MALUL ALBASTRU - Volum de versuri de Gellu Naum. A fost publicat la Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, .
Cuprinde patru cicluri: Schimbarea lucrurilor. Malul albastru. Cele sfinte cainilor, Cutitul cununat.
A fost scris in anul 1989.
Aceasta carte confirma, in creatia mai recenta a lui Gellu Naum, fidelitatea poetului fata de universul imaginar si de sensibilitatea tipic suprarealiste: starea de spirit definitorie ramane cea a disponibilitatii pentru mister, insolit si "mer-vcilleux", asociind situatiile luminos-transfigu-ratoare cu angoasa in fata necunoscutului si raspunzand astfel formulei lansate de Andie Breton, care vorbea despre o "frumusete convulsiva".
Apare cu pregnanta, pe de alta parte, si acea distantare "critica" fata de propriul discurs si, implicit, in raport cu ursul poetic suprarealist si retorica sa ifica, printr-un fel de ironie relativizanta sau, mai exact, de autoironizare a posibilitatilor de a capta "misterul" in expresii adecvate si eficiente. Latura grava a viziunii, sugestia unor latente nelinistitoare ale lumii obiectelor si evenimentelor coexista cu deschiderile nu mai putin caracteristice spre o "comedie a oniricului".
Dominanta in Malul albastru, tonalitatea grava, nelinistitoare e legata de obsesia thanatica, a crepusculului existential generator de spectre tulburatoare. Primul ciclu al cartii, Schimbarea lucrurilor, sugereaza deja o metamorfoza negativa, dereglarea permanenta a logicii realului si insinuarea sfarsitului. Poemul care-l inaugureaza inscrie, de exemplu, intr-o suita de notatii in care linistea contemplatiei apare treptat subminata, un citat biblic din Cartea regilor - o premonitie funebra cu valoare paradigmatica:
"Veni toamna valuri de frunze migrau
unele lucruri isi schimbau natura
stateam pe un mal linistit contemplam
iubita ofta inchidea ochii 'spune ce vezi'
ea raspundea 'vad cum se ridica din pamant un barbat foarte batran
imbracat cu o haina lunga'
aici incheia citatul (Samuel, XXVIII 8-l4)
deschidea ochii tragea undita
pescuia un peste de lemn". |
Despre ce fel de schimbare e vorba se poate deduce din cele cateva sumare, dar foarte sugestive indicatii de decor si de gestica: toamna cu "valurile de frunze", "malul linistit" de pe care "iubita" pescuieste intra in rezonanta in sfera simbolica a acvaticului feminin, a elementaritatii originare, materne.
Prezenta femeii ("vrajitoare" in Biblic, ghid ocult in suprarealism, regasibil si in proza lui N. din Castelul orbilor - 1946 - sau in "rbomanul" Zenobia din 1985), legata si de elementul teluric in referinta biblica, poate fi astfel asociat cu sentimentul mortii ("vrajitoarea" solicitata de Saul prevestise uciderea acestuia), pe carc-l intareste si aparitia "pestelui de lemn" (substitut simbolic, poate, al sicriului), intrucat perturbeaza grav logica evenimentului, indicand alterarea raporturilor normale cu lumea. Analiza universului imaginar al acestor poeme evidentiaza unitatea obsesiei modelatoare.
In discursul cu discontinuitati aparente, produs oarecum in virtutea automatismului asociativ definitoriu pentru suprarealism, a contiguitatilor verbale, in care poetul-operator al limbajului introduce elemente de insolitare, factori devianti ce bruiaza ordinea gramaticala si logica, se pot identifica anumite constante in jurul carora se cristalizeaza viziunea. Este semnificativa, astfel, in primul ciclu, prezenta masiva a "figurilor" din regimul nocturn al imaginarului: clementul teluric si cel acvatic, in asocieri sugerand primejdia dezagregarii, descompunerea, putrezirea; noaptea, umbra, amurgul; miscarea descendenta (ingroparea, sapatul, coborarea in "subsol", "ghemuirea" cvasi embrionara in "cochilii" sau in "Ou"; "fosnetul", "zumzaitul", "zarva" pregatind fiinta pentru contopirea si dispersia in elementar; sugestia, prin asemenea elemente, a regresiunii spre origini, in spatii unde "iubita", "femeia", chiar si un "tata-mama destul de fioros" sunt spiritele tutelare, marci matriciale, semne ale coincidentei primare a contrariilor.
