MAIDANUL CU DRAGOSTE
- Roman de G. M. Zamfirescu, aparut in doua volume in .
Proiectul epic al cartii - datand din 1922, cand scriitorul, aflat la Satu Mare, incepe sa lucreze la romanul Bariera, publicat postum in 1946 - va suferi modificari ulterioare, contu-randu-se pe parcursul anilor in sensul organizarii ciclice a materiei in patru sectiuni acordate succesiunii anotimpurilor: Maidanul cu dragoste, reprezentand primavara (ed. a II-a, supravegheata de autor, nov. 1936; prima editie postuma care restabileste cu exactitate textul autorului, conformandu-sc indicatiilor din scrisoarea acestuia catre Editura Cartea Romaneasca, apare, ingrijita de V. Rapeanu, in 1967), Sfanta mare nerusinare, vara, 1936; Cantecul destinelor, popas intre anotimpuri, 1938; Bariera, toamna, . Tragedia unei generatii lipsite de copilarie, romanul infatiseaza, alaturi de cealalta lucrare majora a scriitorului, Domnisoara Nastasia, 1927, o fresca a periferiei romanesti de la inceputul sec. XX.
Redactor la "Facla", ziar condus de Ion Vinea, unde, din 18 aug. 1932, publica cronici literare si dramatice ori articole de atitudine politica, G. M. Zamfirescu renunta, in ziua semnarii contractului cu editura, la post si colaborari, se inchide in casa "modesta si scunda" situata intr-o "margine tare departata a Bucurestiului, unde lumina electrica era inca un suav deziderat" (C. Baltazar), pentru a-si scrie, in ritm si conditii epuizante, romanul.
Asa cum avea sa marturiseasca ulterior, in 1935, "am platit cu sanatatea mea si voi plati cu toata viata mea nebunia asta Mi-ar fi fost mult mai usor sa castig cele cateva zeci de mii de lei incasate de pe urma Maidanului cu dragoste scriind doua, trei articole elogioase la adresa cine stie carui dobitoc ajuns ministru". La .aparitie, romanul a fost intampinat de critica vremii cu aprecieri pentru redarea impresionanta a "atmosferei colective de periferie" (S. Cioculcscu), desi n-au lipsit nici rezervele, impuse nu atat de "stilul afectat" al autorului, cat de "trivialitatile aproape unice" din paginile cartii, ce starnisera indignarea lui lorga. Intre cele doua extreme ale receptarii, se situeaza alte cateva afirmatii mai echilibrate, ce sesizeaza "tumultul de viata, pasiuni, drame" captat de autor, "realitatea indiscutabila" a oamenilor si peisajului periferic "cu clipele sale de nebunie si de destrabalare" (M. Scbastian), adevarata biruinta a romanului constand, dupa E. Lovinescu, in redarea admirabila a atmosferei mahalalei "cu o mare putere de evocare lirica, valabila intrucat e trecuta prin sensibilitatea vibranta a micului sau erou".
Fara a avea o trama propriu-zisa, romanul transfigureaza un potential autobiografic sugestiv in lunga confesiune a protagonistului-copil, prin care sunt reconstituite inceputurile unui destin mizer din-tr-o "mahala cu nume rusinos".
In ritmica derularii anotimpurilor, scriitorul alterneaza scene de gen cu puternic relief din viata cotidiana a periferiei bucurestene: "Te oprea, in prag, un miros inecacios de petrol ars si de pivnita. Zidul din fund isi ascunsese igrasia dupa un covor. Lampa isi carpise sticla cu o foita de tigarc. Masina de gatit era de tabla, fara use, cu cuptorul spart. Burlanele, lipite la incheieturi cu hartie, afumasera tavanul. Cizmele de langa pat, inca pline de praf si de pacura, isi facusera carambii harmonica. Sub masina era un cos cu legume. Un gandac negru pleca obisnuit la plimbare pe zid. Sus, intr-o rama descleiata, era o fotografie mare, murdara de muste".
Decorul dezolant, "de munca si incovoieri", trasat prin-tr-un minutios desen in carbune, e surprins de privirea mobila a scriitorului intr-o perspectiva haotica, din strivitoare unghiuri expresioniste, apte sa restituie cu maxima pregnanta vizuala si acustica vraistea si apasarea proprii lumii evocate: ziduri inalte si afumate, gratii, rugina, goarnele de la cazarmi, burnita toamnelor, umbrele roscovilor salbatici, gangurile umede, misunarca hamalilor, carutasilor, acarilor, sacagiilor, o carciuma, un birt economic, multe fabrici - de bere, mezeluri, mobile, tutun - , mai-danuri de haimanalac, cu paduri minuscule de maracini si scaieti, vocabularul de ocari si blesteme, uratul inserarilor cu ploi monotone, peipctua tafna de scandal a unor anonimi coplesiti sub poveri, profilate pe-un cer sumbru, "matahala de caramida" a depoului sau "aratarea alba, de animal apocaliptic" a unui pod de fier.
Statismul rezultat din succesiunea tablourilor - cina saracacioasa, tabinetul de cinci parale, scaldatul la siavilarul de Ia Ciurel, despartirile de haimanale, toamna, panica incendiilor, ceremonialurile erotice lubrice, soborul de tate, bataile, certurile - nelegate printr-un fir epic sustinut, e anihilat de hasura nervoasa a desenului - ca zborul "de sageata franta" al randu-nelelor - prin care autorul ofera viziunea involburarii, clocotului, adica a tuturor dezechilibrelor si stridentelor unei vieti nestapanite, traita in iminenta mortii crunte, salbatice, infioratoare, din perimetrul de dincolo de bariera. Cu toata afectivitatea vizibila in formula multora din titlurile capitolelor celor doua volume ale romanului, unele izbutesc totusi sa dea in concentrat o idee despre factura lumii "necajitilor pamantului" avand drept deviza existentiala "dragoste si moarte, altceva nu exista".
Izbutind un reusit portret colectiv al unei umanitati etern periclitate - figuri supte, vestede, imbatranite de timpuriu - romanul detaseaza cateva siluete distincte, surprinzan-du-le in atitudini caracteristice: Puica si Puisor, parintii copilului Iacov, Hagiu, proprietarul caselor de inchiriat, Fanc, puscariasul din Cotroceni, Safta, tiganca, Madalina cu piciorul de lemn, Lconora, salbaticiunea slaba si rea, animalizata de statul in casa, departe de soare si oameni, Paler, turnatorul, Tino Stavros, simi-giul, Ivan, cizmarul, un rus fugar suferind de-o neinteleasa oboseala a sufletului, enuntand adevaruri ce incremenesc ascultatorii: "Nimeni nu-i stapan pe viata! Dimpotriva, ea e singurul imparat al lumii!", totodata visand o "desteptare sarbatoreasca".
Observarea spectacolului cotidian al acestei lumi produce convingatoare mostre, atat sub aspectul asprimii si violentei, al salbaticiei incaierarilor, obscenitatii si grotescului, cat mai ales sub acela al declasarii, destramarii, istovirii si incovoierii generale, al sentimentului de gol, "de apasare pe umeri", "de lunecare si de pierdere a pamantului de sub picioare". Confruntat de timpuriu cu adevarurile brutale ale vietii, Iacov, protagonistul confesiunii, traieste sub ochii nostri obsesii si spaime, nelinisti si dorinte de evadare, productiva, sub aspect literar, fiind mai ales obstinatia cu care, o vreme alaturi de Fana, isi apara copilaria de pangarire.
