Cu o formula pleonastica, Maiteryi poate fi definita drept "cel mai feminin personaj" din literatura romana, in sensul ca este purtatoare a acelui etern feminin ce poate declansa aproape instantaneu o iubire fara margini, care "misca stelele pe cer" - dupa formula celebra ramasa de la Dante.
Este o adolescenta hindusa care, la cei saisprezece ani ai sai, ii pare urata si stearsa lui Allan: "ochi prea mari fi prea negri, buze carnoase si rasfrante, cu sani puternici, de fecioara crescuta prea plin, ca un fruct copt". Initial, Allan o compara - cel putin mental - cu feminitatea cam decolorata si oarecum banalizata din lumea europeana, pe care o cunoaste prea bine. Concilierea intre cele doua tipuri feminine se realizeaza mai tarziu in imaginarul sau, dupa cateva luni, marturiseste el, mai ales ca, "niciodata nu m-am gandit la dragoste in cele dintai luni petrecute in tovarasia Maitreyiei'.
Detaliile fizice sugereaza, de la inceput, totusi, o anume putere fasci-natorie a acestei fiinte feminine, iar Allan este ispitit de ceea ce era sigilat, de "straniul si neintelesul din ochii, din raspunsurile din rasul ei"'. incet-incet, ea isi diversifica acest comportament, care devine tot mai enigmatic, tot mai senzual. O senzualitate latenta preexista in fiinta fetei, asa cum exista in fiinta oricarei fete, a oricarei femei. A iubi inseamna pentru ea devotiune de un anume tip, de aceea e capabila a iubi intai pe maestrul ei spiritual, poetul Rabindranath Tagore si apoi un copac care, la o suprasemnificatie a romanului, reprezinta natura intreaga. Are, asadar, o sensibilitate cu totul speciala, de aceea relatia ei cu Allan e mai presus de fire. Nu doar feminitatea, farmecul ei este inocent (in ciuda unei lascivitati feline de nu provocata, macar intretinuta), ci intregul comportament: doar astfel se explica modul in care ea concepe, conceptualizeaza dragostea, pe care la inceput o confunda cu prietenia.
De fapt, nu stia nimic despre dragoste, dovada fiind atitudinea ei in momentul cand o descopera, in care este "initiata". Sensibilitatea ei neasteptata si exagerata (toate gesturile ii sunt teatrale, intempestive, lipsite de premeditare) o face o victima sigura a dragostei in care se lasa initiata de Allan, de aceea are o alura de personaj tragic, predispusa, dintru inceput, la suferinta din finalul romanului, vag banalizata de narator si, mai ales, privita cu o nefireasca detasare, avand in vedere gradul sau de implicare.
Toata aceasta inocenta feminina, amestecata cu o senzualitate deosebita, nu fac din ea nicidecum un personaj lipsit de luciditate. Implicarea ei e voluntara, totala, constienta, dupa cum ii e caracterul. Preocuparile sale elevate - semn de finete a spiritului, de inteligenta - o determina sa spiritualizeze si sentimentul si actul iubirii, dupa cum si iubirea o innobileaza pe ea, dovada ca Allan o vede altfel, intai bizara, apoi neasteptat de senzuala si misterioasa. Si cea dinainte si cea de dupa actul indragostirii este, totusi, tot Maitreyi. Exista o anumita coerenta in atitudinea ei, care este tipic feminina: intai senzatia de banalitate, apoi feminitatea revelata. Trupul ei tanar si sanatos devine, de acum, si frumos, predispus la dragoste, "incitam": avea "pleoape mai palide, cu o usoara si fermecatoare umbra viorie", "ii luceau ochii, ii venea mereu sa rada", "de cand ii pierise timiditatea de la inceput si incepuse sa vorbeasca deschis cu mine, Maitreyi imi facea impresia ca se joaca"
Pentru ea iubirea incepe cu o joaca, se transforma in prietenie si abia apoi in dragoste. Vraja indefinibila pe care prezenta ei o imprastie inca de Ia varsta aceasta frageda dezvaluie cititorului si o nemarginita puritate. Exotismul si erotismul o fac, pentru Allan si pentru cititor, deopotriva mai atragatoare.