, ideilor acestuia se face prin intermediul altor personaje, dar atitudinea creatorului ramane lirica. Cele mai multe dintre poeziile cosbuciene sunt "numai superficial epice", alcatuite din "niste monoloage" care ilustreaza "lirismul in forma aceasta obiectiva", un mecanism al "miscarilor sufletesti" exprimate prin intermediul unor "voci", "masti", personaje care monologheaza.
Poezia "Manioasa" a fost publicata mai intai in resta 'Tribuna" din Sibiu, in 1889, apoi inclusa in volumul de debut al lui Cosbuc, "Balade si idile", aparut in 1893. Discursul poetic reflecta lirica "mastilor", intrucat eul liric isi exprima sentimentul de iubire prin intermediul unui personaj ("masca"): flacaul indragostit de o frumoasa fata din sat, Lina. Monologul confesiv al tanarului include textul in lirism subiectiv, sustinut de prezenta prenumelor si verbelor la persoana I, accentuand astfel infrigurarea interioara a indragostitului: "mi", "ma", "la mine", "sa merg", 'intreb", "ma mir", 'intalnii", "am dat", "am cerut", "vedeam", "stiu", "am facut" etc. Flacaul vorbeste cu sine insusi, modalitate estetica numita soliloc (monolog-«.«), se framanta, se chinuie, in timp ce glasul, ochii, intreaga fiinta a iubitei il urmaresc obsesiv, reflectate in elementele naturii.
Imaginarul poetic transureaza realitatea concreta intr-o ziune artistica a eului liric prin intermediul unui flacau indragostit, Cosbuc interpretand reflectarea profunda a sentimentului de iubire in stari emotionale profunde, utilizand functia expresiva si estetica a cuntelor, fonemelor si culorilor.
Titlul "Manioasa" sugereaza portretul-simbol a1 oricarei fete indragostite, care-si incita iubitul prin atitudini capricioase, cu scopul de a-l determina sa aiba un comportament controlat, care sa nu lezeze sensibilitatea accentuata a tinerei. Mai sugestiv ar fi reiesit semnificatia titlului din strofa eliminata de poet (nu mai ureaza in varianta definitiva), in care flacaul isi face o autoanaliza, o trecere in resta a eventualelor ni care ar fi putut-o "mania" pe iubita lui: "M-a vazut cu alta fata/ Am vorbit-o rau vreodata?". Nicolae Manolescu apreciaza ca personajele lui G.Cosbuc, apartinand poeziei epice, sunt tipuri reprezentative pentru o categorie umana, iar nu indizi anume: "Nu conteaza insul, ci specia, clasa sau genul din care el face parte. [] Numele li s-ar putea scrie cu majuscule: Ingenua, Cocheta, Manioasa, Dusmancele etc." Personajele inzestrate cu o trasatura psihologica sau comportamentala ilustrand "un caracter" sunt specifice clasicismului, estetica edenta in aceasta poezie.
Tema este un adevarat "document sufletesc", in care indragostitul face greseala de a lua in serios impotririle simulate ale iubitei, capriciile ei seducatoare, care-i creeaza framantari si zbucium interior, amplificate de incapacitatea lui de a-i intelege atitudinea.
(Structura si compozitia textului poetic)
Compozitional, poezia "Manioasa" este structurata in trei strofe lungi, de cate ept versuri fiecare.In prima strofa a poeziei domina elementele de pastel, loul natural avand rolul de a "oglindi" chipul iubitei, portret realizat mtr-un limbaj popular, specific idilei dintre un flacau si o fata de la tara. Forma verbului la itorul popular "Am sa merg mai inspre seara" constituie incipitul poeziei si sugereaza dragostea flacaului pentru Lina, al carei glas seamana cu ersul prighetorii. Tanarul este descumpanit, de comportamentul Linei, care se ascunde de el si nu vrea sa-i vorbeasca, stare emotionala crescanda si ilustrata prin doua versuri-refren, care se constituie in laitmotivul poeziei: "Mai stiu eu ce-as vrea s-ascult!"; "Si ma mir - ce i-am facut!".
Portretul iubitei este realizat prin elemente descriptive preluate din natura, armonia omului cu natura inconjuratoare fiind o caracteristica esentiala a poeziei populare. Imaginea auditiva a trilului ciocarliei sugereaza glasul incantator al fetei, care-l vrajeste pe indragostit: "in prighetori sa-mi para/ Glasul Linei ca-l ascult!". Farmecul tinerei este dezvaluit prin imaginea cinetica a vantului, care ii infioara altita si-i deseneaza pe obraz o floare din cosita: "Salta-n vant a ei altita,/ Vantul ii salta-n cosita/ Si-i facea floare-n obraz".