Solemnul si derizoriul coabiteaza in tonalitatea discursului pigmentat ironic, intr-un decor sumbru, ca in acest debut de poem in care e introdus, ca din intamplare, verbul a sapa:
"Ai naibii plopi fosneau in intuneric
era frig eram ud aveam boli sufletesti
cand ma lipeam de ei imi rontaiau camasa
mai jos cineva sapa i se albise ceafa"
(Spiritul-sfoara). |
Pe pagina urmatoare, ezitarea, marcata grafic, in rostirea unui cuvant (care, "intamplator", c tocmai cel ce sugereaza, ca si verbul "a sapa", groapa, mormantul) este suficienta pentru a da tonul; insa sugestia e imbogatita de apelul inter-textual (din nou un citat din sfera ceremonialului funerar) si de imaginea halucinant-gro-tesca a "tatalui-mama", aparut ca un fel de substitut al Cerberului mitic si obligat sa se "scuze" pentru o atare defectiune, intr-un mod care frizeaza inca o data deriziunea:
"Poate ca ne aflam in al patrulea sfert al paaa
uratului
acolo 'unde nu este durere nici intristare nici suspin'
ci numai licarirea alba a penelor de pe picioare
oricum un tata-mama destul de fioros
isi face datoria si ne latra
'nu mai am caine' zice 'a putrezit de mult'"
(Marile insemnari ale anului). |
Altadata poetul se imagineaza purtand o "palarie de lut", "pe malul Eufratului in ape masculine/ langa Femeia Lesinata", "ponosit ca un fluture ud", cazut "ca o namila cu urechi de piatra / pe colinele lumii in umezeala gesturilor inconjuratoare / inauntru - numai noapte si apa", sau zacand "pe branci lovit c-o bata de fiinte aproape divine"; ori isi invita camarazii sa se regaseasca "sub chiosc in camera de dupa un perete / in lumea fosnitoare de sub noi", sa vorbeasca "despre sange despre lapte si despre celelalte obiecte-mama".
Un poem dintre cele mai tulburatoare, precum Oul mortilor (subintitulat Nepotul Gainei) pune in joc, intr-o inscenare specifica, cateva dintre principalele clemente ale imaginarului semnalate pana acum, exploatand si posibilitatile de sugestie oferite de deformarea cuvantului la nivelul strict al grafiei si introducand (cum se intampla in finalul textului) o '"explicatie" aparent aberanta a "ramanerii in OU", dar care este chiar o explicatie, numai ca exprimata printr-un cliseu de limbaj si de comportament (o figura parodica a "fidelitatii" fata de familie, a grijii paterne fata de copii etc.) care ambiguizeaza viziunea thanatica, dandu-i acel aer de "comedie", relativizand angoasa sfarsitului, devalorizand, sceptic, posibila solemnitate a spectacolului funebru, cu marile sale simboluri {aici Oul originar, spre care se savarseste regresiunea); de altminteri, primul plecat, "mesagerul" in lumea de dincolo (teritoriu nocturn, acvatic, "pana la trestii"), se prezinta drept "gunoierul", in timp ce moartea devine un fel de personaj de cabaret expresionist, travesti modern al reprezentarii medievale:
"Totul s-a terminat si nimeni nu mai stie
cum ne distram in subsol cu debutanta aceea
din intamplare numita Laura Wierme
(frumos era fardata n-am ce zice
si bine ii statea cu gura ei albastra)
noi ne inghesuiam unul in altul ne roteam umerii
izbeam tare cu piciorul in podea strigam
'care se duce inainte care te duci primul'
si tot asa pana se alegea omul
el pleca grabit fara nici un echipament fara busola