Strofa a doua incepe cu metafora florii de cicoare, a carei culoare albastra ii evoca indragostitului ochii minunati ai iubitei: "Ochii unui inger scump/ Au albastrul de cicoare,/ Si cicoare vreau sa rump!''. Imaginea zuala ii amplifica flacaului starea de derutay de buimaceala, provocata de atitudinea distanta a fetei: Mai stiu eu ce-as vrea sa rump!". Lina refuza cu fermitate fragii pe care-i ofera iubitul ("Na-le!/ Ti-am cerut eu tie fragi?") si, prind cu timiditate "tot spre poala rochii", tace ostentativ, doar ochii* i umbla "ca la serpi". indragostitul este din ce in ce mai tulburat, nu-si explica atitudinea rece a iubitei lui, ilustrata prin elemente nonverbale: prirea furisata si lipsita de franchete ("Ochii [,..J/Priveau tot spre poala rochii), rotirea nelinistita a ochilor ("Umbla ochii/ Ca la serpi, ii umbla ochii") si tacerea ostentativa ("S-a pus Lina pe tacut"). Nedumerirea si indignarea flacaului se amplifica, stari redate prin laitmotivul "Si ma mir - ce i-am facut!".
Strofa a treia ilustreaza disperarea indragostitului, care doreste sa-si intalneasca iubita, sa stea de vorba "in prag" si sa fie luminati de luna plina: "Mai stiu eu ce-astept in prag!". Altadata, cand iubirea lor clocotea de emotie, Lina venea sa-si vada iubitul, furisandu-sedin casa de indata ce adormea mama ei: "Alte dati suna zavorul;/ Lina pe furis, ca dorul,/ Pasea-n degete pridvorul/ Si la mine-n prag venea,/ Mama-sa cat ce-adormea". Astazi, flacaul este bolnav de suparare, isi simte capul greu "ea de lut" si isi asteapta deznadajduit iubita care "nu ne,/ Nu mai ne!". Repetitia verbului la forma negativa, "nu mai ne", accentueaza pana la apogeu starea dezolanta, prabusirea interioara si suferinta flacaului provocate de "absenta nemotivata" a iubitei, fiind framantat si de cauzele necunoscute ale indiferentei afisate de aceasta, redate prin laitmotivul: "Si ma mir ce i-am facut!".
. (Limbajul si expresitatea textului poetic)
Expresitatea poeziei se defineste prin modurile si timpurile verbelor, care dau poeziei sensuri ideatice si dinamism. Interferenta modurilor si timpurilor verbale accentueaza talitatea si incordarea personajelor: verbe la prezentul gnomic (exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-«.«.) - "ascult", "stiu", "intreb", "ma mir", la trecut - "salta", am facut", "am dat", "a zis", "am cerut", vedeam", "adormea". Modurile conjunctiv si conditional optativ ilustreaza dorinta puternica a flacaului indragostit de a-si realiza aspiratia implinirii cuplului: "sa merg", "sa-mi para", "as vrea", "sa ma ".
Registrul stilistic, tipic romantismului, este popular si se manifesta printr-o varietate de modalitati expresive, conferind limbajului oralitate: "laz", "rump", "s-a pus [] pe tacut", "ii umbla ochii", "pe furis", "pribeag".
Sugestia textului liric este ilustrata prin urile semantice reprezentate de diminutivele populare -"portita", "cosita"-, de epitetele -"ochii frumosi si dragi", "luna plina", '-inger scump", de atiile: "umbla ochii ca la serpi"; "Lina pe furis, ca dorul,/ Pasea-n degete pridvorul".In poezia "Manioasa", George Cosbuc reuneste clasicismul si romantismul tarziu, prin personajul exponential ("caracter"), prin idila romantica si registrul popular al discursului liric, ceea ce inscrie aceasta creatie in epoca literara a prelungirii romantismului si clasicismului.
Prozodia. Masura versurilor este de 9 silabe, iar rima este variata in fiecare strofa: rima incrucisata combinata cu versuri fara rima.
Poezia erotica, pe care George Calinescu o percepe ca pe "o poezie teatrala", este interpretata de Tudor Vianu ca "expresia sentimentelor indiduale ce se organizeaza la el prin mijlocirea unui «rob> sau de sub o «masca»".