cu ochii deschisi in bezna cu picioarele inainte
batea cu toiagul in porti spunea ca e gunoierul
mergea ce mergea pana la trestii. Acolo era noapte
luna se stingea pentru ultima oara si nimeni nu mai iesea din casa
mortii se pregateau sa intre in Oul lor
noi asteptam mesagerul speram sa se intoarca dar el
ne trimitea vorba ca ramane cu ei sa traiasca in Ou
'sunt nepotul Gainei' ne-a explicat 'am 26 de ani si fetita 3'
Ceea ce exprima intelegerea Creatiunei si a Universului". |
Astfel de "intamplari si nu descrieri" (cum citim in ciclul care da titlul cartii) sunt, de fapt, toate poemele lui Gellu Naum Ele aproximeaza drumul prin necunoscutul care ne inconjoara (drumul c inca unul dintre motivele lirice semnificative, cu conotatji thanatice): "Cum am putea cu degetele oarbe sa descifram o urma pe poteca spre un orice pe care nu-l cunoastem", "de-a lungul drumului ramane veghea cutremurata de intrebarea care ne asteapta". Ceea ce numim "realitate" se incarca de tensiuni nebanuite, de un "freamat vestitor". "Expus in permanenta la intamplari tagaduite", "condotier al unei linistite dezordini", in "dimineata asta care e poate inceputul noptii", ascultand "frenetica zarva a mesagerilor", "stand linistit intr-o umeda incapere in lumina aceea de luna ca un urlet", subiectul liric isi marturiseste in stilul sau paradoxal, plin de surprize, profunda neliniste existentiala, pe care apelul la ironie, la grotesc si caricatura e departe de a o atenua. Ceea ce numeste "tresarirea formelor intr-o implacabila geometrie" exprima intr-o mai mare masura decat in creatia de pana acum aceasta stare conflictuala. Nu lipsesc, desigur, nici din acest volum sagetile ironice tintind valoarea propriului discurs; poemul redevine "pohem" ("Era primavara stateam la fereastra ploua/ mi-ar fi placut sa mormai cateva din frumoasele melc poheme" - citim in Insulele fericitilor), iar retorica traditionala a poeziei e din nou atacata ("luna se risipea prin pod peste oasele mele/ caraiam despre o mare iubire se auzea pana departe"), dar asemenea situatii abia mascheaza starea generala de neliniste. Un poem din ciclul Cutitul cununat, intitulat, nu fara ironic, Gloria polifonica, propune, alaturi de celelalte "intamplari" ale cartii, una ce inscrie angoasa in substanta insasi a limbajului, dereglandu-i mecanismele.
"Instalatorul" venit sa repare "boilerul" "avea chef de vorba spunea/ 'acum o sa fie putin umed in partea dinspre copac/ ca atunci la Dunare cand am pescuit patru peste/ si am mai incercat o data si am nimerit intr-un cai"; versurile imediat urmatoare accentueaza atmosfera onirica, spectrala, cu trimiteri directe la ccrcmonialurile funerare: " 'Sa mergem pana nu canta cocosii' ma indemna o batrana/ 'uite ofrandele de grau si de vata de sticla/ vara-ti in gura banul pentru barcagiu' " Este si multa, calma tristete in paginile acestei carti, un fel de impacare cu destinul implacabil, cu vecinatatea "stihiei", cum se poate citi in aceasta mai putin suprarealista piesa, sub titlul Starile informate: "Ar fi fost bine sa ne aflam undeva Ia o bariera/ undeva la capatul lumii singuri/ sa auzim cum cineva da ora exacta/ ora prapastici orice am face singuri si langa noi inceputul stihiei".
